1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Când tragem linia și adunăm

23-29 octombrie

MUSTUL CARE N-A MAI AJUNS VIN. Paralel cu manifestările oficiale de la Brăila, în aproape întreaga țară s-au organizat tot felul de paranghelii de „Ziua Recoltei”. Dacă la Brăila s-a interzis consumul de băuturi alcoolice cât timp au durat vizitele Cuplului prezidențial, în rest mustul a curs nelimitat în pahare și ulcele. Se sărbătoreau „victorii mărețe”, iar „autoritățile” nu cutezau să strice bucuria oamenilor. Bunăoară, la Scornicești, unde s-a aflat o echipă a emisiunii „Viața satului”, petrecerea s-a prelungit preț de trei zile. Ceea ce mi-a povestit colegul Gheorghe Verman semăna cu întâmplările descrise de François Rabelais.

Câtă vreme lumea mai era trează la o adunare festivă s-a aprobat, prin aplauze, trimiterea unei telegrame celui mai de seamă fiu al Scorniceștilor. Iată un fragment:

„Într-o atmosferă de înaltă vibrație determinată de profunda dezbatere a documentelor pentru cel de-al XIV-lea Congres al PCR, la a căror elaborare și fundamentare dumneavoastră, mult iubite și stimate tovarășe secretar general Nicolae Ceaușescu, v-ați adus o contribuție decisivă, cooperatorii și mecanizatorii, toți oamenii muncii din Scornicești, într-un glas de cuget și simțire cu întregul partid și popor, își exprimă cele mai alese sentimente de recunoștință și aleasă prețuire pentru tot ceea ce ați făcut și faceți spre binele și prosperitatea națiunii noastre socialiste. Cu cele mai alese sentimente de dragoste fierbinte, vă raportăm că am recoltat porumbul de pe întreaga suprafață cultivată, obținând în medie la hectar în condiții de neirigare, 33.100 de kilograme porumb știuleți, ceea ce ne-a permis să livrăm suplimentar la fondul de stat peste 4.500 de tone”.

Asemenea telegrame au fost de ordinul sutelor, astfel încât dacă se însumau toate producțiile ar fi rezultat recolte (cel puțin) la scară continentală.

În ceea ce mă privește, ca ziarist implicat în prezentarea la TVR a manifestărilor de „Ziua Recoltei 1989” consider că am datoria elementară să mă refer, în sinteză, la două aspecte esențiale: (1) În ce măsură datele care au privit recoltele-record din Brăila și din întreaga țară aveau un corespondent în realitate și (2) În ce măsură conceptul de „Noua Revoluție Agrară” era viabil, era valabil?

La prima temă, înainte de prezentarea datelor reale, îmi permit să-l mai citez pe col. (r) Adrian Eugen Cristea:

„Cu ocazia Plenarelor cu secretarii cu problemele de agricultură din județe, nea Lică (este vorba despre Vasile Bărbulescu, cumnatul lui Nicolae Ceaușescu, promovat în funcția de secretar al CC al PCR pentru domeniul agriculturii – T.B.), de fiecare dată, ședințele cu aceștia, alături de el găsindu-se nelipsitul Emil Bobu, omul care îl informa pe Nicolae Ceaușescu, precum și ministrul Agriculturii, fiind un practician, întrebarea pe care o punea tuturor era ca să răspundă: ce producție a avut în județ la diferite specii de plante și cât a introdus în silozuri? Aici era, de fapt, cheia cu care îi descoperea pe secretarii de la județ cu minciunile lor privitor la producțiile mari pe care le raportaseră. Când aceștia evitau răspunsul, nea Lică intervenea imediat cu «lasă-mă pe mine cu liru-liru-crocodiluʼ și spune-mi ce-ai băgat în siloz?». Nea Lică avea în față, pe masă, situațiile ce s-au raportat, dar și cu ce se însilozase. Diferențele erau mari. Se trecea la alt secretar, și aceeași poveste. Urmau concluzii care erau asemănătoare cu cele de la plenara trecută. Unii mai afirmau că ce greu ar fi fost dacă se spunea adevărul. Se mințea și se accepta. După 1989, la scurt timp, nea Lică s-a stins din viață, secerat de o boală nemiloasă.”

Și-acum, datele publicate succesiv în Anuarele Statistice postdecembriste care au operat, cu metode științifice, corecturile strict necesare. Să ne reamintim ce spunea N.C. despre producția globală de cereale: 68 milioane de tone! În realitate, în 1989, s-au realizat 18 milioane 379 de mii de tone cereale. Să umfli datele cu aproximativ 40 de milioane de tone ne apare, în prezent (2024), drept ceva imposibil de imaginat. Mai mult decât atât: în fiecare dintre anii 1980, 1985, 1986 și chiar în 1988, producția totală de cereale se situa în jurul a 19 milioane tone, adică  indica o cantitate ceva mai mare față de cea din 1989. La principalele culturi situația se prezenta astfel: grâu și secară 7,9 milioane tone, porumb 6,7 milioane tone, leguminoase 255.000 tone, floarea-soarelui 655.000 tone. La toate aceste culturi, nivelul din 1989 era (atenție!) inferior celui din 1988, fără să mai vorbim despre anul-record, 1985, când recolta de porumb a fost de aproape 12 milioane de tone.

Un plus de concretizare obținem dacă ne referim la producțiile medii pe hectar. La grâu, în 1989, s-au strâns 3.364 kilograme/ha față de 3.575 kilograme/ha în 1988. La porumb, producția medie la hectar era catastrofală: 2.473 kilograme, față de 2.781 kilograme, în 1988. În ceea ce privește județul Brăila, producția de grâu la hectar reală a fost de 3.296 kilograme, față de 9.110 kilograme raportată cu prilejul „Zilei Recoltei”, iar la porumb, în loc de 30.000 kilograme știuleți la hectar, se strânseseră, în medie, doar 4.352 kilograme. La orice cultură facem trimitere, vom constata dimensiunile incredibile ale minciunii oficiale la scară locală și națională. Prin urmare, la prima întrebare răspunsul este lesne de dat: minciuna – vorba poetului – stătea cu autoritățile la masă.

„CABINETUL DE LUCRU – ÎNTREAGA ȚARĂ”. Practic, vizita de lucru în județul Brăila a încheiat o etapă importantă în cronica „Epocii de Aur”. Se cuvine, deci, prezentarea unui succint bilanț a ceea ce au însemnat, de-a lungul a aproape un sfert de secol, astfel de sute de momente în viața politică și economico-socială a țării. O primă remarcă privește faptul incontestabil conform căruia Nicolae Ceaușescu a ridicat la un nivel necunoscut până în anul 1966 modalitățile de „legătură” a liderului suprem cu „masele largi populare”. Am mai precizat de câteva ori că am scris, în calitate de ziarist, întâi la Radio, apoi la Televiziuni despre cvasitotalitatea vizitelor de lucru ale lui N.C. în intervalul 1966-1973. Am povestit, de la fața locului, iar o parte din amintirile mele (nu puține) din perioada respectivă și-au găsit „locul” în cărțile dedicate istoriei recente. Acum, cred că a venit timpul pentru o privire de sinteză.

Este adevărat, în luna octombrie 1989, liderul suprem, împreună cu soția, a mai vizitat două județe, unul a fost Bistrița-Năsăud (o improvizație legată de o partidă de vânătoare din zonă), iar cealaltă la Brăila (cu prilejul Zilei Recoltei). Dar ceea ce s-a organizat și s-a desfășurat în timpul prezenței Cuplului prezidențial, în cele trei județe au reprezentat apogeul unui proces care merită – la rândul lui – un amplu studiu destinat exclusiv vizitelor de lucru în județele țării ca elemente ale unei viziuni, ale unui program politic imposibil de aubapreciat și cu atât mai puțin de ignorat.

„Moda” vizitelor de lucru fusese inaugurată de N.S. Hrușciov în URSS. Dorind să se delimiteze cât mai clar de Stalin (care nu agrease asemenea „spectacole”), „tovarășul Nichita” a început să colinde imensul stat pe care ajunsese să-l conducă. L-au imitat liderii din țările „socialiste” frățești, mai ales din Estul Europei. I-a urmat „exemplul” și Gh. Gheorghiu-Dej, dar de teamă să nu fie acuzat că perpetuează cultul lui, a interzis presei că publice relatări din care să rezulte cât de mult îl iubea poporul. În cazuri rare se publicau simple știri cu niscaiva detalii referitoare la concluzii și recomandări (Dej se ferea – de asemenea – de cuvântul „indicații”).

Din povestirile lui Triță Făniță, care a fost câțiva ani directorul IAS Dragalina (județul Călărași) știu că au fost unele vizite ale lui Dej despre care nu s-a pomenit nimic în ziare și la Radioteleviziune.

Am aflat, de exemplu, că – la insistențele lui Alexandru Moghioroș, care, într-o vreme, „răspundea de agricultură” – Dej a „poposit” relativ frecvent la IAS Dragalina. Triță Făniță era avertizat doar în ajun de vizită, cerându-i-se doar să instaleze, pe câmp, în mai multe locuri, WC-uri mobile, date fiind problemele de prostată ale „conducătorului partidului și statului”. Discuțiile se derulau în mijlocul lanurilor și în grajduri (fără presă), direct la obiect, experiența de la IAS Dragalina, sub managementul lui Triță Făniță, reprezentând o cale verificată pentru înregistrarea unor reale performanțe.

Spre deosebire de predecesorul lui, Nicolae Ceaușescu a conceput vizitele de lucru (la început cu titlul de „vizite ale conducerii de partid și de stat”, ceea ce implica participarea mai multor demnitari de vârf) ca o modalitate principală de creștere a vizibilității lui, de acreditare a unui „stil de muncă” opus birocratismului, precum și ca probă a despărțirii de trecut.

Multe idei i-au venit, în 1966 (am fost de față) chiar în timpul vizitelor în regiunile Iași și Suceava (pe atunci era valabilă vechea împărțire administrativ-teritorială). În special, prim-secretarul Vasile Potop a venit cu „idei” care i-au plăcut lui N.C. în mod cu totul deosebit, între ele organizarea unor spectacole de evocare a momentelor mari din istoria țării și, la finalul vizitei, un fel de „masă tovărășească” la care activul de partid avea posibilitatea să „soarbă”, odată cu tăriile și vinurile de calitate superioară, sfaturile conducătorului, devenite, nu după mult timp, „indicații excepțional de prețioase”.

Lucrurile au evoluat și nu se mai vorbea despre „vizitele de lucru ale conducerii de partid și de stat”, ci despre „vizitele de lucru ale tovarășilor Nicolae Ceaușescu și Ion Gheorghe Maurer” pentru a se sfârși, începând de la mijlocul anilor ʼ70, cu „vizitele de lucru ale tovarășului Nicolae Ceaușescu, împreună cu tovarășa Elena Ceaușescu”. De fapt, din 1980, se relata despre „vizitele de lucru ale tovarășului Nicolae Ceaușescu și tovarășei Elena Ceaușescu”.