1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. În fața previzibilului se apela mereu la… precedente

26 august – 1 septembrie

BIELĂ-MANIVELĂ. Mișcarea roților de locomotiva de pe vremuri avea să devină o imagine obsedantă pentru noi, cei care lucram în Redacția de actualități RTV. Chiar și atunci când interveneau noutăți dintre cele mai surprinzătoare, mai frapante, în special pe plan extern, ni se solicita să prezentăm scurte informări despre modul în care au fost reflectate evenimente cât de cât comparabile cu cele anticipate sau în curs. „Procedeul” era utilizat și în cazul unor evenimente din spațiul autohton.

Prin urmare, știam că, până la finalul lunii august (cel puțin), vom fi obligați să prelungim ecourile manifestărilor din Ziua Națională, atât în țară, cât și peste hotare. Ziarele au publicat mai mult de o săptămână pagini întregi cu telegrame adresate lui Nicolae Ceaușescu în formulele „clasice”, dar adaptate la noile condiții interne și externe. În special, se menționa, indiferent de emitent, că în România „cauza socialismului și comunismului va triumfa sub conducerea partidului, a secretarului său general”. Cu aluzii mai mult sai mai puțin străvezii se exprima „profundul dezacord” față de „devierile de la această cauză” din țările care făceau parte din „sistemul socialist mondial”.

În perioada 24-31 august 1989, liderul suprem și-a restrâns semnificativ activitățile publice, potrivit informațiilor publicate tot de Lavinia Betea, Nicolae Ceaușescu trecuse printr-o criză medicală severă. Soția – pe baza recomandărilor unor medici – îl convinsese să renunțe la tratamentul cu insulină. Situația, însă, s-a agravat. Atunci, a fost chemat de urgență profesorul Iulian Mincu pentru a-i administra, din nou, insulina. Profesorul i-a mărturisit lui Ștefan Andrei că fusese încă o dată chemat de Tovarășa, îngrijorată că N.C. n-a dormit trei zile la rând.

În aceste circumstanțe, nu ne mai rămânea decât să deschidem Telejurnalele cu o consistentă rubrică de sinteze referitoare la avalanșa de telegrame venite din țară. Mai întocmeam o sinteză, de data aceasta, a mesajelor de peste hotare transmise cu prilejul Zilei Naționale a României.

Modul în care acestea din urmă reflectau atitudini, poziții, evaluări era de-a dreptul pasionant, fie și numai sub aspect jurnalistic. Așa, de exemplu, de la sovietici a venit un mesaj (publicat primul), care nu mai era semnat de Gorbaciov și de Rîjkov, ca de obicei, ci de CC al PCUS, Sovietul Suprem și Consiliul de Miniștri ale URSS, mesaj redactat cu o deliberată răceală, spre deosebire, de pildă, de cele semnate de Erich Honecker, Kim Ir Sen, Fidel Castro. Apoi, multe fraze aveau „cheia” lor, de regulă, pro și/sau contra transformărilor din unele țări „socialiste”. Cât privește mesajele venite de la șefi de stat și de la guverne din Occident, în pofida unor nuanțări, se simțea acut „indispoziția” celor care – din obligații protocolare – le semnau. De pildă, George Bush a scris: „Cu ocazia Zilei Naționale a României, doresc, în numele poporului american, să transmit tuturor românilor cele mai bune urări de pace, prosperitate și împliniri personale”. Atât!

Dacă recurgem la comparații, de exemplu, cu mesajele trasmise la precedenta aniversare „rotundă”, din 1984, diferențele erau bătătoare la ochi.

Reamintesc toate acestea, deoarece ele permiteau evaluări relevante privind locul și rolul reale ale României, ale liderului ei suprem, într-o lume frământată, bulversată, marcată de rupturi ireversibile, percepute la București în maniera prezentată în episoadele precedente.

Ecourile sărbătoririi de la 23 August se reflectau și în numeroasele articole din ziare și reviste, precum și în emisiunile tematice ale Radioteleviziunii (cu excepția Telejurnalelor, Radiojurnalelor, Buletinelor de știri) în încercarea de a desprinde „semnificații” majore din cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu la Adunarea Omagială din 21 august 1989. Voi recurge, în acest sens, la câteva exemplificări în acest episod.

SENSURI ȘI SEMNIFICAȚII. Șefimea noastră manifesta – conform indicațiilor „superioare” – o sensibilitate deosebită față de mai tot ceea ce viza evenimente din străinătate cu impact (posibil sau imaginar) asupra stărilor de fapt și de spirit din România. Era de înțeles Așa că, dorea ca anumite texte să fie văzute și aprobate de directorul general sau de adjunctul acestuia pe partea actualităților. De regulă, nu s-au formulat obiecții, ci – dimpotrivă – aprecieri privind abilitatea de a trata un subiect sau altul, într-o formă care să nu provoace scandal. O asemenea cerință a avut, în seara zilei de 21 august 1989, un caracter aparte, adică un grad sporit de interes.

De transmisia directă de la Adunarea și Spectacolul Omagiale se ocupa colegul meu Ilie Ciurescu (redactor-șef adjunct la Actualități), așa că mie mi-a revenit sarcina să pregătesc pentru Telejurnalul de seară un rezumat al interviului despre care am amintit, respectiv cel acordat de Nicolae Ceaușescu corespondentului ziarului sovietic „Pravda”. Acest interviu a apărut în organul CC al PCUS în ziua de 23 August 1989. Corespondentul „Pravdei”, Boris Avercenko, a venit cu întrebările „de acasă”, le-a pus „în avans” la dispoziția interlocutorului, încât Nicolae Ceaușescu a fost în măsură să se desfășoare, pe larg, la fiecare răspuns, să emită „idei” bine ticluite. Dacă interviul ar fi fost prezentat, la Televiziune, integral ar fi „acoperit” circa o oră. Bineînțeles, fiind vorba despre un text atât de lung, citit de crainic (procedeu anti-televizionistic) eram obligat să limitez sinteza la circa 5 minute (și așa, mult prea mult pentru specificul actualităților TV). Când au citit textul prezentat de mine, șefii s-au „prins” că – de-al dracului – am reținut mai ales aprecierile referitoare la relațiile „frățești” româno-sovietice și la uriașele realizări care au transformat România „într-o țară înfloritoare cu un nivel de cultură și civilizație ridicat, cu condiții de trai optime”. În acest sens, cu titlu ilustrativ, prezint două citate din respectivul interviu:

„România s-a alăturat cu toate forțele sale Armatei sovietice și a participat, luptând, împreună cu unități ale Armatei Roșii, până la eliberarea deplină a țării noastre și, apoi, la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și a unei părți din Austria până la victoria finală asupra Germaniei hitleriste (…) În aceste împrejurări, relațiile dintre partidele și popoarele român și sovietic au cunoscut o dezvoltare nouă. Dăm o înaltă apreciere rolului Armatei sovietice în lupta împotriva Germaniei hitleriste în zdrobirea acesteia și în obținerea victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, care a reprezentat nu numai pentru Europa, dar pentru întreaga lume, un moment de importanță excepțională.”

Pentru a atenua maniera tranșantă a acestor aprecieri, Nicolae Ceaușescu a revenit la imaginea pe care dorea s-o acrediteze în cazul României socialiste prin acțiunea decisivă a factorilor interni:

„Oricine vizitează astăzi țara noastră poate să constate atât realizările în dezvoltarea industriei, agriculturii, cât și construcția de locuințe, școli, centre științifice, așezămintele culturale, de sănătate și altele (…) A avut loc o dezvoltare puternică a conștiinței socialiste. Poporul s-a convins că, fiind cu adevărat stăpân pe bogățiile naționale, lichidând pentru totdeauna asupritorii, făurindu-și viitorul așa cum își dorește el, a putut să obțină aceste mari realizări. De aceea, creșterea nivelului conștiinței socialiste a reprezentat și reprezintă un factor deosebit pentru întreaga dezvoltare a țării. În rândul poporului nostru este binecunoscut că toate aceste realizări importante se datoresc numai și numai socialismului, politicii juste a Partidului Comunist, precum și colaborării cu țările socialiste – și, în acest cadru, aș dori să subliniez rolul important al colaborării cu Uniunea Sovietică – precum și colaborarea cu toate celelalte state, fără deosebire de orânduire socială.”