1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Baletul „Dansul săbiilor” (re)prezentat pe scena Bucureștiului

20 – 26 mai

APELUL LA PRECEDENTE. De fiecare dată când aveau loc evenimente „cu probleme” eram întrebat: „Cum s-a mai dat în situații similare sau chiar identice?”. Acel „cum s-a mai dat” se referea la reflectarea în Telejurnale a ceea ce se întâmpla în țară și în străinătate, întâmplare (sau întâmplări) care ar fi putut stârni reacții negative în activul de partid și de stat, precum și în rândurile populației, în general. Trimiteam în scris la Secția de Propagandă și Presă un documentar total lămuritor despre ceea ce ni se solicitase de „sus”.

Nu erau vizate doar treburile noastre gazetărești. De mulți ani se instituise – începând cu CC al PCR – regula „apelului la precedente”. Voi exemplifica această temă cu momente din ziua de 25 mai 1989.

Înainte de prânz (între orele 12,16 și 12,30), Elena Ceaușescu a prezidat, la „Săliță”, o ședință „pe probleme de cadre”. Din ceea ce „s-a dus vorba”, în centrul atenției s-a aflat stabilirea „Normelor de reprezentare în vederea alegerii delegațiilor la Congresul al XIV-lea al PCR”.

Nu era prima dată când se examina „la nivel înalt” tema desemnării (că despre alegeri nici nu se putea discuta) participanților la forumul care fusese programat abia pentru noiembrie 1989. Exista (ca să mă exprim eufemistic) o preocupare cu totul deosebită pentru a se evita, cu orice preț, producerea de defecțiuni la marele conclav al PCR. De altfel, într-un episod anterior, tot pe firul unor analize, am mai tratat acest subiect. Acum, a fost pus în discuție aspectul numeric combinat cu cel structural. Ca, de obicei, primul pas a fost „apelul la precedente”. Elenei Ceaușescu i s-a prezentat un document intitulat „Situație privind numărul delegaților centrali și locali și repartizarea lor pe județe”.

Pe cele dintâi două coloane – una despre numărul total de delegați și cealaltă care menționa raportul dintre „centrali” și „locali” la Congresul al XIII-lea, din 1984, situație defalcată pe fiecare județ, iar pe celelalte două, simetric, ceea ce se propunea pentru viitorul Congres. N-o să mă apuc acum să transcriu ceea ce a fost în urmă cu cinci ani și nici ceea ce se preconiza pentru finalul lui 1989, ci mă voi referi exclusiv la cifrele care indicau totalul.

„Precedentul” suna astfel: în 1984, din totalul de 3.170 de delegați, 375 erau cei „centrali”, adică șefii cei mari de la București și restul de 2.752 „locali”. Pentru Congresul al XIV-lea se propunea „alegerea” a 3.326 de delegați, dintre care 399 (fix) „centrali” și 2.927 locali. Creșterile erau semnificative.

Voi urmări de-a lungul episoadelor viitoare ce deciziile care s-au mai luat și cum s-au aplicat pe parcursul tuturor pregătirilor pentru Congresul al XIV-lea al PCR.

TOT „O PROBLEMĂ DE CADRE”, DAR LA NIVEL FAMILIAL. MAMA, FIUL ȘI NORA. Pentru a întregi imaginea zilei de 25 mai 1989 îmi permit, cu strict necesara obligație de a indica sursa, să redau o pagină din volumul „Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu. Agenda Tovarășei în 1989”. Astfel, autoarea Lavinia Betea (am mai citat din numeroasele sale cărți) a notat următoarele:

„Joi, 25 mai

Cu fosta-i noră și-a deschis ziua de lucru, iar cu fiul cel mic a încheiat-o.

Poliana e înregistrată între orele 9.40 și 10.30. Nicu a intrat la orele 18.10 în biroul mamei sale. Despre relațiile acestui triunghi Nicu – Elena – Poliana sunt multe relatări contradictorii. La cununia lor civilă – oficiată în reședința bucureșteană a lui Nicu -, din partea părinților mirilor nu s-a prezentat decât Elena Ceaușescu. După spusele unor martori, mirele își repudiase verbal mireasa în momentul felicitărilor de căsătorie. I-o arunca apoi în brațe maică-sii cu orice prilej, de față cu oricine s-ar fi nimerit. Se duceau, bunăoară, «la curte» la Petrești, împreună cu mama Elenei Ceaușescu. Oricui i-ar fi lăudat-o acolo bunica pe Poliana, Nicu îi replica fără jenă: «Îți place? Ia-o tu!». La cererea Tovarășei, pe biroul ei au continuat să apară fotografii cu episoade din escapadele lui Nicu. Zeci de ofițeri și informatori de Securitate alcătuiau dispozitivele care înregistrau secvență cu secvență amorurile notorii și cele episodice ale bărbatului care reprezenta partida numărul 1 din România acelor ani.

Putea fi oprit?! Ceaușeștii scăpaseră de ilegaliștii lui Dej pe motiv de imoralitate și infidelități conjungale. Dar de arma Codului eticii și echității socialiste, croită de «ăi bătrâni» nu se temea nimeni din «gașca lui Nicu»”.