1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Atunci când s-a dezlănțuit tornada

19 – 25 august

DEMERSURI TARDIVE, EFECTE IMEDIATE. În preajma aniversării zilei de 23 August, când se dorea ca atmosfera să fie exclusiv sărbătorească, evenimentele din Polonia au zdruncinat puternic conducerea de la București. Spre o corectă aducere-aminte, voi începe cu o notă memorialistică de ordin personal.

Mă aflam la serviciu în seara zilei de 19 august 1989 și definitivam „Telejurnalul de noapte”, când mi-a telefonat președintele – director general, Constantin Petre. Mi-a spus, precipitat, că, la intrarea în blocul-turn, mă așteaptă mașina lui care urma să mă „transporte”, în mare viteză, la sediul CC al PCR pentru a lua un fel de comunicat-comentariu de la Constantin Mitea privind „evenimentele din Polonia”. Nu era vorba despre un simplu „curierat”, ci și despre cererea expresă a lui Mitea de a mă implica și în redactarea textului. Când am ajuns în biroul lui „Nea Mitea”, l-am găsit, înconjurat de câțiva activiști de la Secția de Propagandă și Presă, încercând să încropească textul cu pricina pe baza „ideilor” dictate de Nicolae Ceaușescu.

Mă grăbeam teribil, deoarece ne despărțea foarte puțin timp de ora difuzării „Telejurnalului de noapte”. De aceea îi tot zoream pe cei care redactau textul, sugerându-le și unele formulări în zonele unde se tot opinteau și tot… molfăiau cuvintele și frazele. În sfârșit, s-a reușit finalizarea „compunerii” (așa numeam, în particular, textele oficiale). Am plecat, ca „Speedy Gonzales”, la TVR și, astfel, s-a transmis prima reacție românească semioficială la desemnarea reprezentantului „Solidarității”, Tadeusz Mazowiecki, ca șef al guvernului polonez. Nu mai țin minte, cuvânt cu cuvânt, textul, însă el atesta o maximă îngrijorare față de evoluțiile din Polonia. Faptul era confirmat de convocarea de urgență, la Ministerul Afacerilor Externe, a ambasadorilor celorlalte state membre ale Tratatului de la Varșovia, exact pe tema poziției românești față de „evenimentele din Polonia”. Ideea principală era aceea că trebuie, neîntârziat, să se adopte măsuri pentru oprirea cursului spre deteriorarea „pozițiilor” socialismului în Polonia și, implicit, pe plan european și mondial.

În legătură cu această poziție, s-a vehiculat și ideea că Nicolae Ceaușescu propunea o intervenție militară comună a Pactului de la Varșovia în Polonia. Întrucât n-am găsit în Arhive argumente pro acestei propuneri nu am (deocamdată) ce să comentez. În schimb, există stenograma ședinței CPEx din 21 august 1989. Se împlineau 21 ani de la celebrul discurs prin care N.C. a condamnat, fără echivoc, în cei mai aspri termeni, invadarea Cehoslovaciei de trupele sovietice și ale altor state membre ale Tratatului de la Varșovia, inclusiv Polonia.

Prin urmare, în stenogramă, se arăta că N.C. – după ce s-a referit la un schimb operativ de opinii cu Mihail Gorbaciov și cu liderii Partidului Muncitoresc Unit Polonez – a precizat următoarele (redau integral această intervenție, deoarece limpezește multe teme controversate):

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Tot ce discutăm acum sunt probleme strict interne de partid. Nu se publică nimic (sublinierea mea – T.B.), însă, noi trebuie să acționăm.

Poate ne gândim și să ne adresăm, din nou, chiar astăzi, Partidului Muncitoresc Unit Polonez. În orice caz, poziția lor este ceva mai clară și, dacă vor vedea că găsesc și un anumit sprijin, fără îndoială, vor fi încurajați să acționeze.

Sigur, problema nu este dacă vor primi sau nu reprezentanți ai «Solidarității» în Guvern, dar predarea conducerii Guvernului către conducerea «Solidarității» e gravă. Primirea în Guvern a «Solidarității» se poate soluționa, dar, după mine, predarea este gravă. De altfel, ei publică două formații (partide – T.B.) care și-au schimbat pozițiile tocmai datorită Uniunii Sovietice și, desigur, presiunilor americanilor și țărilor occidentale.

Eu am de gând, după-amiază, în cuvântarea mea, să mă refer la problemele acestea (era vorba despre Adunarea omagială dedicată zilei de 23 August – T.B.) am deja o referire cu privire la începutul războiului de acum 50 de ani, la împărțirea Poloniei și la ajutorul pe care l-a dat România și care, de altfel, a fost singurul ajutor. Mă refer la faptul că țările occidentale nu și-au respectat angajamentul (cum așa? imediat după atacarea Poloniei, Marea Britanie și Franța au declarat război Germaniei hitleriste! – T.B.). Și România a acordat întregul său ajutor. Am spus în cuvântare (era vorba despre textul pe care intenționa să-l citească – T.B.) că România a fost singurul stat care a acordat ajutor, și aceasta este realitatea (am văzut care era realitatea. Repet: Marea Britanie și Franța au intrat în război în sprijinul Poloniei, așa că – fără a subaprecia rolul României – se impune, inclusiv în acest caz, ca lucrurile să fie așezate în „matca adevărului” – T.B.). După aceea, mă gândesc să adaug că, în situația grea care s-a creat, îmi exprim deplina solidaritate cu partidul și cu poporul polonez și îi urăm ca, în deplină unitate, să depășească această situație și îi urăm deplină solidaritate.

Într-o anumită formă, spunem și de Cehoslovacia, care, în urmă cu 50 de ani, în 1939, a fost sacrificată („sacrificarea” a avut loc în 1938 ca efect al Pactului rușinos de la München – T.B.). Sunteți de acord să procedăm așa? (Toți tovarășii sunt de acord.) O să mai reflectăm puțin să vedem cum putem să ne adresăm din nou conducerii Partidului Muncitoresc Polonez. Celorlalte țări nu le mai spunem nimic. În orice caz, insistăm ca Șevardnadze (ministrul sovietic de Externe – T.B.) să vină aici, zilele acestea, independent de 23 August. Poate să vină și mâine, și poimâine pentru că aceasta, poate, va determina și conducerea sovietică să mai reflecte puțin. De altfel, am impresia că această poziție, după ce ieri au spus altceva, la încheierea Plenarei, reflectă puțin o anumită schimbare. Ei la Plenară (era vorba despre Plenara CC a PCUS – T.B.) au spus cu totul altceva și acum au fost altceva. Ceva mai reali.

Tov. Manea Mănescu: Suntem întru totul de acord cu ceea ce ați spus Dumneavoastră.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Cu atât mai mult demonstrația de la 23 August trebuie să fie o puternică manifestare antiimperialistă, antirăzboinică, împotriva oricărui amestec al imperialismului în țările socialiste, pentru unitatea țărilor socialiste, pentru socialism. În acest sens, trebuie văzută toată propaganda, inclusiv la Radio-televiziune și în presă. Deci, trebuie să subliniem mai ferm acest lucru, «23 August» al nostru nu să fie un nou 1939, dar nu 1 Mai (nu era clar ce a avut în vedere, dar – după toate probabilitățile –viza ziua de 23 august 1939, când s-a semnat Pactul Molotov-Ribbentrop – T.B.) și întreaga demonstrație să fie la nivelul forței pe care o reprezentăm acum. Să se atragă atenția asupra acestor manifestări la adunări, la demonstrații, peste tot unde acestea vor avea loc. Cu aceasta ridicăm ședința!”.

DEMERS ȘI REVERS. Firește, explicațiile date de N.C. privind activitățile lui referitoare la „criza poloneză” prezintă o importanță specială în contextul istoric dat. Nu știu în ce măsură a informat, însă, membrii CPEx în legătură cu textele complete ale răspunsurilor primite, în primul rând, din partea comuniștilor polonezi. Chiar dacă este nevoie să rezerv un spațiu mai larg acestor răspunsuri, sunt convins că, în absența unor asemenea elemente concrete, cititorul va fi văduvit de informații esențiale.

Am în vedere implicarea ambasadorilor români într-o corespondență de un gen aparte, deoarece – prin intermediul lor – era anunțat, mai întâi, ministrul Afacerilor Externe (în perioada respectivă, Ioan Totu), iar acesta îl informa „glonț” pe liderul suprem.

Astfel, la 22 august 1989, ora 1 noaptea, ambasadorul român la Varșovia, Ioan Teșu a transmis la București un amplu răspuns al conducerii PMUP la apelul lui N.C. din care prezint mai multe fragmente:

„1. Încercăm să înțelegem intențiile tovarășilor români; nu putem să acceptăm și să recunoaștem motivația nici a aprecierilor și nici a concluziilor formulate în declarația conducerii Partidului Comunist Român.

Analiza actualei situații din Polonia, inclusiv poziția partidului în legătură cu formarea noului guvern, a fost prezentată în hotărârea celei de-a XIV-lea Plenare a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit Polonez. În aceasta se afirmă, între altele, că «numai un guvern care se bucură de cea mai largă încredere și sprijin social, cu participarea reprezentanților tuturor forțelor politice din Seimul Republicii Populare Polone poate scoate Polonia din criză pe calea reformelor evolutive și consecvente. Partidul nostru, definindu-și actuala linie politică, se conduce după interesele supreme ale poporului și statului, luând ca bază realitățile existente (…).

2. Respingem afirmația tovarășilor români că participarea în guvernul Republicii Populare Polone a reprezentanților «Solidarității» servește «celor mai reacționare cercuri imperialiste» și că aceasta este «nu numai o problemă internă a Poloniei, ci se referă la toate țările socialiste».

Considerăm că tovarășii români nu au avut niciun fel de motiv de a face astfel de aprecieri, componența guvernului polonez și modul lui de creare constituie o problemă exclusiv internă a poporului nostru, orice încercări de subminare a acestui principiu din afară ar fi în contradicție cu normele fundamentale de drept internațional – neamestecul în treburile interne ale altor state.

Conducerea română întotdeauna a expus cu o deosebită forță acest principiu referitor la propria țară, un caz univoc în acest sens l-a constituit neparticiparea României la intervenția în Cehoslovacia, în 1968.

Este inadmisibilă imputația făcută a priori unui guvern al unui stat suveran că ar sluji vreunor forțe străine.

3. Considerăm absolut nefondat reproșul că transformările care au avut loc în Polonia constituie o lovitură serioasă pentru Tratatul de la Varșovia, crează pentru aceasta un mare pericol și constituie un sprijin puternic pentru NATO; vedem aceasta ca o încercare nefondată de subminare a loialității ca aliat al țării noastre. Polonia, chiar și din punct de vedere al intereselor propriei securități, a fost și va rămâne fidelă obligațiilor sale de aliat în cadrul Tratatului de la Varșovia și, ca și până acum, va face totul pentru a întări legăturile între partenerii-părți ai Tratatului de la Varșovia. În această operă, Polonia are un aport serios și care nu poate fi contestat (…).
4. Așteptăm respectarea de către toți, inclusiv și de partea română, a principiilor adoptate în documentele comune ale statelor participante la Tratatul de la Varșovia în ceea ce privește dezvoltarea relațiilor dintre ele «pe baza egalității, independenței și dreptului fiecăreia dintre ele de a-și elabora propria linie politică în mod independent, a propriei strategii și tactici, fără amestec din afară».

Dorim să subliniem că transformările care au avut loc în Polonia și în alte țări socialiste nu încalcă cu nimic interesele României, ci, dimpotrivă, servesc întăririi socialismului în lume, revenirii la vitalitatea ideilor socialismului și a forței lor de atracție, și prin aceasta nu dă Partidului Comunist Român motive să vină, nici față de celelalte  partide comuniste și muncitorești, cu aprecieri și concluzii de acest gen referitoare la situația din Polonia, prezentate în declarația dată.

În situația aceasta, suntem nevoiți să facem cunoscut partidelor comuniste și muncitorești ale statelor participante la Tratatul de la Varșovia răspunsul nostru la această declarație.

Partidul Muncitoresc Unit Polonez, fiind într-adevăr într-o situație dificilă, se așteaptă la ajutor și sprijin, dar nu de acest gen, cum o face Partidul Comunist Român. Din partea noastră, suntem gata, ca și până acum, să împărtășim cu Partidul Comunist Român, în mod deschis și sincer, experiențele și aprecierile noastre.

Exprimăm speranța că aceasta va permite tovarășilor români să înțeleagă mai bine condițiile noastre și să-și reconsidere aprecierile de până acum în interesul suprem al colaborării celor două partide și state. Varșovia 21 august 1989”.

DOAR O SINGURĂ UMILINȚĂ NU ERA DE AJUNS. Nu mai puțin important a fost răspunsul conducerii Partidului Muncitoresc Socialist Ungar (PMSU) la demersul lui Nicolae Ceaușescu. Redau textul integral transmis prin intermediul ambasadorului român la Budapesta, Traian Pop:

„Conducerea PMSU a luat la cunoștință cu consternare și fără a fi de acord cu conținutul mesajului PCR și al tovarășului Nicolae Ceaușescu, prin care se urgentează o acțiune comună «folosind toate mijloacele în vederea împiedicării lichidării socialismului în Polonia».

La ședința de la București a CPC a țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia, am exprimat clar faptul că, după aprecierea noastră, practica de până acum a construirii socialismului nu corespunde pentru a da răspuns noilor aspecte care apar. Rezolvarea este făurirea socialismului democratic (sintagmă care a fost des repetată cu scopul de a defini obiectivele transformărilor din Ungaria – T.B.), care impune ca necesară crearea unei economii de piață cu proprietate mixtă, pluralismul și autoadministrarea.

Țările noastre își aleg în mod independent drumul și metodele cele mai potrivite pentru dezvoltarea lor. Aceasta nu exclude, însă, dezbaterile constructive și schimbul sincer de păreri între parteneri suverani, independenți și egali în drepturi. Condiția esențială este ca fiecare partid, în mod independent și separat, să tragă concluziile necesare și să ia măsurile pe care le consideră importante.

În cadrul relațiilor noastre pe linie de partid și de stat nu-și au locul datul de lecții, insinuările, calificările, precum și adoptarea de hotărâri comune, obligatorii, care să joace un rol hotărâtor în viața politică internă din țările noastre. S-a terminat definitiv cu valabilitatea amestecului militar sau cu orice alte mijloace ale unei țări în problemele interne ale alteia, cu perioada așa-numitei doctrinei Brejnev.

Situația actuală din Polonia s-a construit ca urmare a unor alegeri libere și democratice, constituirea guvernului se desfășoară prin mijloace parlamentare, nu vedem niciun motiv ca împreună «să acționăm pentru oprirea procesului grav de lichidare a socialismului în Polonia». Singurul în măsură să ia orice decizie este poporul polonez.

Punctul de vedere românesc este de neînțeles dacă avem în vedere, în mod deosebit, sistematica abordare publică de către România a principiilor neamestecului în treburile interne, suveranității, a relațiilor din țările socialiste. Poziția românească de acum este în totală contradicție cu unghiul de vedere exprimat de principiile de mai sus, pe baza cărora, de exemplu, România și-a stabilit politica în 1968, referitoare la evenimentele din Cehoslovacia.

Forțele politice poloneze, între care și conducătorii «Solidarității», au declarat de mai multe ori că vor respecta obligațiile internaționale ale țării, ca atare și apartenența la Tratatul de la Varșovia, dar trebuie – în același timp – să cântărim din toate punctele de vedere poziția «Solidarității», faptul că exclude de la guvernare forțele reformiste din cadrul PMUP, prin care nu ajută la unirea necesară și de nelipsit pentru dezvoltarea de viitor.

Manifestările extremiste antisovietice și anticomuniste dau motiv de îngrijorare.

Și cu acest prilej, conducerea PMSU subliniază punctul său de vedere principial referitor la relațiile dintre țările socialiste, despre care a informat partea română de mai multe ori și în diferite forme.

Ne exprimăm încrederea că partea română va trage cât mai curând concluziile necesare”.

Precizez că telegramele transmise în acele zile de ambasadorii români din țările „socialiste”, din alte state, în special din SUA, Marea Britanie, Franța, se remarcău, aproape în totalitatea lor, prin acuratețea informării (chiar dacă, pe alocuri, se recurgea la formulări menite să placă șefilor de la București) îndeosebi în privința pozițiilor oficiale ale statelor respective. Voi mai face apel la aceste surse de neînlocuit pentru înțelegerea a ceea ce a fost – până la urmă – Anul politico-economic 1989 pentru România.