1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Cu cât mai multă propagandă, cu atât mai densă ceața

 24 – 30 iunie

TREI ORE DINTR-O VIAȚĂ. Toate ziarele apărute la 28 iunie 1989 au publicat anunțul potrivit căruia posturile de radio și televiziune vor transmite, în direct, de la ora 11, cuvântarea liderului suprem la încheierea lucrărilor Plenarei CC al PCR.

În episoadele precedente am spus câte ceva despre lucrul intens al lui N.C. la această cuvântare. I-a acordat mult timp, o foarte mare atenție, considerând-o drept o contribuție esențială la clarificarea unor teme fundamentale de ideologie și practică în materie de „socialism științific”. Faptul că a decis să fie transmisă în direct la Radio și Televiziune confirma exact intenția la care m-am referit. Am aflat că – acolo unde activitatea nu se desfășura la foc continuu – se organizaseră vizionări colective ale transmisiei în direct.

La ora 10,50 m-am așezat în fața monitoarelor care primeau imagini de la carul de reportaj, unde urmau să coordoneze transmisia directorul general, Constantin Petre, și colegul meu de redacție, Ilie Ciurescu. În ceea ce mă privește, aveam – ca de obicei – „misiunea ” să pregătesc prezentarea cuvântării pentru Telejurnalul de seară.

Ce am văzut, ce am auzit,  ce am reținut?

Nicolae Ceaușescu nu era în cea mai bună formă fizică. Fața i se subțiase și mai mult, vocea nu avea resursele necesar pentru un exercițiu oratoric de dimensiunile pe care și le propusese. Nu s-a lăsat însă. A mers până la capăt cu citirea textului, bașca adăugirile „la liber”.

A început prin a mulțumi pentru încrederea acordată și a subliniat importanța faptului că propunea a fi reales în funcția supremă în PCR avea să facă obiectul adunărilor generale, conferințelor de partid și, evident, în final, al Congresului al XIV-lea. Astfel, toți membrii PCR aveau posibilitatea pur teoretică să se pronunțe în legătură cu realegerea. Prin urmare, dorea să se organizeze un veritabil plebiscit din care să rezulte o aprobare unanimă, o susținere fără egal, o unitate de nezdruncinat. Un asemenea mesaj era conceput să transmită atât la interior, cât și în exterior că este exclus să aibă succes orice tentativă de a nesocoti voința întregului partid, de fapt, voința întregii națiuni române.

Acestea fiind spuse, N.C. a trecut la explicarea stadiului de dezvoltare a României din 1989 și a „plonjat” direct la rădăcinile istoriei, respectiv la evocarea momentului constituirii, în urmă cu mai bine de două milenii a primului stat dac centralizat. Odată stabilit punctul de plecare, a reamintit principalele etape ale istoriei naționale. N-a spus nimic nou, ci a repetat ceea ce se găsea din belșug în cele 33 de volume ale „Operelor complete” apărute până atunci, mărturie pentru „eternitate” a celor mai de seamă contribuții la gândirea și practica revoluționară la scară națională și mondială.

POLEMICĂ IMPLICITĂ ÎNTR-UN APEL DESCHIS LA STRÂNGEREA RÂNDURILOR. Pe măsură ce discursul de lungea cu abordarea exhaustivă a tot felul de „fațete” ale activităților de partid și de stat n-au ieșit din raza vizuală a liderului suprem nici producțiile-record din agricultură, nici sarcinile Radioteleviziunii și nici acțiunile preconizate pe ansamblul activităților politico-ideologice, n-au fost uitate cercetarea științifică și învățământul, n-au scăpat de critici cei care nu „cântau” suficient roadele istorice ale socialismului biruitor etc. Devenea tot mai clar că principalul scop al imensului text citit în fața întregii țării prin transmisia directă consta în combaterea, în zdrobirea ideatică a „trădătorilor” cauzei socialismului și comunismului, într-un stil ofensiv anti-capitalist, clasic, mai ales prin atacul la adresa liderilor din țările vecine care doreau o reîntoarcere la orânduirea inegalităților flagrante „proprii sistemului politic bazat pe exploatarea omului de către om”.

Au fost și unele momente în care N.C. nu a încercat să-și ascundă supărarea pe un ton categoric, sincer, deși recurgea la pseudo-argumente. Bunăoară, spre surprinderea generală, l-a citat pe… Lenin. N-o mai făcuse de decenii. Celebra frază a acestuia referitoare la mica producție care „generează capitalism, zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă” i-a slujit drept principal suport „teoretic” pentru ceea ce a dorit să fie o replică nimicitoare la adresa „deviaționiștilor” care pledau în favoarea economiei de piață, în special prin stimularea proprietății private. Liderul suprem nici măcar nu accepta formula „proprietate privată”, ci spunea invariabil „proprietate particulară”.

Au fost surprize și când s-a referit la „importanța istorică” a Marii Revoluții Socialiste din octombrie 1917, la participarea unor detașamente de români la apărarea statului sovietic, la alte acte de solidaritate desfășurate din inițiativa și coordonarea Cominternului, la necesitatea folosirii unor modalități colective pentru refacerea și consolidarea mișcării comuniste și muncitorești internaționale. Formulări criticate cândva de N.C. au fost readuse în atenție doar cu unele mici corecturi stilistice. Am în vedere, între altele, aprecierile predominant pozitive la adresa Tratatului de la Varșovia și CAER. Totodată, a fost deosebit de vehement în criticarea celor care doreau să înlocuiască CAER-ul cu o organizație de tipul Pieței Comune.

A revenit deseori la tema succeselor istorice ale socialismului în România, inclusiv la victoria reprezentată de achitarea, în avans, a datoriei externe, pentru a susține obligativitatea combaterii fără menajamente a celor care nesocoteau sau denigrau cerința construcției socialismului și comunismului.

RECEPȚIE ȘI PERCEPȚIE. Când am selectat fragmentele (cu vocea lui N.C. sincron) pentru prezentarea cuvântării în Telejurnalul din seara zilei de 28 iunie 1989, am considerat că era obligatoriu să fac apel, cu precădere, la accentele polemice amintite. Șefii mei au avut rezerve și s-au sfătuit cu activiștii din Secția de Propagandă și Presă. N-au primit un răspuns tranșant, așa că au mers, până la urmă, „pe mâna” mea. Au așteptat cu nerăbdare toată seara aceea și a doua zi reacții de la nivelul cel mai înalt. Nu au venit. Era un semn concludent că opțiunea noastră fusese în concordanță cu intențiile liderului suprem. Toată șefimea a răsuflat ușurată.

În mod special, se urmăreau ecourile externe la ansamblul lucrărilor Plenarei CC al PCR și, evident, la ampla cuvântare a secretarului general. Aceste ecouri au întârziat, dar noroc că între timp liderul suprem român acordase un „mare” interviu revistei algeriene „Revolution Africaine”. Spre deosebire de alți gazetari străini care i-au luat interviuri lui Nicolae Ceaușescu, cei de la respectiva publicație nu i-au ridicat lui N.C. „mingea la fileu”, ci l-au bombardat cu întrebări incomode. Știam câte ceva despre această publicație de la cunoscuta ziaristă Rodica Georgescu, de la revista „Lumea”, sora Mioarei Roman, care – prin mecanismul schimburilor reciproce de gazetari, lucrase o vreme, la Alger, inclusiv la „Revolution Africaine”. Era o revistă prestigioasă, apreciată prin analizele, la obiect, referitoare nu numai la Algeria și la întregul continent african, ci la problemele globale. După exemplul bun al presei franceze profesioniste, ziariștii de la respectiva publicație elaborau și scurte monografii dedicate unor țări, unor conducători de partide și de state. Nu adoptau atitudini critice, însă, sub aparența unei curiozități specifice gazetărești puneau întrebări într-o manieră „obiectivă”, mimând, uneori, naivitatea.

La fel au procedat și cu Nicolae Ceaușescu. S-au interesat, de exemplu, care era „viziunea” lui despre procesele de schimbare, de reînnoire, de modernizare din unele țări. Evident, în subtext, vizau transformările din mai multe țări „socialiste”. Intervievatul a evitat capcane și a perorat pe teme filosofice, iar puținele concretizări se refereau la „imobilismul” politic al statelor capitaliste dezvoltate.

Răspunsurile la întrebările referitoare la „dogmatismul în politică”, la „sistemul pluripartid”, la „sistematizarea rurală în România”, la „încălcarea drepturilor omului” și la altele de aceeași natură au fost, în totalitate, de tip evazionist, pe lângă subiect, eludându-se fapte și date care priveau esența proceselor transformatoare din cele mai diverse regiuni ale lumii. Cât despre ecourile pozitive mult așteptate, ele au fost „pescuite” peste câteva zile de colegii de la AGERPRES.