Spania a câștigat Campionatul European de Fotbal, după ce a învins Anglia în Finală cu scorul de 2-1

1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Când tai lemne și nu sar așchii

1 – 7 iulie

O RĂSUCIRE DE 180 DE GRADE. Într-un anumit sens, Consfătuirea de la București s-a desfășurat pe un teren desțelenit. Punctele de vedere deosebite, opuse chiar, fuseseră mult atenuate în perioada care trecuse de la precedenta reuniune a CPC-OTV. Putea fi vorba despre „conflicte înghețate”. O retrospectivă implică, obligatoriu, cel puțin luarea în considerare a reuniunii precedente de la Berlin, din zilele de 28-29 mai 1987. Atunci, în urma unor compromisuri, a fost aprobată și de delegația României, cu semnătura lui Nicolae Ceaușescu, Doctrina militară a Tratatului de la Varșovia. La respectiva Consfătuire, N.C. a ținut un foarte lung discurs în care, potrivit stilului consacrat, n-a lăsat neabordată nicio temă de ordin intern și extern care intra în zona preocupărilor lui constante.

Prima parte a expunerii a conținut (surprinzător!) aprecieri deosebit de elogioase privind inițiativele Uniunii Sovietice, personal ale lui Mihail Gorbaciov, referitoare la dezarmarea nucleară, la retragerea rachetelor nucleare cu rază medie de acțiune din Europa, la reducerea cu 50 la sută a armelor nucleare strategice, a trupelor și armamentelor convenționale. Apoi a declarat:

 

Este necesar ca țările noastre să afirme, cu toată claritatea, că doctrinele lor militare pornesc de la necesitatea apărării cuceririlor socialiste (sublinierea mea – T.B.), a independenței și integrității naționale a statelor și are, deci, un caracter strict defensiv (…). În elaborarea doctrinei militare trebuie să pornim de la faptul că, prin esența sa, socialismul și comunismul – ca orânduirea socială care lichidează exploatarea și inegalitatea socială și națională, și asigură deplina egalitate între oameni și națiuni”.

 

În spiritul acestei idei, este de remarcat că reuniunea CPC-OTV de la Berlin a fost urmată, chiar în ziua de 29 mai 1987, de o întâlnire restrânsă a șefilor de delegații, respectiv conducătorii de partid și de stat din cele șapte țări membre ale Tratatului de la Varșovia. Și aici, Nicolae Ceaușescu a ținut o cuvântare interesantă din mai multe unghiuri de vedere. A început prin a aprecia pozitiv lucrările Consfătuirii și a amintit că îi spusese „tovarășului Gorbaciov că ar trebui să ne gândim, însă, la îmbunătățirea activității în ceea ce privește latura militară”. Nu s-a oprit, însă, aici și a extins tema pe teritoriul unor acțiuni plăcute sovieticilor:

 

Noi acordăm o mare însemnătate aniversării a 70 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Așteptăm ca, într-adevăr, această sărbătoare să prezinte realizările obținute de Uniunea Sovietică, de socialism, în general – sigur – criticând și unele minusuri, lipsuri, dar să prezinte superioritatea socialismului și să dea o perspectivă nouă dezvoltării socialiste și înaintării spre comunism. În acest sens, am primit și invitația directă, dar și aici ni s-a adresat invitația de a participa la această mare sărbătoare, pe care o consider ca pe o sărbătoare generală a țărilor socialiste, întregii omeniri, care se pronunță pentru socialism și pentru pace (sublinierea mea – T.B.)”.

 

Când a trecut la concretizări referitoare la relațiile bi și multilaterale, s-a referit la colaborarea economică, mai ales în cadrul CAER, din perspectiva intereselor României în calitate de importator și exportator, aspecte pe care le-a tratat deseori la reuniunile oficiale și informale din țară.

 

Am prezentat și prezint aceste luări de poziție deoarece ele atestă diferențe considerabile dintre legendele sedimentate de-a lungul anilor (toate brodate pe imaginea publică a antisovietismului funciar al lui N.C.) și declarațiile lui cu mai multe prilejuri din timpul întâlnirilor informale cu liderii țărilor „socialiste”, la care a insistat asupra posibilităților CAER de a satisface mai bine cerințele membrilor:

 

Trebuie să pornim de la faptul că CAER a avut și are un rol important. S-au manifestat unele lipsuri, trebuie să-l perfecționăm, dar să nu aruncăm tot ceea ce este bun. Dimpotrivă, să păstrăm principiile de bază, să păstrăm orientarea de extindere a colaborării, să păstrăm inclusiv unele forme organizatorice, care și-au dovedit viabilitatea și necesitatea, acționând, desigur, pentru perfecționarea și mai buna lor activitate în înfăptuirea programelor și planurilor pe care le avem. (…) Eu ridic problema – și vă rog să reflectați asupra ei – de a ajunge la concluzia necesității unor întâlniri anuale pe probleme generale – o întâlnire numai a secretarilor generali, a conducerilor de partid, unde să discutăm aceste probleme… Hai să ne uităm la activitatea celor șapte țări așa-zis industrializate – ele se întâlnesc anual și discută probleme generale ale situației economice, financiare… Deci, va trebui să schimbăm puțin caracterul abordării problemelor, pornind de la probleme mai globale, mai generale ale dezvoltării societății noastre.

