1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Economia de penurie „alimenta” o piață bântuită de spectrul anarhiei

1 – 7 iulie

RESURSE ȘI UTILIZĂRI. Încă de la inventarea contabilității, modul de prezentare a activităților economico-sociale a devenit standard. Pe de o parte, venituri, pe de altă parte, cheltuieli. Sub formă de T (o balanță) în stânga se treceau (se trec) intrările, iar în dreapta, ieșirile. Procedeul se aplică pe scară largă, astfel se pun față-n față activele și pasivele, profitul și pierderile, debitul și creditul, resursele și utilizările, precum și multe altele de același gen. Totul este ca elementele componente ale „brațelor talgerului” să ajungă în poziția de echilibru, să corespundă cifric unul cu celălalt.

Firește, n-am de gând să țin o lecție de contabilitate, de economie, în general. Am recurs la o extrem de sumară (de fapt, la o schematică) prezentare a ceea ce se poate numi „echilibru economico-financiar” pentru a-l introduce în temă pe cititor în legătură cu o decizie intrată în vigoare încă din prima zi a celui de-al doilea semestru al anului 1989. A fost emis Decretul Consiliului de Stat nr. 157, în virtutea căruia „majoritatea retribuțiilor personalului muncitor prevăzută, potrivit legii, pentru data de 1 august 1989, se va efectua cu o lună mai devreme, urmând a se aplica de la 1 iulie 1989, dată la care se încheie acțiunea de majorare a retribuțiilor pe întreaga economie națională”. Iar în articolul 2 se prevedea mărirea fondului de retribuire planificat pe anul 1989, cu suma de 413,5 milioane de lei pentru a acoperirea plăților din luna suplimentară a majorărilor.

Decretul semnat de Nicolae Ceaușescu a fost comentat în presa tipărită în maniera obișnuită, respectiv ca o „expresie grăitoare a grijii permanente a partidului, a secretarului său general pentru îmbunătățirea continuă a nivelului de trai material și spiritual al tuturor oamenilor muncii”. De fapt, era o măsură populistă menită (în intenția liderului suprem) să mai atenueze tensiunile sociale, să creeze o atmosferă ceva mai destinsă în vederea desfășurării cu succes a pregătirilor pentru marcarea cu mult fast a celei de-a 45-a aniversări a actului de la 23 August 1944, a Congresului al XIV-lea al PCR.

În condițiile în care produsele esențiale pentru supraviețuire erau, practic, cartelate, ca urmare a contracției economice și forțării exportului, sumele suplimentare încasate de o parte importantă a populației nu aveau cum să fie absorbite de piața „socialistă”. În consecință, ori erau trezorierate (puse „la ciorap” sau „la saltea”), ori luau drumul economiei subterane.

Piața țărănească cunoștea, la rândul ei, un proces de contracție, ca efect al măsurilor restrictive și, uneori, represive, instituite cu scopul de a se colecta „de stat” un volum cât mai mare de cereale, legume și fructe, dar mai ales de animale vii din gospodăriile sătești.

SUPAPE PENTRU DREPTUL „DE A MÂNCA”. Cohorte de intermediari, de pseudo-producători vindeau „de sub tejghea” produsele alimentare achiziționate direct de la deținătorii micilor loturi personale și familiale, dar mai ales prin sustrageri din depozitele comerțului de stat și cooperatist. Dar nici aceste „manevre” nu reușeau să atragă totalitatea sumelor de care dispunea populația și care erau destinate consumului; o atare situație afecta circulația monetară, a bunurilor și serviciilor, provocând adesea haos în cele mai diverse segmente ale pieței, în accepțiunea comună a acestei noțiuni.

Securitatea semnala stările de spirit negative din rândurile a tot mai numeroși cetățeni. Așa, de exemplu, în „Buletinul informativ” al Inspectoratului Județean de Securitate Alba se arăta, între altele:

„Pe fondul persistenței unor lipsuri în aprovizionarea populației cu produse alimentare, au continuat să ne fie semnalate stări de nemulțumire, aprecieri și comentarii tendențioase în rândul locuitorilor din județ (…)

Evidențiem câteva comentarii și luări de poziție:

Numitul Abuseanu Emil, din Alba Iulia, afirma: «N-am mai văzut carne în măcelărie de foarte mult timp, exceptând ceva oase de porc cu legume degradate. Totuși, lumea e nevoită să le cumpere aa cum sunt, ca să supraviețuiască… Rația pe luna aceasta (iulie) este foarte mică».

La rândul său, Schemergner Irina, din Alba Iulia, menționa: «Cu aprovizionarea nu ne putem lăuda deloc, devine din ce în ce mai slabă. Nici măcar la mezeluri, ouăle sunt o raritate, iar rația de alimente este mică. Din bine, în mai bine…».

Unele persoane evidențiază în comentariile lor contradicția existentă între ceea ce se publică în presă, la radio și televiziune pe marginea achitării datoriilor externe, obținerea unor producții record în campania agricolă de vară și realitatea evidentă cu care se confruntă în fiecare zi.

Astfel, numitul Mîrza Ioan din Alba Iulia afirma: «Am avut ploi multe, recolta e frumoasă, iar datoriile externe le-am achitat. Totuși, tichetele de alimente rămân în vigoare, rația se micșorează, iar prin Alimentare e sărăcie lucie…».

Referindu-se la aceleași aspecte, numitul Spătaru Constantin din Cugir menționa pe un ton ironic: «…O ducem foarte bine din toate punctele de vedere. Ne surâd toate, la tot pasul și-n fiecare ceas, clipă. Pentru toate acestea îi mulțumim…» (în toate documentele Securității se evitau, cu abilitate, cuvinte precum „Nicolae Ceaușescu”, „conducerea de partid și de stat”, forurile superioare etc. – T.B.).

Comentarii negative privind aprovizionarea cu produse alimentare au fost făcute de unele persoane și față de rudele sau cunoștințele lor din străinătate. Așa, de exemplu, numita Mihuți Sarika din Cugir, i-a relatat unei rude din R.P. Ungară că «…aici nu se găsește nimic: alimente, săpun de rufe, pastă și lame de bărbierit, pastă de dinți, lenjerie, îmbrăcăminte. La voi se găsesc de toate, scumpe, dar, totuși, se găsesc…», iar Szekely Lajos din Sebeș afirma față de o cunoștință din aceeași țară că «…Trăim foarte greu, doar Dumnezeu știe cum… De mai bine de două luni nu mai găsim nimic, nici chiar tacâmuri. De carne nici nu poate fi vorba… Până când va merge așa, nu știu…».

Se întreprind măsuri pentru cunoașterea și controlarea stărilor de nemulțumire existente, în vederea prevenirii degenerării acestora în fapte sau manifestări cu caracter ostil”.

De regulă, astfel de informări „de pe teren” nu erau remise mai departe, ierarhic de conducerea Departamentului Securității Statului (DSS).