Marcel Ciolacu: Voi candida pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Social Democrat şi în acelaşi congres se va alege şi candidatul Partidului Social Democrat pentru funcţia de preşedinte

1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Greu cu teoria, dar nici cu practica nu-i ușor

6 – 12 mai

FORMA ȘI FONDUL. Este, cred, momentul pentru a evoca „geneza” sintagmei „socialismul multilateral dezvoltat” deoarece – până acum, și în cele ce vor urma în acest serial – a revenit și va reveni în atenție, repetarea fiind impusă de realitățile istorice.

Să ne reamintim, bunăoară, că Stalin a stabilit denumirea diverselor faze ale „construcției socialismului”, definiții care au fost însușite și de Gh. Gheorghiu-Dej – cum se spune, la propriu și la figurat – până la moarte. Le-a preluat Nicolae Ceaușescu, care, până în 1973, și-a intitulat culegerile de texte „România pe drumul desăvârșirii construcției socialismului”. Prin urmare, la mult lăudatul Congres al IX-lea al PCR nu venise (deocamdată) cu nicio „inovație” în materie. Formula „multilateral dezvoltat” fusese inspirată de documentele Congresului al XX-lea al PCUS, care (re)lansaseră conceptul de „personalitate multilateral dezvoltată” ca ideal umanist al comunismului, așa cum enunțaseră Marx și Engels. (Apropo, la 5 Mai 1989, în „Scânteia” a apărut, cu prilejul aniversării zilei lui de naștere, un articol dedicat „întemeietorului socialismului științific” Karl Marx). Nu știu dacă a fost cineva care i-a sugerat lui N.C. ori i-a venit lui în minte, prin „resurse proprii”, cuvintele magice. Multă vreme liderul suprem român s-a limitat la enunț, fără să precizeze ce criterii, ce niveluri de progres (indicatori) presupunea formula „socialismul multilateral dezvoltat”.

Ei bine, să ne reamintim că sintagma a atras atenția lui Alvin Toffler, celebrul viitorolog, venit în vizită, la București, în perioada 17-21 mai 1976, în urma demersurilor lui Mihai Botez (cel care avea să devină un cunoscut disident) și Mircea Malița, ambii inspiratori ai studiilor privind viitorul țării noastre. În 1974, la inițiativa lui Valter Roman, apăruse în Editura Politică studiul lui Toffler care a făcut multă vâlvă internațională. „Șocul viitorului”. Vizita la București a produs o mare satisfacție în rândurile intelectualilor români, personalitatea oaspetelui și a soției sale constituind „obiectul” unei sincere admirații. Ar fi numeroase lucruri de spus despre vizită, dar mă limitez la stenograma discuțiilor prilejuite de primirea celor doi de Nicolae Ceaușescu la 20 mai 1976. După introducerea protocolară a avut loc următorul schimb de replici:

 

Alvin Toffler: M-a interesat, în mod special, conceptul de dezvoltare multilaterală. Am fost rușinat că nu știam despre el până acum…

Tov. Nicolae Ceaușescu: Sigur că problemele dezvoltării se pun diferit de la un continent la altul și chiar de la o țară la alta. Statele occidentale, inclusiv Statele Unite, s-au dezvoltat în alte împrejurări și pe alte căi decât România…”.

 

Cu siguranță că Toffler (ușor șocat de răspunsul alături de întrebare) s-a „dumirit” abia atunci că existau deosebiri între stadiile de dezvoltare ale SUA și României. S-a „luminat”, așa că n-a mai insistat pe această temă. În continuare, prin evocarea unor momente din istoria mai îndepărtată și din cea recentă, răspunsul la solicitarea lui Toffler s-a pierdut „pe drum”. În aceste circumstanțe, oaspetele s-a simțit obligat să declare:

 

Alvin Toffler: Nu aș dori să vă mai răpesc timpul. Vă sunt recunoscător pentru timpul pe care mi l-ați acordat deja. Aș fi vrut și mai sunt multe idei care mi-au fost stârnite de această convorbire. Sper că vom putea continua această convorbire”.

 

Cum s-ar spune, „adio și n-am cuvinte!”. Să mă refer, deci, la fondul temei. În definitiv, ce dorea N.C. să fie „societatea socialistă multilateral dezvoltată” în România? Era de presupus că, în sfârșit, la Congresul al XIV-lea avea să izbutească să formuleze o definiție după efortul depus în acest scop de aproape un deceniu și jumătate. Avem, prin urmare, încă un motiv să ne intereseze procesul de elaborare a documentelor pentru „istoricul forum al comuniștilor români”. Așadar, în ce stadiu de dezvoltare se afla România în anii ʼ70 ai secolului trecut și ce urma să se întâmple – tot în viziunea lui N.C. – după 1989?

 

Întrucât, în 1973, aveam, la TVR, în fiecare duminică seara, la o oră de vârf (18,00) o rubrică referitoare la săptămâna politică, am considerat că este important să atrag atenția asupra faptului că liderul suprem emisese, în acele zile, teza care „stabilea” că economia românească nu depășise stadiul de „în curs de dezvoltare”. Am lăsat să se înțeleagă că a fost greșită evaluarea anterioară, care afirma că țara noastră s-ar fi situat mai sus de nivelul superior al celor mai avansate state în curs de dezvoltare. Apreciam, la superlativ, faptul că Nicolae Ceaușescu nu escamota adevărul, că avea curajul politic să recunoască o realitate care nu ne era „prea” plăcută. Intuiam, totuși, dorința, mai mult sau mai puțin manifestă, a lui N.C. de a adera la „Grupul celor 77”, alcătuit din țările în curs de dezvoltare, motivată de un dublu interes: acela de a întări colaborarea strict necesară într-un asemenea cadru instituțional, la nivel mondial, și de a deveni lider sau unul dintre liderii respectivei structuri. N.C. urmărea – pe atunci – și un alt obiectiv: să obțină de la FMI și BIRD împrumuturi mai consistente și la dobânzi mai avantajoase, așa cum beneficiau statele în curs de dezvoltare. Nu știam toate acestea și, hazardându-mă să fac amintitul comentariu, am declanșat un scandal monstru, la „baza” acestuia aflându-se Elena Ceaușescu, în persoană! A afirmat că nu este admisibil ca „un neica nimeni” să-l completeze pe Tovarășul, să „facă pe deșteptul”, când nu era cazul! Din acele momente, am luat decizia să nu mai apar pe ecranul TVR. M-am ținut de cuvânt vreme de… 15 ani până în ziua de 22 decembrie 1989, când, în împrejurările descrise pe larg în cărțile mele „Trilogia Revoluției române în direct” și „Cu televizoruʼ ați mințit poporuʼ!”, am fost desemnat, prin voința celor care ocupaseră TVR, drept coordonatorul primei Telerevoluții din lume.

 

Revenind la întrebarea referitoare la stadiul de dezvoltare a României, nu putem eluda întrebarea lui Toffler adresată direct lui Nicolae Ceaușescu. Am văzut non-răspunsul liderului suprem. Cu toate că s-a pus pe seama lui N.C. „elaborarea inter și multidisciplinară a celei mai noi contribuții la îmbogățirea socialismului științific”, de fapt, ne confruntam cu încă o situație paradoxală: în zecile de volume ale „Operelor” Tovarășului nu găsim o definiție (în adevăratul sens al termenului) a conceptului de societate socialistă multilateral dezvoltată. După adoptarea Programului PCR la Congresul al XI-lea, a revenit politologilor „misiunea” de a aduna spusele împrăștiate ale lui N.C. și de a ajunge la o formulă, cât de cât, coerentă, integratoare. Un rezultat semnificativ al acestui „efort” s-a concretizat în „Micul dicționar de politologie”, apărut în 1977, în Editura Științifică și Enciclopedică. Textul a fost scris de Ion Mitran care, peste ani, în decembrie 1989, îndeplinea funcția de redactor-șef al „Scânteii”. L-am cunoscut personal, în anii ʼ90, când colabora la publicația „Economistul”. Am remarcat, între altele, capacitatea sa speculativă, în sensul bun al cuvântului, ceea ce s-a vădit și în definiția pe care o redau în continuare:

 

Făurirea s.s.m.d. conturează un stadiu superior, de maturizare a socialismului în toate sferele vieții sociale, de dezvoltare profundă a noii orânduiri în toate compartimentele, de perfecționare a întregii societăți (…) Direcțiile fundamentale ale acestui stadiu al construcției socialiste urmăresc realizarea simultană și în mod unitar a unor multiple sarcini: creșterea puternică, intensivă a forțelor de producție, crearea unei economii avansate, sistematizarea teritorial-administrativă și economică, creșterea productivității muncii sociale și ridicarea eficienței întregii economii, dezvoltarea armonioasă, proporțională a tuturor ramurilor economiei naționale, înflorirea științei, învățământului și culturii, ridicarea  bunăstării materiale și spirituale a tuturor oamenilor muncii, înfăptuirea repartiției bunurilor produse de societate în spiritul echității socialiste, perfecționarea continuă a relațiilor de producție și a organizării societății, a democrației socialiste, crearea condițiilor optime în vederea manifestării tot mai active a fiecărui cetățean în toate sferele social-politice”.

 

Nu-mi propun să comentez textul citat, dar fie și numai dintr-o perspectivă sistemică, observăm multe suprapuneri și încălcări ale regulilor unui raport elementar dintre parte și întreg. Bunăoară, când se vorbește despre „crearea unei economii avansate”, conceptul include multe alte elemente conținute de definiție, precum „creșterea intensivă a forțelor de producție” sau „creșterea productivității muncii”, însă nu este cazul să stărui pe această temă. De fapt, fiecărui element din respectiva enumerare urma (cel puțin la nivel intenție) să-i corespundă un număr de obiective concrete, inclusiv de ordin cantitativ, în documentele pregătite pentru Congresul al XIV-lea al PCR.

 

CADRELE NU HOTĂRĂSC TOTUL. Prin anii ʼ50, peste tot se aflau pancarte cu un citat din spusele lui I.V. Stalin: „Cadrele hotărăsc totul”. De fapt, cadrele avea doar misiunea de aplica totul, adică să execute fără murmur dispozițiile liderului suprem, iar abaterile se plăteau chiar (nu rare ori) cu prețul vieții. Tocmai pentru îndeplinirea ireproșabilă a indicațiilor de la cel mai înalt nivel, pe ordinea de zi a ședinței Secretariatului CC al PCR din 10 mai 1989 s-a înscris punctul 7 intitulat „Raportul privind concluziile ce se desprind din modul de organizare și desfășurare a instruirii anuale a secretarilor și membrilor Comitetelor de partid și Birourilor organizațiilor de bază”. După anunțarea respectivului punct, secretarul general a ținut să remarce:

 

Tov. Nicolae Ceaușescu: În propunerile pe care le-am aprobat la Comitetul Politic Executiv se prevede școlarizarea a 200 de președinți de cooperative agricole de producție. Asta înseamnă că le vine rândul la 15 ani o dată (Păi, dacă „a aprobat” propunerile, era cazul să țină seama atunci de faptul semnalat – T.B.).

Tov. Vasile Bărbulescu: Majoritatea au fost școlarizați, tovarășe secretar general.

Tov. Nicolae Ceaușescu: În cursuri de cinci luni.

Tov. Dumitru Popescu: La noi, la Academie.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Cred că ar trebui să mai vedem noi acest lucru, că, dacă-i aducem la 15 ani o dată, este puțin. Ar trebui să ne mai uităm la acest lucru, lucru valabil și pentru directorii de întreprinderi. Instruirea lor unde se mai face acum?

Tov. Dumitru Popescu: Acest lucru se face la cursuri postuniversitare.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Nu există o altă pregătire decât la voi (la Academia „Ștefan Gheorghiu” unde era rector Dumitru Popescu – T.B.). Hai să ne ocupăm să vedem puțin problemele acestea. O dată la cinci ani, un președinte de cooperativă agricolă de producție trebuie să urmeze cursul acesta de cinci luni, nu la 15 ani. Trebuie să revedem problema aceasta ca la cinci ani să-i chemăm. Acestea ar fi problemele decât dacă aveți ceva de spus? Atunci mergem mai departe.

 

Am aflat pentru prima dată despre existența școlilor de cadre în 1945. Atunci, am fost propus și s-a aprobat să urmez cursurile de două săptămâni ale Organizației „Tineretul Progresist”. Școala era găzduită de o clădire insalubră aflată pe la începutul străzii Lipscani. Nu erau bănci. Stăteam câte doi-trei la măsuțe care nu semăna una cu alta. Nici cursanții nu arătau mai acătării. Majoritatea era formată din ucenici la tot felul de ateliere particulare din București.

Sigur, aveam de-a face cu o modalitate de îndoctrinare, dar se predau și cunoștințe de cultură generală, mai ales de istorie, în așa fel încât să fie însușite noțiunile de bază utilizate și la expunerile principale predate, în cea mai mare parte, de elevi de liceu din clasele superioare.

Cu timpul, școlile de cadre s-au organizat în rețele mai extinse și mai diversificate. S-a renunțat la cele de foarte scurtă durată (ale organizațiilor de tineret, sindicale, de femei) în favoarea celor cu durate trimestriale și semestriale, sub egida organizațiilor de partid, la nivelul unor zone mai întinse, de regulă, în funcție de provinciile istorice (Moldova, Banat, Oltenia etc.) s-au înființat școli de cadre cu durata de un an. Totodată, au început să funcționeze Cabinetele de partid care organizau, la rândul lor, sesiuni de instruire, dar și de dezbateri pe teme politico-doctrinare.

La nivel central funcționau școlile „Ștefan Gheorghiu”, pentru pregătirea cadrelor din domeniul organizatoric și „A.A. Jdanov” pentru pregătirea cadrelor din domeniul științelor sociale. În această din urmă școală am învățat și eu în perioada septembrie 1953 – iunie 1956. Până la urmă, în 1958, cele două școli s-au unit formând „celebra” Academie „Ștefan Gheorghiu”.

Nu vreau să expediez tema școlilor de cadre, deoarece – și în această privință – se cere spus adevărul gol-goluț Voi reveni, deci, într-un episod viitor. Deocamdată, notez că zeci de mii de oameni, din generații succesive, au urmat diferite cursuri ale acestor școli. Cu ce efecte? Tocmai la această întrebare se cuvine dat un răspuns nuanțat, complex.

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *