Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Misteriosul tovarăş Raul Castro

5. „La ordinele dumneavoastră, El Comandante en Jefe”

Cu toate aceste deosebiri, puţini fraţi s-au dovedit şi se dovedesc atît de apropiaţi. Destinele celor doi se împletesc în chip uluitor. Sînt rare momentele cînd să nu fi fost sau să fi lucrat împreună.
Îi descoperim împreună:
La institutoarea de la Santiago împărţind blidul de mîncare; la Colegiul Sfîntul Ioan Botezătorul de la Salle, din Santiago de Chile; la Colegiul Dolores şi, mai apoi, la Academia Belén din Havana. Urmează facultăţi diferite, dar, din punct de vedere politic, sînt alături în bătălia cu dictatorul Batista. În 1953, încă student, Raul călătoreşte în Europa. Merge la Congresul Tineretului de la Viena ca membru al Juventul Socialista, organizaţie a Partidului Socialist Popular. Raul participă alături de Fidel la asaltul cazărmii Moncado (26 iulie 1953). E arestat în timp ce se întorcea la Biran. Sînt trimişi amîndoi la Penitenciarul model din Insula Pinilor, unde iniţiază o adevărată şcoală de forjare a caracterelor, asemănătoare celei de la Jesuiţi.

Pentru a demonstra că sînt ieşiţi din comun, „moncadiştii” se scoală cu treizeci de minute înaintea orei oficiale de deşteptare.
Îi întîlnim pe amîndoi în exilul din Mexic pe nava Granma şi, evident, în Sierra Maestra.
Cînd Fidel şi Che sînt arestaţi de autorităţile mexicane (20 iunie 1956), Raul, rămas liber, se ocupă de apărarea lor în instanţă.
După victoria Revoluţiei, Raul e numit Ministrul al Forţelor Armate Revoluţionare (FAR), la 17 octombrie 1959, post pe care-l va deţine pînă la 24 februarie 2008, cînd va deveni şeful statului cubanez.

De-a lungul acestui destin, Raul Castro e totdeauna al doilea, ba chiar deseori, unul dintre cei mulţi.
În Sierra Maestra, de exemplu, cel care primeşte de la Fidel gradul de Comandante e Ché Guevara şi nu Raul Castro.
Deşi fraţi, Raul Castro nu e numit Comandant şi nici nu trece al doilea om după Fidel Castro. La început, Raul îşi asumă conducerea Serviciului de Informaţii al Armatei Rebele, în timp ce Guevara o preia pe cea a instruirii oamenilor, inclusiv a alfabetizării.

După ce primeşte gradul de maior la 27 februarie 1958, la 10 martie 1958, Raul Castro preia conducerea Coloanei a 6-a a Armatei Rebele şi deschide un nou front în Sierra de Cristal.
Misiunea sa seamănă cu cea a lui Guevara, Comandantul Coloanei a 8-a şi deschizătorul Frontului din Las Villas.
În nici un moment, Raul Castro nu-şi concurează fratele cel mare, Fidel, în materie de notorietate.
În ansamblul Armatei Rebele mult mai cunoscut e Ché Guevara, Argentinianul.
Curios e faptul că, deşi Ramon e cel mai în vîrstă dintre frați, Raul se supune la modul absolut doar autorităţii lui Fidel Castro.

Relaţia de autoritate Fidel – Raul durează din copilărie. Fidel Castro istoriseşte că la patru ani şi jumătate, Raul a venit cu Lina în vizită la Fidel Castro, intern la La Salle, şcoala din Santiago. Cînd a trebuit să plece, Raul a refuzat, cerînd să rămînă cu Fidel.
L-au lăsat.
Era un elev rău.
Fidel îl certa, dar Ramon îi lua apărarea.
Tot Fidel a promis părinţilor – nemulţumiţi de cum învaţă Raul, că se va ocupa de fratele mai mic.
Dîndu-i cărţi, îndrumîndu-l, Fidel i-a deşteptat gustul pentru lecturi.
La insistenţele sale, părinţii l-au trimis pe Raul la Havana, pentru a obţine diploma în Administraţie.
Istoricii susţin că Raul e cel care l-a atras pe Fidel, împreună cu Che Guevara, în spaţiul marxist-leninist.
Fidel îi va contrazice, afirmînd că el l-a iniţiat pe Raul în marxism-leninism, în timp ce locuiau împreună la Havana.

Revenit la hacienda părintească împreună cu Ramon, Raul se simte departe de fratele său, şi se zbate să se întoarcă la Havana alături de Fidel, care studiază Dreptul la Universitate.
La instalarea ca Ministru al Forţelor Armate Revoluţionare, Raul Castro şi-a definit, printr-o declaraţie spectaculoasă, relaţia sa de destin cu Fidel:
„La ordinele dumneavoastră, El Comandante en Jefe, indiferent pentru ce, indiferent unde şi în toate împrejurările”.

Relaţia de subordonare absolută, des întîlnită între fraţi şi-n alte cazuri, îşi găseşte expresia şi în relaţia de familie.
Fidel joacă pentru Raul rolul de tată.
Raul, la rîndu-i, îi asigură lui Fidel multe note ale vieţii de familie.
În exilul mexican, Raul e cel care se ocupă de Fidelito, pentru ca familia nevestei să nu-l răpească.

Raul Castro are grijă de Alina Fernandez, fata lui Fidel cu Naty Revuellta. Raul şi Vilma Espin o invită des acasă la ei. Alina se împrieteneşte cu Deborah, fata lui Raul. Fratele cel mic, Raul n-are însă curajul s-o invite şi pe Naty Revuellta.

S-a spus că Fidel Castro are un ascendent psihologic asupra fratelui său mai mic. Într-adevăr, deşi între cei doi s-au ivit şi momente tensionante, cuplul a rămas de neclintit. De fiecare dată, oricît de puternic ar fi ajuns Raul, el n-a îndrăznit să se ridice împotriva lui Fidel Castro.

După Afacerea Ochoa, din 1989 – Raul Castro, ministrul al Forţelor Armate Revoluţionare din 1959 – a pus mîna şi pe MININT (Ministerul de Interne), domeniu aparţinînd pînă atunci lui Fidel.
El comandante en Jefe n-a dat semne că ar fi tras din asta concluzia unei răzvrătiri.
Explicaţia trebuie căutată în unicitatea cuplului Fidel-Raul.

(Va continua)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *