1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Fuga de rețeta oficială a „fericirii”

26 august – 1 septembrie

PRIN FILTRUL PROPRIU. Tot la finele lunii august 1989, Buletinele zilnice alcătuite „pentru uz intern” al AGERPRES s-au completat considerabil cu informații și documente care, în ceea ce mă privește, aveau (mai ales) un efect de-a dreptul dureros. Mă gândeam la polonezii, la ungurii, la RDG-știi (veți vedea, imediat, de ce) care (mulți, puțini?) treceau prin momente de grea cumpănă, prin autentice crize de conștiință. Încercam să mă pun în locul lor, în situația lor, să decid cum să acționez sub presiunea ideii că nu era exclus să ajungem – și la noi, în România – „să separăm grâul de neghină”. Am vorbit și voi mai vorbi despre „tovarășii de idei” din Polonia și Ungaria. Acum, ajung – tot via Budapesta – la RDG-iști.

Diplomații români din capitala Ungariei au avut în ziua de 29 august 1989, o convorbire cu ambasadorul RDG, Gerd Vehres. Din toate cele discutate au rezultat următoarele, comunicate la București:

Există o Convenție semnată în anul 1968, care reglementează situația turiștilor din cele două țări. Articolul 8 prevede că partea est-germană consemnează în foile de călătorie (care țin loc de pașaport împreună cu buletinul de identitate), țările în care urmează să se deplaseze turistul respectiv. Potrivit acestei reglementări, pe care autoritățile de la Budapesta au respectat-o până în prezent, cetățenilor est-germani nu li se permitea trecerea frontierei ungare într-o altă țară în afară cea înscrisă în foaia de călătorie.

Totodată, gazdele considerau că articolul 8 din convenția menționată, nu mai corespunde situației care a apărut prin afluxul de cetățeni est-germani prezenți în Ungaria, din care cei mai mulți doresc să emigreze în Occident.

Ministrul de externe ungur, G. Horn, răspunzând la o Notă verbală a ambasadorului RDG referitoare la faptul că autoritățile de la Budapesta au permis să emigreze în Austria 101 est-germani, a amenințat cu denunțarea articolului 8, dacă autoritățile est-germane nu prezintă propuneri corespunzătoare situației create. În același timp, MAE de la Budapesta considera că problema est-germană din Ungaria nu-l privește, că este de competența celor două state germane.

Autoritățile ungare intenționau să dea publicității o nouă reglementare juridică în materie de vize. Potrivit acesteia, odată cu denunțarea articolului 8 din Convenția menționată, cetățenii est-germani aflați pe teritoriul Ungariei vor avea libertatea să călătorească nestingherit în Vest. Conform spuselor ambasadorului est-german, ar urma să aibă loc o întâlnire între reprezentanții celor două guverne. Atunci, la finalul lunii august 1989, pe teritoriul Ungariei erau organizate două tabere, cu 600 și respectiv 800 locuri, în care se adăposteau cetățenii est-germani dornici să-și părăsească țara. Între ei se aflau mulți membri ai PSUG. Ei intraseră în partid din convingere sau mânați de oportunism. Ce-i motiva pe primii să-și renege convingerile? Poate era altceva în „joc”? Aceste tabere erau organizate de Crucea Roșie internațională, cu finanțare din partea RFG. Mai trebuie reținut că guvernul de la Bonn a acordat Ungariei peste 50 000 mărci în acest scop.

Interlocutorul a făcut referiri și la recenta vizită în RFG a primului-ministru Németh și a ministrului de Externe G. Horn, care au avut convorbiri cu omologii lor vest-germani. Din informațiile pe care le deținea ambasadorul est-german, rezulta că reprezentanții guvernului de la Budapesta au discutat cu partea vest-germană posibilitățile de sprijinire a programului pe trei ani, aflat în curs de elaborare în Ungaria. Ajutorul solicitat de partea ungară avea în vedere realizarea de investiții ale firmelor vest-germane și sprijinirea țării în relațiile cu Piața Comună.

Partea vest-germană s-a angajat ca, până în luna decembrie 1989, să prezinte propunerile de sprijin pentru redresarea economiei ungare.

În cursul toamnei, urma să vină la Budapesta o delegație a CEE, pentru a analiza posibilitățile de participare a comunității la programul de redresare a Ungariei.

În privința problemei cetățenilor est-germani din Ungaria, la întâlnirea de la Bonn, partea vest-germană a ținut să precizeze că eforturile sale de reglementare a situației create cu acești refugiați nu au dat rezultate. Erich Honecker ar fi bolnav și, în consecință, partea vest-germană nu ar avea un partener de discuție.

VARȘOVIA – BUCUREȘTI. UN DIALOG AL SURZILOR. La 30 august 1989, directorul Direcției I din MAE polonez, Jerzy Mąkosa, a informat Ambasada română că are indicații de la conducerea MAE și de la CC al PMUP să se intereseze cu privire la transmiterea către conducerea de la București a unui mesaj, cu prilejul numirii noului premier al guvernului RPP. Directorul polonez a spus că „știindu-se gradul de sensibilitate al acestui aspect al relațiilor dintre țările noastre în acest moment, sunt foarte frământați cu privire la modalitatea de a face ca dorința conducerii PMUP să ajungă la conducerea superioară a României, pentru a se depăși acest moment”.

De asemenea, a subliniat dorința insistentă a conducerii PMUP de a convinge că actualul premier al guvernului polonez este mai indicat decât toți ceilalți pretendenți din partea „Solidarității”, acesta neavând orientări extremiste, ca în cazurile Michnik și Kuroń.

Demnitarul polonez a informat că, luni, 4 septembrie 1989, se va întruni Seimul în ședință, pentru formarea noului guvern în care PMUP va avea probabil 4-5 mandate, în mod sigur Armata, Internele și Afacerile Externe, menținându-se actualii miniștri.

Deviza sub care se analizează, în prezent, situația politică din Polonia este: „Luptă și înțelegere”. PMUP, toți comuniștii polonezi sunt convinși că nu mai pot să conducă țara fără să împartă puterea cu alte forțe sociale. Clasa muncitoare este atât de divizată din punct de vedere politic și ideologic încât în cadrul PMUP și chiar în conducerea partidului, sunt mari disensiuni, orientări contradictorii, dezorientare.

Aparatul de conducere a partidului s-a birocratizat, ceea ce a produs o ruptură de clasa muncitoare, o distanțare a conducătorilor de interesele populației, ajungându-se ca, încă în anii ʼ70-ʼ80, să devină un partid fără bază de masă.

PMUP, în prezent, luptă pentru păstrarea unui rol important în „Marea coaliție” și ulterior, printr-o regenerare, să revină la situația de forță conducătoare, respectând trăsăturile unui partid revoluționar. S-a relevat că membrii de partid sunt convinși că, deținând funcția de Președinte al țării, 4-5 mandate în guvern și un post de vicepreședinte al guvernului, ca și promisiunea de luptă pentru stabilitate politică și economică a celorlalte forțe sociale, PMUP va putea în continuare, în cadrul „Marii coaliții”, să mențină cursul socialist al dezvoltării Poloniei.

1. Mąkosa a spus că în curând va avea loc o Plenară a CC al PMUP, care va stabili directivele de pregătire pentru un Congres al renașterii partidului.

Din câte am aflat – tot la Secția de Propagandă și Presă – poziția PMUP a fost apreciată, în continuare, la București drept o „trădare fățișă a cauzei socialismului și comunismului, ceea ce are consecințe contrarii intereselor poporului polonez, întregului „sistem mondial socialist»”.