cristoiublog.ro

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Gîndul de miercuri, 3 mai 2017

Cazul Sebastian Ghiță sau În statul milițienesc român totul e strict secret

Zilele trecute, nimerind din întîmplare un post de știri muribund, am dat pentru un talk-show, cu contraziceri și cu inevitabila prezență a unui PNL-ist, devenit de a lungul timpului, sub măreața conducere a Ralucăi Turcan, un de nebiruit mecanism de debitat clișee tîmpite, avînd drept temelie hrănitoare întrebarea: A fost prins Sebastian Ghiță sau s-a lăsat prins? Cum se întîmplă deseori la taifasurile de bodegă care sînt, la televiziunile de știri, talk-show-urile, fiecare participant s-a străduit din răsputeri s-o ia cît mai razna posibil. A doua zi, spre stupoarea mea, am constatat că talk-show- ul de pe Muribund a făcut ceva rating. Asta înseamnă că problema felului în care a fost prins sau s-a lăsat prins Sebastian Ghiță reprezintă o preocupare pentru opinia publică, dispusă să urmărească cu pasiune orice ipoteză, fie ea chiar și șuie, despre momentul din noaptea de joi, 13 aprilie 2017 spre vineri, 14 aprilie 2017. Și alte televiziuni de știri s-au hrănit și se hrănesc din acest moment polițienesc. Lor li se adaugă site-uri, ziare, radiouri, toate gata să-i trîntească un talk-show despre Sebastian Ghiță, cînd se simte nevoia unui bobîrnac dat ratingului sau tirajului. Numărul talk-show-urilor pe acest subiect s-au înmulțit după ce, recent, purtătoarea de cuvînt a Președinției a declarat că Klaus Iohannis a fost și este în continuare informat despre fiecare moment din Operațiunea Prinderea și aducerea în țară a lui Sebastian Ghiță. Cazul Sebastian Ghiță reprezintă din punct de vedere constituțional unul strict polițienesc. Citește mai mult

Gîndul de marți, 2 mai 2017

Prin impunerea lui Klaus Iohannis ca Președinte, Statul Paralel a inaugurat campania de promovare a politicienilor fără pic de talent politic

Am propus Letiţiei Bădescu pentru duminică, 30 aprilie 2017, seara, la emisiunea România lui Cristoiu, redifuzarea unor fragmente semnificative din interviul luat de mine şi de Rareş Bogdan, în 22 septembrie 2014, tot seara, la Realitatea Tv, lui Klaus Iohannis, la vremea respectivă doar unul dintre candidaţii înscrişi în cursa pentru prezidenţialele din noiembrie 2014. Ca de obicei în ultimii ani, în emisiunea de la Realitatea Tv am fost secundul mai tînărului Rareş Bogdan. Potrivit concepţiei mele despre ediţia de duminică seara, fiecare fragment urma să fie comentat de mine din perspectiva experienţei de martor la cei aproape trei ani de mandat prezidenţial al lui Klaus Iohannis. Simplul candidat din septembrie 2014, la vremea respectivă creditat cu puţine şanse de a învinge de cei care nu ştiau despre forţa Statului paralel de a face sau de a ţine în fotolii preşedinţi, premieri, miniştri, lideri de opinie, a devenit preşedinte. Și iată, am avut la dispoziţie aproape trei ani pentru a ne putea da seama în ce măsură atît făgăduielile, cît şi confesiunile de atunci se regăsesc în viaţa şi activitatea de preşedinte al Republicii. Letiţia Bădescu, moderatoarea emisiunii, a avut inspiraţia de a însoţi fiecare răspuns al lui Klaus Iohannis la întrebările din emisiunea de acum doi ani şi ceva cu imagini edificatoarea din ceea ce s-a întîmplat după cu făgăduielile şi mărturisirile lui Klaus Iohannis. A ieşit o emisiune seducătoare, mai ales prin contrastul dintre ce spunea candidatul la Preşedinţie în 22 septembrie 2014 că va face şi va drege şi ce-a făcut și ce-a dres după aia. După cum telespectatorii vor fi sesizat, cel mai puternic contrast între spusele lui Klaus Iohannis şi faptele ulterioare se referă la prezenţa publică a soţiei sale, Carmen Iohannis. Trebuie să recunosc acum că întrebarea mea despre implicarea soţiei în campanie şi, eventual, după ajungerea la Cotroceni, n-avea nimic incomod. Mă aşteptam ca interlocutorul să-mi răspundă că soţia sa va fi o prezenţa publică deosebită. Luasem în calcul atît implicarea soţiei lui Victor Ponta în campanie, cît şi nevoia unui moment în care un preşedinte să rupă tradiţia postdecembristă, născută din complexul Elena Ceauşescu, de a impune soţiilor o prezenţă discretă. Citește mai mult

Gîndul de luni, 1 mai 2017

Despre cum voi plăti eu 4 lei an de an, pînă la Judecata de Apoi, ca să nu fiu executat silit

Zilele trecute am găsit în cutia poștală un fluturaș prin care eram convocat la Poștă ca să ridic o recomandată. Locuiesc pe strada Iorga de aproape două decenii. De cînd stau aici (de două decenii, repet!) nu mi s-a întîmplat ca poştăriţa sau poştaşul (habar n-am de genul lucrătorului în perimetrul căruia am nimerit) să-mi dea în mînă recomandata primită. De colet nici nu mai vorbesc, ăla se ia personal de la poştă, după ce prezinţi dovada că tu eşti tu. Întotdeauna, de două decenii, găsesc în cutia poştală de la parter fluturaşul prin care sunt anunţat că am primit ceva şi că pentru asta trebuie să mă prezint personal la poştă, cu buletinul asupra mea. Niciodată n-am putut desluşi de unde şi cum vine acel ceva, mai ales că nu de puţine ori nu aşteptam nimic de la poştă. De ce n-a reuşit niciodată să-mi dea direct recomandata? e una dintre întrebările rămase, pentru mine, alături de 16/22 Cine a tras în noi? și De ce nu suntem nemuritori? printre enigmele chinuitoare ale sufletului românesc. În ultimii ani însă, ori de cîte ori pe fluturaş văd încercuit cu pixul cuvîntul recomandată am, ca să spun aşa, un dublu sentiment că mi-am stricat ziua. Mai întîi, pentru că trebuie să merg la poştă. Despre atmosfera de la poştă am mai scris şi am mai vorbit. Cine vrea să-şi facă o imagine de cum chinuie statul român propriul cetăţean îl invit să facă experienţa sinistră a mersului la un oficiu poştal din România cu o treabă. Cînd vine vorba de a reaminti că România e o membră a UE în curs de dezvoltare toată lumea trimite la autostrăzile pe care nici un guvern postdecembrist n-a reuşit să le facă, deşi a promis că va face măcar una. Eu spun că pentru a reaminti cam pe unde ne aflăm în materie de relaţie stat-cetăţean, e suficient îndemnul de a merge la Poştă. Poşta e o instituţie de Ev mediu românesc în materie de servicii. Nici un Guvern n-a reuşit să europenizeze Poşta. Toate Guvernele au reuşit doar să-şi pună în fruntea poştii oamenii clientelei lor politice. Citește mai mult

Gîndul de duminică, 30 aprilie 2017

O secvență dintr-un film de premiile Oscar în Războiul Sfînt, după Trecerea Nistrului

Riscînd să-i nemulțumesc pe unii cititori, înnebuniți după politica internă chiar și cînd aceasta trage la aghioase, cum se întîmplă acum, în vacanța de 1 mai, unul dintre numeroasele stat cu burta la soare, care definește destinul nostru de neam latino-balcanic, mă voi ocupa și în acest număr de Istorie, mai precis de Istoria ca telenovelă, cum mi-am intitulat eu o serie de cărți deja publicate. Recunosc sincer că postările dedicate Istoriei își au una dintre explicații și în faptul că sunt la Găgești Deal, cufundat în trecutul care e Războiul Sfînt. Întoarcerea în prezent, de la Trecerea Nistrului la Trecerea lui Liviu Dragnea în fruntea Guvernului, și de la Asedierea Odessei la Asedierea Codruței Kovesi, ar cere din partea mea nu numai efort, dar și sacrificarea unei munci în a cărei utilitate cred - cea a Istoriei ca Biblie pentru prezent - față de iscodirea prezentului, tot mai de prisos pe zi ce trece, pentru că oricum nimeni nu ține seamă de ceea ce se scrie din proprie inițiativă și nu din ordin pe unitate. Printre altele parcurg cele trei volume din seria intitulată Veteranii pe drumul onoarei și jertfei, scoase de Asociația Națională a Veteranilor de Război, cu mulți ani în urmă, despre participarea Armatei Române la Campania din Est. Seria cuprinde și două volume despre Campania din Vest, dar acesta nu mă interesează, pentru că văd în Întoarcerea Armelor de la 23 august 1944, fără a fi admirator al lui Ion Antonescu, una dintre cele mai mari rușini naționale. Dacă ieșeam din Război mai înțelegeam. Dar să pui aceiași ostași și aceiași ofițeri care, timp de trei ani, fuseseră camarazi de arme cu Nemții, împărțiseră cu aceștia colbul stepelor și gloanțele rusești, să se lupte cu aceștia de partea celor care timp de trei ani fuseseră Dușmanii de la Răsărit, Păgînii, Bolșevicii fără Dumnezeu, Slujitorii Satanei, mi se pare o schizofrenie de care doar o națiune bolnavă moral e în stare. De aceea, ori de cîte ori întîlnesc în cărțile despre Armata Română în al Doilea Război Mondial pagini de texte și de hărți care descriu Luptele duse de Armata Română alături de Armata Roșie, împotriva Germaniei, le sar în chip automat, ca pe niște pagini care descriu ceva incredibil. Citește mai mult

Gîndul de sîmbătă, 29 aprilie 2017

Femeia sovietică văzută de ziariștii români. 1941: Lipsită de grație ca un hamal. 1946: De o eleganță superioară

Printre alte măsuri luate în cadrul a ceea ce s-a numit Războiul Sfînt, Regimul Antonescian a decis trimiterea pe Frontul de Est, ca angajați ai Secției de presă și propagandă a Marelui Stat Major, a unor reporteri și scriitori care să se documenteze și să publice Reportaje de război. Unul dintre cei mai de succes reporteri de război a fost Constantin Virgil Gheorghiu, autorul a trei volume dedicate Campaniei din Est: Ard malurile Nistrului, Am luptat în Crimeea și Cu submarinul la Asediul Sevastopolului. Ard malurile Nistrului e rezultatul călătoriei făcute de reporter prin Basarabia și Bucovina pînă la Nistru, în urma Armatei Române care trecuse Prutul la 2 iulie 1941. Subintitulat Mare reportaj de război din teritoriile desrobite, volumul a apărut la editura Naționala Mecu în octombrie 1941, cu o prefață de Tudor Arghezi și a cunoscut pînă la finele anului trei ediții. Printre obiectivele asumate de reporter se numără și descrierea pentru românii din țară, alături de prăpădul lăsat de sovietici după un an de stăpînire, a sovieticului. Reproduc mai jos fragmente din textele dedicate femeii sovietice: Constantin Virgil Gheorghiu, 1941: Aceste femei au obrăznicia, realismul și lipsa de grație pe care o au tăietorii de piatră și hamalii Citește mai mult

Gîndul de vineri, 28 aprilie 2017

Statul paralel, denunțat de Serialul lui Dan Andronic, s-a ivit și s-a dezvoltat prin complicitatea politicienilor

Serialul Noi sîntem statul! a ajuns, iată, la episodul al 13-lea. Precizez asta, deoarece acum, cînd scriu acest text, am primit deja prin e-mail, de la autor, aflat undeva peste Ocean, în America, episodul al 13-lea, dedicat rolului important jucat de Sebastian Ghiță, ca agent al SRI și prin asta al Statului paralel, în multe dintre momentele enigmatice ale ultimilor ani; enigmatice, pentru că ele n-au fost rodul confruntării dintre instituțiile la vedere ale statului, ci rezultatul implicării în viața social-politică a Statului din umbră sau a Statului paralel, cum îi spune Dan Andronic. Concomitent cu serialul, am urmărit și reacțiile de pe scena politico-mediatică a momentului. Așa cum am mai scris, reacțiile din presă și din politică la dezvăluirile despre abuzurile Sistemului, avînd în centru Binomul SRI-DNA, pot fi și chiar trebuie judecate drept reacții ale Statului Paralel în lupta sa pe viață și pe moarte pentru a-și păstra Puterea deținută în statul român, în detrimentul instituțiilor democratice, singurele îndreptățite constituțional s-o dețină. Din acest punct de vedere, primirea făcută serialului iscălit de Dan Andronic mi s-a părut edificatoare atît pentru pîrghiile politico-mediatice de care mai dispune Statul paralel, cît și pentru îngrijorarea stîrnită în instituțiile de forță de posibilitatea ca dezvăluirile și analizele din intreprinderea jurnalistului să convingă opinia publică de la noi că o restabilire a Puterii democrației e o deja o chestiune de interes național. E mai mult decît semnificativ pentru impactul serialului faptul că imediat după apariția episodului X, în care Codruța Kovesi era dată-n gît drept complotistă în fraudarea alegerilor, Dan Andronic a fost chemat la DNA și pus sub acuzare într-un dosar fabricat de procurori. Cum la fel de semnificativ e faptul că partide precum USR, suspectate de a fi produsul implicării Statului paralel în politică, au contestat adevărul scris de Dan Andronic. Citește mai mult

Gîndul de joi, 27 aprilie 2017

România căzută în puț sau Emoția națională provocată de iresponsabilitatea tipic moldo-valahă

Așa cum am anunțat în ediția anterioară a cristoiublog.ro, marți, 25 aprilie 2017, seara, emisiunea România 9 realizată de Ionuț Cristache la TVR1, a găzduit o dezbatere pe marginea cercetării sociologice desfășurate în București pentru a radiografia părerea sromânilor despre Lumea de dincolo de granițe. Cercetarea a fost realizată de studenții din anul 2 și de cei de la Masterat, de la Departamentul Sociologie al SNPSA, sub conducerea profesorilor Alfred Bulai și Marius Pieleanu. Ionuț Cristache a avut excelenta idee de a invita la dezbatere și pe studenții care au realizat cercetarea pe teren. Fiind vorba de un sondaj făcut nu prin telefon, ci față-n față, experiența contactului cu terenul se arăta la fel de interesantă ca și rezultatele anchetei. Studenții, pe post de operatori, prilej și de a vedea ce simte și ce trăiește operatorul în teren, puteau aduce amănunte interesante dincolo de rezultatele anchetei. Una dintre întrebări suna astfel: Credeți că venirea președintelui Donald Trump la conducerea SUA este un lucru bun sau rău pentru România? Evident, întrebarea a fost formulată de cei doi profesori. Răspunsurile au constituit o surpriză. 64% dintre cei intervievați au considerat că e „un lucru rău”. A răspunde corect la o asemenea întrebare presupune în chip automat ca interlocutorul să știe cine e Donald Trump și mai ales dacă nu e cumva o nouă marcă de ciorapi. Citește mai mult

Gîndul de miercuri, 26 aprilie 2017

Deși o consideră principalul Dușman al țării noastre, românii vor îmbunătățirea relațiilor cu Rusia!

Pentru dezbaterea iniţiată la România 9, realizată de Ionuţ Cristache pe TVR 1, marţi, 25 aprilie 2017, seara, Marius Pieleanu mi-a trimis documentul de bază: Raport de cercetare. Relaţii internaţionale. Municipiul Bucureşti. Acest titlu fără însuşiri, tipic producţiilor ştiinţifice, dă seamă de o cercetare realizată în Bucureşti, între 1 aprilie 2017 şi 17 aprilie 2017, pe un eşantion de 387 de persoane, de studenţii lui Marius Pieleanu şi Alfred Bulai, anul II şi Masterat, Departamentul de Sociologie din SNPSPA. Obişnuit, românilor li se aduc la cunoştinţă sondaje de opinie întemeiate exclusiv pe clasamente: Din politică, din Presă, din Sport, mai puţin din Cultură şi deloc din Știinţă. Ca orice clasament, inclusiv cele ţinînd de pescuit sau de prins muşte în zbor, astfel de sondaje de opinie au un impact mediatic deosebit: de la difuzarea şi răspîndire pînă la meliţarea rezultatelor la talkshow-uri pe televiziunile de ştiri. Sondajul de opinie cu tema Relaţii internaţionale face parte dintr-o altă categorie cercetări sociologice. E vorba de cele care-și propun incizii e în conştiinţa colectivă de la un moment dat. E vorba nu de un clasament, ci de raportarea românilor (întruchipaţi în cazul de faţă de bucureşteni) la Lumea din jur, întruchipată de ţări mai mult sau mai puţin vecine. În numeroase rînduri am deplîns puţinătatea unor astfel de radiografii ale stărilor de spirit, considerîndu-le, ca unul care a făcut Cercetare de teren pe vremuri (în 1969, la Facultatea de Filozofie din Cluj, în anul al III-lea, sub conducerea lui Achim Micu, trimis în America special pentru a iniţia prima generaţie de sociologi în experiența sondajelor de opinie), deosebit de importante pentru politicieni, pentru jurnalişti, pentru politologi, ba chiar și pentru simplii cetățeni. Slaba dezvoltare luată de astfel de iscodiri ale stărilor de spirit de la un moment dat, alături de slaba implicare a sociologilor noştri în dezbaterea Problemelor de bază ale României, mi se par a alcătui una dintre cauzele amatorismului funciar din dezbaterea publică şi chiar din luarea unei decizii în România. Citește mai mult

Gîndul de marți, 25 aprilie 2017

Diversiunea Emmanuel Macron în Franța sau cum va impune Sistemul un om al său vînzîndu-l Prostimii drept candidatul anti-Sistem

N-am urmărit nici măcar curios primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța, desfășurate, duminică, 23 aprilie 2017. Mai ales după atacul terorist de pe Champs Ellysée (pus cu mîna de Servicii, dacă ne gîndim că s-a petrecut joi seara, în prefața alegerilor, că a avut loc pe cea mai mediatizată arteră urbană din lume și, mai ales, că teroristul, deși descins din mașina care circula pe carosabil, n-a tras la întîmplare, cum ar fi făcut un terorist islamic autentic, interesat în măcelărirea creștinilor, ci a țintit doar un polițist – dovedind o deosebită preocupare pentru a limita pagubele umane), la noi s-au înmulțit numărul celor care profețeau victoria lui Marine Le Pen. N-am împărtășit aceste profeții, din mai multe motive. Mai întîi pentru că era vorba de primul tur. Indiferent de scor, așa cum au arătat alegerile din 2002, care l-au păstrat la șefia Franței pe Jaques Chirac, în al doilea tur candidatul Extremei Dreapta pierde în chip automat. Ba mai mult, ca și în cazul de la noi al Diversiunii cu PRM, cînd au votat cu bolșevicul Ion Iliescu pînă și bunicuțele TeFeLiștilor de azi, ca să nu se instaureze în Româncuța Fascismul, pînă și Stînga extremistă din Franța va vota în turul al doilea al prezidențialelor de anul acesta cu reprezentantul Capitalismului monopolist de stat pentru a bara - vorba oficiosului PCF de luni - calea Fascismului. Dincolo de faptul că știam deja piesa cu mobilizarea anti-Fascistă din al doilea tur de scrutin, aveam avantajul de a fi urmărit Diversiunea Emmanuel Macron. Potrivit rezultatelor oficiale, Emmanuel Macron s-a clasat pe primul loc cu 23,75% din voturi, urmat de Marine Le Pen, candidata Frontului Național, cu 21,53% din voturi. François Fillon, candidatul formaţiunii Republicanii (LR, centru-dreapta), s-a situat pe locul al treilea, cu 19,91% din voturi. Benoît Hamon, candidatul Partidului Socialist, a avut un scor dezastruos: 6,35% din voturi. Citește mai mult

Gîndul de luni, 24 aprilie 2017

Într-un text de excepție trimis pentru a fi reprodus pe cristoiublog.ro, refuzat de alte publicații, eseistul Constantin Șolga are curajul să recunoască: Mi-a fost jenă să admit în fața altora că vreau ca d-na Marine le Pen să câștige alegerile în Franța

Sîmbătă, 22 aprilie 2017, mai spre seară, m-am pomenit cu un e-mail de la publicistul Constantin Șolga. Îmi trimitea un text refuzat de alte publicații (din motive lesne de înțeles pentru cine îl va citi reprodus pe cristoiublog.ro), împreună cu rugămintea de a-l publica pe blogul meu. L-am citit. Am descoperit un eseist de excepție prin sinceritate, prin curajul de a avea îndoieli publice pe care, de regulă, publiciștii le ascund. După corespondențele lui Traian George, m-am gîndit să înființez o rubrică menită a găzdui, pe lîngă Gîndul meu zilnic, texte semnate de alți autori, fie refuzați de publicațiile de la noi, fie în imposibilitatea de a publica undeva, pentru că nu cunosc pe nimeni în presă. Articolul trimis de Constantin Șolga era un excelent pretext pentru a demara această rubrică. Nu i-am găsit un titlu nimerit gazetărește (poate mă ajutați dvs, cititorii, ar trebui să fie ceva cu găzduirea de către mine a unor oaspeți poftiți, uite c-am nimerit un cuvînt!), astfel c-am amînat debutul rubricii, hotărînd să-l public pe spațiul lui cristoiublog.ro, mai ales că e de actualitate acută prin alegerile din Franța. Cum aveam nevoie de un motiv publicistic pentru a înlocui Gîndul meu cu gîndul altuia, i-am cerut lui Constantin Șolga să-mi trimită un text prefațator. L-am primit. Îl public aici împreună cu textul refuzat de alte publicații. Citește mai mult