1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Când contrariile se atrag, orice rezultat devine posibil

1 – 7 iulie

DIN CONFUZII ÎN CONFUZII SPRE NOI ILUZII. Semnalele primite din teritoriu, în special de la corespondenții noștri, confirmau și reconfirmau o situație paradoxală: cu cât mai mult se străduia liderul suprem să „clarifice” lucrurile, cu atât mai abiir sporea starea de confuzie în rândurile decidenților de la bază. Practic, în majoritatea întreprinderilor demarajul în semestrul al doilea se caracteriza prin multiplicarea incertitudinilor. Nu existau contracte și nici materii prime, materiale și echipamente care să acopere necesitățile impuse de planuri tot mai umflate. Cât despre rcuperarea restanțelor, îndeosebi la export, nici vorbă!

În aceste condiții, directorii de fabrici, de uzine, de centrale industriale băteau drumurile la ministere, la sediul CC al PCR pentru a mai diminua câte ceva din starea de confuzile în care bălteau. Constatau, cu mult regret, că șefimea nu le oferea soluții, fie și numai parțiale. „Descurcați-vă!” – acesta devenise cuvântul de ordine.

Primii secretari din județe  aveau acces relativ facil la șefii Secțiilor centrale de partid, cei care, de regulă, erau secretari ai CC al PCR cu problemele specifice. Îi informau despre greutățile pe care erau nevoiți să le înfrunte, dar nici la acest nivel nu găseau înțelegere.

Li se spunea: „Lăsați să treacă această săptămână. Multe se vor limpezi în următoarele zile și vom putea să rezolvăm mai ușor situațiile pe care ni le semnalați”. Pe ce temei se iluzionau până și secretarii CC al PCR?

Se ignora mai ales faptul că economia României se baza în proporție de cel puțin două treimi pe importurile de resurse din țările „socialiste”, mai ales din cele membre ale CAER. Or, la București, erau așeptați cei mai mulți dintre liderii statelor respective, veniți cu prilejul reuniunii Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia (CPC-OTV). Se spera că, în calitate de gazdă, Nicolae Ceaușescu va reuși, inclusiv în urma unor discuții bilaterale, să obțină mult necesarele resurse (au o parte a acestora), simultan cu o anumită deschidere a piețelor din aceste țări pentru absorbția mai multor produse românești.

Am văzut în Arhivă un documentar al Direcției Generale de Statistică (DCS) datat 3 iulie 1989. Spre deosebire de cifrăraia publicată în presă, ceea ce se comunica „strict secret” liderului suprem atesta agravarea considerabilă a situației din principalele ramuri ale industriei, ca urmare a neconcordanței cronice dintre plan și realități. Mai cu seamă devenise critic deficitul de resurse energetice și de materii prime pentru metalurgie și chimie. Cele mai convenabile importuri continuau să fie din țările „socialiste”, deoarece se efectuau în sistemele de clearing și barter. Nu era necesară valută liber convertibilă, iar așa-numitele „ruble transferabile” reprezentau mai degrabă o ficțiune operațională, acoperită de statistici.

FLEXIBILITATEA… ÎNȚEPENITĂ. Chiar dacă temele de politică internă ocupau cea mai mare parte din programul de lucru al liderului suprem, influența factorului extern impunea, așa cum s-a văzut, luarea în considerare, tot în regim de urgență, a evenimentelor în curs și a celor care aveau să se desfășoare în viitorul imediat.

Colegii operatori, care făceau zilnic de serviciu la sediul CC al PCR, îmi spuneau „conspirativ” că – din câte au observat – principala preocupare a celor care „deserveau” Cabinetul 1 viza pregătirea Consfătuirii din 7-8 iulie a Comitetului Politic Consultativ al Statelor Participante la Tratatul de la Varșovia (CPC – OTV), care – așa cum am mai precizat – urma să fie găzduită, potrivit principiului rotației, de România. De altfel, Gheorghe Lavric, activist la Secția de Propagandă și Presă, mi-a cerut, încă de la sfârșitul lunii iunie, conform practicilor încetățenite de multă vreme, lista cu operatorii și electricienii care aveau să filmeze pe Aeroportul Otopeni sosirea și plecarea delegațiilor, precum și deschiderea Consfătuirii la mesele aranjate în Sala Tronului din fostul Palat Regal, toasturile de la recepția finală, dineul separat oferit de Nicolae și Elena Ceaușescu în onoarea lui Mihail Gorbaciov și a soției acestuia, Raisa. Știam, deci, ce importanță se acorda respectivei reuniuni. În plus, după cum îmi comunicase Violeta Olteanu, de la Oficiul de Relații Internaționale al RTV, în afară de ziariștii de profil care însoțeau delegațiile din țările membre ale OTV, sosiseră, la București, echipe ale multor televiziuni din Occident.

Rezulta că Nicolae Ceaușescu își punea mari speranțe în reuniunea de la București, deoarece considera că evenimentele în curs reconfirmau temeiul obiectiv al temerilor lui legate de „destinele istorice ale socialismului în lume”.

Este locul să reamintesc că liderul suprem român avea o experiență îndelungată și consistentă în calitate de conducător al delegațiilor țării noastre la Consfătuirile CPC-OTV. Bunăoară, în 1966 a prezidat, din poziția de gazdă, reuniunea respectivului for, desfășurată la București. Este de notat că, înainte cu două luni de acea ședință, în zilele de 10-13 mai 1966, liderul sovietic L.I. Brejnev s-a aflat în România, într-o vizită neoficială, asupra căreia se convenise, la Moscova, cu prilejul participării lui N.C. la Congresul al XXVIII-lea al PCUS. Atunci, l-a invitat pe Brejnev să viziteze România, informându-l, totodată, că, pentru intervalul 16-24 iunie 1966, urma să se afle în țara noastră Zhou Enlai, vicepreședintele CC al PCR Chinez, premierul Consiliului de Stat al RP Chineze. În legătură cu această informare, Brejnev a avut un singur comentariu: și-a exprimat regretul că PC Chinez n-a dat curs invitației de a trimite o delegație reprezentativă la Congresul PCUS, adică a spus: „Critica nu ne ajută să întărim unitatea”, potrivit istoricului Vasile Buga, unul dintre principalii translatori la întâlnirile româno-sovietice la nivel înalt.

Prezintă, fără îndoială, un interes major convorbirile dintre Ceaușescu și Brejnev din acele zile, în România. L.I.B. s-a pronunțat pentru îmbunătățirea informării reciproce, punct de vedere împărtășit de N.C. Conform actelor de Arhivă, liderul român i-a reamintit interlocutorului temele abordate în timpul vizitei lui la Moscova din septembrie 1965, între altele, restituirea documentelor care aparținuseră PCR (depozitate în Arhiva Cominternului) și „soarta” Tezaurului României. L. Brejnev s-a făcut că a „uitat” de toate acestea, iar N. Ceaușescu i-a propus „să se mai gândească la ele și să le găsească rezolvarea”. În concluzie, Vasile Buga a scris:

„În pofida divergenţelor manifestate, convorbirile au scos, în final, în evidenţă dorinţa reciprocă de a continua eforturile în vederea dezvoltării relaţiilor bilaterale. În toastul rostit la masa oferită în onoarea oaspetelui sovietic, Nicolae Ceauşescu a apreciat schimbul de vederi ca «deschis, liber», în cadrul căruia «s-au spus lucrurile aşa cum a gândit fiecare», exprimând, totodată, convingerea că în condiţiile existenţei unor relaţii bazate pe stimă reciprocă puteau fi găsite soluţii la toate problemele.

La rândul său, Leonid Brejnev s-a declarat satisfăcut de atmosfera dezbaterilor, de modul în care au fost expuse problemele examinate, remarcând că absenţa unor înţelegeri comune în unele chestiuni «nu a întunecat discuţiile». Invitându-i pe cei prezenţi să considere de domeniul trecutului greşelile faţă de români făcute în timpul conducerii predecesorului său, Nikita Hruşciov, Leonid Brejnev a declarat: «Eu nu numai că aş vrea să nu se repete, dar cred că nu vor mai avea loc niciodată». Acesta a dat asigurări că din partea conducerii P.C.U.S. vor fi depuse toate eforturile pentru ca relaţiile sovieto-române «să fie cele mai serioase, cele mai bune», precizând că în aceste aspiraţii contează pe reciprocitate”.

Convorbirile din zilele de 10-13 mai 1966 au prefațat reuniunea din iulie în același an a Comitetului Politic Consultativ al OTV, punând în surdină și o altă divergență, de data aceasta, chiar pe tema locului și rolului respectivului organism în structurile Tratatului. Cu câteva luni în urmă, în intervalul 10-12 februarie 1966, la Consfătuirea de la Berlin a miniștrilor adjuncți de externe din țările membre se avansase propunerea de a se adopta un Statut al Comitetului Politic Consultativ, în esență fiind vorba despre transformarea acestuia într-un organism suprastatal și din consultativ în deliberativ. Reprezentantul României s-a opus categoric, în urma instrucțiunilor date de N.C. În consecință, până la desființarea OTV, în 1991, Comitetul Politic Consultativ a rămas fără…. Statutul dorit, în special, de sovietici.

Nu am de gând nici măcar să schițez o istorie a contribuției românești la activitățile OTV; au făcut-o alții, remarcabile fiind lucrările lui Constantin Olteanu, Petru Opriș și Corneliu Filip. Notez doar că nu se poate evalua reuniunea programată pentru iulie 1989 fără luarea în considerare a unor momente semnificative referitoare la pozițiile lui Nicolae Ceaușescu față de aspectele fundamentale ale integrării României în structurile Tratatului de la Varșovia.