Marcel Ciolacu: Voi candida pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Social Democrat şi în acelaşi congres se va alege şi candidatul Partidului Social Democrat pentru funcţia de preşedinte

1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Ecouri cu un inevitabil efect de bumerang

8 – 14 iulie

TEXTE PESTE CARE S-A AȘTERNUT PRAFUL. Am amintit de mai multe ori că s-au scris numeroase cărți (studii ample și introduceri la culegeri de documente) referitoare la Tratatul de la Varșovia. Nu intenționez să emit judecăți de valoare în legătură cu aceste apariții editoriale. Se impune doar să remarc că s-au exprimat și se exprimă opinii divergente, fapt care relevă necesitatea continuării investigaâiilor serioase, profesioniste. Deocamdată, lipsește o lucrare care să pună lucrurile la punct, exclusiv pe bază de documente nefalsificate. Oricum, este nevoie să se facă apel și la Arhivele țărilor foste participante la OTV, precum și la cele din NATO, în special din Statele Unite ale Americii.

 

Repet: chiar dacă avem de-a face cu o temă deosebit de importantă și interesantă, nu pot să o tratez pe spații largi, deoarece și serialul de față trebuie să aibă dimensiuni rezonabile, o „economie” a lui, rezultate din ponderile obiective ale diverselor evenimente, cu precădere, din intervalul de analiză propus. Din acest motiv, consider că mai sunt de reținut din evaluările lucrării menționate cel puțin două aspecte. Primul a fost formulat astfel:

 

În ansamblul participării româneşti la activităţile derulate în cadrul Tratatului de la Varşovia, relaţiile româno-sovietice s-au caracterizat prin neîncredere şi suspiciune reciprocă. Referindu-se la vina părţii sovietice, generalul A.I. Gribkov, şeful Statului Major al F.A.U. (Forțele Armate Unite – T.B.), aprecia: «Şi totuşi, în cazul în care conducerea sovietică de partid şi de stat, încă de la apariţia situaţiilor conflictuale, ar fi procedat cu mai multă flexibilitate pentru rezolvarea lor, n-ar fi dat României prilejul de a se izola şi de a respinge soluţionarea anumitor probleme legate de relaţiile reciproce dintre ţările din Tratatul de la Varşovia. Dacă n-ar fi manifestat neprietenie a unora faţă de alţii, ar fi fost posibil să nu se permită apariţia unei poziţii deosebite. Iar timpul a demonstrat că în privinţa unor probleme de principiu, partea română a avut dreptate… La «vina» conducerii române de a avea o poziţie deosebită au concurat în multe privinţe şi greşelile grosolane ale conducerii de partid şi de stat din Uniunea Sovietică»”.

 

Și, acum, concluzia la toate datele și faptele extrem de numeroase incluse în lucrarea elaborată de Constantin Olteanu și Alexandra Duță:

 

Conducerea politică şi militară a României nu şi-a pus, în mod serios, problema părăsirii Tratatului de la Varşovia (sublinierea mea – T.B.), nu a pus la îndoială necesitatea Tratatului, dând, de nenumărate ori, asigurări că România îşi va îndeplini obligaţiile în cadrul Alianţei. Aşa a procedat, la 10 octombrie 1980, în cadrul convocării-bilanţ a cadrelor de conducere a Ministerului Apărării Naţionale, Nicolae Ceauşescu, când a afirmat: «Avem obligaţia de a acţiona pentru întărirea colaborării cu Armatele statelor socialiste membre ale Tratatului de la Varşovia, să realizăm acţiunile corespunzătoare de pregătire comună pentru a fi întotdeauna gata să ne îndeplinim angajamentele asumate». În permanenţă, însă, românii au cerut ca la baza colaborării militare să fie puse principiile care stăteau la «temelia raporturilor dintre statele socialiste – ca state libere, suverane şi egale în drepturi, după cum releva Nicolae Ceauşescu cu prilejul absolvirii promoţiei 1968 a Academiei Militare şi acordării gradului de ofiţer absolvenţilor şcolilor militare. În acest caz, România era gata să aşeze colaborarea militară cu aliaţii «pe baze trainice care să asigure conlucrarea eficientă» a armatelor statelor participante şi posibilitatea ca – la nevoie – acţionând în comun, ele să dea riposta cuvenită oricărei agresiuni imperialiste»”.

 

PE REPEDE ÎNAINTE PRIN OCOLIREA STÂNCILOR SUBMARINE. Pentru a completa imaginea temelor dezbătute și a pozițiilor adoptate de protagoniști este util să mă refer (în avans) la ședința CPEx din 14 iulie 1989, care, la punctul 5, a vizat Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia. Acest punct a fost „epuizat” de N.C. prin următoarea formulă:

 

Tov. Nicolae Ceaușescu: Ați citit materialele, ați citit și Comunicatul. În general, după cum ați văzut, a fost o ședință unde s-a discutat foarte serios. Sigur, fiecare și-a prezentat problemele. Ați văzut poziția pe care a adoptat-o delegația noastră. Dacă aveți ceva de spus în plus? (Nu.) Sunteți de acord? (Toți tovarășii sunt de acord.). În mod corespunzător, trebuie să acționăm în sensul celor ce am discutat, inclusiv în ce privește problema aceasta a perfecționării activității Comitetului Politic Consultativ, în creșterea (sublinierea mea – T.B.) rolului său în dezbaterea problemelor de construcție, în dezvoltarea activității de colaborare politico-economică. De acord? (Toți tovarășii sunt de acord.)”

 

După o scurtă referire la vizita lui Yasser Arafat (am prezentat într-un episod anterior evaluarea CPEx) N.C. a revenit la reuniunea CPC-OTV.

 

Mai este o problemă legată de Comunicatul Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varșovia. Există date privind cheltuielile militare ale diferitelor state. Numai așa, informativ, vreau să vă spun că noi suntem cu cele mai mici cheltuieli, în dolari. Noi suntem cu 3 la sută (din venitul național – T.B.), adică 1,170 miliarde dolari. URSS, tot după datele acestea, este cu 280 miliarde dolari; Ungaria – 2,600 miliarde; Polonia – 4 miliarde; RD Germană – 13 miliarde și ceva; Cehoslovacia 5,4 miliarde; Bulgaria – 2,8 miliarde. Statele Unite ale Americii sunt cu 300 miliarde dolari, Turcia 4,8 miliarde, Portugalia – 1,5 miliarde, aproape cât noi; Olanda – 7,9 miliarde… Faptul că noi, de mult, am redus cheltuielile militare și suntem acum la acest nivel ne-a ajutat în dezvoltarea noastră economică, inclusiv în plata datoriei externe.

 

Precizez, din nou, că nu este cazul să prezint, pe larg, fragmente din documentele Reuniunii CPC-OTV, publicate integral de ziarele centrale românești pe mai multe pagini format mare. Remarc doar accentuarea necesității de a se desfășura discuții directe cu NATO în vederea accelerării procesului de dezarmare și, în general, a detensionării situației internaționale, ceea ce reprezenta o formulă de compromis, deoarece N.C. n-a dorit mult timp discuții de la „bloc” la „bloc”, ci de la „țară” (membră a OTV) la „țară” (membră a NATO). Până la urmă a făcut un semnificativ pas înapoi.

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *