1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Lovituri pregătite „la secret” și lansate când subalternilor le era lumea mai dragă

27 mai – 2 iunie

INTRANSIGENȚĂ, CA ÎN FABULELE LUI GRIGORE ALEXANDRESCU. Aproape în toate împrejurările, Nicolae Ceaușescu găsea prima și, deseori, singura cauză a „neîndeplinirilor” în deficiențele comportamentale ale subalternilor. De la indisciplină până la corupție, defectele omenești erau biciuite fără cruțare de liderul suprem. Desigur, după o selecție pe criterii numai de el știute. O ilustrare dintre cele mai concludente a fost oferită de începutul lunii iunie, încărcat cu evenimente interne și externe, ale căror numeroase consecințe aveau să se resimtă vreme îndelungată.

Nici nu se încheiase bine luna mai că, de „Ziua Copilului”, Nicolae Ceaușescu n-a avut astâmpăr și a dat dispoziții să fie convocată mult așteptata ședință a CPEx la 2 iunie, la ora 10,00. Stabilise să participe, așa cum am mai amintit, un număr record de demnitari și de activiști din eșalonul al doilea pentru a se evalua, cu maximă operativitate, cu nedezmințită exigență, stadiul îndeplinirii planului pe cinci luni din 1989 și pentru a se adopta măsuri energice în vederea realizării integrale a obiectivelor prevăzute pentru întregul prim semestru al anului.

De altfel, în ziua de 1 iunie, N.C. a organizat (așa pentru „antrenament”), o ședință a Secretariatului CC al PCR la care s-au prezentat documente referitoare la abaterile Venericăi Pătru, prim-secretar al Comitetului Județean de Partid Vâlcea, în privința construcției și folosirii unui bloc destinat special propriei familii și câtorva apropiați ai acesteia. S-a propus demiterea neîntârziată din funcție, decizie care urma să fie omologată a doua zi de CPEx. Fapta încriminată era, evident, minoră în comparație cu abuzurile unor nomenclaturiști de nivel mai înalt (conform cunoscutei fabule a lui Grigore Alexandrescu), dar a fost folosită pentru a se mai da un exemplu de principialitate, de consecvență în aplicarea normelor eticii și echității socialiste. Pe această temă s-au prezentat date suplimentare la ședința CPEx.

Fără legătură între ele, temele aduse în atenție (nu în discuție) au vizat activitatea cooperației meșteșugărești, calamitarea unor culturi agricole din Teleorman, organizarea și desfășurarea forumurilor județene și național ale pionierilor și rezolvarea unor apeluri și scrisori adresate CC al PCR. Totul pe „repede înainte”, în… 8 minute. Amalgamarea unor teme atât de diferite, inclusiv ca importanță, făcea parte din „stilul” inconfundabil al lui N.C. de a da lovituri neașteptate în vederea întreținerii spaimei de necunoscut, de imprevizibile.

În arhive am găsit sute de documente referitoare la reale sau pretinse ilegalități. În legătură cu sesizările și reclamațiile înregistrate de CC al PCR, N.C. fixase o regulă clară: la el să ajungă numai cazurile care îi priveau pe secretarii de partid județeni și ai municipiului București în sus. Pe fiecare document așternea câte o rezoluție, mai scurtă („să se trimită la Procuratură”) sau mai amplă („să se formeze o comisie de anchetă din activiști de la Secția Organizatorică a CC”). Indica, uneori, și termene pentru rezolvarea fiecărei situații și remiterea rapoartelor aferente, la Cabinetul 1.

Cazurile mai „interesante” le păstra „în secret” în vederea eventualelor lansări pe „piață” în momente pe care le va considera oportune din cele mai diverse motive.

REPETIȚIA NU ESTE, TOTDEAUNA, MAMA ÎNȚELEPCIUNII. Ședința CPEx din 2 iunie  a fost deosebită nu numai prin numărul foarte mare de participanți, ci și pentru ordinea de zi și modul de desfășurare. Chiar și durata a fost neobișnuitpă, de la ora 10 la ora 13,10.

De la Secția de Propagandă și Presă ni s-a cerut să montăm un car de reportaj la Sala Plenarelor, deoarece se anunța o foarte interesantă cuvântare a lui Nicolae Ceaușescu. Nu se știa cum vor fi prezentate lucrările propriu-zise, de aceea ni s-a aprobat să înregistrăm întreaga desfășurare a ședinței, însă, vizionarea în timp real să fie admisă doar pentru strictul necesar (câteva persoane). Îmi revenea „misiunea” să urmăresc lucrările cap-coadă și să „valorific” materialul înregistrat pentru difuzare, conform indicațiilor pe care le vom primi (speram) în timp util.

Încă de la primele cuvinte ale lui N.C. n-am înțeles rostul ședinței, respectiv raportări despre modul în care s-a realizat planul pe luna mai și pe cinci luni din 1989.

Cum am mai precizat – în fiecare dimineață – N.C. primea lungi și amănunțite rapoarte despre mai tot ceea ce se întâmpla în industrie, agricultură, transporturi, comerț (interior și exterior) și, prin urmare, știa (măcar în linii generale pentru că era, practic, imposibil să citească o asemenea cantitate de texte) rezultatele pe primele cinci luni din 1989. De aici, o supărare fără margini, alternată cu o angoasă și cu o agresivitate în continuă „ascensiune”.

Pentru ședința din 2 iunie, a stabilit un desfășurător la care se recurgea „accidental” în ședințele CPEx, și anume prezentarea unor rapoarte ale majoriății membrilor Guvernului și de prim-secretari ai Comitetelor județene de partid. Ca să se asigure că respectiva metodă îi va sluji în ceea ce avea de gând să întreprindă, la ora 8,00 dimineața, i-a adunat pe câțiva vorbitori pe care i-a „gratulat” cu amenințări nevoalate. Activiștii „de serviciu” care lucrau zilnic cu N.C. i-au sfătuit, pe culoare, pe cei vizați, să utilizeze formule cât mai apropiate de stările de spirit ale „liderului suprem”.

Au luat cuvântul miniștrii Marin Enache, Eugeniu Rădulescu, Nicolae Vaidescu, Ion M. Nicolae, Maria Flucsă, Paula Prioteasa, Gheorghe David, Gheorghe Constantinescu, Irimie Cataragiu, Ion Pățan, Gheorghe Pană, Gheorghe Stoica, precum și primviceprim-miniștrii Gheorghe Oprea și Ion Dincă, viceprim-miniștrii Ștefan Andrei, Ion Radu, Cornel Pacoste și Ludovic Fazekaș, prim-secretarii de județe, Ioachim Moga (Cluj), Maria Ghițulică (Iași), Mihai Marina (Constanța), Ion Traian Ștefănescu (Dolj), Barbu Petrescu (București), Ion Atanasiu (Gorj).

Nu are rost să redau nici măcar scurte fragmente din toate aceste minicuvântări. Parcă erau trase la xerox. Începeau cu recunoașterea faptului că nu se îndeplinise planul la majoritatea capitolelor și a indicatorilor, asezonau, apoi, o autocritică absolut formală (oarecum variată ca limbaj, de la asumarea – pe drept sau pe nedrept – a propriei răspunderi până la adoptarea unui lamentabil ton plângăreț) și încheiau cu angajamente „mobilizatoare”. Totul se prezenta îmbrăcat în elogii nemăsurate la adresa Lui și Ei, care (citez) „nu și-au precupețit ajutorul dat” neputincioșilor, incapabililor, iresponsabililor, vinovați de neîndeplinirea sistematică a planului. Și cu mulțumiri „din adâncul inimilor” adresate lor pentru „orientările de inestimabilă valoare teoretică și practică date țării, poporului”. Senzația de „déja-vú” devenise atât de apăsătoare, încât, din când în când, Nicolae Ceaușescu (secondat de soție și, mai rar, de Constantin Dăscălescu) schimba ritmul, trezind din somnolență asistența biruită de rostogolirea unor vorbe tot mai goale de conținut, pe măsură ce erau tot mai sforăitoare.

Este de remarcat – din nou – că vorbitorii, fără excepție, foloseau formula „vă raportez tovarășe secretar general”, urmată de alte elemente cazone. De pildă, Nicolae Vaidescu și Gheorghe Oprea au spus textual: „acționăm așa cum ne-ați ordonat dumneavoastră”. Acest clișeu își avea un rost, și anume sedimentarea sentimentului de subordonare necondiționată, de militarizare impusă „civililor în regim de cazarmă”, cunoscut fiind că „ordinele se execută, nu se discută”.

Aproape după fiecare intervenție a condamnaților la autocritică și promisiuni, N.C. spunea „bine” și anunța următorul vorbitor doar prin menționarea ministerului pe care îl conducea. Unii au scăpat, pe moment, cu acel „bine”, bucurându-se că nu au fost muștruluiți, alții au fost nevoiți să răspundă la întrebări de esență inchizitorială, deși, de mai multe ori, N.C. a exclamat: „Nu vreau explicații!”, iar Elena Ceaușescu adăuga, chipurile, ironic: „El (era vorba despre Marin Enache, judecat „ca hoții de cai” – T.B.) vine acum să ne explice.” Bombardat astfel, ministrul Metalurgiei a fost, practic, terminat după ce toate argumentele lui (timide, cu grija maximă de „a nu supăra”) s-au lovit de un zid de nepătruns.

„Tov. Nicolae Ceaușescu: Capacitatea noastră este mult mai mare (se referea la producția zilnică de oțel de 45.000 de tone – T.B.).

Tov. Marin Enache: Așa este, tovarășe secretar general, capacitatea noastră este mai mare.

Tov. Elena Ceaușescu: Mult mai mare.”

Au fost momente în cursul ședinței care nu pot fi trecute cu vederea din simplul motiv că ne permit să pătrundem, mai adânc, în modul în care gândea și acționa Nicolae Ceaușescu. Dacă ar fi fost vorba numai despre bruftuluiala la care îi spunea pe demnitari, mai treacă-meargă, însă indicațiile, deciziile – multe sub formă de ordine militare – afectau largi segmente ale societății, iar în unele situații toată populația țării.

În consecință, căutând să comprim cât mai mult textul stenogramei, care ocupa nu mai puțin de 49 de pagini voi reda ceva mai detaliat, în câteva episoade următoare, mai ales remarci ale Cuplului prezidențial și comportamentul la „rechizitoriu” al celor acuzați.