1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Din „Țara Soarelui Răsare”, mesaje așteptate și primite, la București, cu satisfacție nedisimulată

13 – 19 mai

ÎNCĂ O MICĂ DOZĂ DE OXIGEN. Colegul de la AGERPRES, Neagu Udroiu, cel ce se afla de permanență la sediul CC al PCR, ca șef al grupului de presă acreditat pentru Protocolul zero, mi-a spus, în dimineața zilei de 16 mai 1989, că se pregătesc două acțiuni importante de politică externă, una în țară, alta peste hotare. Se prelungea „seceta” în sfera contactelor internaționale ale liderului suprem și tocmai de aceea fiecare posibilitate de spargere a unei tot mai crâncene izolări concertate se cerea folosită din plin. Chiar în acea zi urma să fie primită o reprezentativă Delegație japoneză componentă a Comitetului Economic Mixt și, apoi, în următoarea zi, plecarea la Praga într-o vizită prietenească de lucru (de câteva ore). Bune și astea.

Dat fiind numărul mare de oaspeți, dar și de reprezentanți ai țării noastre, primirea a avut loc în Sala Tronului din fostul Palat Regal. Acolo funcționa, pe atunci, Consiliul de Stat. Alegerea locului de primire a reflectat dorința de a-i impresiona pe membrii japonezi ai Comitetului, de a le arăta prețuirea și respectul de care se bucurau în România. În urma vizitei pe care o efectuase în Japonia, în 1975, Nicolae Ceaușescu știa cât de mult preț pun niponii pe elementele de protocol, de curtoazie. Or, urmărea ca reuniunea de la București să fie cât mai fructuoasă, inclusiv prin punerea în mișcare a mijloacelor de seducție.

O dovadă în acest sens a fost lungimea Comunicatului de presă – aproape un sfert de pagină de ziar de format mare.

Bineînțeles, la astfel de reuniuni, înainte de toate, are loc un schimb de mesaje între șefii statelor respective, la care s-a adăugat – de această dată – mesajul președintelui Federației Organizațiilor Economice din Japonia (celebra KENANDREN). Unele idei din aceste mesaje au fost reluate și completate de șeful părții japoneze în Comitet. S-a reținut dorința reciprocă sinceră de a se dezvolta mai puternic relațiile economice bilaterale și – surpriză! – oaspetele a apreciat ca o realizare de seamă achitarea, în avans, a datoriei externe a României.

Astfel de aprecieri, dincolo de amabilități de gen asiatic, se afla greutatea politico-economică a transmițătorului (a transmițătorilor).

Era foarte important că relațiile româno-japoneze se derulau într-un cadru instituțional reglementat prin acorduri statale. Încă din 1960, se semnase, la Tokyo, Acordul comercial și de plăți româno-japonez, care a deschis drumul spre extinderea și aprofundarea relațiilor economice dintre cele două țări. Peste ani, în 1975, cu susținerea directă a lui Nicolae Ceaușescu, s-a constituit Comisia guvernamentală mixtă, formată din adjuncți ai miniștrilor de externe. Înainte, însă (în 1972) s-a înființat Comitetul Economic Mixt, cel reunit la București. Acest organism era alcătuit din reprezentanții cercurilor industriale, comerciale și bancare din ambele state, activitatea acestuia desfășurându-se sub patronajul Camerelor naționale de profil.

Pentru susținerea mediului de afaceri și a expansiunii economice în străinătate, Japonia a înființat, în 1958, JETRO (Organizația Japoneză de Comerț Exterior), instituție semi-guvernamentală care promovează comerțul reciproc și investițiile dintre Japonia și restul lumii.

Înființată inițial pentru a promova exporturile, JETRO s-a orientat prioritar spre stimularea investițiilor străine directe în Japonia și către ajutarea firmelor japoneze mici și mijlocii să-și maximizeze potențialul global de export.

Toate aceste detalii au fost prezentate în Dosarul destinat documentării liderului suprem român. Am găsit acest Dosar în arhivă, alături de altele pregătite pentru diverse primiri de personalități, de delegații de peste hotare. Bineînțeles, o atare documentare exista și pentru vizitele lui N.C. și E.C. în străinătate.

EXERCIȚII DE SEDUCȚIE. Una dintre explicațiile faptului că Nicolae Ceaușescu avea succes la multe negocieri și la alte contacte externe era tocmai nivelul adecvat de pregătire pentru discuții aplicate, în cunoștință de cauză. În privința discursului rostit la primirea Comitetului Economic Mixt Româno-Japonez din 16 mai 1989, am remarcat – și atunci, după cum pot să confirm și în prezent (2024) – că a fost remarcabil, atât prin structură, cât și prin forța argumentării.

Sigur, a repetat considerațiile obișnuite referitoare la orientările de ansamblu ale politicii de dezvoltare multilaterală a României și de întărire a colaborării cu toate statele lumii în vederea realizării dezarmării, ca principală cale de asigurare a păcii, dar a trecut și la concretizări pe domenii privind creșterea schimburilor comerciale cu Japonia și intensificarea colaborării în producție. De asemenea, a menționat produse, precum și tehnologii japoneze pe care țara noastră este interesată să le achiziționeze.

Acest mod de abordare i-a impresionat pe oaspeți, iar la finalizarea lucrărilor Comitetului s-au însușit multe dintre considerentele expuse de șeful statului român. Între altele, de la propunerea inițială a japonezilor de a se majora schimburile comerciale în următorii trei-patru ani la 500 de milioane de dolari s-a ajuns la 1 miliard de dolari. În legătură cu posibilitățile de extindere a cooperării în producție s-a stabilit să se fructifice mai bine experiența pozitivă a Fabricii de rulmenți din Alexandria, o investiție niponă care se baza pe tehnologiile avansate din Japonia.