24 – 30 iunie
TURNUL DE VEGHE. Echipele noastre chemate la Snagov pentru filmări speciale (din viața privată a Cuplului prezidențial) reprezenta o sursă de informații deosebit de prețioasă. Repet: nu era vorba să-mi împărtășească vești și aprecieri care intrau în sfera secretului absolut (colegii erau convinși – ca și mine – că Securitatea îi supraveghea și, deci, manifestau cea mai mare prudență în tot ceea ce îmi povesteau), ci despre receptarea unor semnale care priveau posibilitatea de a consemna activități destinate publicității. Noi, cei care alcătuiam Telejurnalele nu ignoram „șansele” de a deschide fiecare ediție cu genericul „Din agenda de lucru a tovarășului Nicolae Ceaușescu”.
În fiecare zi, pe la amiază, primeam un telefon de la principalul membru al echipei, cameramanul, care îmi spunea (în cazul în care nu eram anunțați oficial) cam ce activități ar putea face obiectul unui „subiect” filmat pentru includerea în Telejurnal. Cu atât mai importante deveneau astfel de „comunicări” într-o zi de duminică, zi destinată, de regulă, odihnei celor mai de seamă oameni din România. Echipa a fost, nu de puține ori, chemată direct de Nicolae sau de Elena Ceaușescu pentru a imortaliza momente din viața lor. S-a întâmplat să fie chemată și la evenimente oficiale la care filmările au fost folosite pentru difuzarea în Telejurnale.
Oamenii noștri n-aveau vreme să se miște în curte, erau încartiruiți într-o anexă a uriașei vile a familiei Ceaușescu. Odaia lor era un fel de „turn de veghe”. Împreună cu echipele de la AGERPRES și studioul „Alexandru Sahia” urmăreau ce se petrecea la intrarea în vilă.
Atunci, duminică, 25 iunie 1989, mi-au spus că au observat sosirea și plecarea, aproximativ după două ore, a stenografelor de la Cancelaria CC al PCR cărora N.C. le dictase, probabil, câte ceva din discursul pentru Plenară. Apoi, au venit, în trei reprize, ofițeri de Securitate care aduceau mape cu documente. Rezulta, deci, din ceea ce mi se spusese din „turnul de veghe” că N.C. lucra intens. Bănuiau toți cei care se aflau la vila din Snagov, că N.C. se pregătea (nu numai pentru propria cuvântare) pentru ansamblul documentelor destinate Plenarei CC al PCR, programată pentru 27-28 iunie, adică peste trei zile, marți și miercuri din săptămâna următoare.
PROBABIL ȘI POSIBIL. Ca de obicei, înainte de a ieși în public cu vreo vizită, cu vreo cuvântare, N.C. citea principalele informații furnizate de sursele curente: DSS, MAI, MAE, AGERPRES. Silviu Curticeanu a consemnat acest fapt în memoriile pe care le-a publicat. Avem, prin urmre, temeiuri să considerăm că a luat cunoștință de desfășurarea a cel puțin două evenimente, unul în țară, la Constanța, celălalt în Ungaria.
La Constanța, avusese loc un eveniment care depășea prin semnificații informația propriu-zisă despre un act internațional de curtoazie: două nave militare americane, crucișătorul „San Jucinto” și fregaa „Klakring” ancoraseră în port în zilele de 19-24 iunie 1989, într-o vizită, cum spuneam, de curtoazie. Nu era o premieră, dar – de data aceasta – aveam de-a face cu o inițiativă americană, lansată într-un context complicat în vederea sublinierii faptului că România avea un „statut special” în ansamblul relațiilor externe ale SUA, conform unor „tradiții” care nu-și pierduseră total ecourile în actualitatea nemijlocită din vara anului 1989.
Vizita convenea ambelor părți, deși motivele erau diferite. Cele două nave aveau dotări ultramoderne, ceea ce atesta continuarea și aprofundarea politicii numite de „descurajare” promovată de Administrația Bush. Faptul că sosise odată cu navele, nimeni altul decât comandantul temutei Flote a 6-a, americane, care opera în mările din sudul continentului, viceamiralul J.D. William confirma importanța și respectul pe care SUA îl afișau demonstrativ față de România, considerată a fi încă un „rebel” în „sistemul mondial socialist”.
Totodată, militarii români, parte a armatei unei țări din Tratatul de la Varșovia, aveau posibilitatea să viziteze navele, să vadă cu propriii ochi de ce forță maritimă dispunea principalul stat membru al NATO, astfel încât să evalueze corect capacitățile de luptă ale unui adversar potențial.
La rândul lui, Nicolae Ceaușescu avea tot interesul să „spargă” izolarea internațională în care se afla, în ultimii ani, el personal și implicit România, să demonstreze că este deschis colaborării cu țările occidentale, că făcea, pe mai departe, o figură aparte în „familia socialistă” mondială.
Evenimentul îmi prilejuiește și prezentarea, pe scurt, a mecanismului prin care se solicitau aprobări ale comandantului suprem. Astfel, ministrul Apărării Naționale, generalul colonel Vasile Milea a adresat lui N.C. un raport despre respectiva inițiativă americană. În document se adresa „respectuos rugămintea” de a aproba o serie de propuneri, între care:
„• intrarea în apele teritoriale ale RS România a celor două nave militare americane și vizitarea Portului Constanța;
Toate aceste puncte au fost respectate riguros de partea română. Așa că raportul prezentat în ziua de 25 iunie în care se aprecia că „acțiunea a fost desfășurată cu succes” nu putea decât să-l bucure pe comandantul suprem.
ALTFEL DE VEȘTI, ALTFEL DE GRIJI. Ambasada României la Budapesta a informat, pe larg, despre Plenara din 23-24 iunie 1989 a CC al Partidului Muncitoresc Socialist Ungar (PMSU), reuniune încheiată cu schimbarea aproape în totalitate a conducerii. Au fost aleși: Rezso Nyers, președintele PMSU, Karoly Grosz, secretar general al PMSU, Miklos Nemeth, prim-ministru, și Imre Pozsgay, ministru de stat. Totodată, au fost aleși secretari ai CC al PMSU Janos Barabas și Jeno Kovacs (primul a fost secretar la Capitală, iar al doilea a fost șef de secție la CC al PMSU).
Cu excepția lui Grosz Karoly, al cărui rol a fost redus doar la treburile organizatorice interne de partid, ceilalți membri ai conducerii aparțineau – după opinia lui N.C. – grupului de „lichidatoriști”.
Era clar că orientarea spre pluripartidism și economia de piață căpătase un imbold decisiv și că procesul nu mai putea fi oprit. Totul se desfășura în direcția opusă pe care liderul suprem român o considerase singura acceptabilă, așa cum afirmase la ședința CPEx, din 17 iunie. De aici, sporirea la cub a îngrijorărilor.
Pe baza documentelor Plenarei CC al PMSU, Ambasada României la Budapesta prezenta astfel una dintre principalele evaluări ale noii conduceri a partidului:
„Schimbarea modelului economic s-a evidențiat pe parcursul acestor ani și a apărut ca o necesitate că rolul pieței nu poate fi exclus, dar nu a fost clar ce model trebuie adoptatîn condițiile unei economii de piață. În rândurile PMSU există multă confuzie. La o parte din membrii de partid s-a creat iluzia că schimbările din conducerea partidului efectuate la Conferința Națională din mai 1988 ar constitui garanții suficiente. Partidul nu a fost pregătit pentru schimbări atât de mari ca acelea care au loc în prezent. S-au formulat dorințele, dar nu și mijloacele prin care acestea ar putea fi realizate. În același timp, nici conducerea partidului, CC și comitetele județene nu au fost pregătite pentru schimbări atât de mari. Disputele care au apărut nu au putut fi orientate și, din această cauză, s-a ivit pericolul scindării partidului. Recenta plenară a CC al PMSU au evidențiat necesitatea unor schimbări, în structură și cadre, și a dat noi orientări mișcării interne din partid. S-a ajuns la concluzia că înnoirea partidului nu poate fi ruptă de reînnoirea societății. Partidul, în noile condiții, trebuie să devină un atelier de direcționare politică și să nu-și aroge sarcini care revin altor foruri, întrucât experiența a dovedit că nici sarcinile proprii nu le-au putut cuprinde pe toate în viitor, Guvernul va trebui să răspundă în fața Parlamentului de modul în care organizează viața socială. În condițiile pluralismului politic, PMSU va fi pus într-o situație de competiție cu celelalte partide și organizații. El va trebui să se retragă din acele domenii ale vieții sociale care intră în competența statului. Plenara a stabilit elaborarea unui nou program care să fie adoptat în congres”.
Nu știu cât de mult a fost satisfăcut N.C. (când a citit în telegrama Ambasadei) că noul organism de conducere curentă de la Budapesta se numește „Comitetul Politic Executiv (CPEx)”. Argumentele președintelui PMSU au fost astfel sintetizate în telegramă:
„Referindu-se la noile modificări din structura conducerii PMSU, a subliniat că fostul Birou Politic nu a putut cuprinde întreaga arie de probleme ori, prin noua măsură adoptată, Comitetul Politic Executiv are o bază și rădăcini mult mai largi, în sensul că acesta a cooptat în sânul său mai mulți prim-secretari de județe și reprezentanți au unor întreprinderi. S-a renunțat la secretariatul partidului, încă de la Conferința națională din mai 1988, și s-a creat președinția PMSU, formată din patru persoane (le-am menționat anterior – T.B.). Președintele PMSU este conducătorul numărul unu al partidului, care va răspunde de relațiile internaționale ale PMSU și de raporturile cu partidele și mișcările alternative din țară”.
Parcă l-a citat pe Nicolae Ceaușescu când a propus, în 1965, și mai târziu, în 1974, lărgirea forului de conducere operativă a PCR, cu atribuțiile aferente. Interesant, nu?
Lasă un răspuns