1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Incertitudinile care spulberau toate inițiativele

CU MÂINILE ȘI CU DINȚII. Sintagma care a „străbătut” mileniile mă scutește de numeroase detalieri pe tema evenimentelor interne și externe de la începutul lunii decembrie 1989. Într-un episod precedent am încercat să ofer cititorului o imagine cât mai cuprinzătoare a ceea ce s-a spus la ședința CPEx din 1 decembrie 1989, dar o serie de alte fapte și date mă obligă să recurg la încă o scurtă retrospectivă care privește întreaga „Epocă de Aur”. De ce am atras atenția asupra insistenței cu care N.C. s-a referit la răspunderile individuale ale membrilor CPEx? Din simplul motiv că, în acele zile, avea o circulație intensă zvonul potrivit căruia intenționa să-i înlăture „în bloc” pe cei mai mulți dintre vechii companioni și să aducă „oameni noi”, siguri, așa cum o dovediseră de mai mult timp în calitatea lor de yesmeni desăvârșiți. Se mai „năștea”, totuși, cel puțin o întrebare: de ce N.C. nu a operat, la Congresul al XIV-lea, schimbările pe care și le dorea? Am convingerea că răspunsul cel mai pertinent l-a dat (după știința mea) Dumitru Popescu (Dumnezeu).

„Nu operase nimic la Congres pentru a-i demonstra lui Gorbaciov că PCR este monolit granitic și că năzuința aceluia de a sparge unitatea establishment-ului român nu are nicio șansă. (…) Ceaușescu, răpus de diabet, hărțuit de adenom de prostată și hemoroizi, împuținat de o scleroză cerebrală galopantă, își pregătea retragerea somptuoasă, deocamdată-n panteonul relicvelor vii ale mișcării muncitorești, apoi sub Arcul de Triumf al Monumentului Eroilor Comuniști (…) Urma să ocupe loja centrală a areopagului de partid, în calitate de președinte de onoare, oscilând încă pentru funcția activă, între cei doi presupuși succesori de drept (…) în ordinea conceptului coreean, Elena și Nicu Ceaușescu.”

Era evident că, în contextul internațional dat, principala preocupare a lui Nicolae Ceaușescu consta în menținerea lui, cu orice preț, cu orice mijloace, pe o durată nelimitată, la vârful Puterii din România. O confirmă tot lucrările memorialistice ale lui DP(D), dar și ale altor foști membri ai CPEx care au dezvăluit, cu exemple concrete (redau aprecierile lor), „viclenia”, „ipocrizia”, „talentul de sforar” și chiar de „intrigant” ale celui care „tăia și spânzura” fără milă ori de câte ori era vorba despre apărarea propriilor interese. Ceea ce se întâmpla în acea perioadă a constituit punctul culminant al unui întreg proces, derulat cu sprijinul direct, neprecupețit al nomenclaturiștilor promovați sau retrogradați de-a lungul unui sfert de secol. Erau menținuți în înalte funcții doar cât timp liderul suprem considera că îi erau utili.

ALTERNATIVĂ. În strânsă conexiune cu împrejurările de atunci, rețin o mărturie de „specialitate”. Nu știu dacă Securitatea, în speță, generalul Iulian Vlad, a adus la cunoștința lui N.C. informația „explozivă” conținută în interviul-fluviu acordat de generalul Aurel I. Rogojan lui Dan Andronic, dar faptele semnalate sunt, incontestabil, foarte interesante:

„A.R. Prin luna octombrie 1989, într-un cerc al «disidenței intelectuale literare», mai exact în baia sau toaleta amantei unui viitor președinte al Uniunii Scriitorilor, s-au întocmit două liste: prima cu membrii nomenclaturii care să fie arestați și a doua cu membrii aceleiași nomenclaturi care să formeze noul guvern. Listele alcătuite în «budoarul» amantei le-a transcris colonelul Gheorghe Goran, fost șef al Securității Capitalei, după înregistrarea furtunoaselor dezbateri ale «complotiștilor». Nu am avut prilejul să-l mai întreb pentru a-mi aminti cine erau cei de pe liste.

În paralel, se mai vehicula o listă a noii conduceri, fără vreo legătură aparentă cu listele anterior amintite. În această listă apar și «nomina odiosa» pentru care putem avea argumente suficient de puternice…

D.A.: Vă referiți la Nicolae Manolescu?”

A.R. …După eliminarea «aparatului personal de represiune» al lui Nicolae Ceaușescu, potrivit unor pretinși emisari ai influentelor organizații internaționale evreiești, care patronau ceea ce am denumit «Loja de la Comana» (era vorba despre locuința de la țară a lui Gogu Rădulescu – T.B.), urma constituirea noii conduceri de partid și de stat de către toți (sublinierea mea – T.B.) cei pe care Nicolae Ceaușescu i-a marginalizat după venirea sa la putere, începând cu anul 1966.

Lista primei structuri de putere.

Gheorghe (Gogu) Rădulescu – președintele Consiliului de Stat („Gogu” nu fusese în niciun fel „marginalizat”. Este de remarcat, mai ales, că urma să se desființeze funcția de Președinte al Republicii Socialiste România – T.B.).

Ștefan Andrei – prim-ministru al Guvernului (fusese – și el – „marginalizat”? Dimpotrivă, a evocat sute de împrejurări în care N.C. l-a consultat – T.B.);

Ioan Dincă, Constantin Mitea, Paul Niculescu-Mizil – secretari ai Partidului (alți „marginalizați”, în special Dincă! În ceea ce îl privește pe Mizil, rămăsese membru al CPEx, așa că – nici el – deși căzut în dizgrație, nu fusese înlăturat – T.B.);

Miniștri: Ion Stănescu – Interne (adică, un fost șef al Securității – T.B.) Corneliu Mănescu – Externe, Bârlădeanu – Economie, Mihai Diamandopol – Finanțe.

Alte portofolii ministeriale și funcții de conducere în Partid – Ionel Cetățeanu, Ilie Vâduva, Vasile Pungan, Mihai Florescu, Ioan Ursu. Potențiali înalți demnitari: Dumitru Popescu, Maxim Bergheanu, Marcel Dinu, Ioan Ungur, Aneta Spornic, Suzana Gâdea (enumerarea indica lipsa de criterii, prezentată ca o „ciorbă reîncălzită” – T.B.).

D.A. Numele lui Ion Dincă, prezent pe această listă pare ciudat, era văzut ca fiind unul dintre oamenii fideli lui Nicolae Ceaușescu.

P.R.: Numele lui Ion Dincă îi poate surprinde pe cei care-i cunosc reputația de zbir și sorgintea poreclei «Ion Teleagă». Ion Dincă, ca viceprim-ministru (era prim-viceprim-ministru, adăugat de N.C. pe lista Biroului Parlament, al CPEx adică la cel mai înalt nivel de conducere „colectivă” – T.B.), coordonator direct al investiției «Centrala Nucleară Cernavodă» a adus partenerului canadian servicii imense, pentru care generalul Emil Macri, șeful Direcției Contrainformații Economice, spera să poată apuca vremea să-l vadă încătușat. Ironia sorții a fost că amândoi au ajuns încătușați, numai că generalul Macri n-a mai apucat să-l și salute, deoarece a decedat la foarte scurt timp după ce a fost adus la Jilava. Traseul ulterior al unor membri ai familiei sale nu poate fi sustras din contextul serviciilor făcute de Ion Dincă respectivei companii canadiene.

Generalul Emil Macri deținea cheia multora dintre enigmele din zilele noastre, ale clasei capitaliste ridicate de pe ruinele economiei socialiste”.