Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc în data de 24 noiembrie, iar al doilea tur în data de 8 decembrie. Alegerile parlamentare au loc la 1 decembrie

1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Focuri nestinse de-a lungul tuturor frontierelor

20 – 26 mai

IMAGINEA CETĂȚII ASEDIATE, ÎNTRE REALITATE ȘI FICȚIUNE. Sâmbătă, 20 mai, zi scurtă. Știam că de la nivelul cel mai înalt nu ne așteptam la surprize. Echipa de protocol a Redacției noastre fusese anunțată că „Tovarășul și Tovarășa vor vizita, împreună, șantierele de pe viitorul Bulevard «Victoria Socialismului» și că filmările se fac pentru… istorie”. În acea zi, nepotul meu, Alexandru, împlinea 12 ani și mă pregăteam pentru a-l sărbători cu niscaiva bunătăți acumulate, în timp (păstrate în congelator), în așa fel încât momentul festiv să fie marcat cât mai plăcut posibil. Urma să mă duc, după Telejurnalul de seară, la locuința „urmașilor”, undeva în zona Lizeanu.

Ca de obicei, pe monitorul special din Redacție am vizionat schimbul de actualități. Cel puțin două informații video mi-au atras atenția: constituirea în RSS Moldovenească a Frontului Popular, organizație care susținea „pe față” perestroika și glasnostul, în strânsă conexiune cu aspirațiile de independență, iar unele componente ale societății civile („în chinurile facerii”), militau deschis pentru revenirea la patria-mamă, România. A doua informație privea declanșarea unei mari acțiuni de protest în Bulgaria.

Așadar, „cercul de foc” al schimbărilor se închisese. România devenea un fel de cetate asediată. În Vest era Ungaria, în plină efervescență pluripartidistă, în Sud-Vest Iugoslavia se afla pe cale să se destrame în urma unor războaie civile, în Sud, iată, izbucniseră tulburări în Bulgaria. În Nord, în Ucraina sovietică bătea, cu tot mai mare putere, vântul suveranismului, iar acum, în Est, Moldova de peste Prut se alinia ansamblului de transformări din republicile care formau URSS.

Practic, în toate aceste republici (cu excepția Rusiei) se constituiseră Fronturi Populare. Această denumire „venea” din perioada interbelică. Era un fel de ironie „istorică”. Fronturile Populare, în special cel din Franța, erau procomuniste; cele constituite în URSS în 1989 erau, predominant, anticomuniste. Dar asta este o altă temă.

 

În vara anului 1989, în împrejurările descrise, în România s-a înăsprit cenzurarea informațiilor din țările vecine. N-aveam voie să transmitem nimic „pe barba proprie”, iar ilustrația pentru știrile aprobate în vederea difuzării urma să fie descrisă detaliat, verbal și, uneori, în scris, mai-marilor de la Secția de Propagandă și Presă a CC al PCR, înainte de apariția pe micul ecran. În contrapartidă, orice informație, fie ea neînsemnată, care evidenția succese ale noii orânduiri din statele membre ale „sistemului mondial socialist” se cerea foarte bine valorificată în rubrici speciale. Semnalele care confirmau existența unor forțe interne care se opuneau cursului reformator din acele țări aveau un regim special, fiind extrem de atent „periate” pentru a întreține speranța cu nu era totul pierdut din unghiul de vedere „al cauzei socialismului și comunismului în lume”. Ideea călăuzitoare se impunea de la sine: România – sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu – reprezenta, cel puțin în Europa, „adevăratul model de socialism biruitor”.

 

ZBATERILE FRAȚILOR. Ni se interzisese să difuzăm știri și imagini din Moldova Sovietică din care ar fi rezultat că, acolo, se manifestau, tot mai evident, tendințe perestroikiste și, cu atât mai mult, acțiuni unioniste. Conducerea de la București se ferea, deopotrivă, să popularizeze reformele gorbacioviste și să supere Moscova (măcar) cu bănuiala că încuraja separatismul „naționaliștilor”, chiar dacă aceștia erau români din Basarabia (așa-numiții „moldoveni”).

 

Este de reamintit că, aproximativ cu un an în urmă, la 3 iunie 1988, în Sala Mare a sediului Uniunii Scriitorilor din Chișinău, la o adunare a intelectualității, s-a constituit Grupul de Inițiativă al Mișcării Democratice pentru Susținerea Restructurării („Perestroika”, în limba rusă). Cu acel prilej, s-au stabilit obiectivele mișcării, respectiv lichidarea sistemului administrativ de comandă, descentralizarea economiei, promovarea culturii naționale (organizarea cenaclurilor muzical-literare, tipărirea în varianta „samizdat” și distribuirea operelor lui Mihai Eminescu, Alexei Mateevici, George Coșbuc ș.a.). Sloganurile perioadei erau: „Jos Mafia!”, „Jos Cenzura!”, „Libertate!”. În acele zile, Mișcarea Democratică a fost singura organizație care se înfrunta „pe față” cu nomenclatura Partidului Comunist al RSSM, reușind să promoveze în Sovietul Suprem al URSS (martie 1989) o serie de personalități cu vederi naționale și democratice (Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Ion Ungureanu ș.a.).

