1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Dintr-o tevatură fără precedent a rămas, pentru posteritate, doar un simplu slogan

24 – 30 iunie

TOT CEEA CE CONTA SE REZUMA LA RESPECTAREA RITUALULUI. Ca de obicei, la evnimente destinate publicității, evenimente desfășurate la Sala Plenarelor, se monta carul de reportaj „pentru orice eventualitate”. Oricând, N.C. putea să ia cuvântul, să țină un discurs mai lung care nu era posibil să se înregistreze în întregime de cameramanii mobili. În consecință, prevăzători, asiguram înregistrările corespunzătoare cu ajutorul echipamentelor carului de reportaj. Operațiunea implica, așa cum am mai arătat, prezența în car a unui regizor de montaj, în calitate de coordonator al cameramanilor pe posturi fixe, amplasați în Sală, regizor supravegheat nu numai de ofițerii de Securitate, ci și de directorul general al RTV, însoțit de redactorul-șef adjunct din Redacția de actualități. De data aceasta, știam că se va face mai mult comparativ cu alte Plenare, intenționându-se chiar transmisii directe.

Ședința a început în atmosfera binecunoscută, descrisă în reportajul oficial prin cele mai numeroase adjective la superlativ. Mi-am notat: uralele și ovațiile au durat cinci minute și zece secunde.

S-a trecut apoi, la adoptarea ordinii de zi, care viza convocarea Congresului al XIV-lea al PCR adoptarea proiectelor de documente pentru acest forum suprem al partidului, analiza rezultatelor înregistrate în economia de la începutul anului și dezbaterea proiectului de plan pe 1990.

Imediat a luat cuvântul Manea Mănescu. A adus la cunoștința participanților decizia CPEx de a propune ca la Congresul al XIV-lea, Nicolae Ceaușescu să fie reales în funcția de secretar general al PCR. Cuvântul lui M.M. a fost aidoma celui rostit de el, cu puțin timp în urmă, la ședința CPEx/

Nu cred că mai este nevoie să reproduc fragmente din reportajul oficial, care au descris atmosfea din Sala Plenarelor în acele momente. Uralele și ovațiile celor circa 500 de participanți aveau forța de sugestie a unui stadion în extaz cu zeci de mii de oameni. Nu mai încăpea urmă de îndoială. Comitetul Central își însușise „într-un elan revoluționar fără egal” propunerea CPEx. Astfel, candidatura liderului suprem a fost omologată la cel mai înalt nivel cu sloganul „Ceaușescu reales la al XIV-lea Congres”. Sloganul avea greutatea unei decizii istorice. După ce s-au mai potolit aplauzele și ovațiile s-a decis ca mult importantul Congres să se desfășoare în perioada 20-25 noiembrie 1989.

S-au reluat uralele când Nicolae Ceaușescu s-a ridicat pentru a mulțumi celor prezenți că au manifestat o mare încredere față de persoana lui. A completat mulțumirile cu evocarea activității lui revoluționare de aproape 60 de ani, apoi a trecut relativ rapid la prezentarea istoricelor realizări din ultimii 24 de ani, de la Congresul al IX-lea al PCR, în continuare a menționat obiectivele principale pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. În esență, a declarat:

„Pentru mine nu a existat și nu va exista niciodată țel mai înalt, suprem, decât cauza socialismului și comunismului”.

Mai clar nici că se putea.

Ceea ce a urmat va face obiectul mai multor episoade ale serialului de față. Consider că la jumătatea anului care se află în vizorul acestui demers publicistic, cea mai bună descriere au oferit-o lucrările Plenarei CC al PCR.

MOMENTUL NICU (NICUȘOR). Încă din dimineața zilei de 27 iunie 1989 am primit textele intervențiilor la lucrările Plenarei CC al PCR. Cel dintâi micro-discurs aparținea șefului Guvernului, Constantin Dăscălescu. L-am citit în diagonală și era să adorm cu el în mână. Nimic de reținut, totul previzibil. Potrivit cutumei, lista celorlalți vorbitori începea cu primul-secretar al Organizației PCR București. Urmau alternativ membri ai Guvernului și alți prim-secretari. Astfel, pe loc de frunte am găsit textul care avea să fie citit de Nicu Ceaușescu, primul-secretar al Comitetului județean de partid Sibiu. O asemenea poziție era rezervată și la Plenarele precedente reprezentantului acelui județ care raporta cele mai mari realizări din perioada dată. Sibiul îndeplinise, așa cum am mai precizat, înaintea tuturor celorlalte județe, planul semestrial la producția-marfă industrială. Așa că se cuvenea să iasă „în față” tocmai Nicu Ceaușescu.

În ceea ce mă privește, n-am amintiri atât de numeroase și de savuroase câte au umplut mărturisirile postdecembriste ale unor apropiați ai mezinului Cuplului prezidențial. L-am văzut pentru prima dată pe Nicușor la o vizită de lucru a lui N.C., în 1968. Se afla într-un Mercedes alb, decapotabil, împreună cu doi ofițeri de Securitate, cu care se certa amarnic. Am remarcat limbajul de „cartier” al celui căruia toți în spuneau – pe atunci – Nicușor. În plus, „bătea la ochi” mașina albă într-o coloană alcătuită din autoturisme vopsite în culori închise. Sigur, auzeam tot felul de narațiuni despre escapada lui Nicușor, devenit, între timp, „tovarășul Nicu”.

I-am urmărit ascensiunea politică, deși, aparent, nu avea „tragere de inimă” pentru o carieră în domeniu. Am reținut într-un episod anterior, „curajul” de a releva unele realități la ședințele CPEx.

Înainte de toate, am citit textul „cuvântului tovarășului Nicu Ceaușescu”. Mă interesa cum avea să se adreseze tatălui. A spus, în multe rânduri, doar „tovarășului secretar general” – făcând apel la „gândurile și sentimentele comuniștilor ale tuturor oamenilor muncii din județul Sibiu”; a adăugat calificative de genul „Mult stimatul și iubitul nostru conducător”, „Erou între eroii neamului”, „o operă de o inestimabilă valoare teoretică și practică” etc.

S-a simțit obligat să vorbească, la unison, cu ceilalți oratori, despre „istoricele realizări din perioada care a trecut de la Congresul al IX-lea al partidului”. Mă rog, n-a scăpat nici măcar una dintre lozincile la modă. Adresându-se tatălui, după ce a raportat despre succese și preocupările organizației de partid județene, a spus:

„Efortul dumneavoastră creator, tovarășe secretar general, și-a găsit expresia cea mai grăitoare în grandioasa epocă inaugurată în urmă cu 24 de ani de edificare a României moderne care va dăinui etern, marcând astfel cu strălucire întreaga noastră istorie”.

În rest, vorba unui teleast contemporan – „se scorojeau pereții de atâta plictiseală”. Fiecare luare de cuvânt era „construită” pe o schemă unică: adeziunea fierbinte la propunerea ca Nicolae Ceaușescu să fie reales secretar general al partidului, glorificarea epocii inaugurate de Congresul al IX-lea al PCR, rolul decisiv al liderului suprem la elaborarea și aplicarea politicii interne și externe a țării, susținerea proiectelor de documente pentru Congres, rezultatele activității din județe și ministere, menționarea unor lipsuri și nelipsitele angajamente pentru obținerea de noi și tot mai mari succese, în spiritul indicațiilor „celui mai iubit fiu al poporului român”.