1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Cinci zile ale unui spectacol cu variațiuni pe aceeași temă

20 – 26 noiembrie

FLĂMÂNZI LA BANCHETUL AUTOILUZIONIȘTILOR. Întrucât toate zilele în care s-a desfășurat Congresul al XIV-lea al PCR n-au fost altceva (inclusiv alegerea „organelor conducătoare”) decât un prilej de glorificare a Tovarășului, mai ales pentru „inestimabila valoare a Raportului” pe care l-a citit (cum am mai precizat) preț de șase ore, cred că este util pentru o corectă rememorare a evenimentului, să mă refer în câteva episoade la unele capitole din respectivul document. Zona centrală a acestuia a constituit-o „sursa bunăstării materiale și spirituale a poporului român”, respectiv economia. În această privință, N.C. a tratat nu mai puțin de… 11 teme principale.

Prima se referea la „modernizarea, în continuare, a structurii economiei naționale, cu precădere, a ramurilor producției materiale”. Te-ai fi așteptat ca, la acest punct, să abordeze măcar aspectele legate de structura pe ramuri a economiei, mai ales în scopul diminuării ponderii sectoarelor energofage și creșterii volumului și ponderii serviciilor, așa cum s-au petrecut și se petreceau lucrurile în statele cu o economie dezvoltată. N-a fost să fie. În afară de lozinci referitoare la „asigurarea progresului economico-social multilateral al țării” și la „perfecționarea bazei tehnico-materiale a industriei și agriculturii, a tuturor ramurilor și sectoarelor economiei”, cu nesemnificative concretizări, nu se găsea, în document, nicio deschidere reală spre strict necesara restructurare care avusese loc, încă din anii ʼ70, nu numai în țările occidentale, ci și în unele state „socialiste”.

Punctul al doilea viza „folosirea deplină și eficientă a capacităților de producție existente, accentul punându-se pe realizarea de lucrări care să asigure creșterea performanțelor mașinilor, utilajelor, instalațiilor, astfel încât, în cincinalul viitor, să sporească substanțial producția obținută pe unitatea de fonduri fixe”. Așa cum se va vedea (și în cazul celorlalte obiective), N.C. promova, cu o consecvență demnă de o cauză mai bună, noțiunile „deplin”, „integral”, „în totalitate”, „complet”, în condițiile în care nicăieri în lume, nici atunci, nici în prezent și nici în viitor, nu a fost, nu este și nu va fi posibil să se atingă asemenea cote de performanță.

Al treilea obiectiv privea „intensificarea eforturilor pentru valorificarea completă a bazei proprii de materii prime, prin introducerea în circuitul economic productiv a tuturor resurselor de substanțe minerale utile, aplicarea de tehnologii de extracție și preparare, eficiente, de mare randament”. Cum să ajungi la asemenea rezultate? Întrebarea rămânea fără răspuns, în absența precizărilor privind modalitățile concrete de acțiune, mai ales în condițiile în care mecanismul economico-financiar, conceput de N.C., nu permitea o realistă punere în valoare a avantajelor comparative ale României.

Punctul patru se concentra pe „folosirea intensivă a resurselor energetice din țară; utilizarea, cu precădere, în centralele termoelectrice a lignitului; valorificarea întregului potențial hidroenergetic, economic amenajabil, prin folosirea complexă a resurselor de apă pentru producția de energie electrică, pentru nevoile industriei și ale agriculturii; dezvoltarea capacităților în centralele nuclearo-electrice, amplificarea cercetărilor pentru valorificarea noilor surse de energie și a resurselor energetice refolosibile”. Observăm că toate aceste orientări, puse în practică mai mult sau mai puțin inspirat, nu au dat rezultate palpabile, criza energetică, de pildă, adâncindu-se zi de zi.

Punctul cinci prevedea „continuarea fermă a politicii de dezvoltare susținută a industriei ca factor primordial al modernizării forțelor de producție, al profilului economico-social multilateral al patriei noastre”. Teza venea în contradicție cu aprecieri anterioare ale lui N.C. referitoare la necesitatea asigurării egalității de tratament a tuturor ramurilor economiei, contravenea cerințelor unei dezvoltări armonioase, echilibrate atât pe orizontală și verticală, cât și în profil teritorial.

Punctul șase era consacrat „continuării Noii Revoluții Agrare, realizării unei agriculturi moderne, de înaltă productivitate, generalizării dezvoltării intensive în toate sectoarele acestei ramuri de bază a economiei”. Formularea ne trimite la observațiile de la punctul anterior, întrucât se punea următoarea întrebare: câte ramuri „de bază” poate avea o economie națională?

Punctul următor, al șaptelea, fusese axat pe „participarea tot mai intensă a României la diviziunea internațională a muncii, la cooperarea în producție, în știință și tehnică, pe baze stabile, de lungă durată cu statele membre ale CAER și celelalte țări socialiste, cu toate țările lumii, fără deosebire de orânduire socială, având la bază structura și înaltul nivel tehnologic al economiei noastre naționale”. Evident, era încă o apreciere grandilocventă, cunoscute fiind limitele „de jos” ale competitivității majorității produselor românești.

Punctul opt a prezentat un interes special, deoarece privea „perfecționarea acțiunii factorilor calitativi în întreaga economie”. Ar fi fost firesc ca, în această privință, să se indice, într-o manieră pertinentă, tocmai factorii în măsură să schimbe în bine, radical, înfățișarea „întregii economii a României”. Dar detalierea a lipsit cu desăvârșire.

Punctul nouă stabilea drept obiectiv principal „creșterea în ritm susținut a venitului național și repartizarea acestuia în condițiile îmbinării armonioase a intereselor prezente cu cele de perspectivă, alocându-se 29-30 la sută pentru fondul de acumulare și 70-71 la sută pentru fondul de consum”. Era o prevedere importantă, întrucât, cel puțin declarativ, se atenuau efecte.e deosebit de grave ale aberantelor alocări pentru investiții din resursele venitului național, în dauna nivelului de trai.

Punctul zece privea „continuarea, în vederea încheierii, în anul 2000, a procesului de organizare teritorială și de sistematizare a tuturor localităților țării”. Este de prisos să adaug un comentariu la acest obiectiv, cunoscut fiind că, după circa o lună, prin victoria Revoluției române din Decembrie 1989, s-au pulverizat programele „de sistematizare a tuturor localităților țării”.

În sfârșit, punctul unsprezece fixa drept ținte „ridicarea în continuare a bunăstării materiale și spirituale a întregului popor, obiectiv central al politicii partidului”. Cum avea să se realizeze acest înalt ideal? Citez: „Prin consumuri raționale de produse agroalimentare, mărfuri industriale și servicii, asigurându-se condițiile pentru satisfacerea cerințelor științific fundamentate ale tuturor categoriilor populației”. Mai clar nici că se putea dacă totul era pus pe seama „alimentației raționale”.

RESPIRAȚIA ARTIFICIALĂ. Următorul capitol din Raport consacrat Partidului, a fost nu numai paralel și în contrasens cu adevăratele stări de fapt și de spirit ale cvasitotalității membrilor PCR și ale celorlalți cetățeni ai țării, ci a contribuit, în foarte mare măsură, la confirmarea rupturii ireversibile a aparatului de partid, a nomenclaturii de cei pe care – chipurile – îi inspirau, îi conduceau. Pretinsa legătură cu masele „definea”, în fapt, un eșec politic, organizațional și propagandistic de proporții realmente istorice.

Nicolae Ceaușescu n-a convins pe nimeni nici când a vorbit despre PCR și nici când s-a referit la diverse aspecte ale politicii pe care o promova, în primul rând, în țară, și, pe cât mai era posibil, în exterior. Din această perspectivă, mai sunt dator cititorului, cel puțin, cu câteva considerații privind tema Basarabiei. S-a reținut, cred, cât de „bătăios” a fost N.C. când și-a exprimat opiniile în cercul restrâns al CPEx. Ei bine, iată ce a spus în esență, public, în legătură cu tema respectivă:

„În acest an, s-au împlinit 50 de ani de la declanșarea celui De-Al Doilea Război Mondial. Este necesar să nu se uite nici un moment învățămintele istoriei, faptul că politica de concesii făcute Germaniei naziste, lipsa de unitate a forțelor antifasciste, progresiste, democratice, a popoarelor din Europa au încurajat, de fapt, Germania hitleristă să dezlănțuie cel De-Al Doilea Război Mondial, urmărind să-și asigure do­minația asupra lumii, așa cum nu trebuie uitat nici un moment că acordul dintre Germania hitleristă și Uniunea Sovietică nu a înlăturat pericolul de război.

Este bine cunoscut că întreaga omenire și, în primul rând, popoarele Uniunii Sovietice, inclusiv poporul nostru, au plătit scump, foarte scump – cu zeci de milioane de jertfe omenești, cu uriașe distrugeri – acest război. De aceea, este necesar să se facă totul pentru a nu se mai repeta ceea ce s-a întâmplat în 1939-1941, pentru a se înlătura pericolul de război și a se asigura o pace trainică și justă, egală pentru toate națiunile lumii! (Aplauze puternice, prelungite ; se scandează îndelung ,,Ceaușescu – pace!”).

Apare necesar să se adopte o poziție clară, fără echivoc, de condamnare și anulare a tuturor acordurilor încheiate cu Germania hitleristă, trăgându-se concluziile practice pentru anularea tuturor urmărilor (sublinierea mea – T.B.) acestor acorduri și dictate. (Aplauze puternice, prelungite).

Trebuie considerat anormal că după 45 de ani de la încheierea războiului nu s-au realizat încă tratatele de pace între toate statele și nu s-a instaurat de fapt pacea în Europa.

Apare, deci, necesar să se treacă la tratative între statele interesate în vederea încheierii tratatelor de pace și lichidării cu desăvârșire a urmărilor celui De-Al Doilea Război Mondial (o evidentă confuzie. O „urmare” a celui De-Al Doilea Război Mondial a fost – de pildă – înfrângerea fascismului. Trebuia să fie „reînviat”? Redobândirea Transilvaniei ocupate de hortiști în august 1940, a fost – la rândul ei – „o urmare” care trebuia „lichidată cu desăvârșire”? – T.B.). Și pentru a răspunde anticipat la unele întrebări eventuale, vreau să spun clar că România consideră că aceasta nu trebuie să ducă la schimbări în Europa și că existența celor două state germane (toată problema „urmărilor” a se limita, oare, la situația Germaniei? Apoi, ce avea să se întâmple în „urma” reunificării Germaniei pe care N.C. a susținut-o cu ani în urmă? – T.B.) trebuie să continue, să fie o realitate a Europei de astăzi și de mâine! (Aplauze și urale puternice ; se scandează „Ceaușescu – pace !”). Noi considerăm toate acestea ca acțiuni de importanță deosebită pentru consolidarea păcii și colaborării, pentru întărirea încrederii și pentru asigurarea unor progrese reale în problemele dezarmării, în asigurarea unei păci trainice în Europa și în întreaga lume”.

Într-un limbaj neacademic, se poate afirma că „a dat-o cotită”. Formula pe care a adoptat-o – s-a vrut subtilă, dar și percutantă – s-a dovedit, până la urmă, lipsită de vigoare, de o ținută verticală. Nici măcar n-a avut „curajul” de a spune ceva despre Protocolul secret la Pactul Molotov-Ribbentrop. Cu această remarcă, a venit și timpul  pentru rememorarea, în episodul următor, a unei alte teme sensibile.