Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Terfelirea Dumnezeirii

Într-o tabletă publicată în aprilie 1939, sub titlul „O amintire de Paşti”, Tudor Arghezi ne povesteşte despre cum se desfăşura, pe vremuri, Sfînta slujbă a Învierii la Mănăstirea Cernica. Istorisirea conţine şi această dezvăluire:
„Uneori, în puterea nopţii, șosea şi o caretă la Arhondaric. Printre cei cinci sute de călugări cu zăbranicul negru al camilafcii, desfăcut simbolic, ca un văl de mireasă, negru, din creştetul scufiei peste umăr, ai mînăstirii, se strecura un domn cu barbişon, pitit pînă la sfîrşitul slujbei, cu doamna lui, în strănile depărtate, de lîngă uşă. Şi repede, fără să se arate mai mult, domnul se întorcea pe întuneric în Bucureşti.”.

„Domnul cu barbişon”, atît de preocupat să rămînă discret, să nu stîrnească vîlvă prin prezenţa-i, nu era altul decît Titu Maiorescu. Manualele ne-au obişnuit cu ipostaza sa de scriitor şi critic, patron al Junimii. Titu Maiorescu a fost însă şi unul dintre marii oameni politici ai neamului: ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1871-1876, 1888-1889, 1889-1891), ministrul Justiţiei (1900-1901), ministru de Externe (1910-1912), prim-ministru (1912-1913). Titu Maiorescu ar fi avut toate motivele să se manifeste cu mai puţină discreţie. Nu numai pentru că era una dintre vedetele vremii, dar şi pentru că opinia publică îl clasifica, potrivit lui Arghezi, printre atei. Nu l-ar fi costat nimic să se înfăţişeze cît mai zgomotos la slujba de Paşti. Ba chiar, dacă ne gîndim că şi el se supunea electoratului, un mic tărăboi s-ar fi cuvenit, fie şi pentru a contracara eticheta de ateu, primejdioasă într-o vreme cînd credinţa românilor era mult mai puternică decît azi.

Tableta lui Arghezi ne mai dezvăluie şi un alt gest al marelui politician.
În fiecare an, de Paşte, el trimitea Mănăstirii Cernica două enorme lumînări de ceară albă, pentru a fi aşezate în faţa altarelor. Nici despre aceasta Titu Maiorescu nu făcea caz. Trimitea lumînările, anual, într-o discreţie exemplară. Nici unul dintre politicienii postdecembriști nu se poate mîndri cu demnităţile avute de Titu Maiorescu în statul român. Ca să nu mai spunem că, în materie de suprafaţă culturală, politicienii tranziției sînt nişte piticanii pe lîngă Titu Maiorescu.

Şi cu toate acestea, politicienilor de azi nu le-a trecut o clipă prin gînd ceea ce Titu Maiorescu ştia cu întreaga-i personalitate: că prezenţa la o slujbă religioasă nu trebuie să se transforme într-un bîlci electoral. De Crăciun, de Paşte, de Înălţare, de Sfînta Maria, biserica pune la cale ceremonialele cunoscute de veacuri. Aceste ceremoniale nu sînt un spectacol de iarmaroc. Sînt momente în care omul, de regulă ocupat să-şi cîştige existenţa muşcînd cu colţii şi dînd cu copita, găseşte răgazul pentru a rămîne singur faţă în faţă cu Dumnezeu. Iar la această întîlnire omul se înfăţişează doar cu sufletul. Despuiat de bogăţii şi privilegii, redus la condiţia sa primordială: de lumînare singuratică în întunericul veşniciei. Acest adevăr profund, venit prin veacuri către prezent de la Hristos încoace, îl înţelegea Titu Maiorescu. De aceea, el „se strecura printre călugări”. De aceea, el „sta pitit pînă la sfîrşitul slujbei”. Înţelegea că acolo, la slujba Învierii se afla nu Titu Maiorescu demnitarul, ci Titu Maiorescu omul. Acest adevăr nu încape în mintea îngustă a politicienilor de azi. După decembrie 1989, vremelnicii din fruntea României au făcut din prezenţa lor la slujba de Crăciun, la slujba de Înviere, la slujba de Sfînta Maria, un moment de tărăboi electoral. Se dau de ceasul morţii să se ştie c-au fost şi s-au închinat. Fac orice pentru ca prezenţa lor să fie scrisă de gazete şi filmată de televiziuni. De marile sărbători creștine, politicienii noştri se bat să iasă în faţă, să-i vadă întreaga ţară şi să-i aleagă din nou. Ceea ce pentru adevăratul creştin e un moment al maximei discreţii, deoarece ţinerea lumînării într-o mînă şi închinatul cu cealaltă sînt gesturi ale intimităţii, e pentru ei un moment de campanie electorală.

Fără teama că de acolo, din Ceruri, Dumnezeu, cel care decide și în Ziua alegerilor, nu numai în Ziua de Apoi, îi vede şi-i mustră.
Cu pierderea scrutinului!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Terfelirea Dumnezeirii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *