1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Înverșunarea reformatoare a vecinului „problemă”: șansă sau belea

29 iulie – 4 august

BLOCAJE ȘI DESCHIDERI. În acele zile ale finalului de iulie 1989 circulau (veneau pe flux) știri din Ungaria care produceau la București reacții amestecate. De pildă, mai întrețineau iluzii informațiile potrivit cărora negocierile „cu ușile închise” dintre PMSU și „Masa Rotundă a Opoziției” s-ar afla în impas. Pentru a limpezi lucrările ambele părți au organizat o conferință de presă comună la care și-au expus pozițiile. Date fiind importanța aspectelor conceptuale, dar și a celor de ordin practic, sunt convins că cititorul nu-mi va lua în nume de rău „cantitatea” de informații pe care intenționez să i-o supun atenției.

Din partea Puterii s-a precizat că proiectul legii referitoare la funcționarea partidelor politice este definitivat în proporție de 90%, fără să se fi ajuns, însă, la un compromis asupra a trei probleme:

• Cu privire la averea PMSU (deposedarea și împărțirea ei), conducerea partidului considera că nu trebuie să facă obiectul negocierilor politice, în consecință era suficient doar să o semnaleze;
• Cu privire la viitorul organizațiilor de partid la locurile de muncă. PMSU era prin tradiție organizat la locurile de muncă și nu agreea o excludere categorică din uzine și instituții. Accepta, totuși, ca aparatul PMSU din întreprinderi să aibă competență numai în probleme de partid și ca organizațiile respective să-și desfășoare activitatea numai în afara programului;
• PMSU considera ca fiind o problemă fundamentală a suveranității partidelor ca în finanțarea acestora să nu fie implicate organizații din străinătate.

În ceea ce privește viitorul sistem electoral (sau cel puțin desfășurarea viitoarelor alegeri), PMSU a semnalat existența unui acord de principiu total asupra necesității alegerilor libere, democratice, dar nu și asupra modului de organizare a acestora. PMSU propunea un Parlament format din 300 de deputați, aleși în circumscripții locale și 50 de deputați conform unei liste naționale.

În ceea ce privește temele constituționale, Opoziția și-a exprimat dezacordul față de propunerea ca, înainte de alegeri, să ia ființă instituția Președintelui Republicii, și nici Tribunalul Constituțional.

PMSU considera, însă, necesar ca Tribunalul Constituțional să înceapă să funcționeze înainte de alegeri pentru a se putea proceda la înscrierea partidelor politice.

În legătură cu alegerea Președintelui prin plebiscit PMSU aprecia că ar fi un factor politic stabilizator, o garanție a trecerii pașnice la noul model de societate pluralistă, democratică.

În cazul în care în problemele menționate nu se va realiza consensul dorit, guvernul va fi nevoit să supună Parlamentului, fără a mai negocia cu Opoziția, cele două proiecte legislative – asupra instituției Președinției și a Tribunalului Constituțional.

În privința funcționării partidelor și Legii electorale, PMSU propunea să se exploreze, în continuare, posibilitățile de realizare a consensului participanților la negocierile tripartite. PMSU era dispus să facă noi concesii, dacă și „Masa Rotundă a Opoziției” avea în vedere asemenea concesii din partea ei.

Un puternic efect a avut afirmația Opoziției conform căreia negocierile cu PMSU nu trebuie să excludă total publicitatea. De aceea, informația potrivit căreia ritmul acestor negocieri a scăzut, dar exista înțelegere în ceea ce privește principiile, în timp ce detaliile erau, deocamdată, controversate, a fost interpretată ca un angajament de a se finaliza, cât mai repede, negocierile.

Partidele din Opoziție au acționat unitar, însă au recunoscuut că, în unele probleme există păreri divergente. Punerea de acord asupra concepției economice de urmat nu putea fi realizată, încă, singurul vinovat de situația economică a țării fiind PMSU. Opoziția nu avea posibilitatea de a interveni în această situație, ceea ce nu însemna că partidele grupate în „Masa Rotundă” nu ar dispune, fiecare, de programe economice de perspectivă. A fost de acord că în faza respectivă aceste programe nu pot face obiectul negocierilor tripartite. Totodată, considera prematură crearea Președinției Republicii și a Tribunalului Constituțional înainte de alegeri, întrucât acestea ar servi salvării Puterii PMSU.

S-a mai recunoscut că negocierile privind Legea partidelor erau în impas, deoarece PMSU nu dorea să-și împartă averea cu celelalte partide, devenind astfel imposibilă egalitatea șanselor lor și finanțarea cheltuielilor de trecere la noul sistem din fondurile devenite comune.

„Masa Rotundă a Opoziției” cerea ca mandatele în noul Parlament să fie desemnate 50% în circumscripțiile electorale și 50% pe baza unei liste, față de dorința PMSU ca numai o cincime a acestora să fie rezultatul votului pe lista respectivă.

Până la adoptarea unei noi Legi a presei, Opoziția propunea crearea unei Comisii provizorii, în afara partidelor, pentru supravegherea egalității șanselor acestora în publicații, la radio și televiziune. Era, de asemenea, de reținut că PMSU dorea să se includă între actele de violență interzise manifestările de nemulțumire ale populației, măsură pe care Opoziția o considera de neacceptat apreciind că astfel se anula dreptul la protest și s-ar transforma în iluzii Legea asupra dreptului de întrunire și la grevă.

Despre această conferință de presă, Ambasada României la Budapesta a informat cu acuratețe, astfel încât factorii decidenți de la București au dispus de o bază reală la elaborarea pozițiilor politice și practice. Desigur, nu era subapreciată importanța schimbărilor prefigurate în țara vecină, însă – ca de obicei – ceea ce era de nedorit pentru N.C. nu… exista.

DIAVOLUL SE ASCUNDE ÎN DETALII. Conferința de presă la care m-am referit nu a epuizat, însă, temele preocupante de la București privind situația din Ungarua. Multe aspecte care atrăgeau atenția au fost abordate în interviul dat la finalul lunii iulie 1989, de președintele Adunării Naționale Ungare, Matyas Szurös, directorului Serviciului de limba română al postului de radio „Europa liberă”, Nestor Rateș. Sigur, un loc aparte au ocupat temele referitoare la relațiile dintre cele două țări, însă tot atât de importante au fost informațiile și evaluările liderilor PMSU în legătură cu transformările din „sistemul mondial socialist”. Interesa, la București, măsura în care aceste transformări căpătau un caracter ireversibil, ceea ce nu putea să nu afecteze grav și stările de fapt și de spirit din țara noastră. Iată, între altele, ce a spus Szurös:

„Susținătorii lui Mihail Gorbaciov privesc evoluția din Ungaria cu simpatie. Vântul care bate dinspre Est este acum favorabil, iar conducerea lui Gorbaciov este, în general, un mare câștig pentru lume. Asta nu înseamnă, însă, că roata nu se poate întoarce, că forțele care se opun reformei nu pot să întoarcă URSS din drum, chiar dacă posibilitatea unei astfel de regresii pare acum departe. Dacă s-ar întâmpla așa cxeva, zilele lui 1956 ar putea reveni. Nu elimin complet posibilitatea unei intervenții armate, dar șansele de a se întâmpla sunt minime… Totuși, evenimentele din China, din Georgia și din alte locuri ar trebui să constituie o sursă serioasă de preocupări. Deși Stalin e mort de mult, mentalitatea stalinistă a supraviețuit. Mai există încă urme ale unei «doctrine bejneviste», dar lumea este astăzi diferită de cea din 1956”.

Firește au prezentat un grad înalt de interes relațiile ungaro-române din perspectiva liderului de la Budapesta. De aceea, redau și următoarele fragmente din narațiunea lui Szurös. El a afirmat, între altele:

„Ungaria are datoria de a se simți responsabilă față de maghiarii care trăeiesc în afara actualelor granițe după Primul și după cel de-Al Doilea Război Mondial. Ungaria nu a avut probleme cu poporul român ca atare, ci doar cu politicile duse de guvernul român. Problemele dintre cele două țări nici măcar nu au pornit de la diferențele de concepție asupra socialismului. Deși conceptul românesc este unul de tip «dictatură nepotistă», asta e problema lor.

Nu cred că neînțelegerile cu România pot escalada până la un conflict militar. Este adevărat, mai degrabă presa maghiară decât cea românească a discutat pentru prima dată posibilitatea unui conflict militar, dar ceea ce a scris presa românească este irelevant. Noi aflăm despre intenâiile României din alte surse. Nicolae Ceaușescu pretinde că România ar putea produce arme nucleare dar această afirmație nu e decât un fel de șantaj”.

Astfel de declarații s-au studiat cu mare atenție la București. Reacțiile n-au fost imediate. Dar, despre ceea ce s-a decis, în ultimă instanță, voi povesti în episoade viitoare, respectând – pe cât posibil – cronologia.