1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. La suprafața și în miezul evenimentelor cu adevărat importante

13 – 19 noiembrie

PROVOCĂRI ȘI OPORTUNITĂȚI. În preajma deschiderii lucrărilor Congresului al XIV-lea al PCR, devenea tot mai clar că evenimentul suscita în lume un interes crescând în condițiile internaționale date, nu în sensul dorit de autoritățile de la București. În contextul transformărilor rapide din Estul Europei, țara noastră continua să fie „oaia neagră”. Sute de articole din presa străină, în special occidentală, dar și din cea a statelor „frățești” conțineau analize serioase, subsumate unei singure idei: cât timp va mai fi Ceaușescu la Putere? De aici, pronosticuri privind rolul Congresului PCR (posibil, probabil) în urma unei eventuale schimbări de sistem și de regim în România.

Pe de o parte, s-au multiplicat informațiile și comentariile favorabile lui N. Ceaușescu, cele mai multe dintre acestea apărute în presa unor țări din „lumea a treia” și în publicații obscure din Vestul Europei, toate „remunerate”, așa cum am mai precizat, iar unele scrise, evident, de gazetari români. În Arhiva Națională Istorică am găsit zeci de Note prin care se confirma alocarea de valută în vederea cumpărării (la propriu) de spațiu tipografic în diferite ziare și reviste din străinătate pentru publicarea de articole favorabile. În același timp, au venit corespondenți ai presei din țările „socialiste” pentru a-l intervieva pe N.C., între care cubanezi și nord-coreeni.

Așa, de exemplu, la 13 noiembrie, N.C. i-a acordat un interviu lui Reynaldo Alvarez Cordero, corespondentul agenției cubaneze de presă Prensa Latina. Întrebările și răspunsurile au fost previzibile: Între altele, N.C. a ținut să sublinieze că „treburile țării” au mers din bine în mai bine. Astfel, s-a reușit să se aloce pentru dezvoltare o treime din venitul național, iar această orientare va continua în cincinalul care urma; s-au construit trei milioane de apartament, adică populația locuiește în proporție de 82% (90% în București) în „casă nouă”, iar până la finalul cincinalului în viitor se va rezolva problema locuințelor în orașe „pentru toți cetățenii țării.” La întrebarea despre lumea în schimbare, N.C. i-a răspuns că e treaba lor ce fac statele socialiste, cu condiția de a acționa potrivit principiilor socialismului științific:

„Ceea ce trebuie avut permanent în vedere este că principiile de bază ale socialismului nu se pot înlocui, că nu se poate renunța la proprietatea întregului popor sau cooperatistă pentru a face loc proprietății capitaliste, nu se poate face loc speculei și inegalităților. În rest, dacă se respectă acest cadru general, nu există un model unic. Esențialul este să nu cedezi proprietatea sub niciun fel indivizilor: ea trebuie să fie de stat sau/și cooperatistă. Ce poți face, eventual, este să întărești controlul statului asupra proprietății. Ceea ce se întâmplă în unele țări înseamnă, de fapt, o abatere și o abdicare de la principiile socialismului. Se impune ca țările socialiste să discute împreună aceste probleme. Partidele poartă răspunderea în fața propriilor popoare, desigur, dar suntem de părere că trebuie avută în vedere și răspunderea față de cauza socialismului în general, față de viitorul socialismului în lume.”

EFECTUL DE „DOMINO”. În perioada postdecembristă, odată cu deschiderea arhivelor din principalele state occidentale, s-au găsit documente care atestau declanșarea și intensificarea unor acțiuni mediatice, precum și a unor manifestări publice „dedicate”, în bună măsură, situației din România. Astfel, tot la 13 noiembrie 1989, Administrația de la Washington a emis o Notă secretă adresată conducerilor statelor membre ale NATO în care se arăta, între altele:

„Se impune o mai bună coordonare pentru controlarea și accelerarea cursului favorabil intereselor Occidentului. În acest sens, trebuie să se asigure o redistribuire a rolurilor statelor occidentale și o mai mare implicare a lor în acțiunile de influențare a evoluțiilor din diferite țări socialiste. SUA se vor concentra asupra situației din URSS, urmând ca RFG, Marea Britanie să se ocupe mai mult de problemele legate de RDG, Polonia, Cehoslovacia, iar Franța și Italia de cele privind Ungaria, Bulgaria și România”. (Documentul a fost citat de Alexandru Duțu în „Cronologia Revoluției din decembrie 1989”, text preluat din lucrarea lui Constantin Sava și Constantin Monac „Revoluția Română din Decembrie 1989)”.

Nicolae Ceaușescu n-avea de unde să știe despre „împărțirea rolurilor” între puterile occidentale în privința asaltului declanșat împotriva țărilor est-europene. De aici nu se poate trage, însă, concluzia că nu primea semnale serioase despre tot felul de acțiuni determinate tocmai de amintita „repartizare” a misiunilor destabilizatoare. În una dintre surse continua să se afirme că esențială a fost seria informărilor transmise de ambasadele României la Moscova, Berlin, Praga, Varșovia, Budapesta, Sofia, Belgrad. Nu dispun de spațiul necesar pentru a mă referi nici măcar la telegramele cifrate din zilele de 13-14 noiembrie 1989. Dar, pentru a ilustra realitățile amenințătoare la adresa regimului de la București, redau principalele informații furnizate de ambasadorul de la Moscova Ion Bucur. El aducea la cunoștința conducerii partidului și statului că șeful sectorului pentru relațiile cu România din MAE al URSS, V.A. Lapșin, a comunicat telefonic, în dimineața zilei de 14 noiembrie, că, potrivit datelor de care dispunea, o asociație radicală intenționa să organizeze, în după-amiaza zilei de 15 noiembrie o demonstrație în fața Ambasadei române. Participanții doreau să transmită ambasadei o scrisoare. Oficialul sovietic preciza că s-au luat măsuri de protejare a Ambasadei. Din câte cunoștea, inițiatorii demonstrației nu au cerut aprobarea autorităților, conform reglementărilor în vigoare.

În seara zilei de 13 noiembrie, în diferite locuri publice din Moscova, a fost distribuit un anunț volant intitulat „Demonstrație în apărarea jertfelor represiunii din România”, prin care se făcea cunoscut că în ziua de miercuri, 15 noiembrie, orele 15.00, în fața Ambasadei române din Moscova va avea loc acțiunea respectivă. În textul afișului se găseau aprecieri pe care Ambasada le considerau jignitoare, dușmănoase la adresa politicii și conducerii de partid și de stat din România, precum și referiri denaturate, cunoscute în propaganda ungară și occidentală, cu privire la minoritățile naționale, sistematizarea localităților și Capitalei, precum și în legătură cu așa-numiții deținuți politici. Afișul conținea aprecieri critice și la adresa conducerii sovietice, care nu ar lua o poziție oficială față de aceste derapaje ale politicii din România.

Ambasada preciza că în Apel nu se făcea nicio referire la așa-zisele evenimente de la Brașov din 1987. În finalul telegramei cifrate se menționa – conform informațiilor primite din diferite surse – că acțiuni similare vor avea loc în toată Europa și chiar în afara acesteia. Documentul era semnat din partea Partidului Radical, cu sediul la Roma, precum și de un așa-numit „Partid Radical” din Moscova, specificându-se adresa și numărul de telefon la care putea fi contactat.

În legătură cu cele relatate, Ambasada a solicitat, de îndată, o audiență la conducerea MAE sovietic pentru după-amiaza zilei de 14 noiembrie a.c. la care să ceară, din nou, cu toată insistența, să se ia măsuri pentru interzicerea acțiunii preconizate. Totodată, propunea ca un demers similar să se facă și prin ambasadorul URSS la București. Până la urmă, manifestația a avut loc, dar a fost, după scurt timp, împrăștiată de Miliția moscovită.