1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Autoreproducția lărgită a propriilor năravuri

29 iulie – 4 august

„TEHNICA” MĂCINATULUI ÎN GOL. Este de mirare că liderul suprem nu se plictisea nu numai când ținea discursurile trase, parcă, la xerox, ci și când, la fiecare început de lună, convoca tot felul de ședințe pentru a „analiza” aceleași și aceleași rezultate, cu aceleași și aceleași „neîmpliniri” referitoare la planurile, programele, indicațiile emise.

Demarajul în a opta lună a anului nu a fost o excepție în derularea ritualurilor sinonime cu „măcinatul în gol”.

Nicolae Ceaușescu a convocat de urgență o ședință a CPEx pentru 4 august 1989. În acest fel, „s-a ales praful” de programarea concediilor la vârf. La ședință au participat 52 de persoane, între care toți membrii guvernului.

La prima vedere, se repeta – cum am mai spus – un scenariu arhicunoscut. Primul-ministru, prim-viceprim-miniștrii (cu excepția Elenei Ceaușescu), viceprim-miniștrii, miniștrii raportau militărește despre… „activități necorespunzătoare”. Dirijor a fost (ca de obicei) Șeful suprem. Fără introducerile stufoase la care recurgea, de cele mai multe ori, a spus:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Ați văzut rezultatele în realizarea planului? Le cunoașteți fiecare. Nu aveți nimic de spus? Eu aștept. Poate să luăm, în primul rând, exportul, pentru că nerealizarea planului este legată de nerealizarea exportului. Care sunt cauzele că nu s-a realizat 50 la sută (să reținem acest procentaj deoarece explică multe din cele ce s-au întâmplat și urmau să se întâmple – T.B.) din planul de export? Poate ne lămurește tovarășul Dăscălescu întâi.

Tov. Constantin Dăscălescu (prim-ministru): Vă rog să îmi permiteți să raportez, tovarășe secretar general, că planul s-a încheiat cu rezultate complet necorespunzătoare (sublinierea mea – T.B.) sigur, în primul rând, la export, și în mod deosebit la vămuit, dar și la ceilalți indicatori de plan situația nu e bună. Sectoare întregi în care măsurile stabilite dădeau garanția obținerii unor realizări bune, acum se prezintă cu mari rămâneri în urmă și în special la export, 465 de milioane, cât am făcut, față de 760 (era vorba despre echivalentul în dolari – T.B.) 59 la sută, asta pe devize convertibile. Aceeași situație proastă este și pe CTS. Nu am reușit și trebuie să o declar aici, organizarea necorespunzătoare (!) a activității; s-a manifestat în continuare indisciplina și dezordine și lipsă de preocupare pentru realizarea sarcinilor (agramatismele aparțineau oratorului – T.B.).

Biroul Executiv al Guvernului, și aici trebuie să spun, nu a reușit să ia cele mai energice măsuri pentru îndeplinirea exemplară a prevederilor de plan. S-a muncit prost, cu toate angajamentele pe care le-am luat, cu toții, în fața dumneavoastră.

În ramurile principale ale economiei s-au sesizat numeroase rămâneri în urmă în realizarea producției fizice. Planul la țiței, la lignit, îndeosebi la huilă cocsificabilă, s-a făcut numai două treimi din plan. Mari rămâneri în urmă la realizarea produselor metalurgice, materialelor chimice, atât cantitativ, care nu puteau să nu influențeze nerealizarea planului.

În construcția de mașini, în continuare, și electrotehnică sunt deficiențe de calitate, se fabrică încă produse de proastă calitate. Și restanțe mari le avem la investiții, deși ne-am angajat că luna iunie va fi o lună de vârf în ceea ce privește punerile în funcțiune. S-a pus ceva, mai mult decât în lunile anterioare, dar suntem încă departe față de programul de punere în funcțiune. Și, ceea ce este cel mai grav, cea mai proastă situație este realizarea exportului și, în mod deosebit, realizarea vămuitului.”

Și uite așa, nu se mai termina cu inventarierea „lipsurilor” și „deficiențelor”, soluția fiind văzută din postura de prim-ministru (de fapt, cea de vătaf) doar în întărirea controlului și accentuarea măsurilor punitive.

Până la urmă, N.C. l-a lăsat pe Constantin Dăscălescu „în plata Domnului”; îi cunoștea „repertoriul”. În consecință, a dat cuvântul (nu-i menționez în ordinea în care au vorbit, întrucât unii au revenit de mai multe ori, la cererea expresă, a lui N.C.) prim-vice-prim-miniștrii Gheorghe Oprea și Ion Dincă, viceprim-miniștrii Ștefan Andrei și Ion Radu, miniștrii Ioan Ungur, Marin Enache, Paula Prioteasa, Ion M. Nicolae, Maria Flucsă, Ieremie Cataragiu, Gheorghe Constantinescu și Gheorghe David.

DESPRE TOATE ȘI… NIMIC. Aproape toți vorbitorii au adoptat tactica primului-ministru și au pus accentul pe tot felul de detalii, precum operațiunile de vămuire, răsucirile unor clienți din Peru, Iran, Algeria, Egipt, Turcia, unele neînțelegeri în derularea schimburilor de activități în „lanțul” de creare a valorii, semnarea, cu întârziere, a unor contracte și altele de același gen, ocolind, uneori cu dibăcie, alte ori butucănos, chipurile, „muncitorește”, aspectele legate de lipsa de realism a planurilor, de necorelarea producțiilor fizice și nete cu majoritatea resurselor materiale și financiare. De fapt, ignorau cu bună-știință cusururile, dintotdeauna, ale planificării hipercentralizate, hibe organice agravate – la cote imprevizibile – de „dirijorul întregii orchestre” prin tot felul de „indicații”, care mai de care mai nerealiste. Sigur, nu era pentru prima dată când se „discuta” în CPEx într-o asemenea manieră, dar la ședința despre care relatez acum părea că N.C. chiar îi încuraja pe vorbitori să cantoneze într-o factologie contraproductivă. Iată, în acest sens, un „dialog” din multe altele:

„Tov. Rădulescu Eugeniu (ministrul Construcțiilor de mașini): Tovarășe secretar general, vă rog să îmi permiteți să vă raportez că la data când am analizat nu am cunoscut în totalitate nomenclatorul acestor utilaje (erau vizate utilajele prevăzute mai ales în programele de export – T.B.), nu am făcut o analiză de fond a bazei materiale care trebuie pentru aceste utilaje, de aceea, v-am ruga să ne dați răgaz de două-trei zile…

Tov. Nicolae Ceaușescu: …cât să-ți dau?!

Tov. Elena Ceaușescu: Trei zile ca să cunoască el problemele…

Tov. Nicolae Ceaușescu: …îți dau două ore, dragă. Vii la mine și facem într-o jumătate de oră totul, pentru că sunt instalațiile pe care le-ați făcut, le cunoașteți, simple și care se pot face în zece zile. Ce tot vorbiți voi de analizat? Ce să analizați? Fabricile de zahăr nu le-ați făcut? Pentru arpacaș nu ați făcut și presele de ulei, nu le faceți la Cluj?!

Tov. Ion Radu: Nu sunt probleme, le facem!”.

Era destul de ciudat că – în pofida unor situații de-a dreptul dezastruoase – în majoritatea ramurilor economiei (în plus, era vorba și despre un bilanț pe șapte luni, ceea ce atesta manifestarea unor tendințe de mai lungă durată), N.C. nu s-a enervat, ci – de câteva ori – s-a adresat unor vorbitori cu un neașteptat și duios „dragă”.

O explicație a acestui comportament au găsit-o, mai ales C. Dăscălescu și Ș. Andrei, și anume dorința foarte puternică a lui N.C. de a se marca împlinirea a 45 de ani de la „Actul istoric de la 23 August 1944” cu un „buchet de realizări” care să impresioneze o lume întreagă. Mai erau două decade până la „marea sărbătoare” și, în consecință, alternând biciul cu zăhărelul, N.C. urmărea să-i stimuleze pe demnitarii în cauză „să facă totul” pentru a mai reteza din restanțe și a mai detensiona atmosfera din societate.