1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Buna părere despre sine și promovarea unui stil oratoric inconfundabil

3 – 9 iunie

„BOII DE LA BICICLETĂ”. Ca unul care a urmărit, mai ales din rațiuni profesionale, evoluția lui Nicolae Ceaușescu, inclusiv în postura de „tribun al partidului și poporului”, pot să depun mărturie că de-a lungul anilor a devenit vizibil efectul marilor eforturi personale menite să depășească, deopotrivă, un complex de inferioritate în materie de exprimare verbală și de perfecționare a modalităților de promovare a unui stil discursiv inconfundabil. Nu este cazul să recurg la comparații cu experiența suveranului britanic George al V-lea, așa cum a fost reconstituită în celebrul film „Discursul regelui”, însă este incontestabil că Nicolae Ceaușescu s-a remarcat și prin ambiția fertilă de a-și îmbunătăți neîntrerupt modalitățile de exprimare fonică, lingvistică și ideatică, de a se adresa mulțimilor. Tot atât de adevărat este că n-a repetat recordul din 21 august 1968, când s-a întrecut pe sine la toate capitolele care definesc arta și știința oratoriei. Acela a fost momentul astral, irepetabil. Chiar dacă a recurg la serviciile unor logopezi de marcă și ale unor scriitori de discursuri de talia unui maestru al genului, pe nume Dumitru Popescu-Dumnezeu și a unui gazetar de excepție cum era Constantin Mitea n-a fost în stare să-și depășească propriul record.

Toate aceste rememorări sunt prilejuite de necesitatea (nu numai impusă de cronologie, ci și de caracterul special al conjuncturii aferente) de a acorda atenția cuvenită cuvântării pe care a rostit-o la ședința CPEx din 2 iunie 1989, atât prin ceea ce pregătise în scris, cât și prin ceea ce a improvizat.

Caracterul special pe care îl evoc decurgea din cel puțin două motive majore: dorința aproape fanatică de a  determina – prin forța cuvântării lui – îmbunătățirea rapidă și radicală a situației economice a țării și înscrierea de puncte decisive în „meciul” cu liderii reformatori (cu adevărat sau mimat) din restul țărilor „socialiste”.

În această cheie am urmărit, în timp real, discursul, iar pe o asemenea bază am propus formule de prezentare în Telejurnalul de seară din aceeași zi.

PĂGUBOASA ALTERNANȚĂ A BICIULUI CU ZĂHĂRELUL. Când conștientizezi că o anumită operațiune are o miză foarte mare crește, de obicei, și riscul de a o rata parțial sau chiar total, fie și numai din pricina tensiunii pe care o provoacă. N.C. a vrut să-i trezească din amorțire, din rutină, din dezinteres pe toți cei considerați drept executanți, într-o manieră necondiționată, ai orientărilor și indicațiilor pe care le-a dat. De aceea a însoțit critici deosebit de aspre cu anunțarea de stimulente de natură a urca participanții, în timp cât mai scurt, spre vârfurile ierarhice ale partidului și statului, cu toate avantajele care decurgeau dintr-o poziție puternică pe scara funcțiilor de demnitate publică.

A eșuat deoarece n-a venit, practic, cu nimic nou, cu adevărat stimulativ. Ce ecou putea să aibă astfel de fraze auzite de cei de față, de publicul larg, de zeci și sute de ori?

„Ritmul de creștere a producției industriale poate fi considerat satisfăcător, dar în practică, nu s-au realizat prevederile de plan la producția fizică”; „Se pune întrebarea dacă centralele industriale au înțeles pe deplin rolul pe care îl au în economia națională”; „Nu s-au asigurat măsurile necesare, practice, pentru a realiza cu prioritate producția de export”; „Din contractele existente, până la data aceasta, nu s-au realizat nici 50 la sută”; „În luna iunie trebuie să avem o îmbunătățire radicală a activității de producție”; „Trebuie să punem capăt cu desăvârșire acestei situații”; „Avem cadre suficiente, inclusiv în întreprinderui, grupe puternice care să realizeze modernizarea”; „Să eliminăm produsele scumpe”, „Cel puțin 50 la sută din produsele textile trebuie să fie decolorate, începând cu cearceafurile, cu toată lenjeria”; „Să privim cu spirit de răspundere conducerea activității economice, de a pune capăt risipei inadmisibile”; „Trebuie neapărat să se producă o schimbare a stilului, a metodelor de muncă”; „Realmente, cu spirit de răspundere, vom putea să asigurăm îndeplinirea în bune condițiuni a tuturor sarcinilor”.

La un moment dat când a crezut că a prezentat prea multe exemple negative, a precizat că nu toate trebuie să fie date publicității și că, pe fond, „dracul nu era atât de negru pe cât părea”. Totodată, a apreciat că există forțe, există resurse pentru redresarea grabnică a situației.

Ascultam toate acestea și mă gândeam ce anume pot să rețin pentru a reda cu vocea lui N.C. unele fragmente din lunga cuvântare. Evident, eram obligat să renunț la toate exemplele că – cine știe? – alegeam tocmai ceea ce ar fi declanșat încă un scandal monstru. Am tresărit, plăcut surprins, când liderul suprem a început să vorbească despre modernizarea economiei. Mi-am spus: „În sfârșit, iată o temă, cu largă deschidere, ceva care ar putea să stimuleze, cu adevărat, oamenii să gândească și să acționeze creativ!”. Dar iată fragmentul cu pricina:

„Se lucrează acum la programe de modernizare! Dar mulți înțeleg programele de modernizare de a veni cu investiții noi, pe care le programează pentru câțiva ani cu speranța că vor sta liniștiți și vor avea justificarea că trebuie să intre întâi investițiile în producție și pe urmă vor avea ce să realizeze, fără a prezenta ce se întâmplă cu aceste investiții.

Sigur, voi discuta despre investiții. Dar ce se întâmplă, ce rezultate avem? În loc să se înțeleagă așa cum s-a discutat, nu odată în Comitetul Central, în organismele noastre ale democrației muncitorești-revoluționare, că modernizarea înseamnă de a veni cu o mai bună organizare a întregii activități, cu reducerea consumurilor, a cheltuielilor și cu creșterea producției, cu ridicarea calității și nivelului tehnic al producției – nu se face așa. Numai o asemenea modernizare se poate socoti și poate fi acceptată! Ni s-au prezentat la aprobare o serie de așa-zise modernizări. Mă voi referi, din nou, de data aceasta, la Ministerul Industriei Electrotehnice și cred că, probabil, va trebui să schimbăm noi puțin denumirea, pentru că tovarășii au impresia că se ocupă numai de anumite lucruri, că baza trebuie să fie mașinile-unelte, alte mașini speciale și să nu fugă după aparaturi care dezorganizează producția și o afectează. Dar aceasta, numai așa, în treacăt, vreau să atrag atenția. S-a prezentat așa-zisa modernizare a unor mașini din industria textilă și filaturi, războaie de țesut. Ele erau mai greoaie, cu un consum mai mare de metal, mai complicate. Sigur, se vorbea și de introducerea așa-zisei elactronizări și acest lucru însemna să se lege fitul automat de aparatul electronic care, în fond, scade producția și nu aducea nimic în plus. Unele le-au prezentat cu simplu scop de a cere să li se aprobe importuri; s-au și formulat cereri în acest sens. Ce fel de modernizare este aceasta? Și nu este singurul caz”.

Chiar dacă era vorba despre o orientare antimodernizare, în contrasens și contratimp cu tendințele pe plan mondial (fără investiții în sfera construcțiilor și proiectării nu se pot obține rezultate pozitive), am propus să redau sincron (cu vocea lui N.C.) acest fragment ca o completare la seria deosebit de bogată a ideilor liderului suprem care trezea, cel puțin, în rândurile specialiștilor, reacții negative. Măcar atât putea să fac pentru a amplifica o stare de spirit care – credeam, atunci – va fi favorabilă unor mult așteptate schimbări în bine. Despre efecte voi avea prilejul să vorbesc în mai multe episoade viitoare.