1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Din culisele unor negocieri de amorul artei diplomatice

20 – 26 mai

SE ÎNȚELEG ÎMPREUNĂ ȘI ACȚIONEAZĂ SEPARAT. Marea masă a populației din țările „socialiste” era servită cu documente care se doreau expresii ale unei colaborări fructuoase. Chiar dacă se recunoștea, deseori (după 1985), că existau divergențe, până la urmă, „triumfa” ideea unității de voință și acțiune. Apelul de la Berlin (despre care am amintit în episodul precedent) a fost „rodul” unor negocieri relativ îndelungate, începute la 16 martie 1989. Ambasadorul României în RDG, Gheorghe Caranfil (fost ministru al Industriei Chimice, mazilit de E.C.), trimitea MAE de la București o telegramă în care afirma, între altele:

„Urmează să fie elaborate și adoptate două documente: o declarație privind armele nucleare tactice și un comunicat care va cuprinde capitole referitoare la: situația internațională, Reuniunea CSCE de la Viena, dezarmarea, mai ales reducerea cu 50% a armelor strategice ofensive, Conferința de la Paris privind interzicerea armelor chimice, 75 de ani de la izbucnirea primului război mondial și 50 de ani de la cel de-Al Doilea Război Mondial, situația din Afganistan, probleme ale alianței” (despre Apel nu se vorbea încă).

La începutul negocierilor a fost luat în discuție proiectul Declarației reuniunii care urma să fie dată publicității. Ambasadorul și directorul în MAE, Lucian Petrescu, telegrafiau la București la 4 aprilie 1989:

„a) Se conturează posibilitatea convenirii unor formulări general acceptabile care să includă propunerile țării noastre (adică propunerile în Mandatul aprobat de Nicolae Ceaușescu – T.B.) cu privire la: participarea tuturor statelor interesate la negocierile pentru eliminarea armelor nucleare tactice; includerea ideii creării unei zone denuclearizate în Balcani; respectării principiului securității egale pentru toate statele.

1. b) Propunerile referitoare la abordarea mai largă a problematicii dezarmării nucleare, care să includă și alte arme nucleare, în afara celor tactice, a fost întâmpinată cu rezerve de delegația URSS și de cele ale altor țări socialiste care au argumentat că Declarația trebuie să se concentreze pe ideea începerii unor negocieri cu privire la armele nucleare tactice.

De asemenea, propunerea de introducere a unor referiri la concentrările de arme nucleare tactice nu numai în zona Europei Centrale, ci și în alte țări ale continentului a fost primită cu rezerve. Delegația sovietică ne-a spus că, după părerea sa, concentrarea de arme nucleare tactice prezintă pericol în Europa Centrală. Existența, de exemplu, pe teritoriul URSS a unor asemenea concentrări nu are o implicație directă asupra securității europene”.

Sarabanda telegramelor a continuat. Nu am de gând să prezint fragmente din zecile trimise la MAE. Așa că voi opera o selecție. Aceiași doi transmițători telegrafiau la 6 aprilie următoarele în legătură cu textul Protocolului reuniunii miniștrilor de Externe:

„Textul ridică probleme:

• Includerea în lista adresanților cărora țara-gazdă urmează să le difuzeze documentele ședinței, președintelui Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei și președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei;
• Introducerea următorului paragraf privind problemele mecanismului de colaborare: «a fost examinat stadiul pregătirii ședinței comune a miniștrilor de Externe și a miniștrilor Apărării pentru examinarea problemelor privind perfecționarea mecanismului colaborării în cadrul Tratatului de la Varșovia. Miniștrii au relevat necesitatea intensificării activității grupului respectiv de experți, format din reprezentanții Ministerelor Afacerilor Externe și a Ministerelor Apărării din statele aliate create în conformitate cu hotărârea consfătuirii Consiliului Politic Consultativ în vederea convenirii de considerente concrete pentru ședința menționată».
• Încetarea activității grupului de lucru pentru problemele lichidării subdezvoltării și instaurării noii ordini economice internaționale sau schimbarea denumirii în grup de lucru pentru examinarea problemelor actuale ale economiei mondiale”.

Se solicitau Centralei de București instrucțiuni privind pozițiile pe care delegația urma să le susțină la reuniune.

PRESIUNEA TRECUTULUI ASUPRA UNUI PREZENT AMEȚITOR. Întrucât, în condiții de secretomanie, începuseră să circule tot felul de zvonuri despre scandaluri la negocierile de la Berlin, ministrul adjunct al MAE, Constantin Oancea, a trimis o Circulară ambasadorilor României din toate țările, document care conținea precizări importante. Redau câteva:

„• Documentele ședinței, care au fost îmbunătățite prin introducerea amendamentelor prezentate de delegația noastră relevă unele poziții ale țărilor participante față de problemele internaționale actuale.

În comunicat sunt înscrise caracterizări echilibrate în legătură cu situația din Europa și din lume, aprecieri corespunzătoare în legătură cu rezultatele Reuniunii de la Viena (cea de la începutul anului 1989 consacrată „drepturilor omului” – T.B.) și necesitatea de a se acționa pentru înfăptuirea înțelegerilor la care s-a ajuns, pe baza unei largi colaborări, cu respectarea egalității în drepturi, independenței și suveranității, neamestecului în treburile interne ale statelor și a celorlalte principii ale relațiilor internaționale. Este subliniată importanța eliminării tuturor armelor de distrugere în masă – nucleare, chimice și de altă natură – a participării tuturor statelor, în condiții de deplină egalitate, la soluționarea problemelor internaționale majore. Se menționează că un factor esențial al dezvoltării procesului european pe o bază echilibrată îl constituie legăturile economice dintre state cu sisteme social-economice diferite, în condițiile eliminării restricțiilor și obstacolelor discriminatorii de orice fel (…).

Apelul adoptat, legat de împlinirea a 50 de ani de la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, relevă cu claritate că acesta a avut la bază politica agresivă, revanșardă, de cotropire și reîmpărțire a lumii, de dominație mondială, promovată de cele mai reacționare cercuri ale imperialismului, demonstrând gravele consecințe pe care le poate avea politica de concesii (aluzie la „inițiativele” lui Gorbaciov – T.B.)”.

Este de remarcat, în afară de banalitatea „ideilor”, de frazeologie șablonardă, că n-au fost ocolite unele teme sensibile, exact acelea care făceau obiectul multor zvonuri. Prezint și în acest sens un fragment din Circulară:

„În ce privește evoluția situației din Europa în perioada post-Viena, delegațiile URSS, Poloniei, Bulgariei și Cehoslovaciei s-au pronunțat pentru continuarea politicii de concesii, care ar fi de natură să creeze condiții favorabile pentru promovarea acțiunilor țărilor socialiste în domeniul dezarmării și securității, al «restructurării și proceselor de înnoire din aceste țări». În perspectiva organizării la Moscova a conferinței CSCE pe probleme umanitare, aceste țări au în vedere modificări în legislația internă privind problematica umanitară, precum și o serie de măsuri în materie de vize, trecerea frontierei și circulația persoanelor, care să fie adoptate de țările socialiste, astfel încât la conferința menționată aceste țări să poată evita cât mai mult criticile ce li s-ar putea aduce. Delegația ungară, susținând această orientare, s-a pronunțat pe fond pentru integrarea cu țările occidentale și a cerut ca «între țările socialiste să existe o aplicare mai largă a drepturilor omului decât pe plan general-european, în materie de călătorii, religie sau minorități naționale».

În legătură cu evoluția, în continuare, a procesului general-european, delegația RDG la ședință s-a situat pe poziția susținută cu fermitate de delegația română în sensul de a nu merge, în continuare, pe calea concesiilor și de a fi combătute orice tendințe de amestec în treburile interne ale statelor sub masca aplicării prevederilor documentului final de la Viena, de a fi respectate cadrul constituțional, legislația și reglementările interne din fiecare țară”.

Nu mai lungesc prezentarea negocierilor. Închei episodul cu o frază din telegrama directorului Lucian Petrescu: „Nu s-a primit nicio reacție din partea țărilor membre ale Tratatului Atlanticului de Nord”.

Cred că ne-am lămurit, cel puțin, în privința efectelor unor demersuri diplomatice desfășurate, mai ales, de „ochii lumii”, care ar fi diferența dintre propagandă și diplomație în cazurile prezentate?