1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. La capătul unor tradiții abandonate

16 – 22 septembrie

STOP-CADRU. În zilele desfășurării vizitelor în județele Iași, Suceava și Botoșani s-au petrecut – peste hotare – evenimente care, cu siguranță, au interesat liderul suprem român. Trebuie să reamintesc că oriunde se afla în țară, N.C. primea – printr-un sistem de curierat bine pus la punct – știri și comentarii despre mai tot ce se întâmpla în lume, cu accent pe evenimentele cu impact deosebit pentru România.

Cu certitudine, i-au fost transmise informații despre Festivalul Partidului Comunist Italian care s-a încheiat, la Geneva, la 17 septembrie, după aproape trei săptămâni de manifestări politice majore. Organizat periodic, mai ales în Italia, acest Festival a fost, de-a lungul anilor, un for neoficial (informal) de consultări între reprezentanții a zeci de partide comuniste și muncitorești de pe toate continentele. PCR (și, înainte de 1965, PMR) a primit invitații în fiecare ediție. Ei bine, în 1989, PCR nu a fost invitat, iar explicația oficială a liderilor comuniști italieni a vizat dezacordul profund față de politica internă și externă a lui Nicolae Ceaușescu. N-au mai fost invitate partidele comuniste din Cehoslovacia și… China. Au existat nuanțări în privința motivațiilor. De exemplu, s-a afirmat fără echivoc, dar cu elemente specifice:

„Decizia de a nu trimite invitații de data aceasta Chinei, care a fost prezentă anul trecut la festivalul de la Florența, este, evident, una politică și are legătură cu evenimentele tragice din Piața Tiananmen. Motive asemănăoare sunt valabile în cazul altor țări excluse: Cehoslovacia, cu care avem relații din ce în ce mai proaste, după 1968, și România, ale cărei idei despre socialism și despre relațiile internaționale nu le împărtășim. Am decis să nu le trimitem invitații (în acest an) în deplin acord cu conducerea partidului”.

Mai este de consemnat că secretarul general al PCI, Achile Leone Occhetto a dezvăluit, ulterior, că l-a întâlnit pe consilierul președintelui sovietic, adică pe cel care a fost ambasador al URSS în SUA vreme de 20 de ani, Anatoli Dobrânin. I-a solicitat să-i înmâneze liderului de la Kremlin „cererea ca Uniunea Sovietică să condamne deschis represiunea chineză”.

Modul evaziv în care se poartă URSS în legătură cu excluderea Chinei – a adăugat liderul PCI – ar putea fi explicat, probabil, prin „jena” provocată de faptul că apropierea sino-sovietică a fost urmată de represiunea împotriva mișcării prodemocratice, tocmai aceea care a facilitat apropierea. El și-a exprimat speranța că acest fapt nu înseamnă „o alegere politică”, altfel, „noi vom critica în mod deschis și URSS”.

La o lună după masacrul din Piața Tiananmen, conducătorul organizației tinerilor comuniști italieni, Gianni Cuperlo, a făcut notă discordantă atunci când a criticat – la cel de-al 13-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților de la Phenian (Coreea de Nord) – situația din mai multe țări „socialiste” și a denunțat guvernul chinez: „Este esențial să reafirmăm astăzi, aici, la Phenian, așa cum am făcut-o ieri, la Beijing, și cu 20 de ani în urmă, la Praga, că socialismul fără democrație nu poate și nu trebuie să existe”.

EFECTE PRIN RICOȘEU. În același timp, informațiile despre situația din Ungaria veneau la București din surse dintre cele mai diverse și constituiau „izvorul” unor tot mai mari îngrijorări. Apărea destul de clar că totul se derula sub „supravegherea” marilor puteri. În această ordine de idei, rețin telegrama expediată de Ion Stoichici, ambasadorul României la Washington, în care se consemnau următoarele:

„Printr-un comunicat oficial al Casei Albe, s-a anunțat că Președintele Bush a adresat Congresului o scrisoare la 18 septembrie a.c., prin care face cunoscută intenția de a include Ungaria pe lista țărilor în curs de dezvoltare, beneficiare ale sistemului generalizat de preferințe (SGP). Șeful Executivului american arată că o asemenea măsură corespunde criteriilor din Legea comerțului și s-a apreciat că ea este oportună acum, avându-se în vedere, «în mod deosebit, reformele politice și economice în curs de realizare în Ungaria».

Într-o conferință de presă, ținută la 18 septembrie a.c., Președintele Bush a menționat că a hotărât să acorde Ungariei, începând cu luna octombrie a.c., clauza națiunii celei mai favorizate «pe o bază permanentă». El a evidențiat că această acțiune încurajează orientările Ungariei spre economia de piață și contribuie la creșterea veniturilor în devize ale acestei țări.

În acest context, Președintele Bush a reiterat «angajamentul ferm» al SUA de a sprijini «mișcarea de reforme din Europa Răsăriteană». (…)

O altă acțiune a Administrației americane a fost prezentată de Secretarul Comerțului, R. Moosbacher, în timpul vizitei de două zile la Budapesta. Ea se referă la negocierea unui «acord cuprinzător, comercial și economic», între cele două țări, care, în concepția americană, ar da garanții pentru «încurajarea investițiilor particulare americane» (…)

Secretarul Comerțului al SUA urmează să se deplaseze, în perioada imediat următoare, la Varșovia, în cadrul examinării cu partea poloneză a acțiunilor preconizate de Administrația Americană pentru «ajutorarea» acestei țări.”

Nu există, deocamdată, dovezi (nici măcar notații memorialistice) din care să rezulte că N.C. a primit informațiile amintite, dar – cunoscând fluxul zilnic de documente de care beneficia liderul suprem – intuiesc că a existat o foarte mică probabilitate să nu fi aflat despre ceea ce relata presa internațională. Din păcate, din tot ceea ce a întreprins, în continuare, nu oferea semne că a ținut seama – în măsura strict necesară – de modul în care politica pe care o promova era receptată în lume, ca dovadă palpabilă a izolării de care „se bucura” pe plan extern, cu ecoul inerent în rândurile milioanelor de români, beneficiari ai emisiunilor multor posturi de radio și de televiziune străine.

FRUSTRĂRI ȘI FRUSTRAȚI. Neputința de a acționa, astfel încât să fie oprit cursul evenimentelor periculoase, inclusiv pentru țara noastră, provoca la București o stare de frustrare care influența atmosfera generală din societatea românească a anului 1989. În aceeași măsură în care Ungaria reprezenta o sursă continuă de îngrijorare se situau evoluțiile din Polonia. Momentul cel mai neplăcut, mai frustrant (să-i zic doar așa) l-a constituit ședința Seimului (Parlamentul) polonez în care a avut loc votul de învestitură a noului Guvern în care premierul și cei mai mulți miniștri erau reprezentanții „Solidarității”. Telegrama din Varșovia a Ambasadei României prezenta detalii în legătură cu pierderea Puterii de către „tovarășii polonezi”.

Astfel, se arăta că expunerea premierului Tadesuz Mazowiechi, intitulată „Programul Guvernului – polonezii încep o nouă pagină a istoriei lor”, fusese apreciată de corpul diplomatic și în cercurile politice interne drept un document preliminar privind pozițiile și rolul factorilor efectivi de Putere în noua structură de stat, program din care să rezulte orientări și căi de realizare a reformelor complexe, de aplicare a unor măsuri concrete, în special, pentru ieșirea din criza economică gravă în care se zbătea Polonia.

Premierul a declarat că Polonia se afla în fața a două mari probleme: restructurarea politică și ieșirea din criza economică.

În legătură cu situația politică internă, a subliniat, din nou, apăsat, rolul (viziunea) organizației sindicale „Solidaritatea” în cadrul coaliției guvernamentale:

„Din inițiativa președintelui Lech Walesa s-a născut înțelegerea cu Partidul Țărănesc și Partidul Democrat pentru crearea guvernului, care are sprijinul tuturor forțelor reformatoare reprezentate în Seim. Este necesară lichidarea oricărei urme a ideii de «monopol de partid», a rolului de forță conducătoare a partidului, dar exprim satisfacția pentru că în prezent din partea conducerii PMUP există înțelegere în ceea ce privește desfășurarea procesului de democratizare generală a societății poloneze”.

În expunere, s-a mai subliniat că se vor adopta măsuri rapide privind eliminarea sistemului de monopolizare de către stat a producției industriale, că se va trece la privatizarea treptată a unor ramuri, în condițiile liberalizării pieței și convertibilității zlotului, precum și creșterii eficienței întreprinderilor de stat într-un mediu concurențial.

Schimbări vor necesita restructurarea radicală a sistemului financiar-bancar și în competențele instituțiilor financiare, în sistemul de impozite etc.

Premierul nu a pierdut din vedere rolul de „liant” al Bisericii, care a vegheat, totdeauna, alături de stat la realizarea aspirațiilor poporului polonez și, cunoscând psihologia acestuia, a apelat la „încrederea în forțele spirituale și materiale ale poporului” și la ajutorul divin pentru „înfăptuirea marelui pas pe drumul care se deschide în fața Poloniei”.

În informarea Ambasadei României se releva că în cercurile politice poloneze se apreciază că, în prezent, profitând de confuzia existentă în conducerea PMUP, „Solidaritatea” își realizează, cu pași uriași, programul de consolidare a Puterii proprii și de anihilare a influenței comuniștilor.

Primul-secretar al CC al PMUP, M. Rakowski, a acceptat teza renunțării la rolul partidului de forță conducătoare și a declarat că la Congresul al XI-lea se vor adopta hotărâri conform cărora „în partid vor rămâne și vor intra oameni cu vederi progresiste, dar care pot avea orientări politice diferite”.