 

La scurt timp, CC al PCR a adresat o scrisoare conducerilor de partid din țările membre ale OTV. În această scrisoare, au fost aprofundate ideile avansate la Berlin, fapt relevat în special de următorul paragraf:

 

„Reorganizarea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia, în sensul renunțării la actuala sa orientare pe problemele militare și crearea Comitetului Politic Consultativ al statelor socialiste din Europa, pe care să nu-l legăm de Tratatul de la Varșovia – care are scop militar – ci să fie un Comitet care să asigure, în principal, colaborarea multilaterală a partidelor și statelor noastre în domeniul politic și economic”.

 

Aceste teme au fost reluate la reuniunile cu ușile închise din perioada anterioară deschiderii Consfătuirii de la București in zilele de 7-8 iulie 1989.

 

CÂNTEC DE LEBĂDĂ. Reuniunea de la București a CPC-OTV a fost, practic, ultima în „formatul clasic” (respectiv cel din perioada în care statele membre erau conduse exclusiv de șefii partidelor comuniste). Următoarea reuniune a avut loc la 7 iunie 1990, la Moscova, în plină derulare a proceselor de tranziție din statele membre (cu excepția URSS) spre democrația de tip occidental și economia de piață, destrămarea „imperiului sovietic” devenind – după puțin timp – fapt împlinit. Cum se știe, la 1 iulie 1991, la Praga, s-a decis „încetarea valabilității Tratatului de la Varșovia”.

În ceea ce privește Consfătuirea găzduită de România în iulie 1989, nimeni, în afară de N.C. nu se îndoia că Mihail Gorbaciov va fi „vedeta”. Ca și în alte împrejurări, noi, cei de la Televiziunea Română primisem indicația, valabilă încă din 1988, ca presa autohtonă, îndeosebi RTV (cu forța pe care i-o conferea imaginea cuplată cu sunetul aferent), să nu mai relateze despre activitățile lui Gorbaciov, atât în URSS, cât și peste hotare, cu excepția posibilelor (însă tot mai puțin probabilelor) întâlniri cu Nicolae Ceaușescu. În ceea ce mă privește, prin schimbul de Actualități, eram la curent, uneori chiar de două ori pe zi, cu „isprăvile ȚARULUI ROȘU”.

 

În iulie 1989, Gorbaciov venea la București de pe poziția politicianului care se iluziona că își atinsese două ținte fundamentale: consolidarea statutului de lider mondial (cu o popularitate fără precedent raportată la cei care se perindaseră după moartea lui Stalin la șefia URSS) și ireversibilitatea proceselor definite prin cele două cuvinte „magice”: perestroika și glasnost (fără să ia în serios în calcul costurile care se majorau exponențial).

Îmi amintesc, bunăoară, că – la 8 decembrie 1988 – Constantin Mitea mi-a telefonat, destul de agitat, (cum nu-i prea era felul), avertizându-mă: „Nu cumva să vă… mintea să dați imagini cu discursul lui Gorbaciov la ONU”. Despre ce era vorba? Discursul cu pricina la sesiunea Adunării Generale fusese primit cu ovații repetate și îndelungate, fapt nemaiîntâlnit în întreaga istorie a Organizației Națiunilor Unite. Aproape în totalitate presa de pe mapamond a consemnat evenimentul în cei mai elogioși termeni. O dovadă este și următorul text din „New York Times”.

 

De pe vremea lui Woodrow Wilson care și-a proclamat cele 14 puncte în 1918 sau Franklin Roosevelt și Winston Churchill care și-au expus, în 1941, Carta lor Atlantică, niciun om de stat din lume nu a mai dovedit o viziune asupra păcii asemănătoare cu cea pe care a prezentat-o, la ONU, Mihail Gorbaciov.

 

Cel de-al doilea „izvor” de iluzii îi oferise lui M.G. prima sesiune a Congresului Deputaților Poporului, tot în premieră, de data aceasta, în cazul întregii istorii a URSS. Structura Congresului rezulta din procesul de revizuire a modului de organizare și desfășurare a alegerilor cu mai mulți candidați în aceeași circumscripție electorală, inclusiv numeroși candidați exponenți ai societății civile, potrivnice tradiționalului sistem statal sovietic. În pofida unei uriașe diversități de opțiuni politice, Gorbaciov fusese ales președinte al URSS cu 2.123 de voturi (95,6 la sută) și cu 87 contra, din totalul deputaților, ceea ce îl îndreptățea – credea el – să se considere „tare pe poziție”, în lume, mai ales în relațiile cu liderii țărilor „frățești”.

