1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Indicații clare, așteptări fără finalitate, ecouri înșelătoare

23-29 octombrie

„NU MULTE, CI MULT”. Temele înscrise pe ordinea de zi a Plenarei lărgite au fost tratate, în treacăt, de vorbitori (textele fuseseră definitivate înainte de „Expunere”, dar s-au completat, în fugă, cu câteva fraze de complezență) accentul fiind pus pe realegerea lui N.C. în funcția de secretar general al partidului, pe măsurile și angajamentele adoptate în vederea întâmpinării „înaltului forum al comuniștilor” cu cele mai bune rezultate în toate domeniile vieții economice și sociale. Nimeni dintre zecile de vorbitori nu a depășit „linia” stabilită întrucât textele citite de ei erau redactate sub atenta veghe a Secției de Propagandă și Presă a CC al PCR, cu participarea activă, tradițională, a unui grup de gazetari, mai ales de la „Scânteia”, specializați în scrierea unor discursuri oficiale.

La încheierea lucrărilor, ca și cum nu fusese de ajuns cu lunga Expunere, N.C. a mai rostit un speach. De ce a simțit nevoia să repete aproximativ aceleași fraze, dar pe un spațiu mai restrâns, este greu de înțeles, însă, după toate probabilitățile, a vrut, din nou, să le reamintească participanților ce trebuie să priceapă și, mai ales, cum trebuie să acționeze. A subliniat, încă o dată, rolul conducător al Partidului Comunist Român, hotărârea poporului de a asigura victoria socialismului și comunismului în propria țară, de a întări continuu solidaritatea și unitatea cu țările socialiste „în lupta comună pentru depășirea oricăror greutăți și asigurarea afirmării cu putere, în viață, a socialismului, a principiilor socialismului științific, a creșterii rolului socialismului în lume, în lupta pentru soluționarea tuturor problemelor din viața internațională.” În același spirit a oferit participanților o imagine idilică a viitorului:

„Făurirea socialismului va duce, fără îndoială, la creșterea și mai puternică a rolului clasei muncitoare în toate sectoarele de activitate. Evoluția științei și a educației permanente va crea o clasă muncitoare intelectuală, o muncitorime intelectuală. Va apropia, de fapt, nivelul de dezvoltare dintre muncitori, țărani și intelectuali, la făurirea unei societăți unice a oamenilor muncii, constructori conștienți ai socialismului și comunismului, cu o înaltă cunoaștere a științei și culturii, a concepției revoluționare despre lume și viață.”

Nu exclud posibilitatea (probabilitatea) ca cititorul să se întrebe de ce am redat, redau și voi reda atât de multe fragmente din cuvântările lui N.C., în condițiile în care devenise limpede că repeta la infinit fraze identice, că recurgea la un vocabular precar, că nu reușea să scape de temerile provocate de proceselor transformatoare din țările vecine. Sigur, cine dorește, poate să „sară” peste respectivele citate, însă, consider că este obligatoriu – indiferent de subiect, de evenimente, de luări de poziție – să respect adevărul istoric, să furnizez cât mai multe informații, probate prin documente, definitorii pentru modul în care N.C. gândea și acționa, proces indisolubil legat nu numai de caracteristicile propriei persoane, ci mai ales de cauzele fundamentale ale crizei sistemului și regimului care îi purtau numele.

Ceea ce mai atrage atenția în acest context este faptul că participanții la asemenea reuniuni, precum Plenara lărgită, se complăceau cu „onorabilul” rol de aplaudaci, că – spre deosebire de ceea ce se întâmpla în partidele comuniste din Polonia, Ungaria, Bulgaria, RDG, fără să mai vorbim despre URSS – în PCR „nu mișca nimeni în front”, cel puțin la manifestări publice de genul celei despre care relatez.

Mai mult de atât: la încheierea lucrărilor Plenarei lărgite a CC al PCR, în Piața Palatului, fuseseră mobilizați mii de oameni pentru a-i saluta pe El și pe Ea cu prilejul „încheierii cu succes” a marelui eveniment reprezentat de conclavul celor mai de seamă membri ai partidului. În reportajul AGERPRES referitor la această manifestare se arăta, între altele:

„Marea Piață oferea o imagine profund revelatoare a unității strânse a tuturor cetățenilor patriei în jurul gloriosului nostru partid, al încercatului său conducător, unitate ce dă forță și trăinicie orânduirii noastre socialiste. Cei prezenți scandau «Ceaușescu și poporul», «Ceaușescu – PCR», «România a ales socialism, pace, progres», «Ceaușescu reales la al XIV-lea Congres». Tovarășul Nicolae Ceaușescu și tovarășa Elena Ceaușescu au mers de la Ateneu la Comitetul Central printr-un culoar viu, format din mii și mii de locuitori ai Capitalei. Pionieri, tineri și tinere au oferit cu respect tovarășului Nicolae Ceaușescu și tovarășei Elena Ceaușescu, flori. Această manifestare populară a exprimat cu putere hotărârea comuniștilor, a celorlalți oameni ai muncii de a urma cu credință și devotament partidul, pe secretarul său general în tot ceea ce se întreprinde pentru binele și fericirea poporului român”.

O CUTIE DE REZONANȚĂ DEFECTĂ. Am fost curios să văd cum va prezenta și comenta presa tipărită luările de poziție ale lui N.C. la Plenara lărgită. Constatasem, deseori cu sinceră admirație colegială, că existau la cotidianele centrale „condeieri” de marcă, în stare să inventeze formule prin care temele din discursurile Tovarășului să capete mai mult relief, chiar și prin „dezvăluirea” unor înțelesuri și subînțelesuri surprinzătoare pentru cititori, fie și numai ca exerciții ale unor minți inteligente. De data aceasta părea că imaginația colegilor de la „Scânteia” și „România liberă” secase. Mi-a fost dat să citesc doar parafraze din Expunere în cazul în care nu se recurgea la ample citate. Ce anume se reținuse în mod special?

În primul rând, o frază considerată cheie: „Se poate afirma, fără teama de a greși, că socialismul și-a demonstrat forța și superioritatea, ca orânduirea socială cea mai dreaptă și umană din câte a cunoscut omenirea până acum”. Pornind de la această „teză”, comentariile din ziare au relevat că este o necesitate vitală să se perfecționeze activitatea ideologică și politico-educativă pentru a se demonstra științific că numai socialismul reprezintă „viitorul luminos de bunăstare și fericire” și că victoria mondială a socialismului „este de neînlăturat”. S-a reafirmat că tot ce se realizează în socialism are drept scop „dezvoltarea generală a țării și ridicarea nivelului de trai, material și spiritual al poporului”. De aceea în întreaga lume trebuie „lichidate” toate formele de exploatare, asuprire, toate sursele de inegalitate și clasele exploatatoare. Numai așa se poate vorbi despre construcția reală a socialismului!

Cotidianele centrale au identificat (și au pus punctul pe i) principalul efect al așa-ziselor reforme din țările socialiste: cele care trec la economia de piață suportă consecințele, respectiv creșterea ratei inflației și extinderea speculei, scăderea dramatică a nivelului de trai al oamenilor muncii, ceea ce demonstra „unde duce o asemenea orientare, pericolul pe care îl reprezintă aceasta pentru însăși dezvoltarea societății socialiste”.

Presa a reținut, în special, pasajele cele mai polemice, faptul că N.C. „a demascat” ipocrizia „reformatorilor” reflectată de vorbăria despre perfecționare, înnoire, restructurare și altele asemenea, astfel că este falsă „direcția găsirii celor mai bune căi de construcție socialistă care va duce, în general, la dezvoltarea și mai puternică a socialismului”. Acestea erau – în opinia lui N.C. – încercări de dezechilibrare a lumii socialiste care trebuie contracarate prin intensificarea activității ideologice, teoretice și politico-educative „pentru a pune în evidență pe baza faptelor, a legilor obiective ale dezvoltării societății omenești, prin relevarea necesității întăririi rolului planului național unic, pentru lichidarea unor fenomene de birocratism, de centralism excesiv. Această orientare nu trebuie să fie în niciun fel confundată cu renunțarea la conducerea economiei pe baza planului unic de dezvoltare, nu trebuie să ducă la deschiderea drumului către așa-zisa piață liberă, pentru socialismul de piață care înseamnă, de fapt, libertatea pentru dezvoltarea diferitelor forme capitaliste”.

Fie că cititorii în vârstă și-au reamintit de acele vremuri andecembriste, fie că tinerii află cum se trăia pe atunci, redarea modului în care presa (includ aici și Radioteleviziunea) se manifesta „ca o cutie de rezonanță” stricată poate să ofere argumente solide pentru a se înțelege ceea ce însemna propaganda oficială.

Cât despre capitalismul sălbatic postdecembrist am scris, împreună cu regretatul meu coleg și prieten, profesorul Marin Dinu un amplu studiu apărut în 2013. Dar aceasta e o „altă poveste”.