1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Câte insatisfacții poate suporta un om, fie el și lider suprem?

4 – 10 decembrie

„SAPĂ, SAPĂ, PÂNĂ DAȚI DE…” ADEVĂR. Parafrazându-l pe Lucian Blaga, nu mai trebuie să recurg la o lungă demonstrație privind modalitățile de clarificare a sensului și importanței dialogului Ceaușescu-Gorbaciov, de la Moscova, din 4 decembrie 1989.

În afară de stenogramă, sunt foarte puține relatări credibile despre acea conversație. În memoriile lui, liderul sovietic a făcut un rezumat al discuțiilor, cu o singură adăugire:

„Cu puțin timp înainte de încheierea discuției, Ceaușescu m-a întrebat: «Îți place să vânezi?». I-am răspuns că nici nu mai știam ce înseamnă asta. «Atunci ar trebui să vii la noi. Vino să mergem împreună la vânătoare, avem cele mai bune condiții pentru asta» – a spus el, abia zâmbind. Voia el, oare, să demonstreze pentru asta încredere în viitor, voia să arate că poziția lui în țară era stabilă?”.

Interesant este că, pe baza experienței câștigate de-a lungul mai multor decenii în raporturile directe, personale cu lideri ai țărilor „frățești” (de pildă, cu Hrușciov, Brejnev și cu Tito), N.C. știa că partidele de vânătoare erau prilejuri, cum nu se poate mai potrivite, pentru ameliorarea relațiilor reciproce, pentru discuții informale, mai folositoare de multe ori, comparativ cu cele oficiale. Nu cred că mai trebuie demonstrat că, în condițiile date, N.C. era profund și prioritar interesat să „îndulcească” relațiile cu Gorbaciov, cu URSS, în general, nu în ultimul rând din considerente de ordin economic, așa cum rezulta neechivoc și din stenogramă.

Pentru a ne da seama cât de adâncă era prăpastia dintre realitate și reflectarea ei în presa „de acasă”, merită să mă refer, pe scurt, la Comunicatul publicat în mass-media română în legătură cu discuțiile dintre Ceaușescu și Gorbaciov.

În interviul acordat Laviniei Betea, în 2009, Constantin Olteanu a precizat că întâlnirea, desfășurată în prezența premierului sovietic Nicolai Râjkov și a lui Constantin Dăscălescu (fiind de față și translatorul Gheorghe Stoica), a durat 80 de minute. În ultimele 20 de minute a intrat și Constantin Mitea pentru prezentarea și aprobarea Comunicatului de presă. Ce text a ieșit, până la urmă? În primul rând, s-a afirmat că cei doi s-au informat despre mersul construcției socialiste și au fost subliniate cu satisfacție raporturile tradiționale și colaborarea dintre cele două partide, țări și popoare, exprimându-se „dorința comună de a acționa pentru extinderea și dezvoltarea lor pe multiple planuri, în interesul construcției socialiste din cele două țări”. De asemenea, s-a arătat că s-a făcut „un schimb de păreri în legătură cu unele probleme actuale ale construcției socialiste, ale mișcării comuniste și muncitorești internaționale, precum și ale vieții internaționale”.

Cu adevărat important a fost finalul comunicatului prin consemnarea faptului că întâlnirea „a prilejuit un schimb deschis de păreri și s-a desfășurat într-o atmosferă tovărășească”.

Noi, cei din presă (și, cu siguranță, mulți alții), știam că exista un cod în privința caracterizării unor asemenea întâlniri. Dacă se spunea că discuțiile „s-au desfășurat într-o atmosferă sinceră, tovărășească” devenea clar că s-a „procedat” la reproșuri reciproce, severe. Dacă se recurgea la cuvântul „deschis” (ca în Comunicatul la care mă refer), se deducea că nu s-au încontrat dur, dar au abordat teme spinoase și nu s-au înțeles, controversele rămânând „în coadă de pește”. Când se folosea formula „caldă, tovărășească”, era „de bine”, lăsându-se spațiu pentru înțelegeri, pentru adoptarea de poziții realmente comune, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat.

Să vedem, acum, din sursă autohtonă, ce anume s-ar fi întâmplat în cursul discuției dintre Ceaușescu și Gorbaciov. În interviul pe care i l-a acordat lui Alex Mihai Stoenescu, fostul consilier de presă al „liderului suprem”, Eugen Florescu, s-au prezentat unele detalii:

„AMS: Ați fost cu Ceaușescu la Moscova în vizita din 4-5 decembrie?

EF: Nu, dar a fost Mitea și mi-a povestit.

AMS: Vă ascult. Au fost trei întrevederi: mă interesează a doua și a treia.

EF: Prima a fost importantă. Ceaușescu a luat cuvântul revoltat pentru că se scapă din mână o seamă de lucruri și se fac greșeli în sistemul comunist. A argumentat cu cazul Jivkov. Era revoltat pentru că, spunea: «Dvs. l-ați presat pe Jivkov să ia atitudine împotriva noastră, n-a făcut decât să îndeplinească ordinele voastre și acum l-ați aruncat (între timp, așa cum am mai relatat, Todor Jivkov fusese „debarcat” – T.B.)». Tonul lui a fost foarte dur. La care Gorbaciov i-a răspuns: «Tovarășe Ceaușescu, stai jos, nu te mai ocupa de Jivkov și de soarta lui, ocupă-te de dumneata. Du-te acasă, sărbătorește cu bine Crăciunul și Anul Nou, dacă o să le mai apuci».

AMS: Dar chestia asta n-a spus-o în discuția a doua, cu Dăscălescu și cu primul-ministru sovietic de față?

EF: A spus-o prima dată în plen. În discuția a treia, Gorbaciov a repetat asta. L-a condus până la ușă zâmbind și i-a repetat: «Sărbătorește Crăciunul și Anul Nou, dacă ai să le mai apuci».

AMS: În ce măsură credeți că versiunea lui Mitea este veridică?

EF: Eu am publicat acest dialog în revistă și i-am trimis-o să o vadă. Mi-a răspuns că nu are niciun comentariu și că ea corespunde adevărului.

AMS: Ați avut posibilitatea să verificați? Este un moment important.”

Evident, AMS nu a crezut, fără probe solide, „povestea” care i s-a prezentat. Când Mitea nu mai era în viață era posibil să se pună pe seama lui tot felul de „istorioare”. În orice caz, traducătorul Gh. Stoica, intervievat mai târziu, a infirmat categoric relatarea lui Eugen Florescu.

OCOLIȘURI ȘI AMBIGUITĂȚI. Să revin la Constantin Olteanu. El ne-a lăsat mărturii interesante despre modul în care N.C., în avion (la reîntoarcerea acasă), a evaluat discuțiile încheiate cu puțin timp în urmă. Bineînțeles, cei din delegația română care n-au participat la conversația cu Gorbaciov (Olteanu și Stoian) erau curioși să afle măcar temele puse în discuție și au receptat atenți tot ceea ce avea să zică Nicolae Ceaușescu. Iată, acum, relatarea lămuritoare a lui Constantin Olteanu:

„Am fost conduși la aeroport. Iar în avion, când eram noi patru la masă – Ceaușescu, Dăscălescu, eu și Stoian – Ceaușescu mi se adresează mie: «Am spus eu că era mai bine să vină Stoian și să nu venim toți». Tovarășul Stoian singur?! Dar cine-ar mai fi ridicat atunci problemele pe care le-ați ridicat dvs.? – am zis eu. Nu s-a mai dat niciun răspuns. Și au comentat între ei, dar de față cu noi, Ceaușescu și cu Dăscălescu, negativ, bineînțeles, despre Gorbaciov. «E om rău ăsta!» – au spus. Ceaușescu zicea că e periculos. După niște discuții contradictorii, vă dați seama că nu mai îndrăznea niciunul să insiste. Am ajuns la București, a fost informat Comitetul Politic Executiv, s-a făcut și stenograma”.

Deoarece C.O. a vorbit despre ședința CPEx, convocată după reîntoarcerea la București a delegației, dar cu o „oarecare” întârziere, la 11 decembrie 1989, este cazul să precizez că n-am găsit în Arhiva Cancelariei stenograma reuniunii cu pricina. În schimb, comunicatul apărut, în presa din 12 decembrie, a conținut o referire la informarea pe care N.C. a prezentat-o în ședință. Cât privește conținutul și aprecierea CPEx ar fi de reținut formulările nu numai standard, ci și „efortul” de a eluda pozițiile nu numai diferite, ci și opuse ale interlocutorilor. Merită, deci, să prezint textul:

„Comitetul Politic Executiv a apreciat că în cursul întâlnirii și convorbirilor dintre tovarășul Nicolae Ceaușescu și tovarășul Mihail Gorbaciov – care se înscriu în cadrul dialogului tradițional româno-sovietic la nivel înalt – a fost exprimată dorința comună de a se acționa în continuare pentru extinderea conlucrării dintre Partidul Comunist Român și Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, dintre România și Uniunea Sovietică, atât pe plan bilateral, cât și în domeniul vieții internaționale.

Comitetul Politic Executiv a dat o deosebită apreciere și a aprobat în unanimitate poziția exprimată de tovarășul Nicolae Ceaușescu în cadrul întâlnirii la nivel înalt a conducătorilor statelor participante la Tratatul de la Varșovia, subliniind că aceasta corespunde întru totul orientărilor stabilite la Congresul al XIV-lea al partidului, intereselor și aspirațiilor poporului nostru, cauzei generale a socialismului și păcii în lume”.

Foarte ciudat este și faptul că în cele două ședințe ale Biroului Permanent ale CPEx din 5 decembrie 1989 nu s-a suflat vreo vorbă, „la cald”, despre discuția lui N. Ceaușescu cu M. Gorbaciov. La prima ședință s-au avansat candidaturile la alegerile programate pentru… martie 1990. Mai importantă a fost cea de-a doua ședință. Sub impactul întâlnirilor de la Moscova din ziua precedentă, participanții se aflau într-o caraghioasă situație dilematică, fiind puși în fața unor decizii fără miză.

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Uite, tovarăși, s-a pus așa o problemă, dacă să dăm o declarație AGERPRES în legătură cu poziția României față de intervenția unor țări socialiste în anul 1968 în Cehoslovacia (pe ordinea de zi a reuniunii liderilor statelor din OTV s-a înscris și adoptarea unei Declarații privind invadarea Cehoslovaciei – T.B.). Cunoașteți că ceilalți au dat.

Tovarășii (cei de la Secția de Propagandă și Presă – T.B.) au făcut aici un proiect de declarație pe 5 pagini. Acum nu știu dacă are rost, într-adevăr, să mai dăm pentru că în perioada aceea am făcut cunoscută poziția noastră. A fost convocată și în Marea Adunare Națională.

Tov. Gheorghe Rădulescu: A fost o poziție bună ce am spus atunci, așa că eu cred că acum nu are rost să mai dăm o declarație, ci să facem un comentariu.

Tov. Elena Ceaușescu: Da, un comentariu, nu o declarație.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Ei au acum la ei multe probleme, mai multe decât în 1968.

Tov. Elena Ceaușescu: Au atâtea probleme la ei, acum, chiar mai mari decât în 1968. De acestea ar trebui să se ocupe acum.

Tov. Constantin Dăscălescu: Ați văzut în discuțiile care au fost la Moscova.

Tov. Elena Ceaușescu: Mai important este ce au ei de făcut acum.

Tov. Gheorghe Rădulescu: De aceea, eu zic că un comentariu este mai potrivit.

Tov. Nicolae Ceaușescu: În orice caz să spunem că a fost un act care nu trebuia să se petreacă.

Tov. Elena Ceaușescu: Consider că un comentariu foarte scurt putem să facem, în care să arătăm că România nu a fost și nu este pentru amestec de niciun fel în treburile altor state. Deci, în felul acesta să se pună, că România nu a fost și nu este nici acum pentru amestec în treburile interne ale altor state.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Însă și într-un fel și în altul trebuie să subliniem necesitatea ca partidele din fiecare țară să acționeze ferm pentru dezvoltarea socialismului, să acționeze împotriva forțelor contrarevoluționare, a activității de destabilizare din partea forțelor imperialiste (asemenea „indicații” nu reprezentau, totuși, o formă de „amestec în treburile altor țări”? Oare nu pseudoargumentul potrivit căruia „acțiunea împotriva forțelor contrarevoluționare” a fost și pretextul pentru invadarea Cehoslovaciei în august 1968? – T.B.). Să comentăm acest lucru.

Tov. Elena Ceaușescu: Trebuie să se arate că au obligația față de clasa muncitoare în acest sens.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Să legăm față de situația de acum.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Trebuie ca, în situația actuală, ei să aibă o atitudine foarte demnă.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Trebuie să fi venit și Mitea aici. În acest fel să faceți comentariul, un mic comentariu.

Tov. Elena Ceaușescu: Un comentariu de presă.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Însă pe care să-l legăm de situația actuală, de necesitatea neamestecului în treburile interne, că este necesar ca forțele partidului să acționeze ferm pentru dezvoltarea socialismului și că trebuie să respingă orice amestec din afară în treburile interne (din nou: nu se impunea „neamestecul în treburile interne” Acel „trebuie” pus în relație cu ceea ce aveau de făcut alte partide, ce însemna? – T.B.).

Tov. Elena Ceaușescu: Este cu atât mai necesar astăzi să tragă concluzii din ce istoria ne-a învățat, că orice amestec din afară nu trebuie încurajat.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Mai ales astăzi când se intensifică activitatea de amestec în treburile altor state, de destabilizare, se impune unirea tuturor forțelor progresiste, a poporului pentru apărarea socialismului, pentru dezvoltarea independentă. În felul acesta trebuie spus. Bine, hai să procedăm așa, să facem un comentariu, pentru că nu trebuie să facem o declarație.

Tov. Elena Ceaușescu: Nu are rost să facem acum o declarație.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Să procedăm așa, să facem un comentariu, cum am discutat. Bine, cu asta am terminat.”