cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de la ora 18

Adrian Duicu: un rîtan PSD care-l bate pe Leonardo da Vinci. Din muncitor la pompă a reușit să facă - printre picături! -  5 (Cinci!) facultăți, plus Colegiul Național de Apărare

Descinderea DNA de azi dimineață a adus în prim plan un alt rîtan PSD, proprietar de țară cît un județ, unul dintre cei mai mizeri baroni locali ai PSD: Adrian Duicu, președintele CJ Mehedinți. Despre acest personaj presa a scris pînă i s-au tocit literele, dezvăluind afacerile sale, dictatura impusă județului  transformat în feudă. Printre altele, presa a dezvăluit un lucru  incredibil în alte părți ale lumii, posibil și chiar necesar în țara eternului Regim PSD, de care nu vom scăpa, probabil, nici prin Apocalipsă, pentru că și atunci electoratul turmentat de țuici și sticle de ulei, tot PSD va vota: Fostul muncitor la pompă, ocupat cu jefuitul țării, cu intrigăraia PSD-istă, a reușit să obțină diplome de absolvire  a nu mai puțin de cinci facultăți. Citește mai mult
Lumea văzută de un român rupt în fund

Lumea văzută de un român rupt în fund

Florența sau norocul turistic de a-l fi avut pe Dante

Gîndul de la ora 12

O știre patrioată. Și netoată, mai ales!

Nărăvit pentru vecie la vești, citind, la Bibliotecă, nu mă pot stăpîni, deseori la o jumătate de oră o dată, să nu accesez site-urile de ştiri. Dacă mai tînăr fiind, m-aş duce să mă însor, sînt sigur c-aş lua cu mine tableta. Cît timp viitoarea soţie ar spune Da! eu aş deschide tableta şi aş citi pe furiş ultimele ştiri. Marţi, accesînd site-urile de ştiri, m-a făcut să sar, nu să tresar, un titlul care suna cam aşa: America cere ajutorul României! Trăirile iscate de acest titlu s-au îmbulzit spre definire rațională. A fost mai întîi, uimirea, uimirea răvăşitoare, ce mai încolo şi-ncoace, uluirea, că America, mîndra, măreaţa, semeaţa Americă, a ajuns la ananghie. Citește mai mult

Gîndul de la ora 12

A pierdut Victor Ponta alegerile prezidențiale din Slovacia?

Buricismul (obsesia propriului buric, incapacitatea de mai vedea și altceva) a făcut ca pentru presa noastră o seamă de întîmplări din Europa să treacă nebăgate în seamă: succesul zdrobitor repurtat în Turcia de Partidul lui Erdogan la scrutinul local, în ciuda acuzațiilor de corupție; lovitura zdravănă primită de Socialiști la alegerile municipale din Franța; cîștigarea prezidențialelor din Slovacia de către un independent –Andrej Kiska- în confruntarea cu premierul în exercițiu, Robert Fico. Victoria independentului Kiska în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor din Slovacia a beneficiat, totuși, de un comentariu: cel semnat de Dan Turturică în România Liberă. Citește mai mult

Gîndul de la ora 17

Un nou succes al Guvernării Ponta: de la 1 aprilie, benzina se va ieftini. La televizor!

Mîine 1 aprilie 2014, se mărește acciza la combustibil. Noi, ăștia, mai bătrîni, am învățat din viață că o astfel de măsură duce automat la scumpirea în lanț a tuturor produselor. De aici pînă la scumpirea vieții cotidiene nu mai e decît un pas. Și tot noi, ăștia, mai bătrîni, am învățat că realitățile sunt imbatabile cînd vine vorba de influențat votul cetățenilor. La alegerile municipale din Franța, Francois Holande a încasat un pumn în față de la electorat de era cît pe-aici să-i sară ochelarii și să nu mai fie atît de sexy pentru franțuzoaice, de la Voltaire încoace știute că se dau în vînt după intelectuali. Citește mai mult

Gîndul de la ora 12.30

Un avertisment pentru maidanezii politici din România care latră după cum le cere America

Presa noastră nebunatică ne-a oferit de dimineaţă, pe nemîncate, ştirea potrivit căreia negocierile dintre John Kerry şi Serghei Lavrov desfăşurate la Paris, la reşedinţa ambasadorului rus în Franţa, n-au ajuns la nici un rezultat. Sugrumată aici, ştirea ar putea lăsa să creadă că la Paris au eşuat negocierile dintre SUA şi Rusia în privinţa anxării Crimeii. SUA bat cu pumnu-n masă ca Rusia să dea înapoi Crimeea Ucrainei. Rusia bate şi ea cu pumnu-n masă că nu. Ştirea completă, uitată de presa fleacurilor moldo-valahe, sună însă astfel: În chestiunea reformelor pe catre trebuie să le facă Ucraina, SUA şi Rusia n-au ajuns la nici un acord. Citește mai mult

