Gîndurile lui Cristoiu

Cu ce s-a ales România în urma vizitei lui Klaus Iohanis la Casa Albă? Cu o șapcă. O șapcă ieftină, care nici aia nu e a ei

Într-un text anterior dedicat vizitei lui Klaus Iohhnanis în America, de fapt, nu vizită, ci convocare, îmi exprimam temerea că abilul om de afaceri Donald Trump va impune României, reprezentate de candidatul Klaus Iohannis, toate interesele politicii americane din timpul președinției Trump. Avertizam că Donald Trump folosește pentru a trage pe sfoară pe șefii de stat mai slabi de înger fel de fel de trucuri ieftine, de starletă de televiziuni bolnave de rating. Faptele și vorbele sale despre Kim Ir Sung sînt o dovadă. Pentru a-și da gata interlocutorul, Donald Trump, știind că e Stăpînul Lumii, se dedă la tot felul de giugiuleli. După vizita din iunie 2017 bătutul lui Klaus Iohannis pe umărul drept ne-a costat șase miliarde de dolari. Cît ne va costa bătutul pe umărul stîng din această vizită? mă întrebam. Nu ținusem cont în această evaluare de disponibilitatea lui Klaus Iohannis de ne vinde cu Marea Neagră cu tot numai pentru a nu-l supăra pe știurlubaticul de la Casa Albă. Donald Trump nu l-a bătut pe umăr pe Klaus Iohannis. L-a dat gata cu alte șmecherii ieftine. Nu prea diferite de cele exersate în cazul lui Kim Ir Sung din iluzia că dictatorul coreean o să leșinat de pupicii lui Donald Trump de pe Twitter. La un moment dat, ditamai președintele american invoca în relația lui Kim Ir Sung momentul Love. Pe Klaus Iohannis l-a potopit mai întîi cu un purcoi de tromboane, folosite de președinții americani în campaniile electorale cînd vor să dea gata familia unui fermier din Nebraska: Citiți tot articolul
Invitații cristoiublog

Utecistul Benjamin Franklin are rude în România!

Multe și felurite au mai fost, la vremea lor, acela bube la dosarul de cadre pentru care, oricât de bun ai fi fost în meseria ta, nu puteai face un pas înainte în ierarhiile administrației și ale politichiei. Asta dacă, bineînțeles, trecusei de primele furci caudine ale pepinierei de cadre! Lucrurile se complicau, încă, mai abitir atunci când era vorba despre cadrele considerate a fi de nădejde și care, dintr-un motiv sau altul, nu menționaseră, în mod expres, la dosarul lor de cadre, cum că aveau rude în străinătate. Cam așa a fost să fie și cu tovarășul Veniamin, un tânăr și zelos activist al unui comitet județean UTC,căruia i s-a descoperit-mai corect spus:i s-a inventat!- cum că ar avea rude tocmai în Statele Unite, motiv pentru care și-ar fi și schimbat numele de familie. Mă aflam, așadar, ca redactor la „Scânteia tineretului”, într-un colectiv de îndrumare și control al CC al UTC care își desfășura activitatea într-un județ al Moldovei. Colectiv condus de secretarul cu propaganda, presa și cultura al „CC-ului mic” (așa cum se zicea în folclorul oral al vremii), tânăr universitar care nu prea le avea cu canoanele și cu dogmele de resort, dar care, cu sau fără voia lui, trebuia să le facă față. Recunosc, gazdele noastre, cadrele și activul de bază de la organizația județeană a UTC, se străduiau să arate că își fac treaba ca la carte (sau ca la… statut!), dar, așa cum se întâmpla și atunci și ca și acuma, unii făceau exces de zel și chiar de servilism. Ceea ce, între noi fie vorba, nu prea ne era pe plac celor din colectivul de îndrumare și control. Citiți tot articolul
Imaginile săptămânii

Imaginile săptămânii 9-16 august 2019

Fotografia 3. Un operator priveste monitorul pe care sunt afisate date legate de localizarea zonala, la un centru de preluare a apelurilor la numarul unic pentru situatii de urgenta, 112, vineri 9 august 2019, in Bucuresti. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Restul fotografiilor le puteți vizualiza accesând link-ul de mai jos sau apăsând pe titlul articolului.

Citiți tot articolul

Cazul Caracal: Un scenariu căruia i se tot caută finalul

Motto:

„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: