1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Două zile care au zguduit „sistemul”

2 – 8 octombrie

LA BERLIN, ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI. În dimineața zilei de 4 octombrie, directorul general mi-a cerut de urgență numele redactorului pe care îl propunem pentru a relata de la Berlin despre festivitățile dedicate împlinirii a 40 de ani de la proclamarea Republicii Democrate Germane. N-am avut timp să mă consult cu redactorul-șef adjunct, colegul Ilie Ciurescu, așa că l-am propus de Victor Ionescu, redactor la Secția Externă. M-am gândit rapid că știe ceva germană, dat fiind faptul că soția lui lucra la Oficiul de Relații Internaționale al RTV, exact pe spațiul în care se vorbea această limbă (Austria, Elveția, Luxembourg). Nu întâmplător am precizat numele lui V.I. Va fi obligatoriu să-l mai evoc în împrejurările cu totul excepționale de la sfârșitul anului.

Până atunci, reamintesc că presa internațională era plină cu informații și comentarii despre RDG sub semnul unor mari așteptări determinate de anunțul referitor la invitarea lui Mihail Gorbaciov și a celorlalți lideri din țările membre ale Tratatului de la Varșovia. Evident, N.C. era la curent cu mai tot ce se petrecea în RDG, respectiv cunoștea perfect miza marcării acelei aniversări „rotunde”.

O confirmă, pe deplin, telegrama din 3 octombrie 1989 a ambasadorului român în RDG, Gheorghe Caranfil, fost ministru al Chimiei (1980-1984):

„În legătură cu situația politică internă din R.D. Germană informăm asupra următoarelor elemente, rezultate din contacte cu reprezentanți ai țării-gazdă, cu relații apropiate ale Ambasadei:

1. În preajma aniversării jubiliare a proclamării R.D.G., pe fundalul problemei emigrării, care a cunoscut în ultimele zile o evoluție dramatică, se înregistrează o înrăutățire a stării de spirit a populației și o creștere a tensiunii interne. Sunt semnificative în acest sens următoarele fenomene:
2. Încercarea de constituire a unei opoziții, la scară națională, a rămas actuală, în ciuda interzicerii organizației «Noul Forum», printr-o decizie a Ministerului de Interne, numărul aderenților acestei grupări a crescut și este estimat în prezent la câteva mii. Autoritățile au avertizat inițiatorii mișcării, dar nu au adoptat măsuri coercitive. Duminică, 1 octombrie, s-a înregistrat la Berlin o nouă tentativă de înființare a unei organizații opoziționiste, denumită «Deschiderea Democratică». Poliția a împiedicat pe participanți, în marea lor majoritate, teologi, artiști etc. să se adune într-o biserică din cartierul Pankow.
3. În ultimele săptămâni au fost elaborate diverse declarații (Secția Uniunii Scriitorilor din Berlin, Muzicienii și Cântăreții) care au fost adresate CC al PSUG, în care se cere discutarea deschisă a problemelor care-i preocupă pe cetățeni și renunțarea la o «viziune triumfalistă asupra socialismului».
4. Au luat amploare demonstrațiile din orașul Leipzig. Ieri, 2 octombrie, s-a desfășurat în centrul acestui oraș una din cele mai mari demonstrații cunoscute până acum în R.D.G. Numărul participanților a fost estimat la 10-15 mii de persoane. Demonstranții au cerut, printre altele, legalizarea organizației «Noul Forum» și un dialog autentic între conducere și popor.

La Berlin a avut loc, duminica trecută, o demonstrație a unui grup de tineri, de solidarizare cu participanții la demonstrația din 25 septembrie, tot în orașul Leipzig, care au fost arestați și condamnați (6-8 luni închisoare).

5. De la ziariști apropiați Ambasadei am aflat că în instructajele făcute de Secția de Propagandă a CC al PSUG se arată că, după 7 octombrie, urmează să se adopte «măsuri importante și în privința circulației persoanelor și în alte domenii ale vieții politice». Circulă insistent ideea că, la conducerea PSUG, există ideea adoptării unei hotărâri privind posibilitatea repatrierii pentru cetățenii care nu au loc de muncă sau nu se pot acomoda în R.F. Germania…”

La Berlin, în timpul Adunării festive, s-a petrecut ceva care a reținut atenția generală și a declanșat un val de comentarii acide în presa internațională. Mihail Gorbaciov a ținut, cu acel prilej, un lung discurs despre „gândirea nouă”, prin care a elogiat perestroika și glasnost, apreciind că lumea se apropie de sfârșitul Războiului Rece. După frazele referitoare la aceste teme, și-a îndreptat ostentativ privirea spre Erich Honecker spunându-i: „Viața îi pedepsește pe cei care rămân în urmă”. Honecker a înțeles perfect mesajul și a răspuns prin menționarea unui număr considerabil de realizări ale R.D. Germană, nesocotind total stările de fapt și de spirit din acele zile. Cea mai mare parte a asistenței era uluită de capacitatea liderului est-german de a eluda realitățile, de a nu ține seama de ceea ce se întâmpla în imediata lui apropiere, chiar lângă Palatul unde se desfășura Adunarea festivă.

Când, peste ani, am citit stenograma ședinței CPEx la care Nicolae Ceaușescu a considerat, că „în general, întreaga sărbătorire de la Berlin s-a desfășurat într-o atmosferă foarte bună” am rămas – la rândul meu – de-a dreptul siderat. În context, a menționat manifestările tineretului. Or, ce s-a întâmplat când el însuși se afla în tribună, alături de conducătorii R.D.G. și de ceilalți invitați la nivel înalt? Coloanele de tineri ale Organizației „Frei Deutsche Jugen” (FDJ) în cămăși albastre și cu eșarfe roșii au trecut prin fața oficialităților scandând neîntrerupt: „Gorbi, ajută-ne!”, „Gorbi, ajută-ne!”. Surd și orb să fi fost tot nu puteai confunda acest mesaj cu exprimarea unei pretinse susțineri a politicii promovate de Honecker și locotenenții lui. În momentul în care tinerii își exprimau deschis sentimentele, primul secretar al CC al Partidului Muncitoresc Unit Polonez, Mieczyslaw Rakowski i s-a adresat lui Gorbaciov întrebându-l dacă înțelegea ce anume scandează tinerii. Gorbaciov i-a răspuns că nu cunoaște prea bine limba germană. Rakowski nu l-a crezut și a ținut neapărat să-i spună: „Scandează «Gorbaciov, ajută-ne!». Tinerii aceștia ar fi trebuit să fie crema activiștilor de partid. Totul s-a sfârșit!”. Honecker rămăsese perplex. Cei prezenți, cu siguranță, inclusiv Nicolae Ceaușescu, au simțit că șeful RDG era un om terminat. La 18 octombrie 1989, la numai 11 zile după manifestările de la Berlin, și la 6 zile după „evaluarea” lui N.C. privind „sărbătorirea” RDG, Honecker a fost demis din toate funcțiile, iar destinele socialismului în RDG (și nu numai) intrau, în linie dreaptă, spre finalul inevitabil.

ASCUNDEREA DE DUPĂ PLOPI. Fără să mărturisească membrilor CPEx ceea ce a văzut și ceea ce a simțit (de ce, oare? Nu știa că aceștia se informau din multe surse, inclusiv din emisiunile posturilor străine de radio?). Nicolae Ceaușescu a lăsat, totuși, să transpară marea lui îngrijorare față de ceea ce se întâmplase la Berlin, în contextul internațional dat. De aceea, toți cei prezenți au primit cu nedisimulat interes ceea ce a spus în continuare, începând cu evenimentele recente de la Beijing:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Ați văzut poziția Chinei. De aceea, am și dorit neapărat să vedeți cum apreciază ei nu numai relațiile, dar și evenimentele din China pe care le consideră că sunt foarte bune. Realmente, arată că au tras toate concluziile. Așa cum ați auzit aici, i-au spus că au lăsat așa-zisa deschidere, dar, de fapt, au deschis porțile pentru cercurile imperialiste. Sigur, au și primit – așa cum se întâmplă, când deschizi porțile și ușile – și bărzăuni și țânțari. Asta este. Una sunt relațiile internaționale și alta este apărarea socialismului, a ordinii interne (chiar așa? Iluzoria „apărare a socialismului” nu era „legată” și de „relațiile internaționale”? – T.B.). Și bine subliniază și ei – că nu trebuie făcut acest lucru – că și-au făcut iluzii că imperialiștii au renunțat la politica lor, că s-a încheiat într-un anumit fel cu lupta de clasă. Nu. Nici pe plan internațional și nici național! (în ce consta „lupta de clasă” în plan național, de pildă, în România? – T.B.)”

Vehemența cu care N.C. a rostit aceste cuvinte se dorea a fi expresia neechivocă a unui îndemn adresat participanților de a considera că manifestări de genul celor care avuseseră loc nu numai în China, ci și în RDG, se cereau reprimate fără cruțare, iar introducerea noțiunii de „luptă de clasă”, inclusiv în spațiul național, prezenta o gravitate deosebită, așa cum avea s-o confirme el însuși în aceeași intervenție la ședința CPEx:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Vreau să subliniez că, sigur, și sovieticii, și, în general, s-au criticat de multe ori Tezele lui Stalin cu privire la ascuțirea luptei de clasă. Sigur, dacă analizăm însă, concret, nu Teza este greșită, ci înțelegerea este greșită, pentru că Stalin ne-a spus atunci, când era o ofensivă internațională împotriva lor și când era obligat să ia măsuri. Exact ce au făcut și chinezii. Și exact ce fac și în alte țări. Dar el nu a spus: «Hai să deschidem granițele și să renunțăm la calea socialistă», ci a atras atenția asupra pericolului intervenției capitaliste, ceea ce atrage, desigur, după sine, și lupta de clasă (între cine și cine, pe plan intern, mai ales în România, aflată, în 1989, pe „calea construirii societății socialiste multilateral dezvoltate” în condițiile manifestării „unității depline” a întregii națiuni? – T.B.).

Ce se întâmplă acum în Ungaria, în Polonia și în câteva locuri în Uniunea Sovietică chiar (inclusiv în RSS Moldovenească? – T.B.), demonstrează acest lucru, ce fac imperialiștii care, în mod deschis, subvenționează, lăudând foarte mult: Ce socialism? Cum se face că se lichidează proprietatea socialistă și se merge spre capitalism?! Unii, se pare că fac – cum se spune în povestea cu corbul și vulpea – uite ce frumos cântă, ce frumoasă este”.

Mai departe, a tunat și fulgerat împotriva „revizioniștilor” și „lichidatoriștilor” din Ungaria, împotriva lui Boris Elțîn, care se afirma ca un critic neînduplecat al comunismului, deși, până nu demult, fusese prim-secretar al Comitetului Orășenesc Moscova al PCUS. În schimb, a ridicat în slăvi experiența nord-coreeană. S-a ocupat și de tendința din unele țări socialiste de a da cale liberă înființării de întreprinderi private mici și mijlocii, considerând că, indiferent de orânduirea socială, numai marea industrie este capabilă să promoveze progresul tehnic, să asigure condiții pentru îmbunătățirea calității vieții. În acest sens, a precizat:

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Progresul tehnic se realizează cu marea industrie. Sigur, fie capitalistă, fie socialistă, dar cu marea industrie. Sigur, industria mare și capitalismul au făcut mult, că marea industrie a asigurat aplicarea, în bune condiții, a organizării producției, și a muncii, și a științei, dar socialismul trebuie să înlăture numai proprietatea și repartiția (ce simple erau toate! – T.B.). Nu să distrugă industria mare, dimpotrivă, trebuie s-o consolideze, s-o dezvolte! (erau eludate tocmai progresele științifico-tehnice, importanța a ceea ce se numea „societatea informațională”, începuturile digitalizării – T.B.)

Noi nu am criticat marea industrie (cea din capitalism – T.B.), ci am criticat relațiile sociale, de proprietate și repartiție, care sunt inechitabile și trebuie să fie înlăturate. Dar să desființezi marea industrie, s-o reduci la sute și mii de întreprinderi, aceasta înseamnă a împinge țara cu sute de ani în urmă. De aceea, noi trebuie să stăm ferm și suntem fermi pe linia dezvoltării socialismului, realizării programelor noastre, dar și pe întărirea solidarității și colaborării internaționale și să participăm mai activ la întărirea colaborării, a solidarității. Și asta trebuie să constituie una dintre preocupările noastre permanente în activitatea pe care o desfășurăm!”.

A fost concluzia principală a intervenției lui N.C., adică încă o probă de inadecvare politico-economico-socială.