Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a fost validat. Turul doi are loc în 8 decembrie cu candidații Călin Georgescu și Elena Lasconi

1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Demarajul în a 11-a lună a anului sub semnul unor uriașe presiuni interne și externe

30 octombrie – 5 noiembrie

NERVOZITATEA LA COTE MAXIME. Revin la consecințele ședinței CPEx din 1 noiembrie 1989. Odată rezolvată „problema” promovării „elementelor sigure” și marginalizării unora din categoria celor suspectați că pot avea „idei proprii”, s-a trecut, la 3 noiembrie 1989, la „bunele obiceiuri” de început de lună. Primul punct pe ordinea de zi a vizat dezbaterea Raportului privind realizarea planului pe luna octombrie 1989. Cititorul își amintește, desigur, angajamentele solemne ale multor demnitari referitoare la recuperarea integrală a restanțelor și îndeplinirea necondiționată a tuturor obiectivelor stabilite pentru a zecea lună a anului. Iată cum a început ședința:

 

Tov. Nicolae Ceaușescu: Rezultatele pe luna octombrie nu sunt bune!

 

Pe baza evaluării globale s-a declanșat sarabanda tragerii de urechi a miniștrilor Marian Enache, Eugeniu Rădulescu, Nicolae Vaideanu, Ion M. Nicolae, Maria Flucsă, Paula Prioteasa, Gheorghe David, Ioan Ungur, Alexandru Dimitriu, precum și a viceprim-miniștrilor Ștefan Andrei și Cornel Pacoste, urmați de prim-viceprim-ministrul Gheorghe Oprea. În repetate rânduri, N.C. i-a hărțuit cu tot felul de întrebări și i-a umilit cu aspre caracterizări ale acțiunii sau non acțiunii lor – de la „prostie” până la „iresponsabilitate”. Se succedau scene identice, arhicunoscute din relatările anterioare despre „analizele” de același tip. Până la un punct, când – „pe nepusă masă” – ritmul și maniera de desfășurare a ședinței s-au schimbat.

 

Tov. Dincă Ion: La investiții, în momentul de față, avem o situație grea. Avem 50.000 tone utilaje restanță, din care 37.000 tone pentru punerile în funcțiune din acest an. Cele mai mari restanțe le avem la chimie, metalurgie și energie electrică. La partea socială, este o situație și mai grea. Consiliile populare fac apartamentele, dar nu le pot da în funcțiune din lipsă de covoare PVC, pentru că, în momentul de față, capacitatea de monomeri de la Borzești nu produce la nivelul necesităților economiei naționale. Trebuia să importăm din Uniunea Sovietică. Este un monomer din vinil pentru un covor de PVC pentru locuințe. În luna octombrie s-a asigurat 47 la sută, dar, în luna noiembrie, suntem într-o situație foarte grea.

Tov. Ion M. Nicolae: Avem în program să ne dea sovieticii 20.000 tone monomer.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Voi cât produceți?

Tov. Ion M. Nicolae: 700 tone.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Și care a fost producția voastră de PVC? Lăsați importul! Luați din ce produceți și faceți covorul din materialele pe care le producem în țară. Acestea trebuia să le faceți numai din recuperări. Ce umblați cu prostii?

Tov. Ion M. Nicolae: Livrăm PVC și altora.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Indiferent cui livrați. Noi producem destul PVC, plus alte mase plastice. Luați măsuri, înlocuiți și terminați odată! Mâine (sâmbătă, 4 noiembrie – T.B.) vreau să îmi prezentați soluții. Trebuia să veniți cu problema aceasta de la începutul lunii – și tu, Dincă, și chimia!

Tov. Elena Ceaușescu: Și industria ușoară face mochete din recuperări.

Tov. Ion Dincă: În Capitală și în toate județele din țară avem apartamente complet terminate, dar nu le-am putut da fără covor PVC.

 

Supărat pe Ion Dincă pentru tentativa lui de a clarifica (totuși) unele situații, Tovarășul n-a mai acceptat schimbul de replici și a trecut direct la acuzații dezarmante.

 

Tov. Nicolae Ceaușescu: Ați făcut ședințe și nu ați făcut producție! Voi propune să hotărâm să nu se mai facă nicio ședință. Problemele trebuie rezolvate operativ. Să se termine cu ședințele! Stați mai mult în ședințe și nu faceți treabă. În cursul lunii să nu se mai facă nicio ședință; totul să se rezolve operativ, în două minute (în mod normal, asemenea observații și ordine ar fi stârnit ilaritate, dacă nu chiar râsete homerice. Cine vorbea? N.C., inițiatorul a câte șase ședințe pe zi? Dar ce era „normal” în bălăcăreala obișnuită, fără finalitate practică? – T.B.).

Tov. Constantin Dăscălescu: Nu am făcut nicio ședință.

Tov. Elena Ceaușescu: Sâmbăta, duminica, în cursul săptămânii – tot timpul sunt ședințe.

Tov. Constantin Dăscălescu: Când avem de stabilit niște lucruri, o facem în 5-10 minute. Adevărul este că fiecare trebuie să-și facă datoria și să facă ce s-a stabilit.

 

ORDINELE SE EXECUTĂ, NU SE DISCUTĂ! După consumarea „spectacolului”, prin care N.C. dorea să transmită un avertisment puternic celor ce încercau să prezinte câte ceva din realitățile economico-sociale, nu mai era nimic de „clarificat”. Deținătorul dreptului la ultimul cuvânt a pus capăt gâlcevii.

 

Tov. Nicolae Ceaușescu: În concluzie, planul anual rămâne cel care s-a discutat. Tot ce nu s-a realizat în luna octombrie intră obligatoriu în luna noiembrie – începând cu exportul și cu toate celelalte. Acolo unde este nevoie să se organizeze activitatea în trei schimburi, să se lucreze zi și noapte pentru a realiza în întregime planul de producție – în primul rând, exportul, dar și necesitățile pentru intern (îl preocupau, în subsidiar, teme ale „consumului intern”, dar nu a precizat dacă era vorba despre consumul productiv sau despre cel al populației – T.B.). Același lucru trebuie făcut în ceea ce privește investițiile. Vreau să atrag atenția că la chimie este o practică foarte veche, adică să se continue ținerea instalațiilor în probe tehnologice luni de zile și, pe seama probelor tehnologice, să acopere unele stări de lucruri negative.

Până luni (6 noiembrie – T.B.) să se revadă programul de la chimie, organizarea echipelor care să supravegheze punerea în funcțiune și funcționarea instalațiilor. Să se ia oameni din proiectare, din cercetare și din minister, care să lucreze împreună cu centralele. Acest lucru este valabil pentru toate ministerele, pentru că trebuie să punem, în întregime, în funcțiune, toate capacitățile și să realizăm investițiile. La fel, toți ceilalți indicatori trebuie să fie realizați așa cum au fost stabiliți, cum am discutat data trecută. Mâine, să prezentați și situația cu vămuirea și să eliminăm tot ceea ce au scos odată, că nu are rost să mai socotim și să spunem că am făcut export după trei ani de zile (se referea la stocurile destinate inițial unor parteneri externi, dar care n-au mai fost expediate din diferite motive, în primul rând, în urma refuzului multor clienți de a recepționa produse sau materiale necorespunzătoare sub aspect calitativ – T.B.). Cum poate să spună ministrul că au venit clienți și au cumpărat mărfuri de acum trei ani? Asta este o bazaconie – nici nu se poate spune altfel! Am hotărât o dată că am terminat cu toate acestea! Dacă în legătură cu ceea ce am discutat până acum aveți ceva de spus sau aveți de ridicat vreo problemă care nu vi se pare clară? Nu vreau să se mai vină cu niciun fel de justificări. Să nu se mai țină ședințe, iar problemele să fie rezolvate operativ de Biroul Executiv al Consiliului de Miniștri (uitase că a dat ordin să nu se mai folosească această formulă, ci doar să se utilizeze sintagma „Guvernul României” – T.B.). Cu aceasta, am terminat problemele legate de plan. Să facem o pauză de cinci minute.

 

A urmat punctul referitor la „unele probleme privind pregătirea și desfășurarea Congresului al XIV-lea al PCR”. Fiind vorba doar despre programarea conferințelor județene de partid n-are rost să intru în detalii.

 

 

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *