Joe Biden se retrage din cursa prezidențială: „Este în interesul partidului meu și al țării”

1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Întrebări „trăsnet”, răspunsuri amețite

17 – 23 iunie

AMENINȚAREA SITUAȚIILOR-LIMITĂ. Cronologic, am ajuns la consemnarea dificultăților cu care se confrunta cel care preluase „ștafeta” de Guvernator al BNR de la Florea Dumitrescu? În paginile cărții lui Decebal Urdea sunt menționate și câteva momente din iunie 1989 care au darul să explice multe dintre evoluțiile punctate până acum în demersul meu publicistic. Nu vreau, nici în acest caz, să mă ocup de toate aspectele tratate de autor. Mă voi limita la două. Unul ceva mai „picant”, altul cu o doză de gravitate proprie anului ultim al „Epocii de Aur”.

 

„Într-o zi, după ieșirea din cabinetul lui Nicolae Ceaușescu, am întâlnit-o pe hol pe Elena Ceaușescu. M-a întrebat amenințător: «Ia ascultă, ce tot cauți tu la tovarășu’, nu știi cât de este de ocupat?». Am răspuns: «Tovarășa academician, eu sunt prezent aici numai când sunt chemat pentru a raporta situația creditelor și evoluția circulației monetare». (…) «Bine, mai vedem noi», mi-a spus Elena Ceaușescu. A continuat: «Unde este coroana reginei Maria, să mi-o aduci să o văd». Și a plecat.

A fost o întrebare trăsnet, la care nu mă așteptam. Mă îngrijora imperativul: «Să mi-o aduci să o văd». (…) Primul căruia m-am adresat a fost Silviu Curticeanu, șeful cancelariei prezidențiale, jurist de înaltă clasă, un om înțelept, cu judecată dreaptă, care cu mult tact a reușit să stopeze sau să atenueze numeroase decizii greșite luate la diverse niveluri ale conducerii. După ce m-a ascultat, a oftat și mi-a spus: «Decebal, ești în fața unei primejdii. Ce ți s-a cerut, să nu faci. Singura soluție pe care ți-o recomand este să tragi de timp. Să fii foarte prudent».

L-am informat și pe Ion Pățan, ministrul Finanțelor, despre interesul tovarășei «academician» manifestat față de coroana reginei Maria. Pe Ion Pățan l-am cunoscut bine. Îl știam ca o mare personalitate, ca om integru, dinamic, un foarte bun organizator în domeniul economic și un remarcabil cunoscător al realităților. «Nu aș vrea să fiu în pielea ta», mi-a zis cu cea mai pură sinceritate. L-am simțit că îmi dorește să nu am necazuri. M-a asigurat că în ce-l privește nu va comenta cu nimeni cele ce i-am spus. După ce am ajuns la bancă, am examinat problema numai cu doi colaboratori: Mihai Diamandopol, viceguvernator, și Ilie, directorul Direcției valutare și metalelor prețioase. Le-am vorbit despre ce mi se ceruse, fără să manifest vreun semn de îngrijorare. Aveam încredere deplină în colegii mei, dar prudența era necesară. Ținând seama cine ne-a solicitat să-i prezentăm coroana reginei, i-am rugat să păstreze confidențialitatea deplină asupra celor ce le-am spus. Totodată, le-am cerut să prezinte un inventar conținând toate piesele din metale prețioase și alte valori gestionate de Banca Națională și încredințate în custodie muzeelor pentru a fi expuse vizionării. (…)

După scurt timp, Elena Ceaușescu m-a văzut din nou și m-a întrebat: «Ai uitat ce ți-am spus? Să-ți mai spun o dată?». I-am explicat că pregăteam un inventar complet al obiectelor de mare valoare din evidențele Băncii Naționale, comparabile cu valoarea coroanei reginei Maria, expuse în principalele muzee ale țării. Ideea a încântat-o: «Bine, dar grăbește-te» – mi-a spus. Și timpul a trecut încet, încet până am ajuns la începutul lunii decembrie 1989. Tovarășa «academician» nu s-a mai interesat de coroana reginei Maria. Se derulau alte evenimente. «Tragerea de timp», sugerată de Silviu Curticeanu, a fost salvatoare pentru mine. O fi știut el ceva?!”.

 

DANS PE SÂRMA AMINTIRII. Și acum, al doilea „episod”, în relatarea aceluiași autor. Decebal Udrea, implicat mereu în situații în care era tot mai dificil de găsit soluții menite (măcar atât) să nu agraveze fenomenele profund negative din economie, din întreaga societate. A fost deseori în postura de a presta un fel de „dans pe sârmă”, însă fără „plasa de siguranță”:

 

„În calitate de guvernator, am avut pe agenda de lucru, printre priorități, problema refacerii pe cât posibil a stocului de aur al Băncii Naționale profund afectat în anii 1986 și 1987. Câteva date sunt edificatoare: în anul 1985 stocul de aur fin era de 118,7 tone, în anul 1986 de 72,9 tone, iar în 1987 de 42,4 tone.

Această evoluție își are o explicație, dar nu o justificare rațională. În baza Decretului Consiliului de Stat nr. 325/1986, semnat de Nicolae Ceaușescu, în perioada octombrie 1986 – martie 1987 s-a vândut aur din stocul Băncii Naționale a României pentru obținerea resurselor necesare achitării anticipate a datoriei externe a României. Îmi exprim ferma convingere că a fost o măsură voluntaristă, care a provocat profunde suferințe populației. (…)

După o pregătire minuțioasă, m-am prezentat la Nicolae Ceaușescu. Era într-o bună dispoziție. (…) Am prezentat situația la zi a fondului valutar centralizat al statului, precum și evoluția stocului de aur din rezerva administrată de Banca Națională. Eram încurajat de lipsa unor reacții critice la cele expuse și am continuat să prezint un bogat documentar privind situația aurului și prețurile de la diversele burse din Europa. Din cauza decalajului dintre ofertă – mai mare – și cerere – mai mică – prețul aurului scăzuse simțitor. De aceea, am propus să ni se aprobe achiziționarea unei cantități de aur în funcție de evoluția prețului prin intermediul Băncii Reglementelor Internaționale (B.R.I.) cu sediul la Basel, în Elveția. Nicolae Ceaușescu m-a ascultat atent și privea o filă pe care am observat antetul Institutului de Economie Mondială. Mi-a zis: «Ce-mi spui tu despre prețurile aurului din Europa este corect, dar observ că la bursa din Singapore prețurile sunt mai mici. De ce să nu cumpărăm aurul de acolo?».

Prevăzusem o asemenea întrebare și am răspuns imediat că ne-am asuma numeroase riscuri. Nu avem garanții privind puritatea aurului oferit pe piață; ponderea operațiunilor speculative cu aur este ridicată; cheltuielile de transport și asigurare până la București ar majora considerabil factura achizițiilor. Am insistat, subliniind avantajele apelării la serviciile B.R.I., bancă la care țara noastră este membră fondatoare și unde suntem foarte bine cunoscuți și respectați. După câteva momente de reflecție, Nicolae Ceaușescu mi-a spus: «Am să mă mai gândesc».

Am plecat, întrebându-mă dacă am fost convingător. Spre surprinderea mea, a doua zi am fost anunțat să mă prezint la «Cabinetul 1». M-am conformat și am primit aprobarea să mă deplasez urgent în Elveția pentru a conveni cu Banca Reglementelor Internaționale o înțelegere privind termenii unei cooperări. Am ajuns la Basel și la sediul B.R.I. am avut convorbiri cu Alexandre Lamfalussy, director general, Remi Gross, șeful departamentului operațiuni bancare, și Pierre Mangeney, director adjunct executiv în cadrul acestui departament. (…)

La înapoierea de la Basel am prezentat lui Nicolae Ceaușescu rezultatele vizitei mele, subliniind totala disponibilitate a interlocutorilor de a contribui la reușita demersurilor noastre. Reacția a fost promptă. Prin Decretul prezidențial nr. 77 din 10 iunie 1989, Banca Națională și Banca Română de Comerț Exterior au fost autorizate să achiziționeze de pe piața internațională cantitatea de 40 de tone de aur, la un preț care să nu depășească 12.000 dolari SUA/kg aur. În acest scop, s-a aprobat ca din fondul valutar centralizat statului să se constituie, ca avans, depozite în contul Băncii Naționale și B.R.C.E. de câte 120 milioane dolari USD, pentru fiecare bancă. Tot prin decretul menționat, s-a stabilit ca aurul achiziționat să fie depozitat temporar la Banca Națională a Elveției, în contul Băncii Naționale a României deschis la Banca Reglementelor Internaționale”.

 

Este important să se rețină nu numai fondul temelor abordate, ci și aspectele – să le zic – „de culise”, deoarece ele redau atmosfera din ultimul an antedecembrist.

„Episodul” prezentat înainte a fost inclus în „serialul” apărut în revista „Economistul”, în luna martie 2014. Prin Nicolae Basoc, un om admirabil, fost director în Ministerul Finanțelor, colaborator apropiat al multor deținători de funcții înalte în domeniu, mi-a transmis din partea lui Decebal Urdea mulțumiri pentru ceea ce am scris despre el. Consemnând aceste fapte doresc să-mi exprim profundul regret provocat de dispariția, „între timp”, a celor doi, Decebal Urdea și Nicolae Basoc, repet, oameni de ispravă, competenți în exercitarea funcțiilor pe care le-au deținut, oameni care au lăsat, cum se spune, ceva în urma lor și cărora trebuie să le fim recunoscători pentru ceea ce am „moștenit” de la ei.

 

Trebuie să precizez că „episodul” cu aurul a fost confirmat, într-o incursiune istorică amplă în studiul coordonat de acad. Mugur Isărescu, intitulat „Evoluția stocului de aur al Băncii Naționale a României în perioada comunistă”, studiu apărut în luna mai 2021. Pe baza unui impresionant material documentar, s-au prezentat și comentat modalitățile prin care o parte a aurului din banca centrală (cu diferitele ei denumiri) a fost folosit pentru plata datoriei externe și pentru susținerea procesului de industrializare forțată. Au fost momente de tensiune maximă, palpitante, când de gestionarea aurului (uneori în cantități sensibil diminuate, alte ori cu plusuri semnificative) au depins multe, în special decizii care vizau atât destinul României, ca stat, cât și condițiile de trai esențiale ale populației țării.

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *