1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Căutarea zadarnică a stării de grație

26 februarie – 3 martie

ÎNTÂI FAPTELE, APOI CONCLUZIILE. Am avut posibilitatea, de-a lungul mai multor decenii, să cunosc „din interior”, prin proprie practică jurnalistică nemijlocită, caracteristicile propagandei, în primul rând, ale celei promovate de și prin presă, de altfel, o temă centrală a serialului de față: propagandă versus realități, cu trimitere predilectă la viața economico-socială din România de la finalul „Epocii Nicolae Ceaușescu”. Dintre tot felul de întâmplări pe care le pot evoca în sensul amintit, cred că o mai mare relevanță o are cea legată tot de evenimentele de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

Îngrijorată (sincer) de creșterea exponențială a numărului de scrisori extrem de critice la adresa emisiunilor TVR, conducerea instituției a decis să se organizeze câteva întâlniri cu telespectatorii în vederea colectării de propuneri menite să „dreagă” întrucâtva situația deosebit de alarmantă. Programarea întâlnirilor s-a făcut în octombrie 1987, în așa fel încât să fie suficient timp pentru pregătirea lor „temeinică”. Așa că știam, din vreme, că am fost repartizat la Tg. Mureș pentru perioada 21-22 noiembrie 1987, adică după alegerile din 15 noiembrie 1987. Am plecat din București în dimineața zilei de 20 noiembrie și, spre uimirea celor mai mulți călători, trenul n-a oprit la Brașov, ci la stația următoare. Nu am fost șocat. Am pus imediat faptul pe seama a ceea ce se petrecuse la Brașov cu câteva zile înainte.

La Tg. Mureș, sub „teroarea” unei nopți de groază petrecută în principalul hotel din oraș, unde căldura fusese „planificată” doar pentru două-trei ore în cursul serii (exact în intervalul în care se transmiteau emisiunile TVR), m-am întâlnit dimineața, în clădirea Facultății de Medicină, cu 40 de persoane alese de corespondentul nostru, Doczi Ludovic din mediile muncitorești și universitar-culturale. Ceea ce mi-a fost dat să aud (după ce am precizat, repetat, că nu înregistrăm discuțiile pe bandă de magnetofon) m-a determinat să-mi revizuiesc drastic modul în care apreciasem (evaluasem), atunci, stările de spirit ale populației.

Am fost, înainte de toate, uluit de cantitatea și calitatea informațiilor despre răscoala de la Brașov, informații din surse directe (rude, prieteni, cunoscuți). „M-a întors pe dos” (în sens pozitiv) constatarea că oamenii se lepădau de frică. Erau, desigur, conștienți, ca și mine, că – printre noi – se aflau informatori ai Securității și, cu toate acestea, nu ezitau să povestească, fără crispări, cu o amărăciune izvorâtă din rărunchi, despre realitățile dramatice înfruntate, zi și noapte (mai ales la cozile pentru procurarea alimentelor de bază). Exemplul brașovenilor le insufla, evident, un curaj incredibil. Mai precizez că erau prezenți numai cinci maghiari, iar restul de 35 era format din români. Mă gândeam la ce cote putea să ajungă represiunea pentru a se declanșa și consolida acel curs spre eliberarea de teamă. Pe măsură ce, în special de cei din marile întreprinderi ale orașului, își prezentau, fără complexe, opiniile mi se întărea convingerea că situația economică generală a țării va fi (poate nu peste mult timp) declanșatorul altor și altor acțiuni de protest. Oamenii biruiseră – în bună măsură – și resemnarea.

Știam, tot de la un corespondent al nostru, cel pentru județele Brașov, Sibiu și Covasna, Aurel Copos (martor ocular: ne povestea, la telefonul dintr-o clădire din fața Comitetului județean de partid, în stilul transmisiilor directe), care a fost scânteia revoltei din 15 noiembrie 1987, respectiv întârzierea la plată și „tăierea” lefurilor la Întreprinderea de Autocamioane. Ceea ce mi s-a povestit câteva zile mai târziu despre condițiile de muncă și de trai din Tg. Mureș confirma și reconfirma că principala sursă a nemulțumirilor în masă era, pretutindeni în țară, degradarea accelerată a tuturor parametrilor vieții cotidiene, ca o consecință directă a deciziilor de la cel mai înalt nivel. Era vorba, în special, despre alimentația elementară, despre căldură, lumină, transportul în comun, cuplate cu extinderea pieței negre, cu inflația mascată, cu prăbușirea sistemului de ocrotire a sănătății, cu insecuritatea în materie de ordine publică, atestată de amplificarea infracționalității, toate atacând însăși fibra biologică a unei întregi națiuni.

Bineînțeles, multe reproșuri au fost adresate TVR, mai cu seamă în legătură cu ignorarea deliberată a realităților despre care vorbeau participanți într-o manieră patetică sau cu mult calm și chiar cu ironii subtile. M-am convins astfel că, deși mă aflam într-o zonă relativ depărtată de frontierele României și, prin urmare, era dificil de receptat emisiunile televiziunilor din țările vecine, acestea erau urmărite la Tg. Mureș cu ajutorul unor antene de satelit de mare putere. Autoritățile nu-și puteau permite să distrugă antenele deoarece intuiau că, în acest mod, se vor declanșa, în contextul evenimentelor de la Brașov, alte previzibile răzmerițe. Comparațiile cu programele TVR erau nimicitoare pentru noi televizioniștii autohtoni.

N-am scăpat nici de întrebări la care era imposibil de răspuns în condițiile date. Repetam precizarea potrivit căreia întâlnirea avea ca scop numai culegerea de propuneri pentru îmbunătățirea calității emisiunilor de Actualități, dar degeaba! Întrebările mă asaltau neîntrerupt și, până la urmă, cei prezenți au înțeles în ce situație-limită mă aflam. M-au „iertat” și au continuat, preț de mai bine de trei ore, să-și spună, cu năduf, păsurile.

De ce povestesc toate acestea? În primul rând, pentru a reaminti câte ceva din și despre realitățile antedecembriste care au legătură cu tema centrală a serialului de față. Dar, mai este un fapt care m-a marcat de atunci, în aproape tot timpul exercitării simultane a îndeletnicirilor gazetărești și de cercetare științifică în domeniul economiei. Un bibliotecar de la Facultatea de Medicină (român – și el!) m-a întrebat:

„Care este deosebirea dintre jurnalismul propagandistic și cel obiectiv, pus în slujba interesului public?”.

Mărturisesc: am fost pus, din nou, în încurcătură. Mi-am luat inima în dinți și am spus (evident, reproduc ceea ce a mai rămas în memorie) următoarele:

„Dacă jurnalismul propagandistic pornește de la concluzii, de la idei gata fabricate, de la «indicații» și, în consecință, selectează faptele, datele realității pentru confirmarea respectivelor concluzii, un fel de „pat al lui Procust”, tipul de jurnalism autentic pornește de la fapte, oricât de grave, de neplăcute ar fi și, apoi, exclusiv pe baza lor, formulează interpretări, inclusiv concluzii.”

Am sesizat că definiția, în pofida „elaborării” ei grăbite, a prins, iar cei mai mulți participanți m-au privit cu o nesperată undă de simpatie. Așteptau, însă, concretizări, trimiteri directe la ceea ce reprezenta, pe atunci, presa băștinașă. Am adăugat doar:

„Este o definiție ca oricare alta, cu o evidentă tentă teoretică. M-am referit în termeni de alb și negru; faptele, le știți d-voastră foarte bine sunt mult mai «complicate», așa cum ați demonstrat prin tot ceea ce ați prezentat la această întâlnire. Sunt nu numai «încăpățânate», ci și surse de îngrijorări, dar și de speranțe.”

Am ieșit, într-un anume fel și într-un anume sens, „basma curată”. Știam nu numai evoluțiile presei din țările „socialiste”, ci și din cele vestice. Nicăieri nu existau ziare, reviste, posturi de televiziune și radio integral independente, care să nu recurgă la mijloace propagandistice, la manipulări mai rafinate ori mai grosolane. Dar valul de glasnost din URSS cuprindea, în acel an 1987, tot mai multe țări din „sistemul mondial socialist”. Indicațiile de la București erau – în chip dureros pentru noi – în contrasens și contratimp cu stările de spirit ale majorității covârșitoare a populației României.

După „episodul” de la Tg. Mureș am luat decizia să nu mai scriu comentarii, să nu mai concep și să realizez emisiuni complexe care implicau luări de poziție în sprijinul sistemului și regimului antedecembrist. Mai mult: am căutat să imprim Telejurnalelor un mai pronunțat caracter informativ, așa cum stă bine unei redacții de Actualități. Pentru „activitățile” oficiale utilizam exclusiv textele oficiale de la AGERPRES, punând accentul pe fragmentele de natură a spori enervarea telespectatorilor, acelea care se refereau, mai clar, la „creșterea neîntreruptă a nivelului de trai”.