1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Dezarmați în fața aspiranților la noile titluri de noblețe: baroni și conți ai reîntoarcerii la capitalism

3 – 9 iunie

UN CURS IREVERSIBIL. La București, în zilele de 5-6 iunie 1989 nu existau aprecieri oficiale referitoare nu numai la evenimentele tragice din China, ci și în legătură cu o serie de evoluții din țările „socialiste” europene. Așa cum am procedat în episodul anterior, voi recurge la telegrame ale ambasadorilor români – veritabile reportaje și comentarii privind transformările rapide și radicale din statele în care erau acreditați.

Încep cu telegrama ambasadorului român la Varșovia, Ion Teșu. Este vorba despre informații referitoare în special la rezultatele alegerilor cu adevărat libere din Polonia, desfășurate în ziua de 5 iunie și la urmările dramatice ale acestora pentru „soarta” socialismului nu numai în spațiul național, ci și pe plan european și global.

La prima rundă de alegeri pentru Seim și Senat au participat 62,11 la sută din totalul de peste 27 milioane de alegători, rezultat situat sub așteptările atât ale coaliției guvernamentale, cât și ale Opoziției (în mediul rural a participat numai 40 la sută din electorat).

În legătură cu datele parțiale ale alegerilor, purtătorul de cuvânt al CC la PMUP, în numele coaliției guvernamentale, a formulat public cele dintâi constatări:

• rezultatul alegerilor este, într-adevăr, defavorabil Puterii, alegerile au avut un caracter plebiscitar, iar „Solidaritatea” a obținut majoritatea cuvârșitoare de voturi pentru toate cele 100 de locuri din Senat;
• cei 35 de candidați pe lista guvernamentală n-au realizat majoritatea de 50 la sută necesară pentru primul tur de scrutin. Printre ei (care au candidat fără contracandidații pe lista de alegeri) se aflau Kazimierz Alfred Miodowicz, Josef Czyrek, Czesław Kiszczak (inițiatorul „mesei rotunde”), Roman Malinowski, Mieczysław F. Rakowski (șeful Guvernului), Florian Siwicki. Imediat după anunțarea rezultatelor, L. Wałesa, celebrul lider sindical exprimându-și satisfacția față de „scorul” obținut de „Solidaritatea”, a propus o nouă întâlnire a „mesei rotunde” la care să se țină cont de rezultatul alegerilor;
• coaliția Puterii va rămâne consecventă, din punct de vedere politic, dezvoltării democrației și reformelor, indiferent de rezultatul final al alegerilor;
• ca o consecință a rezultatelor alegerilor, Opoziția trebuie să devină co-responsabilă față de problemele statului;
• primul pas al Opoziției în această direcție trebuie să-l constituie grija comună față de ordinea din țară.

Pe de altă parte, din declarațiile purtătorului de cuvânt al sindicatului independent „Solidaritatea”, precum ale lui B. Geremek, membru al conducerii sindicatului (viitor ministru de Externe), rezulta că, practic, toți candidații Opoziției pentru Seim aveau asigurate voturile necesare alegerii încă din primul tur de scrutin. Din aceleași declarații se desprindea, de asemenea, faptul că electoratul nu și-a dat votul candidaților înscriși pe lista guvernamentală în semn de protest față de sistemul și regimul existente.

Rezultatul statistic al alegerilor constituia urmarea hotărârilor politice luate la „masa rotundă”.

Participarea majorității societății poloneze la vot a reprezentat un sprijin pentru calea compromisurilor și a dialogului dintre autorități și Opoziție dar, totodată, se observa că o parte însemnată a cetățenilor urmărește situația în țară cu neîncredere.

1. Geremek a mai afirmat că, în ceea ce privește viitorul politic al Poloniei, apar două pericole: posibilitatea renunțării la dialog din partea opiniei publice și apariția în cadrul coaliției a sentimentului de frustrare și teamă în legătură cu durabilitatea privilegiilor pe care le-a obținut, situație în care dialogul poate fi blocat.

„Solidaritatea”, conform celor declarate de Geremek, intenționa, din principiu, să rămână în Opoziție, neintenționând să participe la niciun guvern de coaliție. De asemenea, a lăsat de înțeles că sunt posibile soluționări politice după schimbarea actualului sistem de guvernare, proces care reclama, însă, timp.

Cu toate nuanțările de rigoare, apărea evident că pentru comuniștii polonezi, partida era pierdută. Totuși, consecințele nu se întrezăreau în toată amploarea și profunzimea lor.

VECINII DE LA VEST PROVOCAU SCHIMBĂRI DE LA O ZI LA ALTA. Îngrijorări nu mai puțin acute se înregistrau, la București, din pricina a tot ceea ce se întâmpla și în Ungaria. Ambasadorul Traian Pop a continuat să telegrafieze la Ministerul Afacerilor Externe cu perseverență și perspicacitate. El a sesizat, în timp real, o serie de momente cu un final previzibil.

Astfel, la o adunare a circa 500 de intelectuali, desfășurată la Budapesta, a fost înființată organizația intitulată „Mișcarea pentru o Ungarie democratică”, ca prim pas spre crearea „noului model social”.

La ședința de constituire, prezidată de profesorul universitar Ferenc Gazsó (fost până recent adjunct al ministrului Culturii pentru problemele învățământului liceal), au fost prezenți și au luat cuvântul Imre Pozsgay, membru al Biroului Politic al PMSU, ministru de stat, Mátyás Szűrös, președintele Parlamentului István Horváth, ministrul de Interne, și Imre Nagy, președintele Uniunii Tineretului Democrat Ungar (DEMISZ).

Invitat să rostească cuvântul de deschidere al adunării, ministrul de stat s-a referit la faptul că PMSU a acceptat sistemul multipartinic drept o condiție „a schimbării modelului social și al democratizării”, precum și la necesitatea eliberării noilor izvoare pe care le rerpezintă forțele reformei.

Vorbind despre noua organizație ca despre o mișcare chemată să sprijine crearea statului democrației și justiției, sub semnul alegerilor libere, ministrul de stat a îndemnat să nu se ofere teren de acțiune forțelor extremiste și celor care doresc răzbunarea, dar nici înclinațiilor dictatoriale. El a subliniat că „în Europa nu este permisă folosirea forței în atingerea niciunui scop”. Apoi, aprecizat:

„Deși numeroase persoane sunt cuprinse de amărăciune, trebuie să li se atragă atenția că răzbunarea nu este compatibilă cu maturitatea politică a poporului. «Mișcarea pentru o Ungarie democratică» propune să acționeze sub egida împăcării generale, libertății și solidarității. Ea nu este propice și nu trebuie folosită în slujba unor dispute între partide, nu dorește să devină o grupare a elitelor, chiar dacă înființarea ei a fost inițiată de cercurile intelectuale. Noua organizație este deschisă celor desemnați sub calificativul de «majoritatea tăcută»”.

Pozsgay a vorbit, de asemenea, despre stat, ca instrument al cetățenilor capabili de autoconducere și despre dorința de a conexa noua organizație cu cercurile din cadrul PMSU.

În cuvântul său, ministrul de Interne István Horváth a salutat înființarea „Mișcării pentru o Ungarie democratică” și a relevat laturile democratismului și necesitatea atingerii obiectivelor propuse în condițiile oferite de (atenție!) socialsm. El a subliniat cerința ca noua organizație să nu funcționeze pe baze de partid.

Înființarea „Mișcării pentru o Ungarie democratică” a mai fost salutată de președintele Parlamentului, Mátyás Szűrös și de profesorul universitar Mihály Bihári.

Ca să nu-i sperie prea tare pe numeroși membri de partid și marea masă de simpatizanți, liderii PMSU – care se declarau reformatori – vorbeau în continuare despre socialism, însă, pe fond, preconizau măsuri radicale care duceau incontestabil la restaurarea capitalismului. Adică, manevrau astfel încât să netezească drumul, fără convulsii politico-sociale majore, spre ceea ce urmăreau de fapt, metodic, fără stridențe, aparent deschiși dialogului de pe poziții socialiste. Această strategie le-a reușit în foarte mare măsură. Ceea ce anticipa și ambasadorul român.