1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Cauze și efecte cu origini comune

6 – 12 noiembrie

ÎN ABSENȚA ALTERNATIVELOR. Pe fluxul cronologic al evenimentelor, fac ce fac și, indiferent de subiect, nu mă pot desprinde de „originile” celor mai diferite fenomene și procese care au definit Anul politico-economic 1989. Dar, cititorul este rugat să fie îngăduitor. În fond, MAREA ISTORIE este compusă din MICILE ISTORII ale fiecăruia dintre noi. Cândva, prin anii ʼ50 din secolul trecut, am fost cu treburi reportericești în Bucovina, la nord de Vatra Dornei, acolo unde se „legau” plutele pentru transportarea materialului lemnos, spre sud, pe râul Bistrița. Acolo, înainte de plecare, plutașii au întins o horă, însoțită de următoarea cimilitură: „Hopa sus și hopa jos/Joc de frică bucuros!”. De-a lungul timpului, mi-a fost dat să cunosc (să trăiesc) foarte multe situații cărora li se potrivea de minune cimilitura citată.

Una dintre împrejurări a fost inclusă în cronica zilei de marți, 7 noiembrie 1989 (încă o zi cu „trei ceasuri rele”) Trebuia trecut un „hop”, deopotrivă, rutinier și o sursă de îngrijorări: marcarea, în România, a celei de-a 72-a aniversări a Revoluției bolșevice. („Marea Revoluție Socialistă din Octombrie”, denumire însușită și de PCR, personal de Nicolae Ceaușescu). Rutina consta în faptul că, după „Declarația de independență” din aprilie 1964, ziua de 7 noiembrie nu se mai sărbătorea cu marșuri și ample spectacole, ci doar cu o modestă adunare, organizată de Comitetul Municipal de Partid București și de o fantomatică Asociație de Prietenie Româno-Sovietică. Îngrijorările proveneau din faptul (subliniat și în episoadele anterioare) că orice gest „nepotrivit” din partea română putea avea consecințe negative. Pe plan economic, riscurile persistau în condițiile în care N.C. s-a dus, în repetate rânduri, la Moscova, pentru a solicita sporirea livrărilor de petrol și de alte resurse, precum și majorarea substanțială a exporturilor românești în URSS.

În afară de o telegramă deosebit de călduroasă adresată de Nicolae Ceaușescu și Constantin Dăscălescu lui Mihail Gorbaciov și Nikolai Râjkov, se cere consemnat că Adunarea festivă a relevat – prin prezidarea acesteia de Manea Mănescu, în prezența lui Ștefan Andrei – echilibristica organizatorilor, ceva între o obligație neplăcută și interesul real de a nu se deteriora raporturile bilaterale, și așa destul de încordate. Faptul că expunerea principală a fost susținută de Cornel Pânzaru, ministru, secretar de stat la Comerțul Exterior, a reprezentat un semnal direct privind interesul, cu totul deosebit, față de fructificarea mai eficientă a operațiunilor de import-export cu URSS. E drept, asistența (oameni aduși „cu arcanul” din întreprinderi și instituții) n-a avut încotro și a ascultat discursul ambasadorului E.M. Tiajelnikov dedicat, în cea mai mare parte, prestroikăi și glasnostului. Așa că, până la urmă, „hopul” a fost trecut într-o manieră satisfăcătoare pentru ambele părți. Mai trebuie precizat că asemenea manifestări se derulau exclusiv pe bază de reciprocitate. Câtă amploare s-a acordat la Moscova aniversării zilei de 23 August 1944 tot atât a fost drămuită farmaceutic și la București marcarea aniversării victoriei bolșevice din 1917 (și viceversa).

REVENIRI LA „BUNELE OBICEIURI”. Miercuri, 8 noiembrie. „Evenimentul” central l-a constituit încă o vizită de lucru a lui N.C. în Capitală. Pe Platforma Pipera a „analizat” activitatea de la Uzina „Electronica”, unde a cerut imperativ „să se asimileze, în cel mai scurt timp, cele mai noi cuceriri ale științei și tehnicii”. Apoi, la „Grivița Roșie” și la „Institutul de Cercetări și Proiectări de utilaj chimic” și, în continuare, la „Întreprinderea de Utilaj Greu” din Berceni, iar în final la Întreprinderea „Republica”, indicațiile au vizat, cu precădere, reducerea consumurilor materiale și energetice, extinderea exportului, întărirea autoconducerii și autogestiunii, adică de toate și, în fond, nimic despre ceea ce aștepta țara: să se aplice efectiv măsuri concrete pentru ameliorarea condițiilor de trai, mai ales în prag de iarnă.

Nici în lunga și stufoasa cuvântare rostită a doua zi, 9 noiembrie 1989, la Conferința Organizației de partid a Municipiului București, N.C. nu a ieșit din „tiparele” cu care obișnuise un întreg popor. Aceleași clișee, aceleași triumfaliste referiri la „istoricele realizări în construcția socialismului”, aceleași indicații, aceleași „șopârle” referitoare la transformările din jur. Prin urmare, nu merită să zăbovesc asupra a ceea ce a spus, întrerupt des de scandări, aplauze și ovații.

A plecat mulțumit că organizația „cea mai mare și mai puternică” a partidului a decis, în unanimitate, să-i susțină alegerea la apropiatul Congres, în fruntea PCR și, implicit, a României.

Nu bănuia, în acea zi, că se va scrie o pagină memorabilă a istoriei contemporane, eveniment care eclipsa orice altceva ce se petrecea, atunci, pe Mapamond, sub semnul unor transformări uluitoare: dărâmarea Zidului Berlinului. Este cu neputință ca N.C. să nu-și fi amintit ceea ce a declarat, în ședința CPEx, în legătură cu manifestările dedicate celei de-a 40-a aniversări a RDG, despre sprijinul maselor de care – chipurile – se bucura PSUG, partidul aflat la Putere. Avea la ce să mediteze… A doua zi, i-a fost dat să afle că a fost debarcat și prietenul lui de la sud de Dunăre, aflat de 35 de ani în fruntea Bulgariei, Todor Jivkov.

Tabloul ecoului evenimentelor de dincolo de granițele țării ar fi incomplet dacă nu m-aș referi – fie și numai „în fugă” – la ceea ce se întâmpla în RSS Moldovenească. Acolo se țineau lanț manifestările organizate de forțele patriotice românești, acțiuni de amploare începute chiar în ziua de 7 noiembrie. Parada militară și alte acțiuni organizate de autorități au fost folosite de Frontul Popular pentru a le transforma în contrariul lor, adică în acțiuni anti-regim și, în bună măsură, cu un evident caracter unionist.

Televiziunea din Chișinău a transmis frecvent reportaje de la aceste acțiuni, ceea ce mi-a oferit posibilitatea să fiu la curent cu mișcările care căpătau o tot mai mare forță de cuprindere.

Un puternic ecou a avut inițiativa mai multor membri ai Frontului Popular care – înaintea de începerea Paradei militare – s-au așezat în fața tancurilor, a mașinilor blindate ale Armatei Sovietice împiedicându-le să avanseze spre Piața Centrală din Chișinău. În cele din urmă, tancurile și mașinile blindate au făcut cale întoarsă. Operațiunea a reușit și datorită faptului că în unitățile militare, inclusiv în comandamentele acestora, se aflau mulți originari din țările baltice, din Georgia care – și ele – acționau pentru independența republicilor lor.

Manifestările de la Chișinău au continuat, inclusiv printr-o tentativă de ocupare a Ministerului de Interne, tentativă soldată cu numeroși răniți. Factorilor decidenți de la București le-au fost necesare trei zile pentru a aproba publicarea unei relatări TASS în care se punea accentul pe reprimarea acțiunilor „contrarevoluționare”.