La 20 mai 1989, un Grup de Inițiativă a convocat, tot la Chișinău, în Sala Mare a Uniunii Scriitorilor, Congresul de constituire a Frontului Popular din Moldova la care au participat delegați din 30 de raioane și orașe ale RSS Moldovenești, reprezentanți ai unor societăți culturale și cenacluri. Raportul politic a fost prezentat de doctorul în istorie Alexandru Moșanu. Congresul a ales organele de conducere și a adoptat Programul, Statutul și o serie de rezoluții, a hotărât editarea buletinului informativ „Deșteptarea”/„Țara” (redactor-șef Ștefan Secăreanu). Președinte al FPM a fost ales Ion Hadârcă, iar din Consiliu făceau parte alte personalități ale vieții publice precum: Grigore Vieru, Dumitru Marcovschi, Leonida Lari, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabiha, Valeriu Matei, Gheorghe Ghimpu.

Anticipând, precizez că în perioada 1989-1992, în urma unor acțiunilor protestatare de amploare, principala revendicare a vizat revenirea la simbolistica națională, ca primi pași spre independență și, în perspectivă, spre revenirea în frontierele României interbelice.

 

INCENDII LA SUD DE DUNĂRE. Aparent, în Bulgaria vecină nu se întâmpla nimic deosebit. Liderul (de aproape patru decenii), Todor Jivkovse făcea” că este adeptul perestroikăi și glasnostului, așa că se considera apărat de eventualele neplăceri pe care i le putea provoca Gorbaciov. Toate bune și frumoase până la 20 mai 1989. O demonstrație pașnică a etnicilor turci, care erau amenințați cu expulzarea, a fost atacată de Armată și Miliție cu o brutalitate necunoscută până atunci. Represiunea se soldase, potrivit datelor oficiale, cu șapte morți și 40 de răniți. În realitate, se înregistraseră 60 de morți și peste 100 de răniți. Mai mult de 1.000 de demonstranți fuseseră arestați.

Ce se întâmplase de fapt? Ce anume declanșase acțiuni de protest de o asemenea amploare? Todor Jovkov, confruntat cu o criză economico-socială în continuă agravare, a recurs la metode bine cunoscute: a încercat să îndrepte vârful de lance al nemulțumirii populare pe calea naționalismului agresiv. A găsit „țapul ispășitor” în minoritatea turcă, supusă, de altfel, procesului de „bulgarizare”.

 

Pentru mine acest fapt a fost surprinzător. În mai multe vizite în Bulgaria (în calitate de ziarist) am constatat bunele relații dintre majoritari și minoritari. Între alte dovezi, erau, la vedere, bogata și diversificata presă în limba turcă, numeroasele instituții de cultură ale etnicilor musulmani, păstrarea, pe străzi, a portului lor tradițional, puzderia de moschee. Am fost și în redacția principalului cotidian în limba turcă, iar colegii de aici m-au invitat la o cină în Clubul presei din Sofia, unde, laolaltă cu majoritarii, se simțeau excelent.

 

În pofida represiunii, minoritatea turcă și-a constituit organizații proprii, semilegale, care au militat pentru încetarea persecuțiilor rasiale. Simultan, au apărut diverse grupuri organizate – formate aproape în întregime din etnici bulgari – care s-au concentrat pe inițierea de proteste legate de nerespectarea drepturilor omului.

Se remarcaseră prin acțiunile lor: Asociația pentru suport Viena ʼ89 (Druzhestovo za Podkrepa na Viena ʼ89), profilată pe monitorizarea modului în care se respectau Înțelegerile CSCE de la Viena, din 1989, luptei pentru drepturile civile și opoziției față de campaniile șovine ale Puterii; Inițiativa cetățenilor (Grazhdanska Initsiativa), care își propunea să fie o ramură locală a Asociației Independente de Apărare a Drepturilor Omului ale cărei obiective le împărtășea; Comitetul pentru Drepturi Religioase, Libertatea Conștiinței și Valori Spirituale (Komitet za Zashtita na Religioznite Prava, Svobodata na Savestta, Duhovnite Țenosti), care a fost înființat în urma protestelor locale față de înlăturarea de la o mănăstire a unui părinte foarte popular; Liga Democratică pentru Apărarea Drepturilor Omului (Demokratișnata Liga za Zashtita na Pravata na Celoveca), care, în mai 1989, avea câteva sute de membri, în mare parte de etnie turcă; Eco-Glasnost, creată în prima parte a anului 1989, la Sofia, care își propunea să protejeze mediul înconjurător, să promoveze glasnostul; Asociația Independentă pentru Apărarea Drepturilor Omului în Bulgaria (Nezavusimoto Druzestvo za Zaștitan a Cioloveșchite Prava v Bulgaria), care protesta față de situația deficitară a drepturilor omului în țară (se estima că avea în componență 1.000 de membri, dintre care jumătate etnici turci). Toate aceste structuri ale societăților civile, deși – în mai 1989 – acționau separat, aveau, pe fond, obiective comune, precum respectarea drepturilor omului în Bulgaria, difuzarea de informații despre prizonierii politici și despre alte cazuri de ilegalități; lupta pentru reforme, inclusiv pentru abolirea legilor împotriva „propagandei antisocialiste”; oprirea asimilării forțate a minorității turce.

Se creau, astfel, premierele unor schimbări radicale în țara vecină, cum e cazul și în România, dat fiind faptul că o mare parte a a populației urmărea, zi de zi, „emisiunile de la bulgari”, Televiziunea oficială de la Sofia retransmitea programe întregi și de la posturile TV de la Moscova. De altfel, în întreaga zonă din partea de Est a României se vizionau permanent, prin intermediul Televiziunii de la Chișinău, aceleași programe din URSS.

 

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *