1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Cortină de fier, cazemate, sârmă ghimpată, ziduri

6 – 12 noiembrie

NU TE POȚI LUPTA CU INEVITABILUL. În fiecare zi de la începutul lunii noiembrie 1989 schimburile de actualități TV conțineau numeroase reportaje din RDG. Cele mai multe erau filmate de televiziunile vest-germane care, practic, nu mai aveau nicio opreliște de a pătrunde peste tot  în Berlinul de Est și în restul teritoriului „socialist” al Germaniei. Faptul că la cele mai diverse manifestări anti-regim participau mase impresionante (asemenea imagini nu puteau fi falsificate) reprezenta cea mai concludentă dovadă că, acolo, situația indica o singură direcție de „mers”: dărâmarea Puterii (în stare de avarie), încă în funcțiune. Sigur, se vorbea și despre unificarea celor două state germane, însă, această temă era legată de prezența trupelor sovietice, respectiv de pozițiile Kremlinului.

Era evident, de pe atunci, că simbolul separării, al liniei de demarcație dintre cele două state și, pe plan mai larg, al graniței dintre capitalism și „socialism” era Zidul Berlinului. De o parte și de alta a Zidului se aflau permanent mii de oameni care, în esență, doreau același deznodământ: dărâmarea Zidului cu urmările firești ale unui asemenea act istoric.

Mă refer, cu precădere, la imagini, deci la propria percepție, deoarece despre dispariția Zidului s-au scris sute, dacă nu chiar mii de cărți. Prin urmare, n-are rost să repet ceea ce a aflat atunci și între timp o întreagă omenire. Ceea ce prezintă interes – din punctul meu de vedere repetat în serialul de față – vizează circulația informației Berlin – București, în special pe căi diplomatice, astfel încât să existe suficiente dovezi privind declanșarea reacțiilor Cuplului prezidențial român la evenimentele cruciale din RDG. Existau multe surse de informații. Audiențele tot mai frecvente ale generalului Iulian Vlad, șeful DSS, la Cabinetele 1 și 2 se explică tocmai prin apelul perfect normal la informațiile de care dispunea instituția abilitată să vegheze la apărarea securității statului, chit că acționa, aproape în exclusivitate, pentru protejarea familiei „conducătoare”. A doua sursă zilnică de vești de pe întregul Mapamond era Agenția Română de Presă AGERPRES. În Arhiva Cancelariei CC al PCR se găsesc dosarele furnizate liderului suprem de AGERPRES, dosare întocmite de ziariști profesioniști.

În cele ce urmează, mă voi ocupa mai ales de telegramele cifrate, transmise la București de Ambasada României la Berlin. Acestea îmi permit să reamintesc, pe scurt, cititorului cum s-a ajuns la dărâmarea Zidului Berlinului, cu toate consecințele aferente, ca pierdere ireparabilă pentru „întregul sistem socialist mondial”.

APROBAREA DE LA KREMLIN. Într-o asemenea depeșă secretă ambasadorul Gheorghe Caranfil informa:

„Adjunctul ministrului Afacerilor Externe, B. Neugebauer, mi-a relatat că decizia guvernului RD Germane de a deschide granița cu RF Germania și cu Berlinul (vest) a fost luată la 31 octombrie. În cursul vizitei la Moscova, Egon Krenz a obținut un acord de principiu de la Gorbaciov în această problemă. La întoarcere, l-a chemat pe ambasadorul sovietic la Berlin, V. Kocemasov, și i-a comunicat data la care va fi aplicată această măsură. Referindu-se la tot ce ar putea urma în raporturile dintre cele două state germane (integrarea economică, eventuala desființare a «zidului» de la Berlin etc.), interlocutorul a spus că «noi suntem pregătiți pentru orice». Neugebauer m-a informat, de asemenea, că Crucea Roșie a RFG s-a adresat organizației similare din RDG cu rugămintea de a discuta modalitățile repatrierii a circa 25.000 de cetățeni RDG emigranți în RFG”.

Ceea ce a urmat este bine cunoscut (inclusiv din telegrama Ambasadei României). În seara zilei de 9 noiembrie 1989, la o conferință internațională de presă, Günter Schabowski, membru al Biroului Politic, secretar al CC al PSUG, răspunzând la întrebarea „dacă în condițiile în care cetățenii RDG pot pleca unde și oricând vor, se va înlătura «Zidul de la Berlin»”, a declarat că, din punctul de vedere al liberei circulații, „Zidul” este acum total penetrabil, deci ca și inexistent. A precizat, totuși că o desființare a acestei „granițe întărite” presupune discuții între cele două alianțe militare (NATO și Tratatul de la Varșovia), precum și negocieri cu RFG în probleme „economice și de altă natură”.

Precizarea n-a avut, însă, niciun efect. Imediat după anunțarea hotărârii Consiliului de Miniștri al RDG de a permite tuturor cetățenilor să călătorească în străinătate  sau să părăsească definitiv țara, în jurul orei 20.00, au fost deschise toate punctele de frontieră cu RFG și cu Berlinul (de Vest).

Zeci de mii de cetățeni ai RDG din Capitală și provincie s-au prezentat la punctele de frontieră și au trecut în RFG sau în Berlinul de Vest, fără niciun fel de formalități, legitimându-se doar cu buletinul de identitate.

Grănicerii au avut indicația să nu oprească pe nimeni. La unele puncte de frontieră unde s-au produs aglomerații, nu s-a efectuat niciun fel de control. Cei mai mulți cetățeni din RDG au declarat mijloacelor de informare (care au reflectat evenimentul toată noaptea) că „se reîntorc în țară”.

În Berlin evenimentul a luat turnura unor serbări populare: manifestanți din Est și Vest s-au întâlnit la puncte de frontieră, de o parte și de alta a „Zidului”, exprimându-și satisfacția în diverse forme (cântece, lozinci, dans etc.). În ciuda fluxului de vizitatori, s-a menținut peste tot ordinea. În mijloacele de informare vest-germane s-a exprimat, însă, tot mai insistent îngrijorarea că nu se va putea face față valului posibil de emigranți. Se aprecia că ar putea fi vorba despre 1,3 milioane de cetățeni. Politicienii din toate partidele vest-germane se pronunțau pentru acordarea de ajutor economic masiv RD Germane, astfel încât populația să nu părăsească țara. Se presupune că un contact Kohl – Krenz (telefonic sau o întâlnire) era inevitabil.

Nu mai detaliez. Evenimentele sunt prea bine cunoscute. Notez doar că – de-a lungul activității mele de ziarist – mi-a fost dat să cunosc, de la fața locului, ce a însemnat cortina de fier, cum arătau cazematele construite la frontiera cu Iugoslavia, pe ce distanțe se întindea gardul de sârmă ghimpată la granița cu Ungaria, prin ce controale erai obligat să treci când te aflai în trenul spre Constanța (frontiera maritimă), așa că imaginile de la Zidul Berlinului m-au marcat puternic pentru tot restul existenței mele pe acest pământ. Cred că am spus suficient în legătură cu actul istoric european și mondial din ziua de 9 noiembrie 1989.