Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie. George Simion: Următorul pas pe linie parlamentară va fi depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, guvern numit de acest preşedinte ilegitim>

1956: un 1989 eșuat

Dacă ar fi să credem analiștilor, lumea întreagă a fost oarecum surprinsă de rapiditatea cu care, în 1989, s-a prăbușit comunismul. Mulți jurnaliști și politicieni din Vest pariau pe rămînerea procesului din Est în hotarele Perestroikăi. Evoluția evenimentelor i-a sfidat pur și simplu:
În cîteva luni, extraordinara presiune populară a sfărîmat zăgazurile Perestroikăi, transformînd un proces ce se voia controlat de partidul comunist într-o revoluție anticomunistă.

O simplă privire asupra istoriei postbelice ne face să fim un pic surprinși față de această surprindere. Pentru că o iscodire a anilor anteriori îi descoperă lui 1989 un precedent mult mai spectaculos: 1956 în Ungaria. Dacă în 1989, cînd comunismul dădea semne limpezi de oboseală, instalarea democrației a putut provoca surprindere, ce să mai spunem de faptul că un proces identic a avut loc în 1956, cînd comunismul avea încă vigoare? Recapitulînd evenimentele din octombrie-noiembrie 1956 din Ungaria, vom constata că acest moment de acum 40 de ani nu e altceva decît o prefigurare a ceea ce se va întîmpla în 1989.

Să ne reamintim.
La 25 octombrie 1956, urmare a marilor demonstrații populare, Ungaria intră în etapa comunismului cu față umană. Smulgînd acceptul sovieticilor de a pune capăt stalinismului întruchipat de Ernő Gerö, Imre Nagy nutrește iluzia că procesul se va opri aici. El nu-și dă seama că, odată ivită fisura într-un regim totalitar, rigiditatea acestuia îl condamnă la pieire. Nefiind elastic, asemenea democrației, sistemul totalitar nu se poate adapta la dinamica evenimentelor. Ca orice sistem rigid, nu poate decît să explodeze. Imre Nagy vrea un comunism cu față umană, un fel de perestroika avant la lettre. Populația maghiară vrea însă mult mai mult: alegeri libere, reinstaurarea pluralismului, ieșirea Ungariei din Tratatul de la Varșovia. Tragedia lui Imre Nagy va fi împărtășită ulterior și de alți comuniști liberali: Alexandr Dubcek, în Cehoslovacia, Mihail Gorbaciov, în URSS. E tragedia comunistului convins, a comunistului care nu-și dă seama că răul stă în însuși sistemul instaurat în 1917, și nu în ceea ce el numește „deturnarea idealurilor comuniste” de către Stalin. De aceea, Nagy crede că sistemul se poate corecta fără a se prăbuși. Poporul maghiar are însă o conștiință a istoriei mult mai profundă. De aceea, comunismul cu față umană nu-l satisface. Procesul revoluționar, declanșat de demonstrațiile antistaliniste, sfîrșește prin a se transforma în revoltă anticomunistă. în doar cîteva zile, partidul comunist din Ungaria dispare de facto de pe fața pămîntului. Pe locul rămas gol, se reînființează, cu o viteză înspăimîntătoare, partidele democratice din 1945. Depășit de evenimente, Imre Nagy se vede obligat să anunțe, la 30 octombrie 1956, întoarcerea la „sistemul de guvernare întemeiat pe cooperarea democratică a partidelor coaliției din 1945”.

Urmările sînt ultra cunoscute. Pe sovietici li apucă amețeala. Așa cum arată Francois Fejtö în a sa celebră istorie a democrațiilor populare, nu numai la Moscova, dar și la Praga, Berlin, București și Sofia momentul de la Budapesta e perceput ca o primejdie mortală. Nu atît pentru că lagărul socialist risca să rămînă fără o cazarmă, cît mai ales pentru că exemplul maghiar putea provoca o deșteptare în tot Estul: „O Ungarie neutră, parlamentară, orientîndu-se către Occident, ar fi fost pentru toate popoarele din Est o demonstrație că istoria e reversibilă”, notează Fejtö. Or, dictatura comunistă se întemeia, printre altele, și pe strădania de a convinge popoarele din Est că sistemul comunist se înscrie într-un proces logic, potrivit căruia prin bolșevism istoria a făcut un pas înainte. Victoria democrației în Ungaria ar fi demonstrat că sistemul comunist nu e un produs al legității, ci un accident. Ceea ce ar fi însemnat prăbușirea întregului eșafodaj al propagandei comuniste. De aceea, adunîndu-și forțele într-o nouă „Sfîntă Alianță”, toate capitalele comuniste trec peste divergențele ce le despărțeau pentru a se uni în sprijinul intervenției sovietice în Ungaria. Tancurile rusești revin în forță. Revolta anticomunistă de la Budapesta e înăbușită în sînge. Sîmburele ei însă va supraviețui. Chiar dacă peste Ungaria și peste tot Estul se instalează înghețul”, e limpede că lumea din Est nu mai e cea dinainte. Pitit sub țărîna adusă de șenilele tancurilor sovietice, sîmburele anticomunist va rămîne. Pentru a înflori decisiv, răvășitor, năprasnic, în 1989.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „1956: un 1989 eșuat”

  • Textul a fost publicat în „Dosarele Istoriei”, an. I, nr. 1, august 1996, p. 1. Revista îl avea director pe Ion Cristoiu și redactor-șef pe Mircea Suciu. A apărut pe piață la 8 august 1996, când a fost lansată cu mare succes de public la Librăria „M. Sadoveanu” (bdul Magheru). În total, a avut 127 de numere tematice, cu apariție lunară (aug. 1996 – martie 2007). Din septembrie 2001, a devenit publicație a Editurii Pro Historia, înființată și condusă de același M. Suciu.

  • Ev din Ungaria au fost precedate de
    Revolta RDG 16 -17 iunie 1953.
    Revolta din Polonia ( Poznan) din 28 iuni 1956/
    In toate cazurile, problema nu a fost atat teoretica , lupta anticomunista ci calitatea vietii .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *