1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Încă o aniversare despre care nimeni nu credea că era ultima

10 – 16 iunie

FESTIVISM LA COMANDA „DREPȚI!”. La 10 iunie 1989 a avut loc la București Adunarea festivă „consacrată aniversării a 40 de ani de la crearea organelor de Miliție”. Participanții au adoptat o lungă telegramă adresată lui Nicolae Ceaușescu în care partea de istorie de până la Congresul al IX-lea al PCR era comprimată la o singură frază, iar restul urma tipicul cunoscut, fără surprize; elogii nenumărate la adresa lui Nicolae și Elenei Ceaușescu, tabloul însuflețitor al realizărilor epocale din ultimii 24 de ani, un raport triumfalist despre rezultatele activităților curente ale Miliției, angajamente mobilizatoare. Telegrama se încheia cu un solemn „Să trăiți, tovarășe Comandat Suprem!”.

În „Scânteia” a apărut un imens articol semnat de generalul-locotenent Constantin Nuță, șeful Inspectoratului Gneral al Miliției (numit în memoriile foștilor lui subalterni drept „personaj sinistru”), care, în esență, oferea garanții că instituția pe care o conducea „va fi permanent la datorie, la ordinele Comandantului Suprem, de a apăra fără să-și precupețească energiile, chiar viața, cuceririle revoluționare ale poporului, independența și suveranitatea României socialiste”.

Manifestările despre care relatez s-au dorit a reprezenta o dovadă de necontestat a existenței unui bloc monolit al instituțiilor de forță în jurul Cuplului prezidențial, ca aviz și la adresa celor care ar cuteza să atenteze la poziția acestuia de generator al bunăstării și fericirii Națiunii române.

În același număr de gazetă a fost publicat și o altă telegramă, cea adresată de Nicolae Ceaușescu lui George Bush cu prilejul aniversării zilei de naștere a președintelui Statelor Unite ale Americii. Liderul suprem român își exprima  încrederea că, pe baza principiilor politicii externe a RSR, „relațiile dintre țările noastre vor cunoaște, prin eforturi comune, o dezvoltare pozitivă în interesul celor două popoare, al cauzei colaborării, securității și păcii în lume”.

Cum s-ar spune „una-i una, alta-i alta”.

Asemenea multor momente din anul 1989 „Ziua Miliției” mi-a readus în memorie un episod din viața mea. În dimineața zilei de 31 ianuarie 1949, la intrarea în sediul Radiodifuziunii Române (clădirea veche; cea mai mare, de după 1952, nu se afla nici măcar în construcție) din strada Popov nr. 60-62 (strada se numea astfel după numele unui presupus inventator rus al radioului, dar după 1960, a devenit Nuferilor, pentru a reveni, în 1990, la denumirea inițială de General Berthelot), am fost șocat să văd un militar într-o uniformă necunoscută, un albastru închis. Era prima mea zi de muncă, în calitate de angajat al Radioului public, iar asocierea acestui moment esențial în existența mea cu apariția unui nou tip de militar mă contrariase profund.

Ce se întâmplase?

Cu o săptămână în urmă fusese publicat Decretul nr. 25 privind înființarea (după model sovietic) a Direcției Generale a Miliției (DGM) care înlocuia, deopotrivă, Poliția și Jandarmeria. M-am amuzat, totdeauna, în perioada postdecembristă, abilitatea cu care se omite, la fiecare aniversare a Jandarmieriei, tot felul de etape „incomode” din istoria acesteia (ca și a Poliției), în numele unor minunate tradiții.

Nu mă înscriu în rândurile celor care știu despre Miliție și milițieni doar bancuri și fapte exclusiv reprobabile. Miliția a avut rolul ei profesional de a asigura ordinea și liniștea publică, rol îndeplinit, în cea mai mare măsură, în bune condiții, așa cum am simțit noi, cetățenii obișnuiți. Am avut parte și de „sectoriști” dedicați, cu vocație, pricepuți, ajutoare prețioase la nevoie. Siguranța cetățenilor, apărarea avutului obștesc și personal, îmbunătățirea circulației pe drumurile publice și multe alte dintre atribuțiile ei, au rerpezentat „bile albe” pentru cei în uniforma care m-a șocat în dimineața zilei de 31 ianuarie 1949.

În același timp, mii de documente de arhivă (reclamații, anchete, motivarea unor sancțiuni, decizii ministeriale etc.) confirmă săvârșirea de abuzuri, a unor acte de corupție și, mai presus de toate, acțiuni represive extrem de grave, în special împotriva țăranilor care se împotriveau colectivizării forțate.

MILIȚIA ÎN TOATE, ÎN CELE CE-AU FOST ȘI ÎN CELE CARE (NU) VOR FI. În conformitate cu Legea nr. 21/1969, act normativ în vigoare și în 1989 (cu unele completări și modificări neesențiale) Miliția avea zeci de atribuții, dintre care rețin următoarele: asigura menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de coviețuire socială; apăra proprietatea socialistă împotriva acțiunilor întreprinse de infractori sau alte persoane care lezează avutul obțtesc, apăra proprietatea personală, drepturile și libertățile persoanelor; lua măsuri pentru prevenirea, descoperirea și lichidarea acțiunilor de încălcare a prevederilor legale; asigura paza în municipii, orașe și comune; îndruma, controla și acorda asistență de specialitate în organizarea și funcționarea sistemelor civile de pază și a unor activități de stat sau obștești pentru asigurarea bunurilor sau a altor valori; lua măsuri pentru cunoașterea activității ilicite a persoanelor despre care existau indicii sau date că se pregătesc să săvârșească sau au săvârșit fapte penale; conlucra cu organele de stat sau obștești la organizarea și efectuarea de controale și verificări pentru prevenirea săvârșirii de infracțiuni, efectua urmărirea penală în cazurile și condițiile prevăzute de lege; efectua investigații, constatări tehnico-științifice și alte activități necesare în vederea strângerii și verificării probelor privind pregătirea ori săvârșirea infracțiunilor; îndeplinea, în mediul rural, sarcini privind securitatea statului; asigura respectarea normelor legale privind regimul armelor, munițiilor și materialelor explozive, al produselor și substanțelor toxice și stupefiantelor, precum și al altor obiecte și materii ce prezintă pericol public ori care pot fi folosite la săvârșirea de infracțiuni; lua măsuri pentru siguranța circulației pe drumurile publice; îndruma, supraveghea și controla circulația, ținea evidența conducătorilor de autovehicule, afară de cazurile exceptate prin lege; ținea evidența populației, elibera acte de identitate cetățenilor români, străinilor care domiciliau în țară și, în cazurile prevăzute de lege, străinilor cu reședința în R.S. România; organiza activitatea privind eliberarea și controlul actelor de trecere a frontierei de stat române; ajuta comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare în activitatea de stare civilă; asigura registrele și certificatele necesare acestei activități; ținea evidența persoanelor condamnate și alte evidențe necesare activității de urmărire penală; îndeplinea atribuțiile ce-i reveneau, potrivit legii, în ceea ce privește satisfacerea serviciului militar, se ocupa de pregătirea tineretului pentru apărarea patriei și colabora cu gărzile patriotice.

Enumerarea acestor atribuții (precizez, din nou, nu erau toate; lipseau, de pildă, „misiunile unităților speciale de intervenție în caz de «tulburări publice»”) poate servi tuturor celor care caută o definiție corectă a „statului polițienesc”. Mai mult nu cred că este necesar să spun despre cea din urmă sărbătorire a Miliției în varianta autohtonă.

CE SE TAIE SE… FLUIERĂ. În lumea presei circula de decenii formula „ce se taie nu se fluieră”. Cu alte cuvinte, cenzura și autocenzura te apărau de necazuri (scandaluri, sancțiuni etc.). Am recurs la modificarea respectivei formule pornind de la o mărturisire a secretarului CC al PCR cu Propaganda și Presa, Constantin Olteanu referitoare la o întâmplare din ziua de 10 iunie 1989.

După o lungă tăcere, în „Scânteia” din acea zi apăruse o relatare mai amplă despre cuvântarea lui Deng Xiaoping privind evenimentele tragice din China. Olteanu se sfătuise cu Mitea ce să se lase și ce să se taie din textul cuvântării. Între altele, au decis să elimine paragrafele cu prea multă tentă ideologică, respectiv cele care elogiau „dictatura democratică a poporului”. Tot Olteanu a povestit, în context, că Nicolae Ceaușescu nu citea articolele din ziare; trecea în revistă doar titlurile și se oprea mai mult la fotografiile cu El și Ea. Cineva, deci, l-a informat despre tăieturi și, în consecință, N.C. l-a sunat pe Olteanu. În cele ce urmează, redau povestirea acestuia:

„Nicolae Ceaușescu a apreciat că «Chinezii au procedat corect, dar au acționat cu întârziere». Eu i-am spus că punctele eliminate le-am considerat că nu se potrivesc pentru situația de la noi.

În încheierea discuției, Nicolae Ceaușescu mi-a cerut să iau măsuri pentru publicarea materialului în întregime a doua zi (probabil tevatura era provocată de nerespectarea unei înțelegeri cu partea chineză privind publicarea cuvântării. Aceasta era practica obișnuită. Olteanu, tot probabil, nu fusese avizat – T.B.).

După încheierea convorbirii telefonice cu Nicolae Ceaușescu, am mers la Constantin Mitea pentru a-i relata despre discuția avută cu N.C. Era de față și poetul Nicolae Dragoș, prim redactor-șef adjunct la ziarul «Scânteia». Auzind cele relatate de mine, despre observația lui Nicolae Ceaușescu și indicația acestuia de a reproduce în presă integral cuvântarea lui Deng Xiaoping, Nicolae Dragoș a intervenit afirmând: «De ce să publicăm noi ideile ăluia care a omorât oameni cu tancurile?»”.