1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Când scurgerea timpului ducea incertitudinile la paroxism

13 – 19 noiembrie

ILUZORIA TREZIRE DIN PUMNI. Fiecare zi din foarte scurtul interval care despărțea imediatul de Congresul al XIV-lea al PCR a fost marcată de lovituri „în serie” la adresa României, în special a Cuplului prezidențial. „Inventarierea” acestor momente ar impune un spațiu publicistic imens. Prin urmare, ca și în alte împrejurări, mă voi limita la câteva fapte și date care (totuși) au darul să definească unele caracteristici esențiale ale… întregului.

Bunăoară, „Europa liberă” a transmis următoarele:

„Dragi ascultători din țară și din străinătate. Ne este imposibil să transmitem toate apelurile și mesajele românilor din exil, cu zecile în aceste zile, apeluri și mesaje de protest împotriva dictaturii Ceaușescu, de solidaritate cu cei oprimați din țară. Primim, de asemenea, mereu, telefoane, din toate colțurile lumii, din partea unor români care-și declară solidaritatea cu Dan Petrescu, Doina Cornea, Mircea Dinescu și toți ceilalți opozanți din țară. Spațiul rezervat acestei emisiuni a devenit mult prea zgârcit și nedrept cu realitatea pe care, repet, ne este din păcate imposibil s-o mai cuprindem în dimensiunile ei multiple de acum”.

În paralel, s-au înmulțit scandalurile provocate de interzicerea intrării în țară a unor gazetari străini, considerați indezirabili. Cei care, totuși, reușeau să vină transmiteau redacțiilor (inclusiv celor de la marile posturi de radio și televiziune) corespondențe cu totul nefavorabile Cuplului prezidențial. La  frontiere se înregistrau „mișcări” suspecte în ambele sensuri, ceea ce a determinat decizia lui N.C. de a închide toate cele patru puncte de trecere din și spre Ungaria. Din această țară a venit și refuzul conducerii Partidului Socialist (fostul PMSU) de a trimite o delegație la Congresul al XIV-lea al PCR.

La Praga, o manifestare studențească s-a transformat într-o acțiune de masă anti-regim. Noile conduceri din RDG, Cehoslovacia și Bulgaria adoptau, la „foc continuu” măsuri considerate de Nicolae Ceaușescu drept net „contrarevoluționare”. Cele mai proaspete informații despre  pregătirea întâlnirii la Malta dintre Bush și Gorbaciov reconfirmau intenția celor doi de a „examina aprofundat situația din Europa răsăriteană”.

O mențiune specială se impune, în acest context, în privința unei reuniuni de urgență, la Paris, a liderilor Comunității Economice Europene, predecesoarea UE. În conformitate cu informațiile oficiale și neoficiale, pe agenda respectivei reuniuni s-au aflat tot temele legate de schimbările din țările „specialiste” est-europene.

„Cu privire la evenimentele desfășurate în Germania de Est, Ungaria, Polonia și Iugoslavia, participanții au luat în seamă:

1. Voința de a susține și încuraja schimbările democratice;
2. Dorința de a confirma stabilitatea granițelor și alianțelor deja existente;
3. Dorința de a le comunica statelor ne-membre că piața comunitară li se va deschide.”

În documentul-concluzie al summit-ului, apărut în Buletinul Comisiei Europene (EC 11-1989), se mai arăta că „în baza mandatului conferit Comisiei prin summit-ul de la Paris, s-a ajuns la un consens cu privire la necesitatea acordării unui sprijin financiar, legat de un acord cu Fondul Monetar Internațional, care, sperăm, va fi încheiat până la sfârșitul anului. Este vorba despre un fond de stabilizare pentru Polonia și de un sprijin pentru balanța de plăți, având drept destinatar Ungaria.

Liderii europeni au convenit și asupra unui pachet de măsuri prezentat ulterior, la Consiliul European de la Strasbourg: dezvoltarea și modernizarea băncii pentru Europa de Est, European Training Foundation, extinderea programelor pentru tineret”.

CÂNTECUL DE LEBĂDĂ. Sâmbătă, 18 noiembrie 1989, a avut loc ultima ședință a CC al PCR, ales la Congresul al XIII-lea (circa 500 de persoane). A fost o pseudo-ședință de evaluare și de rămas bun. Cu acel prilej, a fost aprobat, în unanimitate, fără să se știe ce anume conținea, fie și numai în „linii generale”, Raportul lui Nicolae Ceaușescu, cei prezenți apreciind că documentul „sintetizează, cu strălucire, realizările de la ultimul Congres și perspectivele până în 2010”. S-a decis ca Raportul să fie prezentat la Congres. Toți cei care au luat cuvântul au subliniat „contribuția determinantă a tovarășului Nicolae Ceaușescu la elaborarea documentelor programatice ale Congresului al XIV-lea”. În alocuțiunea lui, N.C. a lăudat Comitetul Central, care s-a „achitat cu cinste de sarcinile primite la Congresul anterior, asigurând înfăptuirea neabătută a programelor de dezvoltare a patriei noastre, a întregii politici interne și externe a partidului și statului”.

Atmosfera a fost cam mohorâtă deoarece participanții nu aveau certitudinea că vor fi realeși în CC al PCR la finalul Congresului al XIV-lea. Chiar dacă cei mai mulți fuseseră prezenți și propuși la Conferințele județene de partid. Circulau tot felul de zvonuri care îi afectau profund pe cei aflați de față. Un exemplu concludent l-a oferit Constantin Olteanu, membru al CPEx, secretar al CC al PCR, care, în cartea de dialoguri cu jurnalistul Dan Constantin, a povestit, între altele, următoarele:

„Potrivit sistemului de atunci, unele persoane din organele centrale luau parte la conferințele județene, unde erau desemnate pentru a participa la Congres ca delegați și alese de acest forum în una din structurile centrale ale partidului. Generalul Victor Stănculescu a fost repartizat să participe la Conferința organizației de partid a județului Hunedoara, care l-a ales delegat la Congres. A fost, de asemenea, nominalizat pentru Comitetul Central al PCR. Însă Comisia Centrală de propuneri (de fapt, cei doi Ceaușești – T.B.) l-a radiat din rândul celor desemnați pentru viitorul Comitet Central, rămânând numai delegat la Congres. În dimineața zilei în care începea Congresul al XIV-lea, Emil Bobu mi-a cerut să discut cu generalul Victor Stănculescu întrucât s-a hotărât să fie trecut pe lista candidaților pentru viitorul Comitet Central. L-am convocat și am avut cu el o discuție cu caracter general privind preocupările cotidiene, pentru că ne cunoșteam destul de bine. Apoi, l-am informat pe Emil Bobu. În final, generalul Victor Stănculescu a fost din nou radiat de pe lista candidaților, nefiind supus aprobării Congresului. S-a intervenit; cine și de ce, nu cunosc.”

Chiar și așa, faptul continuă să trezească interes, mai ales în contextul rolului pe care generalul Victor Stănculescu l-a avut în cursul „evenimentelor din Decembrie 1989”. Dar, până la abordarea acestei teme mai sunt multe de rememorat…