1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Bulgărele de zăpadă n-am mai putut fi oprit

O ZI CUM N-A MAI FOST ALTA. Metafora cu „bulgărele de zăpadă” pare, la prima vedere, nepotrivită pentru un interval în care iarna nu-și făcuse, încă, apariția în zona tradițional mai caldă din sud-vestul țării. Dar este suficient să trecem în revistă, pe scurt, ceea ce s-a întâmplat la Timișoara în ziua de 16 decembrie pentru a avea suficiente temeiuri de a recurge la banala metaforă. Un desfășurător pe ore, inspirat din „Cronologia” lui Alex Mihai Stoenescu, va readuce în memorie modul în care poate să izbucnească o autentică revoltă populară, pe fondul unor profunde nemulțumiri, acumulate mai ales în anul 1989.

Dimineața devreme, liderul politic județean Radu Bălan a convocat secretarii Comitetului de partid Timiș și le-a comunicat că pentru eventualele dezorganizări ca efect al unor posibile noi manifestații „urmează a fi infiltrați patru-cinci sute de oameni cu diferite responsabilități de partid sau de sindicat”. Printre ei, lucrători din aparatul Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne. În legătură cu aceste decizii, Radu Bălan a declarat la procesul din Timișoara, desfășurat la începutul anului 1990:

„Sâmbătă, 16 decembrie 1989, la ora 10.00, m-a sunat Ceaușescu Nicolae, interesându-se de situația privitoare la pastorul amintit. I-am expus-o așa cum era în realitate, susținând că nu se poate trece la evacuare, deoarece hotărârea judecătorească nu era încă executabilă. El mi-a ordonat să trec de îndată la evacuare, lucru pe care însă nu l-am făcut, tocmai în ideea de a nu da naștere la conflicte. (…) Tot în aceeași zi, la ora 11.00, la Comitetul Județean de Partid și-a făcut apariția Matei Ilie, secretar al CC al PCR (îndeplinise înainte funcția lui Radu Bălan – T.B.), care era învoit pentru a-și rezolva unele probleme familiale. L-am pus pe acesta în temă cu situația creată în jurul pastorului menționat, cu ordinul dat de Ceaușescu de a se trece la evacuare, la care Matei Ilie a fost de părere că trebuie să se pună în executare hotărârea de evacuare”.

Imediat după ora 14.00, străzile din preajma locuinței pastorului s-au aglomerat. Pe vremea aceea, sâmbăta lucrul înceta, în majoritatea întreprinderilor și instituțiilor, la ora 14.00, așa că tot în apropiere, în Piața Maria, lumea schimba tramvaiele în trei direcții diferite pentru a ajunge acasă. Așa că se adunaseră acolo câteva sute de persoane. Tot imediat după ora 14.00, generalul Iulian Vlad, șeful Securității, a venit la cabinetul lui Nicolae Ceaușescu pentru a-i prezenta un raport asupra apropiatei vizite în Iran. În antecameră era și Emil Bobu, venit să-l informeze pe Tovarășul asupra cursului evenimentelor de la Timișoara, dar cei doi, Vlad și Bobu, nu-și vor vorbi. La un moment dat, N.C. a ieșit și a spus: „Vlade, cu tine vreau să stau de vorbă”, apoi a plecat pe șantierul de la „Casa Poporului”. După aproximativ o oră, N. Ceaușescu s-a întors, nu i-a dat nicio atenție lui Bobu și a intrat în birou împreună cu Vlad. Șeful DSS i-a prezentat detaliile vizitei în Iran aproape o oră și jumătate. Nimic despre Timișoara. Până la ora 17.00, niciunul dintre subalterni nu-l informase pe șeful DSS despre evenimentele de la Timișoara.

La ora 16.00, a sosit la locuința pastorului primul grup de activiști de partid și de sindicat, precum și lucători din MAI, respectiv circa 100 de persoane cu misiunea de a contracara posibile noi proteste. Peste o jumătate de oră, la București, Emil Bobu l-a trimis la Timișoara pe Ion Cumpănașu, președintele Departamentului Cultelor (fost șef la „Scânteia”, la Agerpres, președinte al Consiliului Ziariștilor) să-l evacueze pe Tökes.

Peste o altă jumătate de oră, la Timișoara, pastorul i-a îndemnat pe manifestanți să plece din fața casei lui, dar degeaba. Unii au început să strige „Libertate”, dar în sensul anulării deciziei de evacuare.

Mai trecuse o jumătate de oră. Un mic grup de cetățeni a tras pantograful unui vagon de tramvai, moment în care circulația „pe șine” în Piața Maria era total blocată. A fost declicul care a declanșat formarea unei veritabile „mase critice” antiregim.

TRANSFORMAREA SCÂNTEII ÎN FLACĂRĂ. Imediat după ora 17.30, primul-secretar. Radu Bălan, a aflat de intenția unui grup masiv demonstranți de a se deplasa spre sediul județenei de partid. De îndată, a decis să se aducă acolo mai mulți luptători din Gărzile Patriotice în scop de apărare.

Manifestanții s-au îndreptat, mai întâi, spre căminele studențești cu intenția de a-i angaja imediat pe cei de acolo în acțiunea de protest. N-au avut succes. Studenții au refuzat să se alăture.

Exact în momentele de panică provocate de marșul mulțimii, Radu Bălan a fost chemat la telefon de Nicolae Ceaușescu. Liderul suprem l-a acuzat de dezinformare, considerând că situația era mult mai gravă comparativ cu cea despre care îi spusese primul-secretar. După circa 30 de minute, Tovarășul l-a sunat, din nou, pentru a-l întreba dacă Armata ieșise pe stradă. Bălan a precizat că nu a ieșit și nici nu era nevoie să se implice. Aprecia că 200 de membri ai Gărzilor Patriotice ajungeau pentru apărarea sediului. N.C. i-a închis nervos telefonul.

Marșul de protest a continuat fără incidente serioase. Ajuns la Timișoara, Ion Cumpănașu i-a telefonat lui Ion Dincă, șeful lui direct pe „linie” guvernamentală și l-a informat despre cursul evenimentelor. Considera că Radu Bălan era depășit de situație și că nu reușea să găsească soluții viabile.

În același interval, comanda Diviziei 18 din Timișoara a transmis Comandamentului Armatei a 3-a, aflat la Craiova, vești despre ceea ce se întâmpla în oraș. În continuare, la informat pe ministrul Vasile Milea, iar acesta i-a raportat comandantului suprem. Știrile au început să circule tot mai numeroase și tot mai repede din diferite direcții. În sfârșit, în jurul orei 19,00, șeful Securității, generalul Iulian Vlad, a primit prin filiera internă rapoarte din Timișoara și – conform unor mărturii – a ordonat ca lucrătorii din subordine să nu se implice în mișcările din stradă. Totodată, a convocat conducerea DSS.

La ora 20,00, Nicolae Ceaușescu, Emil Bobu și Radu Bălan au decis să se recurgă la forță în vederea apărării sediului Comitetului județean de partid prin împrăștierea demonstranților, începând cu Piața Maria. Au apărut mașini ale pompierilor și grupuri de militari. În timp ce doi tineri manifestanți se chinuiau să spargă stema PCR de pe clădire, au venit, în grabă, milițienii cu scuturi. Toate aceste momente au fost filmate în vederea identificării „făptuitorilor” și „agitatorilor”. S-a scandat „Pâine”, „Libertate” și, pentru prima dată, „Jos Ceaușescu!”. O mașină de pompieri a stropit, din belșug, manifestanții, care au răspuns aruncând pietre. Unii dintre ei s-au urcat în copaci, au rupt crengi, transformându-le apoi în ciomege.

La ora 21,00, generalul Vlad a hotărât trimiterea a unei echipe de sprijin, pornind de la informația pe care o primise din CC că din conducerea centrală se intenționa plecarea unor echipe „politice”. Cum colonelul Gheorghe Rațiu, șeful Direcției I (care răspundea de securitatea internă) era de serviciu pe minister, iar alți șefi ezitau, generalul Emil Macri s-a oferit să se ducă el. Așa s-a format echipa Securității.

Peste noapte, o dată la ora 22,00 și a doua oară la ora 02,00, N.C. a sunat întrebându-l pe generalul Vlad ce măsuri a luat și reproșându-i lipsa de implicare. Discuția a fost întreruptă brutal de Elena Ceaușescu, iar Tovarășul a închis telefonul. La ora 23,00, va pleca spre Timișoara trenul special în care se afla grupul de ofițeri ai Securității condus de generalul Macri.

În cursul nopții, Radu Bălan a apelat, prin intermediul ierarhiei politice, până la Nicolae Ceaușescu, care îl va suna pe ministrul Vasile Milea, ordonându-i să scoată Armata în stradă. Atunci Milea a hotărât să mărească doar numărul de patrule pe străzile Timișoarei.