Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

O inutilitate rentabilă: Turnul Eiffel

Puține sînt în lume, cred, construcțiile de inutilitatea practică a Turnului Eiffel. Proiectarea lui își are punctul de plecare într-o criză de grandomanie. În 1889, Franța ține să aniverseze centenarul Revoluției printr-o organizare ieșită din comun a celei de-a XVI-a Expoziții Universale. Planetei trebuia să i se ia ochii cu ceva colosal. Ceva pe măsura a ce credeau francezii la momentul respectiv că sînt ei înșiși. Se ajunge rapid la concluzia că un asemenea prilej de a se da mari și tari nu putea fi decît un turn. Și nu unul oarecare, ci cel mai înalt din lume. Nu de alta, dar cu secole în urmă, alți cetățeni, pentru a-și arăta lumii mușchii, meșteriseră și ei un turn: Babel. Francezii ar fi vrut ca ridicătura să se vadă din toate părțile Planetei: din Alaska pînă în Australia. Să-l zărească, punînd mîna streașină la ochi, și eschimoșii și aborigenii. Pînă la urmă a ieșit o construcție de 310 metri, în care autorul, inginerul Gustav Eiffel, a băgat 7.000 de tone de metal.

Botezat după numele născocitorului, turnul n-are nici o valoare practică. E o uriașă schelărie metalică pe care o poți zări nu numai din aproape toate colțurile Parisului, dar și pe toate ghidurile, cărțile poștale și ilustratele dedicate măreței capitale. Și totuși perfecta inutilitate care e Turnul Eiffel s-a dovedit extrem de rentabilă pentru francezi. Turnul a fost construit acum un secol pentru ca francezii să se dea mari. Acum folosește turiștilor străini să se joace urcînd și coborînd. Grație unui ascensor, călătorii pot sui 300 de metri deasupra Parisului. Sub puterea devastatoare a nevoii de a vedea de cît mai de sus, ei dau banii pentru a ajunge pînă la unul din cele trei etaje ale schelăriei. Privitul Parisului de la ultimul nivel costă nu numai dolari, dar și un lung stat la coadă. De dimineață pînă la miezul nopții, poți vedea sute de turiști așteptînd cuminți la picioarele unuia dintre piloni. Viața ne învață că cu cît urci mai sus, cu atît trebuie să plătești mai scump. Una e, de exemplu, să ajungi primar la Sărata Monteoru, și alta președinte al SUA. Regula se aplică nemilos și în cazul Turnului Eiffel. Nivelul doi, cu liftul, costă 9 euro. Nivelul ultim, 11,50 euro. Dacă o iei pe scări, doar pînă la etajul 2, scoți din buzunar 5 euro. Cu toate acestea, lumea nu se uită la bani. Toți se dau în vînt să ajungă la ultimul etaj. Împotriva posibilelor șmecherii, administrația a inventat un truc. La nivelul al doilea se schimbă ascensorul. Imaginați-vă că ați fi în locul unui care, scociorîndu-se prin buzunare, a găsit bani doar ca să meargă pînă aici. Gîndul că el rămîne la jumătatea drumului, în timp ce toți confrații de ascensor se bulucesc fericiți la liftul urmînd să-i ducă mai departe îl înnebunește. Eu, cel puțin, am încercat tragedia asta sufletească. Am plătit doar pînă la etajul doi. Cu moartea în suflet, i-am văzut pe ceilalți îndreptîndu-se spre vehiculul menit să-i propulseze la etajul trei. Nu-i nimic, mi-am zis filosoficește. Mare diferență între ce văd ei și ce văd eu nu e. Tot Paris li se dă. E greu de crezut că ei, care au plătit vreo 7 euro în plus, vor vedea New York-ul.

Împăcat, am prins a mă învîrti în jurul Turnului. Priveliștea era seducătoare.
Ajunsesem în Eiffel pe la unsprezece noaptea. Totul în jur, pînă departe, strălucea în luminica de bal, tipice Parisului. Pe Sena luneca o lăcustă cu beculețe. Era unul din celebrele Bateaux-Mouche. Peste apa ghicită, dar nu văzută, se arcuiau lanțurile de lumini ale celebrelor poduri. Tot ce era monument sau clădire mai acătării sta în bătaia sărbătorească a reflectoarelor. Nimic n-a reușit să-mi astîmpere însă nemilosul vierme interior: că alții urcaseră mai sus decît mine. Brusc, apucat de o răzvrătire financiar-contabilă, am băgat mîna în buzunar și am luat bilet pentru etajul trei. Pășind în ascensorul făgăduinței, cît p-aci să mă frec la ochi de uimire. Știam că foștii mei colegi de drum suiseră deja, dacă nu chiar și coborîseră. Cu toate acestea, cei din lift păreau aceiași ca foștii camarazi. La fel de gălăgioși. La fel de veseli la gîndul că merg în sus, și nu în jos cu o cutie metalică. După ce am intrat, ușile s-au închis și, smucindu-se ca o colivie de zidar, liftul a țîșnit spre vîrf. Fericit prilej pentru cei dinăuntru să țipe de spaimă. După un moment de întuneric deplin, ne-am văzut la ultimul etaj. Vărsat, ca și ceilalți, pe platformă, am luat-o razna de-a lungul marii săli circulare. Parisul de aici nu diferea cu nimic de cel de la etajul doi. Lumini, Sena, Bateaux-Mouche, șiruri de mașini la stopuri. Am umblat pînă mi s-a făcut rău, doar-doar voi găsi ceva în plus. N-am descoperit nimic. Și totuși nu mi-a părut rău c-am dat banii. Dacă n-aș fi făcut-o, aș fi rămas toată viața cu durerea unei pierderi irecuperabile. Zilele pe care le mai aveam de stat la Paris ar fi fost un chin. De fiecare dată cînd aș fi văzuut vîrful turnului, m-ar fi zgîndărit gîndul că n-am ajuns acolo.

Peste 700.000 de turiști urcă anual în Turnul Eiffel. De la ridicarea sa, scheletul de lampadare, cum îi zic bîrfitorii, a beneficiat de peste 150 de milioane de vizitatori.
Turnul Eiffel a fost construit, cu un secol în urmă, pentru ca francezii s-o facă pe grozavii. Acum, el folosește călătorilor să se joace de-a urcatul și coborîtul.
Contra a 15 euro.
Iată o inutilitate rentabilă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „O inutilitate rentabilă: Turnul Eiffel”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *