1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Când era vorba despre interese, nimic altceva nu mai conta

23 – 29 septembrie

BANII CARE AU, TOTUȘI, MIROS. Să revin la reuniunile din Capitala SUA, desfășurate la sfârșitul lunii septembrie 1989. Rețin, astfel, în primul rând, ședința miniștrilor de Finanțe ai Grupului Regional de Țări Membre ale FMI și BIRD, din care făceau parte România, Israel, Iugoslavia și Olanda. Delegația țării noastre aproape că nu a fost băgată în seamă. Participanții din celelalte state membre cunoșteau, până în detaliu, parcursul României în calitate de membru al celor două organizații financiare internaționale, inclusiv consecințele deciziei de a se achita, în avans, datoria externă. În acest fel, dintr-un membru activ devenise unul formal al FMI și BIRD, în condițiile în care puterea de vot (și, implicit, aceleași resurse financiare) fusese considerabil redusă, în urma diminuării capitalului subscris și obstrucțiilor la care recurgea des în procesul elaborării și aplicării unor decizii.

Reuniunea menționată a fost urmată de ședințele Comitetului Interimar al FMI, Comitetului Dezvoltării (comun al celor două organizații financiare internaționale), Consiliului Guvernatorilor FMI și BIRD – toate desfășurate fără participarea activă a delegației române la dezbaterile de fond, deși mandatul primit direct de la Nicolae Ceaușescu prevedea o atitudine ofensivă. Bunul-simț le-a dictat delegaților români o atitudine rezervată, dată fiind poziția internațională a țării noastre în acea perioadă.

În definitiv, ce puteau să mai facă membrii delegației în condițiile în care reprezentanții majorității celorlalte state nu mai erau dispuși să colaboreze cu România. Din aceste motive, nu au fost luate în considerare nici cele mai modeste propuneri ale delegației române, cu toate că, pe ordinea de zi, la respectivele reuniuni, au fost înscrise teme de primă importanță, precum situația economică mondială și coordonarea internațională a politicilor în domeniu; strategia privind datoria externă; probleme legate de ajustarea structurală; situația și perspectivele țărilor cu cele mai mari datorii; sprijinul Băncii Mondiale pentru protecția mediului înconjurător. Rapoartele FMI au vizat limitele accesului la fondurile organizației existente în 1989; modalitățile de realizare a celei de-a IX-a revizuiri generale a cotelor FMI; efectuarea unei noi alocări de Drepturi Speciale de Tragere (DST). La rândul lor, Rapoartele BIRD s-au referit la stadiul negocierilor privind cea de-a IX-a reconstituire a capitalului Asociației Internaționale pentru Dezvoltare (AID), tendințele manifestate în transferul real de resurse; evoluțiile din comerțul internațional.

Spre deosebire de primii ani ai apartenenței României la FMI și BIRD, delegații țării noastre nu au mai fost solicitați să participe la elaborarea documentelor, ci au fost, mai mult, simpli spectatori. S-au aflat în mare încurcătură, iar la întoarcerea în țară din pricina faptului că nu s-au manifestat integral așa cum a dorit Nicolae Ceaușescu, și ca efect al unor decizii ale celor două organizații financiare internaționale contrare concepțiilor „liderului suprem”, au fost tratați cu multe reproșuri umilitoare.

ARDEREA PUNȚILOR CU LUMEA. Intervenția în Plenul Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, în ziua de 28 septembrie 1989 a ministrului de Externe al României, Ioan Totu, nu a putut compensa semi-eșecurile la care m-am referit, cu toate că, în substanța lor, propunerile formulate erau incontestabil importante, pe un teren consensual. Era vorba îndeosebi despre stabilirea unei dobânzi de maximum 4-5 la sută pentru creditele acordate de FMI, BIRD și de marile bănci, iar pentru creditele existente, recalcularea la un nivel maxim de 2-3 la sută; renunțarea la „programele FMI și BIRD de reajustare”, impuse la obținerea de credite, simultan cu abandonarea tentativelor de a prelua controlul asupra producției de materii prime, în special în cazul țărilor în curs de dezvoltare, apelul la prețuri rezonabile în domeniu, încât să se pună capăt „transferului de avuție din aceste țări către țările dezvoltate”.

În concluzie, la tot ceea ce am consemnat și comentat în acest episod, pot fi prezentate evaluările și deciziile conținute în Scrisoarea pe care în urmă cu peste un an și jumătate, la 6 februarie 1988 a adresat-o președintele BIRD Barber B. Colable, ministrului român de Finanțe (pe atunci) Gheorghe Paraschiv:

„Ne dăm seama de faptul că România se află într-o situație specială față de BIRD, deoarece a încetat să mai ia noi credite începând din 1982 și nu mai dorește să ia credite de la BIRD în anii care urmează. În consecință, noi am luat în considerare și suntem încă în măsură să ne menținem poziția privind anularea penalizărilor pentru plata anticipată a împrumuturilor luate în anii 1981-1982 (cuprinse în coșul valutar BIRD), precum și a împrumuturilor luate anterior și fixarea unei structuri valutare acceptabile pentru România, pe baza cursului de schimb în vigoare, pentru împrumuturile din coșul valutar care urmează a fi anticipat, așa cum este prevăzut în Aidê-memoire-ul din 15 noiembrie 1987. Sper, sincer, că dificultățile curente dintre România și BIRD pot fi rezolvate urgent în cadrul obligațiilor comerciale contractuale existente și al politicii stabilite de Consiliul Directorilor Executivi al BIRD.

Vă mulțumesc pentru amabila dvs. invitație de a face o vizită la București, dar regret că datorită unor angajamente anterioare, nu este posibil s-o accept.”

Dincolo de elementele de ordin tehnic și diplomatic, devenise limpede că, din acel moment, practic, România încetase să mai fie un membru real al FMI și BIRD. Cam așa se prezenta situația. Se năruiau, astfel, alte și alte punți cu lumea.