Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Gîndul de vineri, 7 septembrie 2018

Serialul Homeland sau Copita pe care CIA o dă Presei

Despre confruntarea dintre CIA și Presă în chestiunea drepturilor civile am mai scris cînd am comentat producțiile americane Sicario, serialele 24 și Designated Survivor. Dezbaterea – deseori polemică, dacă nu chiar păruială după 11 septembrie 2001 – pleacă de la o dilemă:
Evitarea unui atac terorist cu mii de victime sau respectarea drepturilor omului.
Ea, dilema, devine isterică într-unul din episoadele serialului 24. Jack Bauer, prototipul agentului contraterorism cu inițiative strălucite prin sfidarea birocraților, dar și a legilor, spune în fața unei Comisii a Congresului:

„Aveam de ales între a respecta drepturile civile ale unui reținut, terorist documentat de noi, care ne putea da informații, și pentru a le obține am folosit tortura și aruncarea în aer a unui autobuz cu școlari.”

Evident, nu întotdeauna, în realitate problema se pune în termeni atît de dramatici. Momentul din serial transpune însă în opera de imaginație realitatea din SUA. Nu de puține ori teroriștii se bazează pe legalismul american. Cel reținut de Jack Bauer solicită imediat avocat. E ușor de presupus ce s-ar fi întîmplat în serial dacă agentul respecta această condiție constituțională definitorie:
Autobuzul sărea de mii de ori în aer.

Producătorii de la Hollywood s-au confruntat și ei, ocupîndu-se de terorism și contraterorism, cu dilema Drepturi civile – Vieți civile. Soluționarea n-a depins numai de lobby CIA. Ea a trebuit să țină cont că, sub puterea emoției stîrnite de atentatele teroriste, celor mai mulți dintre americani li se rupe de drepturile civile. Aceștia – americanii – cred că un terorist, autorul a sute de morți din rîndurile americanilor, nu are dreptul la nici un drept american. Cu toate acestea, producătorii nu pot să ocolească un adevăr știut de ei de la școală:

Dacă încalci drepturile civile pe motiv de excepție, excepția riscă să devină regulă. În orice moment, în numele unui ideal strălucitor – lupta împotriva terorismului, lupta împotriva comunismului – un ștab, fie acesta chiar președintele Americii, poate comite abuzuri de neconceput în prezent.

De aceea, soluția dată de producători a fost apelul la o șmecherie. Se pune problema printr-un personaj, care e lăsat să pară credibil, dar desfășurarea ulterioară a faptelor îi dă una peste bot. În serialul 24, congresmenul care se dedicase respectării drepturilor civile de către Agenție în lupta împotriva terorismului devine victima terorismului și cum nu moare, dar trage o sperietură, se convinge că anumite paranteze în respectarea legii sînt permise cînd e vorba de teroriști.
Astfel că pînă la urmă, deși teoretic arta ar trebui să fie de partea individului în lupta acestuia pentru ca Statul să nu-l calce în picioare, pînă la urmă tot CIA învinge.
Astfel că producțiile americane consacrate Agenției sînt victorii ale CIA asupra presei în chestiunea drepturilor civile.

Sezonul 5 din serialul Homeland e din acest punct de vedere un moment exemplar de concretizare a acestui adevăr.
Sezonul 5 se petrece la Berlin.
Pe lîngă Fundația lui Otto During, căreia Carrie Mathison, personajul central al serialului, împovărată de producători cu toate isteriile, pentru aplicarea clișeului de PR Și agentul CIA e om, îi e șef al securității, se lipește jurnalista independentă Laura Sutton. Laura s-a refugiat la Berlin pentru a scăpa de un mandat de arestare FBI din cauza pasiunii sale pentru a da în gît operațiunile contrateroriste care nu respectă drepturile civile. De mai multe ori în Sezonul 5 producătorii o lasă să-și expună punctul de vedere legalist, cel potrivit căruia lupta împotriva terorismului nu justifică abuzurile. Credincioasă acestei teorii, în clipa cînd îi parvine de la hackerul Numan, alias Gabencoud, un document al CIA, clasificat, dovedind supravegherea ilegală a cetățenilor germani de către CIA și BND în urma unui protocol între cele două agenții, se grăbește să-l publice pe internet, asumîndu-și toate riscurile. Numai că în urma acestei lovituri de presă sînt eliberați mulți jihadiști. Care jihadiști pun la cale un atac cu gaz sarin în Gara din Berlin. Atacul ar urma să facă mii de victime. Printre cei eliberați se numără și Faisal Marwan, un arab care vindea cartele și telefoane mobile printre alții și teroriștilor. Potrivit Laurei și producătorilor, acesta e nevinovat. N-avea de unde să știe că unii cumpărători erau jihadiști. Numai că producătorii nu se dau în lături de la un truc. Noi, telespectatorii, știm că era nevinovat. Cei de la BND ( e mai mult decît interesant că în serial BND e infinit mai brutal, mai lipsit de scrupule cînd vine vorba de lege decît CIA, o copită dată de americani nemților) n-aveau de unde să știe. Faisal n-a fost arestat și condamnat în chip strident abuziv. Cu alte cuvinte, nu vindea hîrtie igienică în cartier, ci cartele folosite de teroriști. Firește, n-avea de unde să știe că unii cumpărători foloseau cartele pentru atacuri teroriste, dar – sugerează producătorii – nici BND n-avea de unde să știe că nu făcea asta în mod curent. Laura, care lucrează la o fundație pentru respectarea drepturilor omului, se angajează să obțină despăgubiri de la statul german pentru Faisal. Cînd ea și Jonas, avocatul fundației, stau de vorbă cu Faisal, acesta le spune că auzise ceva despre un atac jihadist la Berlin. Tocmai atunci jihadiștii puseseră pe internet un video cu Peter Quinn, un agent CIA sub acoperire, lovit de gaz sarin împreună cu amenințarea unui atac terorist dacă Germania și America nu recunosc statul islamic. Evident, se declanșează o goană turbată a BND și CIA pentru a afla unde și cînd va avea loc atacul.

