De ce candidează Dacian Cioloș la europarlamentare? Pentru ca oamenii să se poată plimba prin parc!

Printr-o postare pe Facebook sîmbătă, 12 ianuarie 2019, dimineața, Dacian Cioloș și-a anunțat decizia de a candida la europarlamentarele din 2019. De ceva timp, cîțiva lideri de opinie plimbă prin studiourile televiziunilor de știri profeția unei înfrîngeri rușinoase a lui Klaus Iohannis în chiar primul tur de către Dacian Cioloș. Dacian Cioloș nu-i exclus să se înscrie în cursa prezidențială. După părerea mea – dacă ar fi cineva interesat de asta – doar ca iepure al lui Klaus Iohannis. Pentru a învinge în al doilea tur, Klaus Iohannis, care sigur va trece de turul întîi, și se va confrunta în al doilea, cum a fost de regulă în postdecembrism, cu reprezentantul Stîngii, are nevoie de o participare masivă la vot a electoratului de Drepta. Dacă electoratul scos din case de baronii locali ai PNL, la fel de puternici pe plan local și la fel de îngîmfați ciocoiește ca și cei ai PSD, va fi al lui Klaus Iohannis, cel care nu se dă în vînt după PNL – PNL și PSD, aceeași mizerie! – va trebui scos din case încă din primul tur de alți candidați. El va ieși la vot pentru Dacian Cioloș și, eventual, pentru Codruța Kovesi. Se pariază că pentru turul al doilea, cînd se va lansa sloganul Votați-l pe Klaus Iohannis, ca să scăpăm de Ciuma Roșie! electoratul iepurilor de gen Dacian Cioloș va ieși să-l voteze pe Klaus Iohannis chemat și de zbieretele lui Dacian Cioloș. Acesta e doar un scenariu, bazat pe ce-ar fi dacă Dacian Cioloș ar candida. Deocamdată, Dacian Cioloș n-a anunțat oficial că va candida. Vorbele în doi peri, frecventate de mai toată lumea politică, gen Nu exclud o candidatură nu pot ține loc de adevărul unei candidaturi anunțate oficial. Susținătorii fanteziei cu un Dacian Cioloș pericol mortal pentru Klaus Iohannis au fost nițel descumpăniți de anunț. Ei au văzut în mișcarea lui Dacian Cioloș o ieșire voită din jocul prezidențialelor. Că Dacian Ciooloș e un iepure jumulit deja în campania pentru Klaus Iohannis orchestrată de Garda Pretoriană a președintelui ne-o dovedește reacția la aceste descumpăniri.

România i-a încîntat pe comisarii de la Bruxelles prin felul în care i-a servit la masă. Faină ospătăriță! Jean-Claude Junker, poznaș cum îl știm, o fi ciupit-o de fund?

Potrivit site-ului European Commission - Daily News, între 10-11 ianuarie 2019, președintele Juncker și Colegiul comisarilor au asistat la București la lansarea oficială a președinției române a Consiliului. Momentul a înscris mai multe acțiuni semnate de cei de la Bruxelles. De la prezența și cuvîntările ținute la ceremonia de la Ateneu pînă la întîlnirile cu Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. Faptele de la București a fost aproape identice cu cele petrecute cu prilejul preluării președinției de către alte state. Ceremonia de preluare de către Estonia a avut loc pe 29 iunie 2017, la Tallinn, la centrul cultural Kultuurikatel. Au ținut discursuri: Jüri Ratas, Prim Ministrul Estoniei la acea vreme, Donald Tusk și Jean-Claude Juncker. În cazul Bulgariei a avut loc pe 11 ianuarie 2018 la Sofia, la Teatrul Național Ivan Vazov. Discursuri: Rumen Radev – Președintele Bulgariei, Antonio Tajani, Donald Tusk, Jean-Claude Juncker, Boyko Borissov – Prim Ministrul Bulgariei. Colegiul comisarilor a descins și la Viena pentru a participa pe 6 iulie 2018 la Ceremonia de preluare a președinției de către Austria. Pînă și discursul lui Donald Tusk n-a diferit în linii mari de cele ținute la Sofia și la Liubliana. Tot în limba țării gazdă, tot cu trimiteri flatante la personalități ale culturilor respective, dar și ale fotbalului, pentru a scărpina pe burtă și marele public, de tribune. De regulă prezența la astfel de sindrofii e pentru Birocrații de la Bruxelles un prilej de a da un semnal în privința unor treburi mai largi ale Uniunii.

Cum a fost umflat cu pompa naționalismului de catrință și ițari momentul de la Ateneu

Un cunoscut cu care dezbat deseori chestiuni de politică internă și internațională, deși el mă sună pentru a-mi spune mie părerile sale și nu pentru a le afla pe ale mele, mă întreabă intrigat de ce n-am fost la sindrofia de la Ateneu. N-am avut invitație? Am avut, îi răspund, sau cred c-am avut, o dată ce am primit mai multe telefoane, ba chiar și un SMS, de la Nelu Barbu, purtătorul de cuvînt al Vioricăi Dăncilă, căruia nu i-am răspuns, nu de alta, dar de cînd a fost suit în prepeleacul de la Palatul Victoria nu mi-a dat nici un semn, deși am făcut împreună un lung șir de emisiuni la B1Tv. Nu știu de ce n-a dat nici un semn. Presupun că, la fel ca în cazul Ancăi Alexandrescu, Nelu Barbu și-a însușit atitudinea ostilă a stăpînilor PSD-iști față de mine. N-ar fi primii mai tineri sau mai copți care fac enorma greșeală de a nu fi solidari cu cei din breaslă, ci cu stăpînii, uitînd că stăpînii trec, în timp ce breasla rămîne. Chiar dacă i-aș fi răspuns și presupunînd – repet, presupunînd – că ar fi fost vorba de o invitație, tot nu m-aș fi dus. Cunoscutul mă mustră: Cum adică, să ratați un moment istoric? Care moment istoric? întreb eu nițel descumpănit că aud într-o conversație particulară un clișeu expus de televiziunile de știri din ultimele zile pînă la tocire. Păi preluarea de către România a președinției rotative a Consiliului UE. Pentru a defini drept istoric un moment din viața unei țări, se impune a stabili patru lucruri:

Din ciclul: Ce vrăjeli a mai făcut Uniunea lor

Cum a obținut șeful Parlamentului European, Antonio Tajani, susținerea Guvernului României pe migrație necontrolată, când premierul Dăncilă își punea moațe pentru Consiliul UE

Cum i-a înfruntat Petre Roman pe protestatarii de la Ateneu

Cîteva site-uri, nu multe, pentru că a fost vorba de o pițifelnicierie și nu de o mișcare de stradă, au publicat o știre despre protestul împotriva Ceremoniei de la Ateneu, de preluare a președinției Consiliului UE de către România, petrecut la noua Coadă a Calului, cea din Piața Revoluției, mai precis Coada Calului pe care stă Carol I. N-am tresărit la precizările despre participanți precum Stere Gulea și Mihail Șora. Stere Gulea are un film pe piață și s-a gîndit că nițică publicitate la producția lui nu strică. Mihail Șora a dat în mintea copiilor, pentru că doar la nivelul unei asemenea minți cineva care se pretinde filosof, trecut deja de o sută de ani, în loc să stea acasă și să-i recitească pe Presocratici coboară în stradă, alături de cei care i-ar putea fi strănepoți, pentru a hăuli împotriva lui Liviu Dragnea. Auzi! Nu împotriva lui Iulius Cesar, de la Roma, ci împotriva lui Liviu Dragnea de la Telorman! N-am tresărit nici la știrea că Dacian Cioloș, invitat la ceremonie ca fost prim ministru, a simțit nevoia să se dea nițel în stambă sub organele calului de bronz în speranța că se va pricopsi, prin asta, cu o bucată de slană electorală. Am tresărit însă citind următoarele: „Oamenii protestează faţă de Jandarmerie şi faţă de PSD, au adus ei tricolorul României. Petre Roman a trecut printre protestatari şi a fost huiduit de aceştia.”

Cele 25 de întrebări stîrnite de marea enigmă postdecembristă: Klaus Iohannis - președinte!

Duminică, 16 noiembrie 2014, seara, contrazicînd toate previziunile, Klaus Iohannis obține o victorie la scor în disputa cu Victor Ponta și devine președinte. La nici două zile de la acest eveniment, marți, 18 noiembrie după-amiaza, sub genericul Gîndul de după- amiază, publicam pe cristoiublog.ro textul intitulat: Cele 25 de întrebări stîrnite de marea enigmă postdecembristă: Klaus Iohannis - președinte! Au trecut de atunci mai mult de patru ani. Pe 23 iunie 2018, Klaus Iohannis și-a anunțat, contrazicînd o tradiție democratică postdecembristă, înscrierea pentru un nou mandat. Prin aceasta, cu un an și jumătate înainte de alegeri, Klaus Iohannis a pus între paranteze responsabilitățile de președinte și a început să acționeze ca un candidat al PNL la prezidențiale. Vineri, 4 ianuarie 2019, în loc să adreseze națiunii un Mesaj despre marile provocări ale Noului An, Klaus Iohannis a ținut o conferință de presă avînd ca punct central reiterarea deciziei de a candida din nou. Despre aspectele constituționale și morale ale folosirii incorecte de către candidatul Klaus Iohannis a prerogativelor de președinte în exercițiu pentru a-și surclasa contracandidații am mai scris. Printre altele, la loc de frunte în exploatarea incorectă a funcției de către candidatul Klaus Iohannis, treceam folosirea Sistemului instituțiilor de forță. În 2014, Sistemul l-a făcut președinte în urma unei negustorii pe care Klaus Iohannis a respectat-o în cei patru ani de mandat. A fost singurul lucru respectat de președinte. În rest, Constituție, democrație, bun-simț, interes național, au fost aruncate la coș ca niște inutilități nedemne de El, Președintele cu p mare.

Codruța Kovesi a revenit spectaculos pe scena publică. În pregătirea unei înscrieri în cursa pentru prezidențiale?

Marți, 8 ianuarie 2019, Digi 24, a difuzat informația potrivit căreia la finalul anului trecut fosta șefă a DNA, Codruța Kovesi, „a făcut o plîngere către CEDO, în care contestă modul în care a fost revocată din funcție”. Informația a fost preluată ulterior de multe site-uri și televiziuni de știri. Un site, Stiripesurse.ro, dînd curs unei îndatoriri profesionale, s-a adresat Parchetului General, instituție la care lucrează Codruța Kovesi, pentru a obține amănunte. Pentru a răspunde, Parchetul General s-a adresat angajatei sale, care i-a zis ce să scrie în adresa trimisă site-ului. Firește, putea să răspundă direct Persoana despre care era vorba. Se vede treaba că Persoana despre care era vorba – Codruța Kovesi, fostă Slujirea, fostă Nefertiti, fostă Indispensabila (sper că n-am scris Indispensabil, Doamne ferește!) – e mai ceva ca Zeus: Răspunde prin gura unei instituții. Îmi imaginez cum e cînd Slujirea ajunge la doctor. Ce vă doare? O doare burta – răspunde Parchetul General, condus de Augustin Lazăr, zis Gusti. În replică, Tudorel Toader și persoane publice adversare ale Codruței Kovesi au minimalizat gestul, expediindu-l în zona acțiunilor de prisos. S-a motivat de către Tudorel Toader că la CEDO nu pot fi depuse plîngeri despre deciziile Curții Constituționale dintr-o țară. În ultimii ani și pe fondul acțiunii în forță a Binomului SRI-DNA, plîngerea depusă la CEDO a devenit un soi de gest ultim de onoare.

În relația cu Guvernul, Klaus Iohannis nu mai e de demult președintele României. E candidatul partidului de Opoziție PNL

Renunțarea lui Klaus Iohannis la funcția de președinte pentru postura de candidat al PNL la prezidențiale duce lovește grav interesul național și prin folosirea prerogativelor de șef al statului pentru a lupta împotriva candidatului PSD. Să mă explic. Chiar dacă Legea fundamentală fost făcută poștă de Traian Băsescu prin stoarcere de interpretări favorabile și de Klaus Iohannis prin folosirea ca tonomat al propriilor ranchiune, totuși, fie și ca semn de respect, s-ar cuveni să ne mai aruncăm o privire asupra articolelor care o alcătuiesc. Ar fi prilejul de a fi surprinși de conținutul punctului patru al articolului 1: „4) Statul se organizează potrivit principiului separației si echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale.” Surprinderea s-ar explica prin ceea ce am putea numi discrepanța de tip moldo-valah dintre Lege și aplicarea ei în realitate. Realitatea postdecembristă ne-a obișnuit cu o Președinție trecînd drept putere în sine și, prin asta, participînd la necesarul echilibru al puterilor în statul de drept. Constituția din 1991 ne arată însă că în România postdecembristă nu există Putere Prezidențială. Există doar putere legislativă, putere judecătorească și putere executivă. Oricît de ciudat le-ar suna celor încredințați că Președintele e un arbitru al puterilor în stat, un fel de Zeus uitîndu-se la muritori prin crăpătura perdelei de la Olimp, președintele e parte a puterii executive. Altfel spus, președintele împarte cu guvernul responsabilitățile tipice Executivului. Părinții Constituției i-au zis acestei femei cu barbă Republică semi - prezidențială. Cum au ajuns Părinții Constituției la această schizofrenie care a costat și costă România prin adîncirea neașezării sale eterne e o altă chestiune, de care ar trebui să se ocupe istoricii.

Klaus Iohannis nu mai e președintele României. E candidat. Ce pagube uriașe poate produce asta interesului național

Vineri, 4 ianuarie 2019, Klaus Iohannis și-a regizat o întîlnire cu presa care s-a vrut spontană. Momentul se înscrie în eforturile sale de a dovedi că e, totuși, om și nu Rață Mecanică. Așa cum s-a întîmplat și într-alte cazuri, ticluirea s-a văzut cu ochiul liber. O nouă tentativă penibilă de a părea spontan prin regizarea unei întîmplări. Întîlnirea a debutat cu un soi de Statement, impropriu zis astfel, deoarece Statementul nu poate fi o improvizație, ceva în drum spre mașină sau spre bodegă. Statementul s-a redus la un anunț: „La sfîrșitul anului vom avea alegeri prezidențiale și reiterez ceea ce am mai spus, voi intra în competiție pentru un nou mandat de președinte.” Osteneala de a sesiza o conferință de presă spontană pentru a reitera că va candida la prezidențialele de la finele lui 2019, a descumpănit pe mulți cronicari ai politicii interne. Ce l-a apucat? s-au întrebat mulți, chiar și dintre cei deja obișnuiți cu toanele lui Klaus Iohannis. De ce mai era nevoie de a reafirma într-o Declarație de presă din primele zile ale lui 2019 hotîrărea sa de a candida la prezidențiale? Întrebări logice dacă ne gîndim că România, al cărei președinte se pretinde a fi Klaus Iohannis, se va confrunta în 2019 cu mari provocări interne și internaționale, infinit mai importante pentru destinul național decît faptul că el, Klaus Iohannis, va candida la prezidențialele presupuse a avea loc hăt departe de ianuarie 2019, peste 10 luni, prin noiembrie 2019. Vorba babei Safta: Să ne vedem noi prin toamna lui 2019, dacă vom mai apuca, maică, și atunci vom discuta.

Deși n-o mărturisește, Liviu Dragnea s-a înscris deja în campania pentru prezidențiale ca reprezentant al PSD

În comentariul dedicat de mine discursului ținut de Liviu Dragnea la Consiliul Național al PSD din 18 decembrie 2018 am ironizat jelaniile președintelui PSD, arătat cu degetul de mulți lideri ai Partidului ca fiind un veritabil dictator și denunțat de adversarii politici drept adevăratul șef al Guvernului Viorica Dăncilă. Una dintre expresiile acestei acuzații constă în sintagma Guvernul Dragnea-Dăncilă folosită în conținutul Moțiunii de cenzură depuse în chip nefericit de o Opoziție tot mai amatoare în bătălia politică. Pe parcursul discursului de la ședința Consiliului Național Liviu Dragnea s-a plîns de marile slăbiciuni din activitatea unor instituții guvernamentale precum ANAF, Oficiul pentru protecția consumatorului. Spectacolul friza ridicolul. Liviu Dragnea a schimbat în doar doi ani doi premieri, a dat afară și a numit pe cine a vrut el dintre demnitari, a pus-o pe Viorica Dăncilă premier, deși în partid sînt sute de persoane mult mai bine pregătite pentru funcția asta. Dacă ar vrea – comentam într-o emisiune tv – Liviu Dragnea nu numai că ar putea schimba peste noapte conducerile celor două instituții, dar mai mult ar putea desființa și instituțiile respective. Că instituții din subordinea Vioricăi Dăncilă ar putea să se fofileze cînd vine vorba de îndeplinit niște indicații e posibil. Dar că atotputernicul Liviu Dragnea să se lamenteze că ele se fac că plouă cînd vine vorba de înaltele comandamente desprinse din Programul PSD de Guvernare, asta chiar că ține de fantezia deșuchiată. Am presupus că Liviu Dragnea le-a folosit exemplul pentru a dovedi cît de repede se concretizează în măsuri mustrările sale publice.