1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Destinul indicațiilor sortite, din start, să fie ignorate

9 – 15 octombrie

BANALUL RIDICAT LA RANGUL DE EVENIMENT. La reîntoarcerea în Capitală, N.C. și E.C. și-au reluat îndeletnicirile obișnuite – ședințe la „Săliță” și întâlniri oficiale. Imediat, în cursul după-amiezii, a primit delegația URSS care a luat parte la manifestările desfășurate în pavilionul ei național de la TIB 1989. Notez, în treacăt, că directorul Pavilionului se numea Andrei Bobesco, ceea ce dezvăluia, dintr-o privire, apartenența lui la așa-numita RSS Moldovenească (Basarabia). Cu toate că o asemenea întâlnire nu depășea limitele banalității, ea a fost folosită de N.C. (cu publicitatea de rigoare), pentru a da o „lecție” adepților perestroikăi și glasnostului, atât membrilor delegației, cât mai ales publicului larg din România. A cerut ca discursul lui, neobișnuit de lung pentru o asemenea întâlnire, să apară in extenso în presa română. A ținut, în primul rând, să zică apăsat:

„Practic, am dezvoltat toate ramurile moderne ale industriei. În afară de armele nucleare pe care nu vrem să le producem, industria noastră poate produce orice.”

Mai departe, a enumerat mai multe „realizări istorice” ale poporului român și a oferit o adevărată prelegere de socialism științific, cu nelipsita amprentă a propriei contribuții la îmbogățirea „tezaurului gândirii revoluționare”:

„De ce m-am referit la toate acestea? Pentru că acum se discută mult, pe plan mondial, despre faptul că socialismul s-ar afla în criză. La adunarea care am avut-o azi dimineață (în municipiul Bistrița – T.B.) am răspuns că niciodată România nu se va întoarce spre capitalism.”

În aceeași după-amiază avea să primească știrea că, la Sofia, se desășurase un miting anti-regim, ceea ce lărgea considerabil „cercul de foc” din jurul României. În aceeași zi, în RDG, la Leipzig, se înregistra cea mai mare participare la acțiunile neîntrerupte de protest declanșate încă din luna septembrie: peste 120.000 de persoane. De aici, noi argumente în sprijinul „preocupărilor” pentru stingerea (iluzorie) a focarelor de nemulțumiri din România.

PROCES-SPECTACOL. Toată presa a relatat despre dezbaterea care avusese loc la CC al PCR cu cadrele de bază din sistemul alimentației publice din București.

La reuniune, Tovarășul a supus analizei „o serie de fapte inadmisibile petrecute în unele unități comerciale, mari abateri fiind depistate în cadrul Întreprinderii de Alimentație Publică Cotroceni și, în mod deosebit, la restaurantul Orizont.” A fost organizat în grabă încă un proces-spectacol pentru a le fi și altora învățătură de minte și pentru a da senzația că – acolo sus – există un „tătuc” și soția lui care vegheau neîncetat la bunăstarea poporului. Așa se petrecuseră lucrurile și în vară când s-a organizat procesul-spectacol la care în boxa acuzaților s-a aflat conducerea Întreprinderii Agricole de Stat Vedea din județul Giurgiu. Infracțiunea consta în organizarea unui chef cu prilejul sărbătoririi zilei onomastice a directorului respectivului IAS.

În octombrie, N.C. și E.C. considerau că la restaurantul „Orizont” s-au comis „acte de o deosebită gravitate, deoarece inculpații de aici, prin comportarea lor, au sfidat cele mai elementare norme de conduită (…) dedându-se la practici de corupție și speculă, la însușirea ilicită a unor însemnate sume de bani și alte bunuri.” Cei vinovați au fost înfierați și de colegii, care – conform relatărilor din ziare – „și-au exprimat oprobiul hotărât, condamnarea categorică a unor asemenea practici, dorința fermă de a se aplica rigorile legii.” Era vorba, între alții, despre Vasile Gheorghe, șeful și alți trei lucrători comerciali, „cercetați în stare de arest pentru ilegalități grave.” Gestionarul șef avea relații sus-puse și se folosea de ele pentru a atrage „elemente care (…) s-au dovedit puse pe căpătuială, reușind în acest fel să obțină cantități însemnate de produse în mod preferențial; mai ales carne și preparate din carne, iar furnizarea acestora a produs un dezechilibru în aprovizionarea altor unități din sector.” Gheorghe a fost acuzat că a lovit în interesele oamenilor muncii iar faptele lui „nu pot fi calificate decât ca acțiuni provocatoare, profund dușmănoase față de care trebuie adoptată o poziție fermă, trebuie condamnate cu tărie, sentința trebuie să fie exemplară.”

Tot presa a subliniat „capacitatea organelor democrației muncitorești de a aborda și a se pronunța în orice probleme legate de bunul mers al activității, inclusiv atunci când a apărut un impas și se impun măsuri hotărâte pentru depășirea și lichidarea urmărilor.” În acest context, este de reamintit că Tovarășul a indicat ca organele democrației muncitorești și colectivele de muncă să se implice direct în asigurarea respectării legalității.

În cele din urmă, li s-a dat cuvântul celor care „prin abaterile de la legile țării, prin practicile necinstite, au ajuns unde sunt acum, sub privirile indignate ale foștilor lor colegi de muncă – în boxă.” Aceștia și-au recunoscut vina „de a fi săvârșit faptele grave de care sunt acuzați urmând să-și primească pedeapsa ce va fi stabilită de organele de justiție.” La sfârșitul ședinței de înfierare, s-a „tras concluzia” că trebuie mai multă vigilență unii față de ceilalți, să se instaureze un climat de „înaltă ordine și disciplină, de respect desăvârșit față de public, față de cetățeni.”

Am recurs la relatările din presă, deoarece nu-mi mai aminteam detaliile. În schimb, pot să povestesc ce s-a întâmplat la Televiziune cu informația despre acest proces-spectacol. Indicația de la Secție era să comprimăm filmările (care se întindeau pe toată durata tevaturii) la maximum 4 minute, iar textul să fie un rezumat al relatării oficiale, susținut cu imagini adecvate. Mai mult, ni s-a cerut expres să fie „paginat” cât mai aproape de deschiderea Telejurnalului. Dată fiind „importanța evenimentului”, totul a fost vizat de conducerea RTV.

Ei bine, cu cinci minute înainte de difuzarea Telejurnalului, tot de la Secție, ni s-a cerut expres „din partea tovarășei Elena Ceaușescu să nu se vadă neam de milițian în reportaj”, cu toate că aceștia îi păzeau pe acuzați și apăreau, astfel, în mai multe secvențe. M-am dus în fugă la „magnetoscoape”, întrucât filmarea se făcuse pe suport electronic. Acesta a fost „norocul”; dacă s-ar fi folosit pelicula, operațiunea ar fi durat cel puțin o oră la montaj. Ei bine, câțiva colegi de la Secția Externă, specializați în montaje electronice (editau subiectele primite prin schimburile de actualități realizate cu ajutorul camereloe digitale) au rezolvat treaba în circa 10 minute. Evident, drumul în fugă până la „magnetoscoape” s-a parcurs în alte patru minute, iar modificarea structurii Telejurnalului a implicat alte patru-cinci minute. Așa că reportajul nu mai putea fi difuzat în „deschiderea” Telejurnalului. În Studioul 4, împreună cu cei care asigurau operațiunile tehnice, am găsit un loc acceptabil în succesiunea subiectelor.

După Telejurnal a sunat telefonul „scurt”. Un ofițer de Securitate a comunicat conducerii RTV că „Tovarășa a apreciat reportajul, dar n-a fost deloc mulțumită că s-a difuzat la coada Telejurnalului”. Într-adevăr, era o nemulțumire perfect… justificată.