8 – 14 iulie
ÎN CĂUTAREA ADEVĂRURILOR… RĂTĂCITE. În mod normal, o reuniune de proporțiile celei din zilele de 12-13 iulie 1989 ar fi fost suficientă pentru o analiză aprofundată a stării adevărate a economiei românești și a măsurilor care se impuneau pentru redresarea situației. Or, „la lumina reflectoarelor” liderul suprem spunea una, iar în intimitatea forurilor de conducere, alta. Așa, se face că la ședința CPEx din 14 iulie 1989 a spus, într-o anumită măsură, lucrurilor pe nume.
Primele trei puncte de pe ordinea de zi – respectiv utilizarea capacităților de producție, prețurile și tarifele, stadiul contractării producției industriale, investițiilor și construcțiilor la care se adăuga un Raport al Curții Superioare de Control Financiar – au fost puse în discuție de N.C. la „pachet”. În afară de mormăielile Elenei Ceaușescu, ale lui Gheorghe (Gogu) Rădulescu și ale lui Radu Bălan nu s-a auzit nimic demn de reținut. Doar Ion Pățan, ministrul Finanțelor, și Decebal Urdea, guvernatorul BNR, au dat câteva explicații strict necesare pentru înțelegerea mecanismelor economico-financiare.
N.C. a intervenit de mai multe ori cu fraze de acest tip. „Situația, în general, este necorespunzătoare”; „Se încalcă, de fapt, prevederile legale”; „pe semestrul I circulația bănească s-a înrăutățit”; „Nu mai aveți voie să dați nimănui credite, fără să veniți și a obține aprobarea (lui N.C.)”; „Să lichidăm creditele”.
Maniera în care liderul suprem înțelegea să „pună problema” poate fi ilustrată și prin următorul fragment dintr-una din intervențiile la respectiva ședință:
„Tov. Nicolae Ceaușescu: Toată lumea este obligată să producă și să vândă producția. Aceasta este autoconducerea, așa trebuie să se desfășoare activitatea economică!
Deși v-am mai spus, voi continuați – și chiar mai mult decât acum un an – să finanțați această activitate!
Rog ca imediat să veniți cu un program de măsuri, pentru că în trimestrul III trebuie să lichidăm toate acestea. V-am mai spus, dar o spun și în Comitetul Politic Executiv, că trebuie să luăm o hotărâre în privința aceasta ca să reducem toată depășirea, să reducem în plus circulația bănească cu 2 miliarde lei și să lichidăm creditele. Toate întreprinderile trebuie să producă și să vândă. Nu mai credităm niciun stoc, la nimeni, peste ceea ce este stabilit în norme. Deocamdată, lucrăm pe normele pe care le avem stabilite. Din cauza modului în care se procedează, s-a înrăutățit situația!
Nici Banca, nici Ministerul Finanțelor, nu mai au dreptul să acorde niciun fel de credite, nimănui!
Trebuie să se facă program pe centrale, pe întreprinderi, pe sectoare, pentru ca, în cursul trimestrului III, începând cu această lună, să intrăm în normal.
Aceste lucruri am vrut să le spun acum, legat de grupul acesta de probleme economice – pe care le-am mai discutat”.
La punctul 4, cel referitor la calitatea mediului a avut loc următoarea „analiză”.
„Tov. Nicolae Ceaușescu: Eu cred că este necesar să revedem toată activitatea din domeniul acesta și să trecem la întocmirea unui program mult mai serios și la instituirea unui control, pentru că toți trebuie să fie obligați să respecte tehnologiile.
Tov. Elena Ceaușescu: Tocmai aceste lucruri nu se respectă.
Tov. Nicolae Ceaușescu: Nu se poate admite situația de acum și trebuie să luăm măsuri foarte serioase. Să ne mai gândim, că probabil va trebui să îmbunătățim întregul sistem în domeniul acesta, printr-o organizare mai bună, că aceasta este o problemă foarte serioasă și nu mai trebuie s-o lăsăm în seama câtorva oameni.
Tov. Elena Ceaușescu: Sunt câteva ministere în situația aceasta: metalurgia, chimia.
Tov. Nicolae Ceaușescu: Mai sunt și energia și agricultura.
Tov. Elena Ceaușescu: Nu iau măsurile corespunzătoare și atunci poluează apa.
Tov. Nicolae Ceaușescu: Avem, totuși, prevederi clare (și, atunci, de ce mai era nevoie de alte reglementări? – T.B.). Cheltuim mult, dar nu am aplicat cum trebuie măsurile pe care le avem. Trebuie să facem un program (din nou aceeași remarcă: de ce era necesar un astfel de „program”? – T.B.) și să luăm măsuri foarte hotărâte în domeniul acesta.
Sunteți de acord să se facă un program mult mai serios în acest domeniu?
Tov. Gheorghe Rădulescu: Este deja o lucrare cu toate măsurile care s-au luat și tot ce s-a făcut.
Tov. Nicolae Ceaușescu (nu prea i-a convenit precizarea lui „nea Gogu” – T.B.): Trebuie să se vadă toată problema aceasta.
Tov. Elena Ceaușescu (un fel de bobârnac dat soțului – T.B.): Trebuie să se respecte ce avem stabilit, pentru că se întâmplă mereu accidente. Au tot felul de scăpări din instalații și, atunci, dau drumul în apă. Trebuie să fie mai multă disciplină”.
BEIJING – BUCUREȘTI. DISTANȚELE LE APROPIE. Am mai precizat că în ședința CPEx din 14 iulie, un spațiu larg a fost rezervat unor aspecte ale vieții internaționale și am concretizat cu evaluările care au privit Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al OTV și întâlnirea cu Yasser Arafat. După ce și-a spus, rapid, părerile despre cele două teme, N.C. a insistat asupra ceea ce îl „durea” mai mult în conjunctura dată.
„Tov. Nicolae Ceaușescu: Mai este o problemă internațională. Avem aici o informare de la tovarășii chinezi în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la ei. Informarea are 11 pagini. Nu am dat-o să se citească, dar, poate, totuși, s-o dăm să se citească (de ce să n-o citească membrii CPEx? – T.B.).
Venind acum din RPD Coreeană, tovarășul Nicolae Constantin s-a oprit în China și a fost primit de noul secretar general al Partidului Comunist Chinez, Ziang Zemin, cu care a avut o convorbire. Să ne prezinte tovarășul Nicolae Constantin informarea pe care ne-a făcut-o.
Tov. Nicolae Constantin: Conform sarcinii date de tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al partidului, la întoarcerea din Phenian, am rămas în Beijing pentru a transmite un mesaj conducerii Partidului Comunist Chinez. Luni, 10 iulie, la orele 15,00, am fost primit de tovarășul Ziang Zemin, secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez. La primire, am fost întâmpinați de tovarășul Ziang Zemin cu urarea de bine ați venit și suntem bucuroși de vizita dumneavoastră, spusă în limba română.
Tov. Nicolae Ceaușescu: El a fost în România de mai multe ori.
Tov. Nicolae Constantin: După ce am transmis mesajul din partea tovarășului Nicolae Ceaușescu și a tovarășei Elena Ceaușescu și am făcut referiri la telegrama adresată cu ocazia alegerii în funcția de secretar general am zis că ne exprimăm convingerea fermă că Partidul Comunist Chinez are puterea de a rezolva problemele interne fără niciun amestec din afară, că sub conducerea Partidului Comunist Chinez, poporul chinez va depăși greutățile provocate de acțiunile elementelor contrarevoluționare și va realiza hotărârile celui de-al XIII-lea Congres al partidului privind asigurarea construcției socialiste în China pentru bunăstarea și fericirea întregului popor”.
Nicolae Constantin a vorbit mult și alambicat despre aprecierea de care se bucura în China Nicolae Ceaușescu. Apoi a prezentat versiunea oficială oferită de liderii chinezi care au catalogat evenimentele tragice de la începutul lunii iunie 1989 drept „o rebeliune contrarevoluționară”. Pe acest temei, au fost formulate și cele patru principii fundamentale ale politicii PCC, ale Republicii Populare Chineze:
„Primul: Conducerea de către partid și numai sub conducerea Partidului Comunist Chinez, rolul său de conducător nu se poate schimba deoarece este rezultatul revoluției chineze și niciun partid nu-l poate înlocui.
Al doilea: Continuarea pe calea socialistă. Vom persevera pe această cale, deoarece ea a constituit idealul nostru dintotdeauna și a reprezentat programul partidului.
Considerăm că proprietatea socialistă și obștească asupra mijloacelor de producție este singura cale pentru construirea socialismului și ea constituie nucleul sistemului socialist, proprietatea privată fiind o foarte, foarte mică parte.
Al treilea: Nu vom renunța la ideile marxism-leninismului.
Al patrulea: Nu vom schimba principiul dictaturii democratice, în trecut nu am acordat atenție acestui principiu. Subliniez că cele patru principii au fost aprobate de cel de-al XIII-lea Congres al partidului”.
Mulțumit de ceea ce auzise, liderul suprem român a conchis:
„Tov. Nicolae Ceaușescu: În informarea pe care noi am primit-o prin ambasadot se spune cam tot ce a spus tovarășul Nicolae Constantin. De altfel, noi am și publicat (cum și cât în condițiile în care nici membrii CPEx n-au avut posibilitatea să citească scrisoarea conducerii chineze? – T.B.).
Ați văzut din cuvântarea mea, că și la întâlnirea Comitetului Politic Consultativ m-am referit la situaâia din China și, în acest spirit, trebuie să vedem lucrurile.
Sigur, este rău că s-a ajuns aici.
Trebuie să tragem și noi toate învățămintele, de a întări activitatea politico-educativă, rolul partidului, nu de a închide ochii și a nu considera că nu mai există niciun pericol (doar despre Consiliul de fond nu era cazul să se vorbească? – T.B.).
Vedeți ce se întâmplă și într-un loc, și în altul, și toate iluziile care se creează. Singur, în acest cadru al schimbărilor, al mutațiilor, există pericolul ca, la un moment dat, să se piardă modul de înțelegere corespunzătoare a evenimentelor, spiritul revoluționar, dar viața obligă pe toți să revină la realitate și să înțeleagă. Dar noi am mai discutat toate acestea. Am vrut numai să vă informez despre aceasta”.
Lasă un răspuns