1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Dacă asta v-a plăcut, o luăm de la început

16 – 22 septembrie

CU TOATĂ ENERGIA ȘI FĂRĂ ÎNTRERUPERE. După „Marea Adunare Populară” din Iași, Cuplul prezidențial a plecat în județul Suceava. Echipa noastră mi-a comunicat că se înnorase și stătea să… plouă. În aceste condiții, nu era exclus să se opereze schimbări în program. Deocamdată, mii de oameni se aflau pe traseu, ceea ce confirma decizia de a se respecta, cel puțin, itinerariul stabilit pentru acea după-amiază. Au fost vizitate două „obiective”: Întreprinderea Minieră Fundu Moldovei și comuna Dumbrăveni.

Nu sună prea bine acest cuvânt „Fundu”, însă nu ne miram. Județul includea și orașul Gura Humorului (ca să mai dau un exemplu). În 1966, când N.C. inaugura propriul „stil” al vizitelor de lucru, Eugen Preda (care era șeful echipei Radiodifuziunii) a redactat o știre care începea astfel: „În continuarea vizitei, conducătorii de partid și de stat au intrat în Gura Humorului”. Evident, ironia era involuntară, însă noi, co-echipierii, am făcut mult haz pe seama șefului nostru.

Cât privește popasul la Fundu Moldovei ar fi de reținut că N.C. a hotărât să se exploateze în zonă mai tot ceea ce oferea natura, indiferent de costuri și de pierderi.

Ceea ce mi-a atras atenția de la primele imagini a fost numărul mare de tineri, cam de aceeași vârstă, îmbrăcați ca minerii: toate bluzele din doc erau apretate, strălucind de curățenie. Apoi, tinerii păreau născuți de aceeași mamă. Nu mi-a fost dificil să-l recunosc în rândurile minerilor aplaudaci pe elevul de la Școala Securității din Grădiștea care – ori de câte ori treceau mașinile prezidențiale – patrula în fața casei unde domiciliam. Cunoștințe „vechi”, mai schimbam câte o vorbă și mă bucuram că aveam de-a face cu un tânăr isteț.

Vizita la Fundu Moldovei a durat câteva minute, atât cât a fost nevoie să i se raporteze lui N.C. succese inventate și liderul suprem să-i felicite pe cei prezenți pentru „roadele muncii” lor și să le ureze „noi și tot mai mari succese”.

Fundu Moldovei era o exploatare formată dintr-o mină, o stație de preparare a minereului cuprifer și două lacuri de decantare. Gazdele intenționau să solicite niscaiva investiții pentru consolidarea barajelor în vederea prevenirii unor mari nenorociri, cum se întâmplase la Certej (Hunedoara) cu ani în urmă. N-au avut, însă, ocazia să-și spună punctele de vedere, deoarece „iubiții conducători” și-au luat rapid un călduros „Rămas bun”. Specialiștii prezenți n-au dispus de condiții nici pentru a argumenta că decopertarea Munților Călimani avea drept rezultat obținerea unor cantități infime de sulf, banii investiți acolo ducându-se „pe apa Sâmbetei”.

După „întâlnirea cu minerii”, Cuplul prezidențial a ajuns la Dumbrăveni, unde s-a discutat (vorba vine) despre agricultura din nordul județului. Acolo, predominau gospodăriile individuale, care se confruntau cu mari dificultăți în privința furajării animalelor, dat fiind faptul că pășunile și fânețele aparțineau statului care le gestiona ineficient.

La Suceava, Casa de Oaspeți destinată exclusiv lui N.C. și E.C. era foarte bine pregătită pentru a-i primi pe cei doi la capătul zilei cu un program plin, mai mult decât istovitor.

Am mai povestit că, în 1997, după Convenția Partidului Democrat (PD), care avusese loc la Iași, senatorul Cristian Dumitrescu a oferit câtorva membri ai conducerii PD posibilitatea să petreacă două-trei zile în circumscripția lui electorală. M-a invitat și pe mine (reamintesc că eram neoficial consilierul „personal” al lui Petre Roman). Ghid ne-a fost Gheorghe Flutur, viitorul lider al PD, PD-L și, apoi, PNL, pe atunci șeful Direcției Silvice județene. Casa de Oaspeți din Suceava – unde am stat o noapte – ni se înfățișa ca un adevărat palat, amplasat într-o imensă grădină. Încăperile largi, inclusiv crama, erau „tapisate” cu trofee vânătorești. Peste tot trona numai mobilă masivă din esențe exotice, covoare persane autentice, rafturi de bibliotecă goale, tacâmuri din argint, bibelouri, câteva băi ultramoderne.

Un administrator „de pe vremuri” ne-a povestit despre tot felul de întâmplări cu Nicolae și Elena Ceaușescu în timp ce se aflau în Casa de Oaspeți. Între altele, ne-a spus că prin anii ʼ70, când Cuplul prezidențial a poposit aici, Emil Bobu, pe atunci, președintele Consiliului Popular județean a stat „de pază” – pe un scaun, toată noaptea – în fața ușii dormitorului de gradul zero, în așa fel încât cei doi să constate cât de mult îi iubea, îi venera – o probă „înaltă” de devotament care a fost răsplătită din plin. De altfel, Emil Bobu i-a însoțit „pe cei doi conducători” și în vizitele din septembrie 1989 în județele Iași, Suceava și Botoșani.

ENTUZIASM ÎN PLOAIE. În toată dimineața zilei de 16 septembrie a plouat în Bucovina. Întrucât Cuplul prezidențial urma să participe la numeroase întâlniri cu „oamenii muncii”, inclusiv la o „Mare Adunare Populară”, pe bulevardele pe unde avea să treacă binecunoscuta mașină ARO cu N.C. și E.C. au fost aliniate grupuri compacte „de suceveni fericiți”, chit că erau plouați, la fel ca oamenii mobilizați din alte județe, fără să mai amintesc despre cei veniți de la București cu „misiuni speciale”. Deși i s-a sugerat ca „Marea Adunare Populară” să se țină într-o sală încăpătoare de sport, acoperită, liderul suprem n-a dorit să audă de așa ceva.

Cu o viteză amețitoare, în puțin mai mult de o oră, au fost vizitate Întreprinderea de rulmenți (dată parțial în funcțiune), Combinatul de fibre, celuloză și hârtie, Întreprinderea de mașini-unelte.

Ziarul sucevean „Zori noi” a descris astfel atmosfera din ziua pe care a definit-o drept „memorabilă” la scară locală și națională.

„Pe arterele municipiului Suceava, străveche și frumoasă așezare, se aflau în pofida unei ploi de toamnă mii și mii de cetățeni ai orașului. Prin urale și ovații, prin înscrisurile aflate pe mari eșarfe și pancarte, prin flori oferite cu dragoste, prin multe alte manifestări emoționante, ei au exprimat, direct și cald, sentimentele de profundă stimă, prețuire și recunoștință pe care locuitorii municipiului și ai județului Suceava le poartă conducătorului iubit și al partidului și statului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, pentru tot ceea ce a făcut și face spre înălțarea continuă a patriei, în glorie, demnitate și măreție”.

Conform tipicului, cuvântarea lui N.C. – care s-a transmis direct la Radio și Televiziune – urma  să fie prefațată de câțiva vorbitori locali. I s-a propus lui N.C. să se renunțe la acest ritual, tot din cauza ploii. N.C. a decis să vorbească, doar primul-secretar, Costică Stoica, însă dorea să fie un cuvânt consistent. Zis și făcut!

Acum, pe scurt, un răspuns la întrebarea: ce se poate spune despre discursul lui N.C. în condițiile meteo de atunci?

În primul rând, a promis „să fie scurt”, ceea ce s-a întâmplat într-o mică măsură. În al doilea rând, a prezentat un fel de rezumat al celor declarate la „Marea Adunare Populară” de la Iași. În al treilea rând, „valoarea” propagandistică „subțire” a ceea ce a considerat că era obligatoriu să comunice celor peste 30.000 de participați acoperiți de umbrele, precum și celor care, eventual, urmăreau transmisia directă la radio și televiziune.

A reluat „ideea” cu dezvoltarea Moldovei, astfel încât să existe o bază de comparații cu situația din Moldova de dincolo de Prut, respectiv RSS Moldovenească din componența URSS. Acolo, în Basarabia, căpăta o amploare tot mai mare campania pentru o autonomie largă, chiar pentru suveranitatea Republicii, pe fondul unor critici extrem de severe la adresa regimului sovietic, care a ținut într-o stare de cronică subdezvoltare populația formată, în majoritate, din români basarabeni.

Accentul pus pe Moldova se explica (după opinia unora) și prin persistența acuzațiilor la adresa lui N.C. conform cărora promova, preponderent, olteni în cele mai înalte poziții de conducere a partidului și statului. Prezența lui Emil Bobu în periplul moldovean era „o dovadă” palpabilă a faptului că și oamenii acelor locuri îndeplineau funcții de înaltă răspundere.

După ce a expediat alte teme bătute și răsbătute, a elogiat realizările sucevenilor, mai ales produsele pe care le realizau. În această ordine de idei, a conchis:

„Iată ce pot să producă sucevenii, cei care sute și sute de ani s-au luptat pentru independență și suveranitate și, acum, luptă pentru socialism și acționează pentru comunism!”.

Nu cred că se putea găsi un citat mai bun pentru finalul episodului de față.