Turcii şi bizantii – două Galerii la marele meci numit Asediul Constantinopolului

Marţi, 1 aprilie 2014, la TVR 2, în cadrul emisiunii Om cu carte voi dezbate cu autorii – Constantin Dobrescu şi Ion C. Petrescu volumul Căderea Constantinopolului, ultima citadelă a creştinismului din sud-estul Europei, apărută la editura Premier, Ploieşti, 2009.

Pentru aceasta, am recitit cartea. La relectură m-a sedus unul dintre cele mai spectaculoase momente ale Asediului Constantinopolului.

Orice întrecere sportivă desfăşurată pe un stadion înfăţişează, printre altele, în paralel cu ceea ce se întîmplă pe teren, spectacolul extraordinar al Galeriilor.

Dacă e vorba de un meci de fotbal şi, mai ales, de un meci decisiv, gen finală de Campionat mondial, spectacolul de pe gazon e întrecut la scor de spectacolul înfăţişat de Galeriile care trăiesc întrecerea mai ceva decît competitorii.

Pînă la urmă însă e vorba de un simplu meci de fotbal.

Ce te faci însă cînd întrecerea e una de destin, de viaţă şi de moarte?
Spectacolul Galeriilor care trăiesc spectacolul întrecerii e la fel de seducător ca şi cel al Galeriilor la un meci de fotbal.

20 aprilie 1453.
De două săptămîni, flota otomană păstrează o blocadă maritimă straşnică.
De Constantinopol nu se poate apropia nici o navă.

În această măreaţă zi, o navă încărcată cu oameni şi grîne (bizantină) , însoţită de trei nave genoveze se apropie de Cornul de aur venind din Propontida, zisă azi Marea de Marmara.

La comanda lui Mehmet al II-lea, amiralul Baltaoglu, şeful flotei otomane, mişcă de la Coloana Dublă (loc pe Bosfor, la Nord de Scutari) 150 de nave pentru a captura cele patru vase.

Cele patru vase resping ordinul de supunere şi, profitînd de puternicul vînt dinspre Sud, se strecoară printre ambarcaţiunile otomane şi ajung, seara, la intrarea în Cornul de Aur, înaintea Lanţului.

Deodată, vîntul se opreşte, pînzele cad, sleite şi vasele rămîn pe loc.
Cele 150 de vase otomane se năpustesc asupra celor patru vase bizantine.
Vasile bizantine se orînduiesc rapid sub forma unei cetăţi plutitoare.

Tentativa turcilor de a urca pe fortăreaţa plutitoare eşuează. Profitînd de punţile lor mai înalte decît cele turceşti, navele se apără strălucit. Echipajele sînt repartizate astfel încît focurile să fie stinse rapid, turcii azvîrliţi peste bord, iar cei de pe nave, ucişi de săgeţi.

Poate, că pînă la urmă cantitatea ar fi îngenuncheat calitatea.
Numai că, la un moment dat, ca printr-un miracol dumnezeiesc, vîntul de Sud îşi reia puterea.
Cu pînzele umflate, cele patru nave intră în Cornul de aur, după ce bizantinii ridicaseră Lanţul.

Acest spectacol real e urmărit de ambele tabere, cărora le-am putea spune chiar Galerii. Suiţi pe ziduri, bizantinii, în frunte cu Constantin al XI-lea şi cu genovezul Giustiniani, trăiesc entuziasmul stîrnit de victoria profesionismului asupra forţei. Cum în acele zile Oraşul stă sub credinţa în intervenţia divină, cei de pe ziduri văd în reluarea vîntului semnul că Dumnezeu e cu ei.

Citește mai mult

Asediul Constantinopolului văzut dinspre asediatorii otomani

La inițiativa premierului turc Erdogan, la Istanbul a fost inaugurat la 31 ianuarie 2009 Panorama 1453, un muzeu centru consacrat cuceririi Constantinopolului de către Mehmet al II -lea în 29 mai 1453. Se înțelege că un eveniment tragic pentru creștinătate e văzut de Muzeu ca un eveniment fericit pentru turci. O dioramă din care înfățișăm cîteva secvențe (filmul va fi prezentat marți seara, la TVR2, în cadrul emisiunii Om cu carte, cînd voi discuta cu autorii Constantin Dobrescu și Ion C. Petrescu, volumul Căderea Constantinopolului, ultima citadelă a creștinismului în Sud-estul Europei) în care asediul Cetății e văzut dinspre asediatori. Citește mai mult

I-am spus lui Ion Iliescu în față: Veţi fi preşedintele de Stînga al unei ţări care va face reforme de Dreapta!

I-am reproşat întotdeauna lui Iliescu că a candidat la scrutinul din 1992, pe care l-a și cîștigat. În ultimul timp, el m-a şi citat de cîteva ori în legătură cu această opinie. Iată, nu m-am înşelat nici în legătură cu acest lucru. Întreaga evoluţie a evenimentelor de după septembrie 1992 a confirmat tot ce i-am spus eu atunci. I-am spus cu sinceritate, pentru că sînt ca un medic în analiza politică. A fost o întîlnire celebră între Ion Iliescu şi redactorii-şefi ai ziarelor. Eu am şi scris. Dar ar trebui să povestesc chiar mai mult despre întîlnirea care a avut loc la vila Parc 1 sau 2, undeva pe malul lacului Herăstrău. Probabil, graţie unor consilieri cu care mă înţelegeam, Iliescu a acceptat cu greu să vin şi eu. Erau Octavian Andronic, Sergiu Andon, oamenii lor. Am avut o tactică, de fapt am un instinct al acestor confruntări. Au luat cuvîntul toţi, de la Horia Alexandrescu, pînă la Everac. Acesta era atunci comentator politic la „Românul“. Cînd m-am întrebat de ce l-a preferat Iliescu, mi-am amintit că Everac are acest fel de a spune tîmpenii cu voce gravă. Citește mai mult

Concurentul american

Peste cîţiva ani Ştefan Cîmpureanu avea să plece din Vintileasa la Floreşti, angajîndu-se ca muncitor necalificat pe şantierul Fabricii de nituri. Făcu, apoi, un curs de calificare, chinuindu-se vreo şase luni, sîmbătă de sîmbătă, să stea în băncile strîmte şi vechi, ale Şcolii generale nr. 3, Floreşti, unde se ţineau orele. Băncile erau vechi, slăbite din cuie de neastîmpărul atîtor generaţii de elevi, şi scîrţîiau la cea mai mică mişcare. De aceea, primele ore nici nu se putuseră ţine ca lumea. Elevii aceştia bătrîni, arşi de soare, cu bătături în palme, se foiau, se întorceau în toate părţile, scriau cu tot trupul, lăsîndu-se greoi în creioanele lor chimice, cu mina spălăcită, şi întreaga clasă plesnea de scîrţîituri pe diferite voci: ascuţite, plîngăreţe, groase, gemînde. Atunci, profesorul de la catedră se depărta brusc, o depărtare calmă şi înaltă, de unde le făcea semne, fără să fie auzit, pînă cînd foielile se întrerupeau o clipă, şi atunci vocea profesorului suna aproape, la doi paşi de ei, clară, de o claritate care te făcea să plîngi. Citește mai mult

Cum cîştigă scoţienii din hachiţele vremii

Toate ghidurile ţin morţiş să te avertizeze că-n Scoţia vremea e impredictibilă. Pentru ghidurile despre lumea occidentală, ţara noastră nu există. Altfel, ele ar adăuga imediat: asemenea politicii din România postdecembristă. Adevărul cu impredictibilitatea e confirmat din plin de capitala Scoţiei, Edinburgh. La 1,30, e soare. Lumea se năpusteşte prin parcuri. Peluzele gem de inşi lungiţi pe jos, dormitînd ca pisicile. La 1,35 începe să plouă. Unii îşi desfac umbrele, pe care nu-mi dau seama unde le-au ţinut. Alţii îşi pun nişte impermeabile galbene, ca de drumari. Cei mai mulţi însă rămîn aşa. În maiouri şi cu capul descoperit. Prilej pentru mine să mă uimesc încă o dată. Cu o seară înainte ieşisem în oraş. Bătea un vînt tăios şi rece, de noiembrie pe meleagurile noastre. Mă înfofolisem mai ceva ca la Polul Nord. Flanel, hanorac. Pe lîngă mine treceau fetişcane în bluziţe subţiri, cu buricul gol, cu braţele goale, în şlapi. Citește mai mult