Dezbaterile deosebit de tensionate din Congresul Deputaților Poporului, deschise de autenticul savant disident, „părintele bombei nucleare sovietice”, Andrei Saharov, au căpătat rapid o tentă anticomunistă. Prezidând cea mai mare parte a ședințelor, Gorbaciov a lăsat toate discursurile să se desfășoare fără opreliști și, tocmai acest fapt, l-a determinat să considere, profund eronat, că politica lui dă roade, că (în sfârșit) exista o democrație parlamentară în adevăratul înțeles al cuvântului, dublată de o presă liberă. A fost faza de vârf sub aspect mediatic, urmată de etapele succesive ale implacabilului „drum” spre „prăbușire”. Mai ales în economie situația se agrava până la punctul în care aproape totul avea să scape de sub control (fie chiar și un control democratic).

 

Acestea au fost unele dintre premisele sosirii la București a liderului sovietic, însoțit de Raisa. Potrivit amintirilor lui Constantin Olteanu – la Aeroportul Otopeni – s-au consumat două momente tensionate. Primul a fost absența Elenei Ceaușescu, care nu venise s-o întâmpine pe Raisa Gorbaciova, conform protocolului. Al doilea a fost provocat de cererea lui Gorbaciov de a pleca spre București, la reședința care îi fusese rezervată, cu o limuzină proprie, adusă de un avion special, refuzând astfel invitația lui Nicolae Ceaușescu de a merge împreună în celebrul ARO, modificat la cererea expresă a liderului suprem. După ce N.C. a ocolit ostentativ mașina lui Gorbaciov și s-a îndreptat spre propriul autovehiul, în mod „obiectiv”, lucrurile s-au calmat.

 

În ziua următoare, s-au desfășurat lucrările Comitetului Politic Consultativ al Statelor participante la Tratatul de la Varșovia. Întrucât despre această reuniune au apărut relatări nu numai sumare, ci și contradictorii, mă voi referi, pentru început, la ceea ce se poate afirma despre relația directă dintre Ceaușescu și Gorbaciov. Rețin, acum, afirmațiile lui Vasile Buga:

 

Cu ocazia consfătuirii de la București a Comitetului Politic Consultativ al Statelor Participante la Tratatul de la Varșovia a avut loc o întâlnire între Ceaușescu și Gorbaciov, în timpul căreia cei doi conducători au exprimat satisfacția de a se reîntâlni și a avea un schimb de păreri în probleme de interes comun și s-au informat reciproc în legătură cu o serie de aspecte ale preocupărilor interne. Au fost abordate, totodată, relațiile bilaterale, precizându-se că acestea se dezvoltau pe baza înțelegerilor convenite la nivel înalt. A fost exprimată, totodată, hotărârea de a se acționa pentru «amplificarea continuă a prieteniei și colaborării româno-sovietice în interesul reciproc, al cauzei generale a socialismului, înțelegerii și păcii»”.

 

Cum se vede, V.B. a preferat stilul comunicatelor de presă seci, stereotipe, pentru relatarea discuțiilor dintre N.C. și M.G., însă, este clar că, în acest mod, a dorit să sublinieze că nu s-a petrecut nimic nou și spectaculos în timpul respectivei convorbiri. Ceea ce se poate adăuga, cu un grad înalt de probabilitate, privește îngrijorarea provocată de incertitudinea interlocutorilor legată de intențiile reale ale SUA și aliaților lor din NATO în materie de destindere a relațiilor cu statele membre ale OTV, în special cu URSS, date fiind și pregătirile secrete referitoare la preconizatul summit sovieto-american. Și acum, câteva considerente care privesc Consfătuirea propriu-zisă.

 

Deoarece în Arhiva Națională Istorică nu fuseseră îndosariate (la data la care le-am cercetat) stenogramele dezbaterilor Consfătuirii de la București din 7-8 iulie 1989 nu pot să desfășor o analiză aprofundată a evenimentului. Există, însă, suficiente motive să se aprecieze – coroborând ceea ce a apărut în presa română, în presa din celelalte state membre ale Tratatului de la Varșovia, în presa occidentală – că reuniunea s-a desfășurat fără incidente majore. S-a manifestat interesul fiecăruia și interesul comun de a nu scoate în evidență divergențele, ci de a transmite un mesaj cât de cât unitar. De altfel, nu numai N.C., ci și alți lideri s-au arătat preocupați de ceea ce putem să numim, din nou, „destinele socialismului și comunismului”.

O ilustrare a faptului că Mihail Gorbaciov era, în continuare (cel puțin declarativ), partizanul perfecționării orânduirii „socialiste” este toastul rostit la dineul oferit de Nicolae Ceaușescu, (gazda reuniunii) în onoarea participanților:

 

Cu tot specificul condițiilor naționale, cu toată originalitatea transformărilor și reformelor care se înfăptuiesc în diferite țări, acestea au ca sens comun (sublinierea mea – T.B.) năzuința de a dezvălui mai deplin potențialul orânduirii noastre, democrația socialistă, de a păși pe noi trepte ale progresului material și spiritual”.

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *