1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Când nu mai era „loc” pentru liniște

BUCUREȘTI – TEHERAN ȘI VICEVERSA. Înainte de a pleca în vizita oficială în Iran, Nicolae Ceaușescu i-a chemat la reședință pe Vasile Milea, Tudor Postelnicu și Iulian Vlad pentru a primi ultimele informații din Timișoara și a da ordine în vederea unei grabnice „pacificări a orașului”. La ora 8,30, avionul prezidențial a decolat spre capitala Iranului, Teheran. În avion se afla și un mic grup de ziariști, cameramani și fotografi. Echipa TVR era condusă de colegul meu, redactor-șef adjunct, Ilie Ciurescu. De la el am aflat (la reîntoarcerea la București) detalii din timpul vizitei care, firește, nu au fost date publicității. Atmosfera fusese sumbră, N.C. telefona des soției la București, gazdele cerea insistent amănunte despre evenimentele de la Timișoara, corespondenții presei locale și străine fuseseră împiedicați să ia contact cu N.C., în așa fel încât să nu-i pună întrebări incomode.

La București, conducerea supremă provizorie a fost încredințată unui nucleu din trei persoane, Elena Ceaușescu, Manea Mănescu și Emil Bobu. În cursul zilei de 18 decembrie, pe agenda E.C. s-au înscris 20 de primiri și patru ședințe. A cerut mai multe rapoarte din Timișoara. Lavinia Betea a menționat ordinul dat capilor Miliției trimiși la Timișoara de a face să dispară cadavrele celor împușcați în noaptea de duminică spre luni. Despre acest ordin nu-i suflase o vorbă Tovarășului.

La amiaza zilei, C. Dăscălescu a intrat la Cabinetul 2. Apoi, o nouă ședință la „Săliță” cu Bobu, Dăscălescu, Manea Mănescu și Curticeanu, constituți într-un fel de celulă de criză (12,25 – 13,05). După o scurtă întrevedere cu Lina Ciobanu (13,11 – 13,15), pe rând, au intrat la Cabinetul 2: Dăscălescu (de două ori), Curticeanul și adjunctul secretarului CC cu propaganda Gheorghe Sprințeroiu.

Au mai venit ori au fost chemați la Cabinetul 2, Decebal Urdea, guvernatorul Băncii RSR (18,06 – 18,28), Silviu Curticeanu (18,42 – 18,50) și Tudor Postelnicu împreună cu Iulian Vlad (19,05 – 19,30). Cei doi au informat „triumviratul” despre situația din Timișoara. După respectiva reuniune, Tovarășa a revenit în birou împreună cu Vlad și Postelnicu (20,12 – 20,16). Cumnatul Vasile Bărbulescu, apoi Gheorghe Oprea i-au fost ultimii interlocutori din acea zi.

Ce informații veneau de la Timișoara? Până în jurul orei 15,30 situația a fost relativ calmă, în condițiile în care orașul se afla sub stare de asediu. Piața Catedralei a început să se anime după acea oră, odată cu apariția primului grup de tineri. După ora 16,15, tinerii au început să scandeze „Jos Ceaușescu!” și „Armata e cu noi!”. În Piață se mai adunaseră aproximativ 500 de persoane în fața restaurantului „Expres” și aproximativ o sută în stația de pe celălalt trotuar. Ca răspuns la scandări, militarii din TAB-uri au primit ordinul să ambaleze motoarele. TAB-urile au continuat să avanseze. Apoi, din ele s-au aruncat grenade de instrucție cu substanță toxică. În aceste condiții, s-a produs panică. Cordonul format din milițieni și persoane civile înarmate, aflate în fața Catedralei, au deschis foc de avertisment, în timp ce TAB-urile și-au continuat deplasarea trăgând focuri cu mitraliera grea în plan vertical.

Între timp, Ion Coman a sunat-o pe Elena Ceaușescu, care, într-un acces de furie, i-a ordonat: „Puneți tunul pe Catedrală, să se termine odată cu totul!”. Coman ar fi încercat s-o tempereze. Totuși, în cele din urmă, a fost deschis focul, soldat cu 3 morți și 23 de răniți.

OPERAȚIUNEA „TRANDAFIRUL”. Încă din după-amiaza zilei de 18 decembrie, între orele 15,00 și 16,00, Elena Ceaușescu a cerut aducerea cadavrelor la București și incinerarea acestora, pentru a face să dispară urmele represiunii. Acțiunea a primit numele de cod Trandafirul. Operațiunea a fost planificată la Ministerul de interne.

Alex Mihai Stoenescu a reținut din rechizitoriul Procuraturii Militare, între alte detalii, următoarele:

„Dispoziția a fost transmisă la Timișoara generalilor Nuță, Mihalea și Macri, fiind informat și Coman Ion. În noaptea de 18/19.12.1989, la morga Spitalului Județean Timiș s-au deplasat colonelul Ghircoiaș Nicolae și locotenent-colonelul Corpodean Ioan, împreună cu o echipă formată din lucrători de miliție. Doctorul Golea Ovidiu-Sorin, directorul spitalului, a permis încărcarea a peste 40 de cadavre într-o autoizotermă, fără ca lucrătorii de miliție să prezinte documentele legale. Colonelul Ghircoiaș Nicolae a indicat decedații ce urmau să fie luați, iar ofițerii menționați i-au încărcat în camionul frigorific. Autoizoterma a plecat spre București, fiind condusă de căpitanul Ciucă Valentin și șoferul Ceaca Dorel, care însă nu a cunoscut ce transportă. Pe parcurs, autovehiculul a fost însoțit de un autoturism al Miliției. Din  ordinul generalulor Nuță și Macri, de organizarea preluării și incinerării cadavrelor la București s-au ocupat colonelul Moraru Petre – locțiitor-șef IGM, colonelul Baciu Ioan – șef direcție economică în IGM și civilii Ganciu Gheorghe și Iosef Emilian-Zamfir – foști ofițeri MI, angajați ai crematoriului. Cadavrele au fost incinerate în noaptea de 19/20.12.1989, iar cenușa rezultată a fost aruncată într-o gură de canal, pe raza comunei Popești-Leordeni”.

Peste mai mulți ani au fost stabilite, cu certitudine, numele a 40 de decedați incinerați, toți timișoreni.