Cele descrise de serial sînt de un realism convingător. În astfel de momente, Agențiile sînt – cum spune un șef de Operațiuni murdare – în întuneric. Și pentru a ieși cît de cît din intuneric, în astfel de situații contracronometru, agențiile comit o mie și una de abuzuri. Ne aflăm în fața unui truc tipic folosit de producători pentru a da satisfacție Agențiilor. Abuzurile nu se petrec în sine, din simpla nevoie a agenților de a comite abuzuri, ci din cauza disperării. Care disperare e produsă de gîndul la sutele de victime din rîndurile civililor nevinovați.

Scop propagandistic în favoarea Agențiilor:
Da, agențiile comit abuzuri, dar o fac cu gîndul exclusiv la viața dvs, a cetățenilor, chiar și a celor care critică CIA pentru încălcarea drepturilor civile.

Otto During, devenit brusc neamț, dar și conștient că un atac terorist i-ar face pulbere fundația dacă se află că un arab apărat de el știa de atac, îl contactează pe Saul Berenson, în serial tipul CIA-istului pozitiv, un fel de secretar de partid luminat din proza obsedantului deceniu de la noi. Acesta îl dă pe Faisal BND. Care BND, înțelegem din serial, e neamț și nu american, altfel spus e mai otova în interogatorii și operațiuni decît subtila CIA. În Divizia Berlin întîlnim aceeași temă a BND ca Agenție lucrînd cu picioarele și nu cu capul. Faisal e interogat cu mijloace dure, ilegale. Și aici producătorii joacă dublu. Ni se arată mijloacele ilegale, dar în același timp ni se sugerează că Faisal putea ști mai mult decît spune, mai ales că de la început ascunsese informația despre un plănuit atac la Berlin. N-ar fi prima oară cînd Agențiile s-ar confrunta cu astfel de situații. În același timp, noi vedem că BND și CIA sînt sub presiunea acțiunii contracrometru, pentru a evita atacul terorist. Și în 24 și în Divizia Berlin întîlnim același truc. Depășirea legalității în cursul interogatoriului e justificată psihologicește. De cealaltă parte avem o Laura Sutton care stîrnește revolta telespectatorului. Deși știe că se pregătește un atac ea o ține langa cu arestarea ilegală a lui Faisal, ajungînd să șantajeze BND cu publicarea și a altor documente CIA clasificate. Serialul nu ne dezvăluie o Laura Sutton agentă a rușilor. Ea apare ca o jurnalistă încăpățînată în apărarea drepturile civile. Dacă ar face asta în vremuri normale, ea ar fi simpatică. O face însă în vremuri anormale, cînd BND și CIA se dau de ceasul morții să afle informații pentru contracararea unui atac terorist cu mii de victime. Lovitura finală vine însă dintr-o altă secvență. Quinn e adus la spital în comă. Bănuind că știe ceva despre atac, Carrie, iubita lui, și Saul, îi conving pe doctori să-l scoată din comă, deși acesta le spune că e riscul unui atac cerebral. Quinn de scos din comă, dar nu poate spune nimic, deoarece nu știa. Suferă însă un atac cerebral, care-l lasă infirm pe viață.

Teză de propagandă CIA :
Agenții noștri sînt gata să-și sacrifice viețile pentru a afla informații despre un atac terorist, în timp ce presa, iresponsabilă, moare de grija unui arab care, oricum era dubios!
Ar fi normal ca producătorii americani să fie de partea presei în războiul acesteia cu CIA în chestiunea drepturilor civile.
Ei sînt însă pînă la urmă de partea CIA.
De unde se vede că pînă și-n America Serviciile Secrete sînt mai influente decît Presa!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

23 comentarii pentru articolul „Gîndul de vineri, 7 septembrie 2018”

  • Andrei Bodean era unul dintre cei șase pretendenţi la șefia DNA !
    Știaţi că in Constanţa i se spune ‘portocală nr 2’, ba chiar … 1, după unii autori ?
    Știaţi că, în ‘materie de … paradeală’, acest Bodean ar ‘conduce’, în meciurile cu Negulescu ?
    Și-acum… tic-tac, ti-tac, … bomba :
    Intre Bodean si Florea ar fi existat niște relaţii mai mult decât … ‘profesionale’ !!!
    C-așa-i in … tenis !!!

  • Mi-e dor de … CUCU’, de la COTROCENI !!!
    Ăla măcar ieșea, dreaku’, aproape in fiecare seară, mai zicea una-alta, alea-alea, mai ne explica cum se bea 8 Years Old Jack Daniels-ul, cu 4 ice-cuburi, mai il bălăcărea pe ‘pisicuţu’ Victor Viorel, etc, etc !!!???
    Ăsta, mai nemţălău fiind, cică-i … ‘sobru’, merge … ‘pas … cu … pas’, citește mai ‘rar’, ca să nu zic … mai ‘greu’, se șpaţiază pe la munche, ori cu … ‘belocipedu’ ‘, dar de comunicat, p**a, …NICHT !!!
    Nu așa se ‘președinţează’ ţara, herr klausie !

  • Viaţa bate … ‘filmul’ !
    Unchiu’ Don l-a ‘șuntat’, din nou, pe herr Wernnie, trimiţându-i o ‘scrisorică’, prin care-l anunţă, … politicos (???) că cam (sic) nu se mai întâlnește, nici la ONU, … with him, având agenda … ‘full’ !!! Ha, … ha, … haa … !!!???
    Cică i-ar fi frică de … pesta porcină, zic unii … ‘răuvoitori’ !!!

  • Viata bate filmul, maestre!
    Daca ati fi comentat ultimul episod din serialul „Un presedinte labil la Casa Alba”, sau „Copita pe care Presa i-o da lui Trump”, probabil ca ati fi avut o concluzie finala diferita.

  • Cetateanul nu e nimic mai mult decat o vita buna de muls, in orice coltisor de pe glob. Unii traiesc mai bine decat altii datorita conjuncturii, n-are de-a face cu sistemul sau cu dorinta cuiva, e o… nimereala.

  • multe filme sunt facute cu binecuvantarea cia

  • Oricum, filmele astea au niste scapari absolut penibile.
    Faisal, deja suspect de legaturi cu teroristii si atacul planificat de acestia, e lasat singur, cu indicatia stricta ¨don´t move¨, intr-un birou pe la etajul 7, in cladirea BND (unde era anchetat), de unde, absolut imprevizibil, se arunca pe geam si crapa..

    • Cand a aparut, acu´5-6 ani, ma prinsese un pic. Acum insa, ultimele sezoane, le-am vazut pe repede inainte, ca nu mai suportam..

      • Da ce , au fost mai multe serii ? Io am văzut doar una , vreo 10 episoade , și m-a plictisit la culme , numa de aia m-am uitat că-mi place mie de Ashley Judd , care are A great ass , cum îi zicea Al Pacino lu fraierul din Vegas , în Heat .
        De ce zici tu , de Homeland și alte vrăjeli , nici n-am auzit , unde dracu le vedeți , că eu am 6 HBO-uri și nu sînt

        • Ce povesteste mai sus Titanul e din Homeland, sezonul 5, actiunea se petrece la Berlin..Fara legatura cu Berlin Station, pe care nu l-am vazut. Astelalte sunt pe Netflix..

        • Cred ca le-a zapacit si el.Nu mai stie care, de unde e.. 🙂

    • Iar la Designated Survivor ma durea fizicul, n-am putut.. 🙂

  • Maestre,frumos ar fi sa ne spui din capul locului ,astora care nu prea le avem cu serviciile secrete.ca CIA ACTIONEAZA NUMAI IN AFARA SUA,fiindu-i interzis prin lege.Asa ca americanilor li se umfla pipota cand vad asemenea productii cinematografice,dar daca FBI ar proceda identic ,in interiorul SUA,fie si sub forma unei fictiuni cinematografice sau TV EFECTUL AR FI INVERS. Ei tin la respectarea legilor si a libertatilor individuale…in SUA.

    • Bine punctat. Totusi, sa nu fim naivi, toate tarile din lumea asta sunt conduse de serviciile secrete. Ca unde e cunoastere e si putere!

    • Problema e ca CIA, incalca grav muulte legi, asa ca li se cam rupe de legea care le interzice sa actioneze pe teritoriul SUA..Asa cum s-a dovedit mai recent, prin publicarea de catre Wikileaks a mailurilor lui Brennan, directorul CIA pana-n 2017.

  • Nea titane, dar ceva despre ‘urzeala tronurilor’, sau, de ce nu , … chiar ‘mash’ când ne povestești ?

    • Ceafă groasă , nu-i da idei , că poate ne povestește Tînăr și neliniștit . Și dacă face un rezumat scurt , tot durează vreo 4-5 ani .

      • Doctoru’ lui peste! Era femeie de serviciu la Spitalul Judetean si când a luat-o razna si a început sa consulte pe ascuns pacienti care nu-l cunosteau, l-au pensionat, saracu’. De atunci se razbuna pe Ion Cristoiu, mânjindu-i zi de zi blogul.

        • Alţii spun că el le făcea clismă … .morţilor, inainte de ‘imbălsămare’ !!! Phtiu, drace !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *