1989. Istorii povestite, de la fața locului, de Teodor Brateș. Măcar pentru varietate, plictiseala cronică merita să fie, din când în când, alungată

9 – 15 octombrie

VOPSEAUA PROASPĂTĂ PESTE RUTINA RUGINITĂ. Principalul eveniment care a urmat ședinței CPEx din 12 octombrie 1989 (la care s-a înregistrat „săpuneala” pe tema fotbalului și s-au „amețit” informațiile referitoare la întâmplările din Berlin) a fost deschiderea – în dimineața zilei de 14 octombrie, a celei de-a XV-lea ediții a Târgului Internațional București (TIB). Inițiată în 1970, de Nicolae Ceaușescu, manifestarea s-a desfășurat, până în 1981, în tandem cu Târgul Internațional de Bunuri de Consum București (TIBCO). Desființarea TIBCO a confirmat – cât se poate de convingător – trecerea la aplicarea politicii de austeritate. N.C. n-a vrut ca vizitatorii autohtoni să aibă posibilitatea să constate cât de multe și variate bunătăți se produceau în țară, dar care nu se găseau în magazine.

Organizat sub deviza tradițională „Comerț – Cooperare – Dezvoltare – Pace” TIB – 1989, a reunit exponatele prezentate de peste 700 de întreprinderi, institute de cercetare și proiectare, companii de comerț exterior românești și 610 firme din 51 de țări de pe toate continentele, unele dintre acestea cu pavilioane naționale, precum Albania, Australia, Austria, Bulgaria, Canada, Cehoslovacia, Franța, RDG, RFG, Polonia, Spania, Statele Unite, Turcia, Ungaria, URSS. Fiecare pavilion avea la dispoziție spații diferite, în funcție de numărul și volumul exponatelor.

Cei care vizitaseră TIB în anii precedenți au observat – în pavilioanele străinilor – că se împuținaseră până aproape de dispariție produsele noi, dintre cele mai avansate, rămânând, în multe cazuri, să se ofere doar… cataloage și pliante.

Apropo de prezențele partenerilor externi; în memoriile sale, Silviu Curticeanu consemna gafa lui Nicolae Ceaușescu care, la pavilionul Bulgariei, l-a luat la rost pe directorul acestuia în legătură cu inexistența unor produse noi în standurile destinate țării sale. Dar, prezența unor state aflate pe locuri simbolice în comerțul exterior românesc, precum Costa Rica, Nigeria, Tunisia, Bangladesh, a fost salutată cu „căldură” de N.C., bucuros că are prilejul să demonstreze, inclusiv la acel Târg, deschiderea spre colaborarea cu toate statele lumii, mai ales cu cele mici și mijlocii.

În pofida faptului că s-a făcut tot ce era posibil și imposibil pentru a se oferi una dintre „cele mai elocvente expresii ale înscrierii României pe traiectoria noii revoluții științifico-tehnice”, exponatele autohtone ofereau – și ele – mostre ale unui foarte redus grad de noutate. De fapt, erau readuse în standuri microcalculatorul Coral 8730, cauciucul poliizoprenic CAROM, filmul negativ color AZOCOLOR 100, motoare Diesel de 215-360 CP, autobuze, troleibuze, tractoare, care mai fuseseră expuse cu diferite ocazii. Nicolae Ceaușescu, trecând în revistă exponatele, a dat indicații cercetătorilor (de pildă, celor de la Institutul Central de Fizică) „să acționeze cu mai multă fermitate în direcția obținerii unor lasere de puteri mai mari”, electroniștilor să dezvolte „gama de mașini-unelte cu celule flexibile integrate”, producătorilor de mobilă, de articole de porțelan și faianță, „să acționeze cu mai multă energie pentru creșterea gradului de prelucrare și a nivelului tehnic al produselor, astfel încât să asigure atât sporirea eficienței exportului, cât și diminuarea, în continuare, a consumurilor de materii prime și materiale”.

A zăbovit ceva mai mult în fața standurilor dedicate agriculturii, unde a repetat mai tot ceea ce spusese în ultimele luni în vizitele de lucru în județele țării. Desigur, numai specialiștii erau în măsură să aprecieze – la scara întregului Târg – valoarea științifico-tehnică și economico-socială a exponatelor, iar oaspeții străini aveau, în plus, posibilitatea să cunoască, ceva mai amănunțit, „forța competitivă a industriei românești”.

VEȘNICA DIFERENȚĂ DINTRE POTENȚIAL ȘI REAL. În octombrie 1989, la o agapă modestă (adaptată la vremurile de penurie cronică) organizată de colegii de Radio cu prilejul aniversării zilei de naștere a unei reputate ziariste, Virginia Cornescu (colaborasem strâns cu ea în perioada în care realizam, împreună, emisiunea complexă difuzată zilnic, la Radio, între orele 16 și 19), am stat de vorbă și cu un alt regretat confrate, într-un fel învățăcel, Ștefan Naciu. De mai mulți ani, el conducea echipa de gazetari care realiza emisiuni speciale la stația de radio a Complexului Expozițional prin care informa despre programul Târgului, despre produse și standuri de mai mare interes, despre contractele încheiate cu partenerii externi. Se difuzau și interviuri cu expozanți, cu vizitatori din țară și din străinătate. Unele emisiuni erau preluate, în direct, de postul național de radio. Această echipă își desfășura activitatea, zi de zi, în întreaga durată de funcționare a Târgului. La fel, o echipă a Redacției emisiunilor economice a Televiziunii realiza, zilnic, programe difuzate seara, după Telejurnal. În aceste condiții, deși n-am avut timp, ca în alți ani, să vizitez Târgul, am acumulat suficiente informații pentru a-mi forma o părere globală despre această manifestare expozițională, ultima de o asemenea amploare în perioada antedecembristă.

Nimeni nu putea să nege că, în România, exista – atunci – un potențial uriaș, inclusiv în sfera cercetării științifice, mai ales când luam în considerare miile de specialiști adevărați care lucrau în toate ramurile economiei, precum și sutele de mii de muncitori calificați și înalt calificați, mulți prin practica de care au beneficiat în mari corporații industriale din țările occidentale (când am fost într-o vizită de documentare în RFG am discutat la uzina MAN din Augsburg cu zeci de muncitori români care se specializau acolo). În anumite domenii, pornindu-se de la resursele solului și subsolului, se asigurau materii prime și materiale pentru activități productive de lungă durată. Astfel, România avea importante avantaje comparative. În schimb, la capitolul avantaje competitive, stătea destul de rău din motivele prezentate – și până acum – în paginile serialului de față.

De altfel, Nicolae Ceaușescu era persoana publică de cel mai înalt rang care – prin criticile neîntrerupte aduse conducătorilor de ramuri, subramuri, centrale industriale, întreprinderi – releva deseori tocmai insuficienta valorificare a potențialului la care m-am referit. Și nu era vorba numai despre activele existente în entitățile de bază, ci – mai ales – despre mutațiile intervenite în sfera definită prin sintagma „factorul uman”. În condițiile de trai existente în 1989, sub impactul absenței unei cointeresări materiale adecvate, al restrângerii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ce anume îi mai putea îndemna pe concetățenii noștri să manifeste inițiativă, să-și fructifice spiritul creativ, novator, să lucreze cu entuziasm, cu satisfacția generată de progresele palpabile în propriul trai, în propria existență?

Nu vreau să recurg la formule patetice, însă TIB 1989, așa cum l-am perceput, m-a obligat să „cuget” la toate acele elemente concrete de ordin economic și social care – adunate și sedimentate – pot oferi câteva explicații valabile privind deznodământul care ne aștepta peste numai două luni. TIB 1989 și-a închis porțile la… 22 octombrie 1989.

Nici Nicolae Ceaușescu n-a manifestat prea mare interes față de ceea ce se expunea la Târg. A scurtat vizita (dacă o comparăm cu timpul dedicat edițiilor precedente) atât din motive de plictiseală (nu putea să fie păcălit la infinit de multe pretinse noutăți prezentate de expozanți) și de adulmecarea unor posibilități urgente de satisfacere a mândriei lui de „prim vânător al țării”. În toate zonele cinegetice funcționa un sistem extrem de bine pus la punct de „monitorizare a vânatului”, iar informațiile obținute zilnic, uneori de câteva ori în decurs de 24 de ore, se centralizau și, în ultimă instanță, ajungeau la N.C. În funcție de timp, de chef, de starea vremii, de tot ceea ce îi „ghidona” programul, decidea unde și când să se ocupe de vânătoare. Or, la mijlocul lunii octombrie 1989, i s-a părut că merita să plece degrabă spre cunoscutele și apreciatele terenuri cinegetice din județul Bistrița-Năsăud.